Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Ponta a anunţat unde pleacă în concediu: nu în Turcia

Postat la: 29.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Premierul Victor Ponta a anunţat că pleacă, miercuri, în concediu de odihnă, împreună cu familia, în afara ţării, dar nu în Turcia, precizând că urmează să revină în România în data de 9 august.

Prim-ministrul a declarat, marţi, la postul de televiziune B1, că va pleca în concediu alături de familia sa, precizând că nu va merge în Turcia pentru un nou control în urma operaţiei suferite la genunchi. "Mâine (miercuri - n.r.) plec în concediu, mă întorc duminică pe 9, e concediu de odihnă şi mă duc cu familia", a spus el.

Întrebat de către moderatorul emisiunii unde urmează să îşi petreacă vacanţa, premierul a refuzat să spună, precizând totuşi că va pleca din ţară. Cât despre a doua operaţie pe care urmează să o facă la genunchi, Victor Ponta a declarat: "E un lucru pe care îl vor decide medicul din România, domnul Codorean, şi cu medicul care m-a operat în Turcia, undeva la sfârşitul lunii august, în funcţie de cum evoluează recuperarea".

Premierul a mai spus că speră ca pe perioada concediului să nu vadă niciun medic. "Sper să nu văd niciun medic în următoarele 10 zile, pentru că am văzut destui medici în ultima perioadă", a arătat el.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE