Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Octavian Bellu: "Ma ofer eu ca ţap ispăşitor pentru ratarea calificarii de la Rio!"

Postat la: 18.04.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Pe fostul antrenor coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu nu l-a surprins ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio. Tehnicianul alături de care România a cucerit 279 medalii a recunoscut că lotul pe care România l-a trimis la turneul preolimpic nu avea nicio şansă.

Fostul antrenor al echipei feminine de gimnastică a României, Octavian Bellu, a declarat că se aştepta ca gimnastele să rateze calificarea la Jocurile Olimpice şi spune că regretă că s-a implicat timp de 4 luni în pregătirea lotului. "Dacă se doreşte neapărat un ţap ispăşitor, mă ofer eu. Indiferent cum priveşti situaţia tot Bellu şi Bitang sunt vinovaţi. Rezultatul era previzibil. Aceste fetiţe care trebuiau să-şi depăşească limitele au mers accidentate, cu infiltraţii, accidentări mai vechi iar altele reveneau după pauze mai vechi. Cătălina Ponor a ajutat cât a putut. eu zic din 2000, de la Atlanta, că lucrurile se vor stinge. Şi la Atlanta am fost la limită. În 2012, la Londra, dacă nu se întorceau Cătălina şi Sandra, lucrurile stăteau la fel de prost." a spus Octavian Bellu.

Bellu e convins că lucrurile ar putea sta şi mai rău

"Am semne de întrebare în ceea ce priveşte fetele care ajung la lot. Eu am impresia că nu-şi doresc să facă performanţă, că nu le place acest sport. Eu nu pot să dau sfaturi. Acum sunt în afara fenomenului. Alături de Mariana Bitang am vrut să dau o mână de ajutor, dar nu am avut pe cine ajuta. Nu poţi să merg la infinit cu nişte fetiţe care sunt la lot doar pentru că au vârsta. Şcoala românească de gimnastică există, dar dacă nu se va schimba ceva o să fie şi mai rău. Să sperăm că am învăţaat ceva din această experienţă." a mai spus Octavian Bellu.

Fostul antrenor nu ia în calcul o revenirea în sala de antrenamente

"Din 17 februarie sunt la pensie. Nu vom reveni la lot. Îmi pare rău că am revenit şi acum, dar a fost o rugăminte din partea gimnastelor mai în vârstă să vin să le ajut. Dar nu am avut pe cine pentru că ele erau mai mult prin spitale. Cei de la Deva vor prelua conducerea şi eu am încredere în ei." a încheiat Octavian Bellu. Echipa feminină de gimnastică a României a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, duminică, după ce a terminat pe locul 7, din 8 participante, turneul preolimpic şi este pentru prima oară din 1968 când România nu va avea o echipă în concursul olimpic.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE