Legea falimentului personal. Instrucțiuni de folosire
Postat la: 01.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Legea insolvenței persoanelor fizice a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare peste șase luni. Specialiștii în insolvență arată că acesta a fost adoptată înainte de a avea un studiu de impact, motiv pentru care nu a putut fi bugetată. În plus, legea are mai multe puncte vulnerabile, unele dintre ele conducând la îngrădirea unor drepturi și libertăți.
Cu toate că legea va intra în vigoare abia anul viitor, comisiile de insolvență la nivel central și local trebuie să se înființeze în perioada imediat următoare. Astfel, cei protejați de această lege vor avea dreptul la „cheltuieli pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil", cheltuieli care vor fi stabilite de Comisia pentru insolvență. Însă funcționarea comisiilor nu a fost încă bugetată. Arin Stănescu, președintele Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență, a explicat pentru „România liberă" cum s-a ajuns în această situație: „În primul rând, legea nu trebuia adoptată înainte de a fi fost făcut un studiu de impact. Din aceeași cauză nu există nici buget. Cheltuielile sunt prevăzute să fie acoperite din bugetul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC), însă anul viitor". Conform legii, se vor înființa comisiile de insolvență astfel încât procedura va fi aproape în întregime în afara instanțelor, pentru a nu se crea o presiune foarte mare pe judecătorii. „Din păcate, comisiile vor fi formate din persoane care nu știu mai nimic despre toate acestea și care, până anul viitor, la intrarea în vigoare a legii, ar trebui școlarizate. Sunt funcționari de la Ministerul Finanțelor, de la ANPC etc.", susține Stănescu.
În opinia avocatei Raluca Năstase, specializată în insolvență, raportat la categoria de debitori căreia i se adresează, legea instituie un număr excesiv de organe care aplică procedura insolvenței: comisia de disciplină, instanța de judecată, administratorul/lichidatorul. Aceasta spune că este o procedură greoaie, atât sub aspectul deschiderii sale, fiind necesar un număr surprinzător mai mare de documente decât în cazul deschiderii procedurii insolvenței împotriva unei societăți comerciale, cât și sub aspectul derulării sale. Deși legea este centrată pe debitorul persoană fizică de bună-credință, acesta nu este definit.
„De asemenea, legea impune persoanelor să caute un loc de muncă mai bine remunerat, ceea ce poate constitui o îngrădire a libertății în muncă. Pe de altă parte, instituirea unei comisii de disciplină care exercită atribuții cu specific jurisdicțional în locul instanței de judecată este nu numai inoportună, dar poate constitui și o încălcare a dreptului de acces la justiție. Ca să nu mai vorbim de faptul că aceste comisii de insolvență sunt constituite din funcționari publici care exercită atribuțiile unei veritabile instanțe de judecată", susține Raluca Năstase. Aceasta spune că desemnarea judecătoriei ca instanță competentă să soluționeze cererile aferente procedurilor reglementate de Legea insolvenței persoanelor fizice va duce la o supraaglomerare a unor instanțe deja aglomerate și la imposibilitatea respectării termenelor scurte impuse de procedura insolvenței.
Reamintim că legea se adresează persoanelor fizice de bună-credință, cu datorii la furnizorii de utilități, bănci sau la întreținere, și nu dintr-o afacere ce are ca scop generarea de profit. Starea de insolvență poate fi luată în considerare dacă termenul de plată a datoriilor a fost depășit cu mai mult de 90 de zile. Dacă situația financiară a datornicului nu este iremediabil compromisă, se poate cere Comisiei de insolvență deschiderea insolvenței pe bază de plan de rambursare a datoriilor, care este o procedură administrativă și nu judiciară. În acest caz, cuantumul minim al datoriilor trebuie să totalizeze 15 salarii minime pe economie. Durata de executare a planului este de 5 ani, cu posibilitate de prelungire cu încă 1 an.
Insolvența prin lichidare de active poate fi solicitată de către datornic, în mod direct, în cazul în care "situația sa financiară este iremediabil compromisă". Legea prevede și o procedură simplificată pentru insolvența personală care poate fi accesată de o persoană fizică insolventă, dacă suma totală a datoriilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie, nu are bunuri sau venituri urmăribile și are peste vârsta standard de pensionare sau și-a pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă. 800.000 de credite restante erau înregistrate în urmă cu câteva luni, la Biroul de Credit, dintre care 500.000 aveau mai mult de 6 luni.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
The Sun: Alina Kabaeva, femeia din umbra Kremlinului. Averea discreționară a iubitei secrete a lui Vladimir Putin
O fosta gimnasta olimpica, un președinte autoritar și un cerc de apropiați care s-au transformat in milionari discreți. ...
-
De ce se împușcau soldații ruși între ei. Scandal uriaș de corupție în armata lui Putin
Un scandal de proporții a zguduit armata rusa dupa ce locotenent-colonelul Konstantin Frolov, cunoscut sub porecla &bdqu ...
-
Avertismentul geologilor: Terra va avea parte de a șasea extincție în masă, comparabilă cu cea care a dus la dispariția dinozaurilor
În ultimele decenii, cercetarile geologice au aratat ca marile extincții in masa ale istoriei Pamantului nu au fos ...
-
Știința sparge intimitaatea cea mai profundă: cercetătorii reușesc să citească gândurile. Apar controverse morale și legat de contolul populatiei
Oamenii de știința au facut un progres remarcabil in direcția decodarii gandurilor. Un computer conectat la electrozi im ...
-
Reapare holera la nivel global - Peste jumatate de milion de cazuri in acest an. OMS spune ca e pericol de pandemie cu boala care a decimat populatii in sec XIX
Organizația Mondiala a Sanatații (OMS) trage un semnal de alarma dupa ce cazurile de holera cresc dramatic la nivel glob ...
-
Noul Cod Rutier 2025: Se schimba "regula celor 10 km/h" si primesc amenzi drastice cei care incurca circulatia
Noul Cod Rutier 2025 aduce reguli mai stricte pentru șoferii din Romania, in special pentru cei care apasa prea tare ped ...
-
Misiunea Dart: NASA a lovit intenționat un asteroid cu potențiale riscuri pentru Pământ
În septembrie 2022, NASA a marcat un moment istoric in „protejarea planetei" prin lansarea misiunii Dart (Do ...
-
Misterioasa „barcă a lui Iisus", descoperită în Marea Galileei, asociată cu relatările biblice despre miracolul mersului pe apă
O ambarcațiune din lemn descoperita in Marea Galileii ar putea oferi o legatura tangibila cu unul dintre cele mai faimoa ...
-
Minunata Lume Nouă: China a tăiat internetul global pentru o oră fără alte explicații
Sute de milioane de utilizatori din China s-au trezit miercuri, 20 august 2025, intr-o situație fara precedent: nu au ma ...
-
Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT din cauza tarifelor percepute: „Prețuri de o mie de ori mai scumpe"
Haosul din domeniul energetic ar putea ajunge pe masa Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Ministrul Energiei, ...
-
Bătaie între muncitorii români și nepalezi la o fabrică din România. Ce s-a întâmplat la cel mai mare furnizor al Ikea România
Într-una dintre secțiile de producție ale fabricii de mobila IKEA Aramis din Baia Mare, un conflict spontan intre ...
-
Pacea lui Trump nu mai are obiect: Ucraina continuă să piardă teren în Donețk - Rușii își croiesc drum spre bastionul de la Kostiantinivka
Rusia a revendicat, sambata, cucerirea a doua sate din regiunea Donetk, in estul Ucrainei, intensificand presiunea milit ...
-
După ce a adus Garda Nationala la Washington, Donald Trump vrea să desfăşoare forţe federale la Chicago şi New York
Presedintele american Donald Trump si-a anuntat intentia de a desfasura forte federale de ordine la Chicago si New York, ...
-
Euro digital vine tare din urmă: Bruxelles-ul răspunde la legea stablecoin-urilor din SUA la recomandarea BCE
Oficialii Uniunii Europene iau in calcul sa grabeasca lansarea unui euro digital, pe fondul presiunii generate de noua l ...
-
Salrom are o prima reacție după anunțul ministrului Economiei privind aurul negru al tehnologiei
Salrom reacționeaza dur dupa declarațiile ministrului Economiei, Radu Miruța, despre zacamantul de grafit de la Baia de ...
-
Poate fi momentul mult asteptat de Rusia pentru a initia un conflict armat. Dronele care vor survola ilegal spaţiul aerian al Republicii Moldova vor putea fi distruse
Devine oficial de la 1 septembrie! Dronele care vor trece ilegal frontiera Republicii Moldova vor putea fi distruse, neu ...
-
Un bărbat a fugit de la psihiatrie ca să ucidă o tânără pentru care făcuse o pasiune: Polițiștii din Bistrița au intervenit de urgență
Politistii din Bistrița-Nasaud au intervenit de urgența, dupa ce un barbat de 33 de ani a disparut dintr-o unitate medic ...
-
Ei bine, e adevarat: Armata a emis ordine de chemare pentru rezerviştii din Bucureşti şi Ilfov
Rezervisti din Bucuresti si din judetul Ilfov au primit ordine de chemare pentru „clarificare situatiei militare". ...
-
Florian Coldea, atac direct la șeful DNA: "Vrea să transforme dosarul într-un trofeu și într-un scut"
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a lansat joi un atac dur la adresa șefului DNA, Marius Voineag, pe care il a ...
-
O sa fie un scandal nemaipomenit în domeniul impozitelor pe proprietate. Raportarea la valoarea de piață întârzie, mașinile poluante sunt sancționate
Guvernul Romaniei iși asuma printr-un memorandum pașii necesari pentru implementarea a doua jaloane esențiale din Planul ...
-
Administrația Trump a început verificarea celor cu vize în SUA: 55 de milioane de oameni vizați
Zeci de milioane de milioane de deținatori de vize SUA sunt verificați cu atenție de Departamentul de Stat. Mii de vize ...
-
Activitate misterioasă în Zona 51 - Avion secret suprins la celebrul Hangar 18
Avionul secret RAT55, unul dintre cele mai enigmatice aparate de test radar ale Forțelor Aeriene ale SUA, a fost surprin ...
-
Atac cibernetic uriaș: 2,5 miliarde de conturi Gmail expuse în fața hackerilor
Un val masiv de atacuri informatice lovește din nou una dintre cele mai folosite platforme de e-mail din lume. Aproximat ...
-
URSULA IS NOT SAFE: Parlamentul European da in judecata Comisia Europeana si cere în instanță anularea celui mai mare program de investiții în apărare din istoria UE
Parlamentul European a decis sa dea in judecata Consiliul UE in fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dupa c ...
-
Crimă infiorătoare la Craiova: profesoară ucisă cu sânge rece de propriul soț care apoi s-a aruncat pe geam după o bătaie cu poliția. Fetița lor a fost martoră la scenele de groază
O scena desprinsa parca dintr-un coșmar a zguduit Craiova: o femeie de 44 de ani, profesoara de limba germana, a fost in ...
-
Alexandru Mironov s-a prins de ce face Trump: Totul se învârte în jurul AI și se întâmplă pentru prima dată în istorie
Exista istorici ai viitorului, matematicieni, care au calculat ca singularitatea va aparea curand. Unii spun chiar in 20 ...
-
De ce e grav fenomenul Hikikomori: Tsunami de adolescenți care se izolează în camerele lor departe de familie. Ce se va intampla cu ei in scurt timp
Peste 200 de mii de tineri din Italia sufera de un sindrom provocat de societate, rețele sociale și parinți. Psihologul ...
-
Doi polițiști i-au pus piciorul pe cap și l-au încătușat pe un bătrân cardiac pentru că a refuzat să se legitimeze
Un batran cardiac a fost incatușat și doborat la pamant de Poliția Locala Pașcani pe Esplanada, dupa ce a refuzat sa se ...
-
Ce mai mare controversă a momentului: Apa de ploaie se taxează legal după cum explică ANRSC. Românii sustin ca este un abuz și ca ploaia nu ajunge in canal de la ei
Tariful pentru serviciul de canalizare se fundamenteaza pe baza costurilor tuturor activitatilor aferente acestui servic ...
-
Câte găini ai voie să crești în curte. Legea prevede un număr maxim de păsări pe gospodărie și reguli stricte pentru cotețe
Gospodariile neracordate la apa curenta sau canalizare au voie sa creasca un numar limitat de animale sau pasari. Este r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu