Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Record istoric în Anglia stabilit de Regină

Postat la: 19.08.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Regina Elizabeth a II-a va doborî, pe 9 septembrie, un record istoric, stabilit de regina Victoria, urmând să devină monarhul cu cea mai îndelungată domnie din istoria regatului britanic.

Deşi nu se aştepta să urce pe tronul Marii Britanii - a făcut-o în cele din urmă numai pentru că unchiul său, Edward al VIII-lea, a abdicat, iar tatăl ei, George al VI-lea, a devenit rege - regina Elizabeth a II-a, în vârstă de 89 de ani, va stabili un nou record istoric, luna viitoare. Stră-străbunica sa, regina Victoria, petrecuse pe tronul britanic 63 de ani, 7 luni şi două zile, înainte de a muri, pe 22 ianuarie 1901.

"Este o slujbă pe viaţă", declara, la un moment dat, regina Elizabeth a II-a, despre care specialiştii spun că nu este de aşteptat să abdice, aşa cum au făcut-o recent unii monarhi europeni şi chiar un papă. În ciuda crizelor care au avut loc în anii 1990, precum moartea tragică a prinţesei Diana, care a părut la acel moment să ameninţe însăşi existenţa monarhiei, regina a fost capabilă să conducă o instituţie veche de un mileniu într-o nouă eră a popularităţii.

Când a devenit regină, la moartea tatălui ei, pe 6 februarie 1952, Elizabeth a II-a era o figură strălucitoare, care simboliza renaşterea postbelică britanică, însă, până la împlinirea a patru decenii de domnie, imaginea sa pălise uşor. Elizabeth a II-a avea doar 25 de ani când a devenit regină, iar la acel moment era în turneu în Kenya, împreună cu soţul său, prinţul Philip, care i-a fost alături de-a lungul domniei.

A fost încoronată pe 2 iunie 1953, într-o ceremonie televizată care a avut loc la catedrala Westminster din Londra. A devenit astfel al 40-lea monarh dintr-o linie care începe cu William Cuceritorul, care a urcat pe tron în 1066, după ce a câştigat bătălia de la Hastings. În timpul domniei sale, a cunoscut 12 premieri, începând cu Winston Churchill.

Deşi este cel mai în vârstă monarh în viaţă, Elizabeth ocupă locul al doilea în topul regilor în viaţă cu cele mai îndelungate domnii din lume, după Bhumibol Adulyadej al Thailandei, care a depăşit-o cu aproape şase ani. În timpul domniei sale, regina Elizabeth a II-a a făcut peste 250 de vizite oficiale, în peste 100 de ţări.

În ultimii ani, o parte din angajamente au fost preluate de prinţul moştenitor Charles, precum şi de alţi membri ai familiei regale. Se pare însă că regina nu intenţionează deloc să abdice. În 2012, la împlinirea a 60 de ani de domnie, ceremonii grandioase au fost organizate, iar apariţia sa într-un clip "James Bond" prezentat în deschiderea Jocurilor Olimpice de la Londra din acel an a fost spectaculoasă.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE