Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Restaurantul Insula din Neptun, distrus de incendiu

Postat la: 26.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Cel mai cunoscut restaurant din staţiunea Neptun s-a făcut scrum, noaptea trecută, în urma unui incendiu izbucnit la mansarda localului. Nu au fost victime însă pagubele sunt uriaşe.

Flăcările au fost observate în jurul orei 4,00 dimineaţa, restaurantul Insula, construit din lemn şi amplasat pe lacul Neptun în mijlocul nuferilor, fiind mistuit în scurt timp de limbile de foc. Localul nu avea clienţi însă angajaţii, care dormeau la mansardă au reuşt să se salveze doar cu ce aveau pe ei. Cei care au sunat la 112 au fost turiştii hotelului din apropiere. Şase autospeciale cu 30 de pompieri au intervenit timp de aproape patru ore pentru lichidarea incendiului.

Restaurantul Insula a ars în intregime. Deşi flăcările nu au ajuns la hotelul apropiat, care aparţine tot proprietarului restaurantului Insula, turiştii au fost evacuaţi până la înlăturarea pericolului. Pompierii vor stabili cauzele izbucnirii incendiului. O primă ipoteză ar fi un scurt circuit la instalaţia electrică a localului însă nu este exclusă nici o neglijenţă a unui angajat care ar fi adormit cu o ţigară aprinsă.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE