Peste 155.000 de români au cheltuit 36 de milioane de euro pe vacanțe de Revelion
Postat la: 04.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) a anuntat ca peste 147.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în scădere cu 3,5% față de anul trecut, cheltuind aproximativ 140 milioane de lei, cu 1,5% mai puțin comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit, prin intermediul agențiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, din acest an, aproape 8.200 de turişti, în scădere cu 5% față de anul 2015.
Aceştia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, 4.8 milioane euro, sumă aproximativ egală cu cea din anul anterior. Totodata FPTR sustine ca sfârşitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice şi sociale atât pe plan intern cât şi extern, care i-au afectat pe românii și i-au determinat să reconsidere deplasările, în perioada sărbătorilor de iarnă, fapt dovedit de scăderea numărului de turiști. "Se menţine şi în acest an, tendința a turiștilor de a alege mai ales destinații în România, tendință care se va păstra pe tot parcursul anului 2016, datorită conjuncturii politice internaționale și a siguranței pe care o oferă țara noastră ca destinație de vacanță", a declarat pentru ZIUAnews, Dragos Raducan, vicepresedinte FPTR.
Revelionul în România
Evenimentele din ultima parte a acestui an au influențat turiştii români, unii dintre ei renunţând să-și planifice o vacanță de Revelion. Chiar dacă destinațiile cu tradiție au fost arhipline, totuși la nivel național s-a înregistrat o scăderea a numărului de turişti, cu aprox. 3,5% față de anul trecut. Nu toate destinaţiile interne au înregistrat scăderi. Peste 28.000 de romani au ales să petreacă sărbătorile în staţiunile balneare,în creștere de aprox. 4%, fata de anul trecut. Creşteri s-au înregistrat pe litoral şi în Delta Dunări.
În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute se înregistrează în turismul rural, unde 52.000 de turişti au preferat să-şi petreacă Revelionul la pensiuni, însă cu 8% mai puţin faţă de anul trecut. Scăderi s-au înregistrat şi în zonele montane, unde 36.000 de persoane au optat să-şi petreacă vacanţa la munte, în scădere cu 2% fata de anul trecut. Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile oraşe ale României, au plătit peste 30.000 de persoane în scădere cu aproximativ 5% față de anul anterior.
În ceea ce priveşte tarifele percepute în perioada sărbătorilor, se constată că acestea au crescut față de anul anterior cu o medie de 5%. Astfel, romanii au cheltuit peste 140 milioane de lei pentru achiziţionarea pachetelor de Revelion în ţară, în scădere cu 2% față de anul anterior.
Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş, Rânca, Strajă, Călimăneşti, Felix şi zonele tradiţionale rurale Bran-Moieciu, Maramureş, Bucovina.
Revelionul în străinătate
Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate, au avut de ales între destinații de schi și sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în orașe europene și destinații exotice îndepărtate. Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, mai puţini romani au apelat la agenţiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Astfel, numărul celor care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte ţări a scăzut cu aproximativ 5% față de anul 2015, ajungând la 8180 de turişt, aceștia cheltuind cu 1,4% mai mult față de anul trecut. Cei mai mulți și-au cumpărat pachete pentru destinații de schi și sporturi de iarnă în Austria, Franța, Italia, Slovenia, Bulgaria.
Se remarcă o scădere a interesului pentru destinații tip city-break, dispariția solicitărilor pentru ţările din zona Orientului apropiat si mijlociu, creșterea interesului pentru destinații îndepărtate. Au apărut destinații noi precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam, Dubai. S-a înregistrat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Mauritius, Mexic, Brazilia.
Turism semi-organizat şi rezervările online
Numărul turiştilor romani care îşi cumpăra servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creştere. Aceştia rezervă în special bilete de avion şi cazări în destinaţii externe, renunţând la serviciile de masă şi agreement, specifice perioadei.
Concluzii
Evenimentele pe plan intern cât și extern au dus la o uşoară scădere a numărului de turiști, față de anul trecut. Schimbarea mentalităţii privind gestionarea banilor şi a timpului liber face ca mulţi români să renunţe la vacanţa de iarnă şi să strângă banii pentru a achiziţiona mai multe sejururi sau city-break-uri în restul anului.
Vremea neobişnuit de caldă din decembrie, nespecifica acestei perioade, a determinat întârzierea sau chiar anularea rezervărilor pentru Revelion.
Conştientizarea romanilor privind normele de siguranţă i-a determinat pe aceștia să fie mai precauţi în alegerea locaţiei pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă. In perioada următoare preţurile vor scădea cu aproximativ 30-50%, ceea ce ne îndreptăţeşte să apreciem că sezonul de iarnă se va prelungi până în lună martie, dacă luăm în calcul prognoza meteo favorabilă practicării sporturilor de iarnă.
*Aceste date sunt aproximative, au fost obţinute pe baza datelor furnizate de INSSE, a estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism şi au fost analizate de Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc şi de Organizaţia de Marketing Turistic din România.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Acum se explică toate: Creierul nostru "redă în reluare" ultimele 15 secunde din realitatea de lângă noi
Cercetatorii de la Universitatea din Aberdeen și Universitatea din California scot la iveala un adevar surprinzator desp ...
-
Si-a prevazut sfârșitul: Ozzy Osbourne a murit. Acum două săptămâni a susținut concertul de adio pentru fani
Vedeta heavy metal Ozzy Osbourne a murit, la doar cateva saptamani dupa ce s-a reunit cu colegii sai de trupa Black Sabb ...
-
Harta tarilor europene in care cei meteosensibili se simt cel mai rău. România este printre cele mai afectate
O noua teorie circula pe internet legat de faptul ca persoanele meteosensibile se simt din ce in ce mai rau in aceste zi ...
-
Schema băieților destepti din Energie: Conducerea Electrica Serv a sifonat 4,5 milioane de lei
Polițiștii Capitalei au efectuat 11 percheziții domiciliare intr-un dosar de delapidare in care sunt vizate opt persoane ...
-
Google şi OpenAI câştigă aurul la Olimpiada Internaţională de Matematică, o premieră pentru I.A.
Google, prin divizia sa de inteligenta artificiala, si OpenAI au anuntat ca modelele lor AI au obtinut medalii de aur la ...
-
Percheziții DNA la Cristian Popescu Piedone. De ce este suspectat șeful ANPC
Percheziții DNA au loc marți, 22 iulie, la șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone. Procurorii au descins in complexul rezi ...
-
Pare imposibil dar ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurtă zi din istorie
Cercetatorii au anunțat ca ziua de 22 iulie ar putea fi cea mai scurta zi din istorie, depașind un record stabilit acum ...
-
Planul secret al Comisiei Europene care lovește direct in piața auto
Comisia Europeana pregatește in secret un proiect de lege care ar obliga companiile de inchirieri auto, precum Sixt sau ...
-
Nu mai e niciun secret: Cercetătorii de la Harvard vorbesc deschis despre o civilație avansată care provine din adâncurile Pământului
Cercetatori de la Harvard și Montana Technological University sugereaza o noua perspectiva asupra fenomenelor OZN, cunos ...
-
Blestemul Red Bull: Felix Baumgartner este al zecelea sportiv care moare tragic de pe o listă neagră a curajului extrem
Moartea fulgeratoare a lui Felix Baumgartner zguduie din nou lumea sporturilor extreme. Celebrul aventurier austriac, in ...
-
Cazul "Andrei Drăgan" - un dosar uitat de opt luni în sertar care lasă vinovații nepedepsiți
La opt luni de la moartea tragica a lui Andrei Marius Dragan, adolescentul de 16 ani decedat in urma unui șir de erori m ...
-
Top 5 inventii care ne-au schimbat vietile, fara sa ne dam seama
Cred ca am observat cu totii avansul tehnologic extrem de rapid din ultimii ani de zile. Asadar, au aparut o multime de ...
-
Cea mai masivă coliziune de găuri negre observată vreodată pune la încercare teoriile despre formarea Universului
O echipa internaționala de astronomi a detectat cea mai puternica și misterioasa coliziune de gauri negre inregistrata p ...
-
Secretul șamanilor confirmat de știință: Mecanismul prin care ciupercile halucinogene vindecă boli si inteneresc organismul cu pana la 60%
O substanța halucinogena extrasa din ciupercile halucinogene ar putea deveni un adevarat elixir al tinereții. Studiile r ...
-
Când vedeți săgeata de mouse pe ecranul bancomatului nu introduceți cardul că rămâneți fără banii din cont
În sezonul turistic, infractorii vaneaza turiștii neatenți, profitand de aglomerația urbana. Bancomatele din zonel ...
-
Șeful ASF a calculat "Curba lui Laffer" pentru România. Modelul pe care ar trebui să-l urmeze Ilie Bolojan dar care nu pricepe absolut nimic. Poate Nicușor Dan sa-i explice
Șeful Autoritații de Supraveghere Financiara, Alexandru Petrescu, vorbește despre situația actuala din Romania, dar și d ...
-
Un bărbat beat a furat o ambulanță din curtea Spitalului de Urgență Giurgiu. A rupt bariera și a gonit până în Teleorman cu politistii după el. S-au tras focuri de armă
Un barbat de 46 de ani a furat o ambulanta din curtea Spitalului Judetean de Urgenta Giurgiu si a distrus bariera de acc ...
-
Fizicienii confirmă că trăim într-o gaură gigantică din spațiu VIDEO
Autor: Sabine Hossenfelder Este aceasta poate cheia pentru a ințelege in sfarșit universul? Sa vedem. Numarul galaxiilor ...
-
România va avea cat de curand o clima africană: Meteorologii anunță când va fi vârful caniculei în țara noastră
Meteorologul ANM, Florinela Georgescu, a explicat ca in aceste zile o masa de aer fierbinte din nordul Africii ajunge pe ...
-
Nu a fost stop cardiac! Cauza mortii lui Felix Baumgartner a fost reevaluată. Care a fost cu adevarat motivul care a produs această tragedie
Felix Baumgartner, celebrul sportiv austriac care a intrat in istorie in 2012 dupa ce a sarit cu parașuta din stratosfer ...
-
Christian Sabbagh critică dur sistemul public de sănătate după ce a avut AVC: "Zâmbeam, dar eram singur în lupta pentru viață"
Jurnalistul Christian Sabbagh a revenit la pupitrul știrilor Kanal D, la doar cateva zile dupa ce a suferit un accident ...
-
Devine un obicei anti-creștin: Încă o țară europeană introduce sinuciderea asistată și redeschide vechile controverse
Parlamentul Sloveniei a adoptat vineri o lege care permite moartea asistata, alaturandu-se unui numar tot mai mare de ta ...
-
Rezultate autopsiei în cazul lui Felix Baumgartner: Ce s-a întâmplat fix înainte de prăbușire
Autopsia a confirmat ca Felix Baumgartner a suferit un stop cardiac in timpul zborului cu parapanta motorizata, in accid ...
-
Planul NATO de apărare pe Flancul Estic. Dezvăluirile comandantului trupelor SUA în Europa: "Putem opri un atac într-un interval de timp de care nu s-a mai auzit până acum"
Generalul american Cristopher Donahue, comandantul trupelor SUA in Europa și al forțelor terestre ale NATO, a dat detali ...
-
Răsturnare de situație în ancheta privind Coiful de la Coțofenești: Interlopii români, eliminați de pe lista suspecților
Ipoteza conform careia un interlop roman ar fi comandat furtul Coifului de la Coțofenești și al celor trei brațari dacic ...
-
Un fost homosexual riscă închisoarea după ce a relatat public modul în care a devenit creștin
Un fost activist LGBT din Malta, care se pare ca risca o pedeapsa cu inchisoarea dupa ce a marturisit ca a lasat in urma ...
-
Bible Chat - aplicația creștină care a cucerit lumea cu ajutorul AI: "Vrem să ajungem la un miliard de oameni"
Bible Chat, o aplicație mobila de consiliere spirituala creștina, dezvoltata de o echipa internaționala coordonata de La ...
-
A fost inventat dispozitivul care transformă visele în secvențe cinematografice. Ca să le poți vedea pe ecran, ca pe un film, ai nevoie doar de un cablu HDMI
O companie olandeza lanseaza un „inregistrator de vis" bazat pe inteligența artificiala: visele pot fi transformat ...
-
Un muncitor din India a dezvăluit pe TikTok veniturile obținute ca livrator în România: Postarea a stârnit un val de reacții online
Utilizatorul YADAV_IN_EUROPE a devenit viral dupa ce acesta a publicat imagini cu presupusul sau caștig lunar ca livrato ...
-
Criza apei potabile e la final. În curând vom putea bea apă din mare! Un aerogel special transformă apa sărată în apă plată folosind doar energia solară
Un nou material revoluționar, creat de cercetatorii de la Universitatea Politehnica din Hong Kong, ar putea schimba radi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu