ZC
ZC




ZC




Regele Mihai e GRAV BOLNAV. Casa regală va fi reprezentată de Margareta. Mesajul transmis de Majestate

Postat la: 02.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

Regele Mihai e GRAV BOLNAV. Casa regală va fi reprezentată de Margareta

Sursa foto: casaregala.ro

Regele Mihai s-a retras din viaţa publică deoarece se confruntă cu grave probleme de sănătate, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit news.ro. Casa regală va fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa, Margareta. Anunțul a fost făcut de Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regele, după a cincea sesiune a Consiliului Regal, desfăşurat în 1-2 martie, în Elveţia.

"Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică. Majestatea sa urmează un tratament complex şi solicitant care îl împiedică să apară în public şi va petrece de aici înainte o perioadă de refacere", a adăugat Andrew Popper. El a dat citire şi mesajului transmis de către Regele Mihai.

"În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care familia şi ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei şi a statului român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, custodele coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să îşi continue menirea şi să prezinte sfatul său custodelui coroanei", a transmis Regele Mihai.

Consiliul regal a fost primit de majestatea sa regele în dimineaţa zilei de miercuri. Conform normelor fundamentale ale familiei regale a României, consiliul regal rămâne la dispoziţia custodelui coroanei, a mai spus Andrew Popper.

 

loading...
DIN ACEEASI CATEGORIE...
PUTETI CITI SI...

Regele Mihai e GRAV BOLNAV. Casa regală va fi reprezentată de Margareta. Mesajul transmis de Majestate

Postat la: 02.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Sursa foto: casaregala.ro

Regele Mihai s-a retras din viaţa publică deoarece se confruntă cu grave probleme de sănătate, fiind supus unei intervenţii chirurgicale, potrivit news.ro. Casa regală va fi reprezentată în toate acţiunile publice de către fiica sa, Margareta. Anunțul a fost făcut de Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regele, după a cincea sesiune a Consiliului Regal, desfăşurat în 1-2 martie, în Elveţia.

"Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică. Majestatea sa urmează un tratament complex şi solicitant care îl împiedică să apară în public şi va petrece de aici înainte o perioadă de refacere", a adăugat Andrew Popper. El a dat citire şi mesajului transmis de către Regele Mihai.

"În ultimele săptămâni am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care familia şi ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei şi a statului român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, custodele coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să îşi continue menirea şi să prezinte sfatul său custodelui coroanei", a transmis Regele Mihai.

Consiliul regal a fost primit de majestatea sa regele în dimineaţa zilei de miercuri. Conform normelor fundamentale ale familiei regale a României, consiliul regal rămâne la dispoziţia custodelui coroanei, a mai spus Andrew Popper.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE