Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor: 286 de persoane au făcut tranzacții în Panama
Postat la: 15.04.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Neculae Plăiaşu, preşedintele ONPCSB (Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor), a declarat ieri că au fost identificate 286 de persoane fizice care au realizat încasări şi transferuri externe în Panama şi a transmis 13 sesizări către Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
"Până în prezent, în bazele de date ale Oficiului au fost înregistrate 286 de persoane fizice şi juridice care au realizat încasări şi transferuri externe din şi în Panama. Valoric au intrat 21,7 milioane euro şi au ieşit 50,5 milioane euro. Cifrele sunt influenţate de condiţia barem mai mare de 15.000 de euro", a declarat preşedintele ONPCSB în cadrul audierilor din Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor. Neculae Plăiaşu a afirmat că, în anul 2015, au fost adresate 13 sesizări către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El a susţinut că Panama este ''un areal cu posibilităţi şi legături faptice de protecţie a unor tranzacţii, fluxuri financiare, cu conţinut în zona spălării banilor sau finanţării terorismului''.
"În procedurile interne ale noastre, tranzacţiile financiare şi comerciale cu legături spre entităţile şi teritoriile menţionate îmbracă şi caracteristici de risc ridicat, major, cu consecinţe în creşterea operativităţii de analiză. Panama este un areal cu posibilităţi şi legături faptice de protecţie a unor tranzacţii, fluxuri financiare, cu conţinut în zona spălării banilor sau finanţării terorismului. Interesul nostru pentru Panama a avut la bază şi un istoric cu trimitere la zona spălării banilor şi finanţării terorismului, fapt ce ne-a făcut să realizăm o legătură directă cu unitatea de informaţii din acest stat", a mai spus Plăiaşu. Oficialul a mai precizat că instituţia a transmis în anul 2015, pentru sprijinul analizelor proprii, 361 de cereri de informare către unităţi de informaţii financiare străine din Cipru, Italia, Elveţia, Insulele Virgine Britanice, Marea Britanie, Letonia, Panama (11 cereri) şi altele.
Preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, a declarat că a cerut Centrului Român pentru Jurnalism de Investigaţie baza de date privind Panama Papers, afirmând că prelucrarea datelor se va face cu respectarea confidenţialităţii specifice secretului fiscal. "ANAF a iniţiat demersuri pentru obţinerea datelor şi acestea vor fi analizate. Prelucrarea acestor date se va face cu respectarea confidenţialităţii specifice secretului fiscal. Încercăm să obţinem sprijinul şi altor instituţii din România. La nivelul ANAF suntem în situaţia în care avem un grup de lucru care are atribuţii pe verificarea, analizarea şi coordonarea unitară la nivelul Agenţiei. Se evaluează necesarul logistic având în vedere cantitatea datelor. Am făcut o cerere oficială către Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie să ne fie pusă la dispoziţie baza de date. În acelaşi timp, investigăm toate sursele de pe internet sau din alte medii. Avem în vedere implicaţiile fiscale şi de altă natură", a declarat preşedintele ANAF, Dragoş Doroş, în decursul audierii din Comisia de buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor.
Doroş a afirmat că va pune la dispoziţia tuturor instituţiilor cu atribuţii legale rezultatele analizelor care vor fi realizate pe această temă. Potrivit lui Doroş, ANAF va cere sprijinul şi altor instituţii abilitate şi va încerca să coordoneze eforturile de analiză şi să valorifice datele obţinute cu alte autorităţi fiscale atât din state membre UE, cât şi din state terţe.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Îți vine să te intrebi cum naiba au facut averi? Cine sunt misterioşii oameni din business care consiliază cel mai prost guvern al tuturor timpurilor
Sorin Grindeanu: „Exista un grup informal de consilieri din privat care consiliaza Guvernul, ceea ce este ilegal". ...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu