Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Pîslaru: Nu se pune problema ca Guvernul să plafoneze indemnizația pentru creșterea copilului

Postat la: 06.09.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Actualul Guvern nu va tăia și nici nu va plafona indemnizația pentru creșterea copilului, iar forul legitim care are posibilitatea de a schimba aceste lucruri este Parlamentul, cel care a inițiat această legislație, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.

"Un prim bilanț era important pentru noi ca să vedem cât de atractivă era această indemnizație și să vedem dacă estimările inițiale corespund cu realitatea. Nu se pune problema ca acest Guvern să taie sau să plafoneze indemnizația pentru creșterea copilului. Parlamentul care a adoptat această legislație este singurul for care în mod normal este cel care ar trebui să se uite și să vadă care sunt aceste consecințe. Prin urmare, în calitate de Guvern nu o să lansăm ordonanțe care să corecteze Parlamentul ci tot ceea ce ne propunem este să ne uitam exact, să vedem cum au fost făcute estimările în Parlament inițial și să vedem ce se impune să se facă de către Parlament, forul care a și inițiat această măsură", a declarat Dragoș Pîslaru.

Un studiu realizat la solicitarea ministrului Muncii arată că un procent de numai 0,17% din totalul celor 142.990 beneficiari de ICC (indemnizație lunară pentru creșterea copilului), adică 242 persoane, consumă o treime din bugetul alocat, existând chiar cuantumuri care ajung la echivalentul în lei a 35.000 euro. Cele mai mari cuantumuri ale indemnizației au fost înregistrate în județul Sibiu și în municipiul București, sectorul 1, de 159.084 lei, respectiv 94.168 lei, în urma veniturilor realizate ca membru asociat sau persoană autorizată să desfășoare o activitate independentă.

Pe următoarele locuri se situează un beneficiar din Constanța, cu 74.693 lei, și unul din București, sectorul 5, 56.132 lei, ambii realizând venituri pe bază de contract de muncă/raport de serviciu. Media cuantumului ICC, la nivel național, a fost de 1.404 lei. Cea mai mică valoare medie s-a înregistrat la Suceava - 1.182 lei, iar cea mai mare în București, în sectorul 1, unde cuantumul a fost de 2.445 lei. Dragoș Pîslaru a explicat că era dator să prezinte public aceste informații pentru că "nu poți ține sub preș această realitate".

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE