Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Radu Carp: În cazul înaintării în grad diplomatic a lui Titus Corlăţean s-au încălcat prevederile legii

Postat la: 28.09.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

COMUNICAT DE PRESA. Domnul Titus Corlăţean, fost ministru de externe şi senator PSD, a fost înaintat de MAE în rangul de consilier diplomatic cu încălcarea legii.

Domnului Titus Corlăţean ar fi trebuit să-i înceteze contractul de muncă la data la care a fost ales pentru prima oară în Parlamentul României (decembrie 2004). Potrivit art. 49 şi 51 din Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României, calitatea de membru al Corpului diplomatic şi consular încetează în caz de incompatibilitate, iar orice funcţie publică este considerată incompatibilă cu această calitate.

Potrivit domnului Bogdan Aurescu, raporturile de muncă ale domnului Corlăţean cu MAE au fost suspendate «pe durata ocupării unor funcţii de demnitate publică», aceasta fiind explicaţia pentru care a fost făcută înaintarea sa în grad. O explicaţie care nu ţine cont de cadrul normativ în vigoare: potrivit art. 64 din Legea nr. 269/2003, suspendarea operează doar pe durata exercitării unei funcţii internaţionale. Art. 66 din Legea nr. 269/2003, invocat de domnul Aurescu, potrivit căruia se recunoaşte vechimea în muncă pe durata suspendării, nu este aplicabil în cazul domnului Corlăţean.

Politicienii PSD reuşesc să avanseze în profesia lor chiar şi atunci când nu o exercită, iar miniştrii Guvernului Ponta consideră că prezentarea unor date care nu corespund realităţii poate induce în eroare opinia publică. În cazul promovării în funcţie a senatorului PSD Titus Corlăţean se verifică integral reţeta guvernării actuale: încălcarea legii şi prezentarea repetată a minciunii drept adevăr.

Radu Carp
Secretar executiv PNL

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE