Liviu Dragnea: Şansele să treacă moţiunea de cenzură a PNL sunt nule
Postat la: 22.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că moţiunea de cenzură depusă de liberali nu are are şanse să treacă, pentru că parlamentarii social-democraţi, cei ai UNPR şi cei ai ALDE nu o vor vota.
"Discuţia pe care am purtat-o azi (luni n.r.) în partid a fost una strict politică, în primul rând PSD nu interferează şi nu va interfera cu mersul justiţiei, noi am discutat dacă din punct de vedere politic, dacă din punct de vedere al stabilităţii guvernamentale, respectiv al stabilităţii acestei ţări, putem să luăm în discuţie ca Victor Ponta să nu mai fie premier, respectiv să cadă Guvernul. Atât în Comitetul Executiv Naţional de astăzi, cât şi în discuţiile care s-au purtat în partid în zilele trecute n-a existat nicio voce care să fie împotriva rămânerii la guvernare", a declarat Liviu Dragnea, la o emisiune a postului Antena 3.
Dragnea a mai spus că nici parlamentarii din partidele aflate în coaliţia de guvernare nu vor vota moţinea de cenzură. "Nu cred că moţiunea de cenzură are şanse, Partidul Social-Democrat, prin parlamentarii săi, nu va vota moţiunea de cenzură, UNPR, prin parlamentarii săi, nu va vota moţiunea de cenzură, colegii de la ALDE, la fel, nu vor vota moţiunea de cenzură. Asta este situaţia acum", a arătat Dragnea.
Întrebat de moderator despre ipoteza în care Victor Ponta ar gândi să se retragă din funcţie, Liviu Dragnea a precizat că a avut duminică o discuţie cu premierul, iar acesta i-a spus că vrea să rămână în continuare prim-ministru.
"Victor Ponta este decis să rămână în continuare în funcţia de prim-ministru, în primul rând pentru a menţine stabilitatea guvernamentală, celelalte partide din coaliţie doresc să rămână la guvernare şi, astfel, am avut astăzi şi noi şi celelalte partide discuţii în interior şi am ajuns la rezultatul acesta", a spus Dragnea. Întrebat despre şansele moţiunii de cenzură depuse de PNL împotriva Guvernului, Dragea a spus că, în opinia sa, acestea "sunt nule".
Liberalii au depus, luni, moţiunea de cenzură "Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta", semnată de 180 de parlamentari. Moţiunea de cenzură a PNL va fi citită în plenul reunit al Parlamentului miercuri, 23 septembrie, urmând ca dezbaterea şi votul să aibă loc marţi, 29 septembrie.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Aleksandr Dughin despre ideologia Israelului: "Sionismul este satanismul evreiesc, satanismul în iudaism!"
Alekandr Dughin șochează din nou cu un text care cu certitudine va produce un nou scandal international. El revine asupra unor consideratii de natura biblică, fiind interesat de dimensiunea escatologică a societatii actuale si miscarile pe care le provoacă liderii occidentali. Redam in cele ce urmează cele scrise de Dughin:
-
Isteria climatică: ONU admite că fenomenele extreme actuale nu ies din tipare. Ce s-a întâmplat in 2023 a mai existat și în urmă cu 50 de ani
Încălzirea record cu care se confruntă lumea nu depăşeşte limitele modelelor climatice, chiar dacă "mai sunt unele lucruri ce trebuie explicate", a declarat pentru AFP climatologul Robert Vautard, directorul Institutului Pierre-Simon Laplace din Franţa şi copreşedinte al Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, organism ştiinţific aflat sub egida ONU.
-
Sexsomnia sau somnambulismul sexual: O tulburare de care suferă din ce în ce mai multă lume
Un studiu a chestionat 1.000 de adulți selectați aleatoriu și a constatat că aproximativ 7% dintre aceștia au suferit de sexsomnie - cunoscuta si ca somnambulism sexual - cel puțin o dată în viață, în timp ce aproape 3% trăiau în prezent cu această afecțiune.
-
Omul numărul doi al Rusiei crede că Siberia va fi unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ și de aceea „elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea
"Când supervulcanul Yellowstone va erupe, va anihila toate formele de viață de pe continentul nord-american. Siberia va deveni unul dintre cele mai sigure locuri de pe Pământ - ceea ce reprezintă încă un motiv pentru care "elitele anglo-saxone" vor să cucerească regiunea de la Rusia.", spune Nikolai Patrushev, al doilea cel mai puternic om din Rusia.
-
Generația cancerului: tot mai mulți adolescenți și tineri se îmbolnăvesc, iar speranțele de vindecare sunt mai mici
Adolescenții și tinerii adulți din România, diagnosticați cu cancer, se confruntă cu o rată de supraviețuire mai mică decât cea a copiilor, grup la care s-a înregistrat o creștere semnificativă a ratei de supraviețuire. Diagnosticul tardiv și calitatea tratamentului reprezintă factori esențiali în această situație.
-
Dosarul secret al lui Iohannis si ultimul obstacol privind recuperarea casei din Sibiu și a banilor din chirie
Un litigiu din 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, care a aparținut soției președintelui Iohannis, nu a primit nici măcar termen la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), deși recursul a fost înregistrat în septembrie anul trecut, potrivit portalului instanței supreme. E vorba de litigiul privind moștenirea unei case din Sibiu, de pe strada Gheorghe Magheru 35.
-
Gabriela Firea adună electoratul PSD din Capitală și îi suflă în ceafă lui Nicușor Dan
Alegerile locale din iunie 2024 se anunță din nou o luptă în doi, între Nicușor Dan și Gabriela Firea, arată datele ultimului sondaj Avangarde publicat ieri, Gabriela Firea are deja, chiar înainte de startul campaniei, un scor de 24%, fiind la doar câteva procente de Nicușor Dan (31%), în vreme ce candidatul PUSL, Constantin Popescu Piedone are doar 20% dintre preferințele de vot ale bucureștenilor și se află pe un trend descrescător.
-
Arma meteorologică? Peste 100 de tornade au fost înregistrate în mai multe state americane. Mai multe persoane și-au pierdut viața
Cel puţin cinci persoane au fost ucise de unele dintre numeroasele tornade care au măturat o parte din marele câmpii din centrul Statelor Unite.
-
Cum își ascunde Rusia tranzacțiile cu China după ce Trezoreria SUA a avertizat băncile chineze cu sancțiuni
Eforturile firmelor ruse de a efectua plăţi pentru mărfuri în China, în contextul temerilor de sancţiuni secundare ale băncilor locale, au generat o piaţă înfloritoare pentru intermediari, până la jumătate din tranzacţii fiind acum gestionate de aceştia.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 4. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 5.Cei patru factori care au provocat criza de sănătate mintală Generației Z: iPhone, netul de mare viteză, camera frontală și viralizarea conținutului pe rețelele sociale
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Sindromul " România": Peste jumătate dintre britanici se gândesc să părăsească Marea Britanie pentru a lucra în străinătate
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Virolog de top despre vaccinați: "Urmează un tsunami al deceselor Covid care va provoca haos economic si social. Cineva trebuie sa spuna adevarul!"
- 10.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu