Patru noi cutremure s-au produs intr-o zi la Izvoarele, judetul Galati
Postat la: 28.10.2015 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Oamenii si-au amintit de anul 2013, cand au avut loc 260 de seisme. Patru seisme, doua insotite de zgomote puternice, s-au produs, marti, in satul Izvoarele, din comuna galateana Slobozia Conachi, unde in toamna anului 2013 au avut loc peste 260 de cutremure, primarul localitatii spunand ca in zona vor ajunge in zilele urmatoare specialistii de la INFP, transmite Mediafax.
Primarul comunei galatene Slobozia Conachi, Ion Neculau, a declarat, miercuri, ca marti, in jurul orei 13.30, in satul Izvoarele s-au produs doua seisme cu o magnitudine de 3 grade pe scara Richter, insotite de "doua bubuituri puternice", iar ulterior, la orele 16.00 si 18.00, au avut loc alte doua cutremure de intensitati mai mici, respectiv de 2 grade pe scara Richter.
"Seismele au fost resimtite de localnicii din satul Izvoarele si de o parte din cei din satul Slobozia care sunt mai aproape de Izvoarele. Lumea s-a speriat, oamenii si-au amintit de cutremurele din 2013. Cele doua seisme de 3 grade s-au resimtit ca unele de 5 grade, pentru ca epicentrul am inteles ca a fost la 5 kilometri. Curios este faptul ca din nou se intampla in aceeasi perioada ca in 2013", a spus primarul comunei Slobozia Conachi de care apartine satul Izvoarele.
El a precizat ca nu s-au inregistrat pagube materiale, dar a anuntat Prefectura Galati cu privire la seismele produse. De asemenea, edilul a afirmat ca specialisti de la Institutul National de Fizica a Pamantului (INFP) ar urma sa ajunga in zilele urmatoare in satul Izvoarele.
"Am inteles ca vine maine (n.r. - joi) un specialist de la INFP sa restarteze statia seismica de la Slobozia, care nu mai inregistreaza, iar pana vineri ar urma sa vina si domnul Diaconescu, specialist in seisme", a mai spus primarul. Potrivit acestuia, in judetul Galati sunt amplasate sase statii seismice, respectiv in satele Izvoarele, Slobozia, Schela, Scanteiesti, Tatarca si Vladesti.
Si in 13 iulie, primarul Ion Neculau afirma ca un zgomot intens, ca o bubuitura, s-a auzit in satul Izvoarele. Din 23 septembrie si pana la inceputul lunii octombrie 2013, in zona comunelor Slobozia Conachi si Schela din judetul Galati s-au produs peste 260 de cutremure, dintre care peste 30 au avut magnitudini de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cele mai puternice seisme inregistrate la Galati in acea perioada au avut 3,9 grade si s-au produs in 29 si 30 septembrie si in 4 octombrie 2013.
Si atunci, locuitorii din zona spuneau ca seismele au fost insotite de zgomote. Institutul National pentru Fizica Pamantului (INFP) a instalat atunci in zona localitatilor Izvoarele, Slobozia Conachi si Negrea trei statii seismice portabile, pentru localizarea cu precizie a zonei unde se produc cutremurele, precum si echipamente de masurare a deplasarii faliilor cu rezolutie de un milimetru. In zona, au venit atunci si reprezentanti ai INFP.
Ministrul delegat pentru Cercetare de la acea vreme Mihnea Costoiu afirma ca, potrivit concluziilor raportului stiintific, principala cauza a cutremurelor din Galati este una tectonica, dar panza freatica ridicata a "amplificat" semnalul sonor si a afectat si mai mult o parte dintre casele din satul Izvoarele.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Psihiatrii avertizează împotriva tratamentelor dăunătoare și experimentale pentru persoanele de sex masculin și feminin
O organizație psihiatrică de top din Europa îi avertizează pe medici să nu promoveze "tratamente" transgender "experimentale" pentru copiii și adolescenții confuzi de gen.
-
Tot mai multi oameni de știință confirmă că realitatea este o iluzie, iar fizica cuantică arată că Einstein s-a înșelat!
Un experiment realizat la Centrul pentru dinamică cuantică al Universității Griffith a demonstrat că conceptul sceptic al lui Einstein de "acțiune ciudată la distanță" există cu adevărat.
-
O gripă sezonieră agresivă a fost denumită Covid. Ea a venit și a trecut înainte de sfârșitul anului 2019
Pandemia de Covid din 2020 a fost instigată de guverne și ajutată de mass-media corporatistă. Covid-19, cum a fost denumita artificial o gripa sezonieră destul de agresivă, "a venit și și-a făcut treaba sezonieră în toamna-iarna lui 2019", scrie Joel Smalley, expert in biotehnologie.
-
CEO-ul Pfizer afirmă: "Cancerul este noul Covid". Compania lui Bourla se pregătește să lanseze o nouă injecție oncologică ARNm
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, s-a lăudat săptămâna trecută că "cancerul este noul Covid", de pe urma căruia Big Pharma speră să obțină profituri masive prin vânzarea de medicamente împotriva cancerului.
-
Un profesor de medicină japonez avertizează lumea în legătură cu periculoasele injecții cu "replicon autoreplicant"
Renumitul profesor de medicină japonez Masayasu Inoue a avertizat împotriva administrării unui nou tip de "vaccin" cu ARNm fabricat în Japonia, care va fi gata în cursul acestui an.
-
Luxul lui Iohannis si apetitul pentru avioane private: Contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani
Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străinătate în urma unei licitații organizate de Administrația Prezidențială, potrivit anunțului oficial de pe portalul achizițiilor publice. Contractul-cadru are valoarea maximă de 8,5 milioane de lei.
-
Cum va fi utilizată inteligența artificială la Festivalul de Film de la Cannes. Ce alte tehnologii vor fi folosite în premieră
Securitatea la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va fi una tehnologizată, cu dispozitive experimentale folosite într-un moment în care planul Vigipirate se află la cel mai înalt nivel, în preajma Jocurilor Olimpice de la Paris.
-
După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta "va salva planeta" si ne va scoate din ghearele "crizei climatice"
"O băutură care va apărea în curând pe piață are un gust mai bun decât cafeaua. E făcută din alte ingrediente, dar are un efect similar. Și e de așteptat ca multă lume să opteze de acum pentru ea.", ne anunta Wall Street Journal.
-
Pentru Nicușor Dan, respectul banului public este vorbă în vânt
Nicușor Dan este acuzat în ultima vreme de dublă măsură în ceea ce privește gestionarea bugetul public. Pe de o parte, actualul edil declară faptul că prin acțiunile sale a salvat Primăria Capitalei de la faliment și este un garant pentru cheltuirea judicioasă a banului public.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.O invenție revoluționară. Levitația a devenit posibilă
- 2.Misiune indeplinita: Anca Dragu a predat Republica Moldova la cheie pentru companiile străine care sunt deja în România
- 3.Suveica mafiei din agricultură: importăm porumb din Ungaria, mere din Polonia şi conserve de roşii din Turcia și dam totul la export
- 4.Yuval Noah Harari: "Când va veni potopul elitele vor construi o arcă și îi vor lăsa pe ceilalți să se înece!"
- 5. Poti sa pierzi tot prin Escrocheria "Mă auziți acum?" Motivul pentru care să nu răspunzi cu "Da"
- 6.Sute de mii de japonezi se revoltă împotriva "Tiranicului Tratat privind pandemiile al OMS"!
- 7.Părintele Pimen Vlad face dezvăluiri cutremurătoare: De unde vine, de fapt, Lumina Sfântă de la Ierusalim!
- 8.Se pregătește pandemia de gripă aviara cu transmitere la om ca sa se puna in aplicare tratatul OMS
- 9.Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
- 10.Geoinginerie financiară: trilioane de aerosoli vor fi pulverizati din avion împotriva încălzirii globale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu