Rezerva Federală SUA, pregătită să mărească dobânzile. Care va fi impactul asupra economiei?
Postat la: 22.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Unul dintre evenimentele economice majore ale anului 2015 va fi cel mai probabil majorarea dobânzii de referinţă de către Rezerva Federală americană, către sfârşitul acestui an, potrivit economiştilor PwC.
Presupunând că acest lucru se va întâmpla, importanţa acestei decizii constă nu numai în impactul pentru economia SUA şi cea globală, însă va reprezenta totodată un act simbolic, de vreme ce dobânda de politică monetară nu a mai fost majorată de mai bine de un deceniu. Analiza PwC pleacă de la premisa că rata dobânzii FED va atinge pragul de 3,75% până la sfârşitul anului 2020. Dar care va fi impactul asupra consumatorilor, companiilor şi asupra pieţelor emergente?
Pentru consumatori: În anii ce au urmat crizei financiare, consumatorii americani şi-au diminuat gradul de îndatorare (fig.5), analiza PwC sugerând că aceştia vor fi în general la adăpost de creşterile de dobânzi decise de FED. Marea majoritate a proprietarilor s-au protejat împotriva creşterii ratelor dobânzilor prin intermediul unor contracte de credit cu rată fixă. Plecând de la premisa că salariul real va continua să crească, venitul total disponibil al fiecărei gospodării va rămâne în mare parte neafectat de politica monetară mai strictă.
Pentru companii: Există dovezi care sugerează că structura capitalului companiilor a fost modificată de criză. De exemplu, figura 5 arată că îndatorarea companiilor a scăzut de la 73% din PIB la sfârşitul anului 2008, la 69% în prezent. Acest lucru arată că activitatea companiilor este mai puţin sensibilă în prezent la deciziile FED. Este de aşteptat ca aprecierea dolarului să aibă un impact mai puternic asupra companiilor, ceea ce va face bunurile şi serviciile americane mai scumpe pe pieţele internaţionale.
Pentru pieţele emergente: Perspectiva creşterii dobânzii de referinţă în SUA a avut deja un impact asupra valorii dolarului, care s-a apreciat cu aproximativ 19% în termeni reali din iulie 2014 şi până în prezent. Acesta este un semn îngrijorător pentru unele economii emergente care au profitat de un dolar american ieftin în scopul finanţării de proiecte investiţii masive sau pentru consum. Turcia este în mod special vulnerabilă la aprecierea dolarului, în timp ce alte pieţe emergente cum ar fi Brazilia sau Indonezia, sunt de asemenea expuse riscului valutar.
„Considerăm că decizia FED de creştere a ratei dobânzii de politică monetară va avea un impact mai mare pe plan global decât în Statele Unite, şi în principal pe pieţele emergente", a declarat Richard Boxshall, economist senior al PwC.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
The Sun: Alina Kabaeva, femeia din umbra Kremlinului. Averea discreționară a iubitei secrete a lui Vladimir Putin
O fosta gimnasta olimpica, un președinte autoritar și un cerc de apropiați care s-au transformat in milionari discreți. ...
-
De ce se împușcau soldații ruși între ei. Scandal uriaș de corupție în armata lui Putin
Un scandal de proporții a zguduit armata rusa dupa ce locotenent-colonelul Konstantin Frolov, cunoscut sub porecla &bdqu ...
-
Avertismentul geologilor: Terra va avea parte de a șasea extincție în masă, comparabilă cu cea care a dus la dispariția dinozaurilor
În ultimele decenii, cercetarile geologice au aratat ca marile extincții in masa ale istoriei Pamantului nu au fos ...
-
Știința sparge intimitaatea cea mai profundă: cercetătorii reușesc să citească gândurile. Apar controverse morale și legat de contolul populatiei
Oamenii de știința au facut un progres remarcabil in direcția decodarii gandurilor. Un computer conectat la electrozi im ...
-
Reapare holera la nivel global - Peste jumatate de milion de cazuri in acest an. OMS spune ca e pericol de pandemie cu boala care a decimat populatii in sec XIX
Organizația Mondiala a Sanatații (OMS) trage un semnal de alarma dupa ce cazurile de holera cresc dramatic la nivel glob ...
-
Noul Cod Rutier 2025: Se schimba "regula celor 10 km/h" si primesc amenzi drastice cei care incurca circulatia
Noul Cod Rutier 2025 aduce reguli mai stricte pentru șoferii din Romania, in special pentru cei care apasa prea tare ped ...
-
Misiunea Dart: NASA a lovit intenționat un asteroid cu potențiale riscuri pentru Pământ
În septembrie 2022, NASA a marcat un moment istoric in „protejarea planetei" prin lansarea misiunii Dart (Do ...
-
Misterioasa „barcă a lui Iisus", descoperită în Marea Galileei, asociată cu relatările biblice despre miracolul mersului pe apă
O ambarcațiune din lemn descoperita in Marea Galileii ar putea oferi o legatura tangibila cu unul dintre cele mai faimoa ...
-
Minunata Lume Nouă: China a tăiat internetul global pentru o oră fără alte explicații
Sute de milioane de utilizatori din China s-au trezit miercuri, 20 august 2025, intr-o situație fara precedent: nu au ma ...
-
Ministrul Energiei vrea să sesizeze CSAT din cauza tarifelor percepute: „Prețuri de o mie de ori mai scumpe"
Haosul din domeniul energetic ar putea ajunge pe masa Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Ministrul Energiei, ...
-
Bătaie între muncitorii români și nepalezi la o fabrică din România. Ce s-a întâmplat la cel mai mare furnizor al Ikea România
Într-una dintre secțiile de producție ale fabricii de mobila IKEA Aramis din Baia Mare, un conflict spontan intre ...
-
Pacea lui Trump nu mai are obiect: Ucraina continuă să piardă teren în Donețk - Rușii își croiesc drum spre bastionul de la Kostiantinivka
Rusia a revendicat, sambata, cucerirea a doua sate din regiunea Donetk, in estul Ucrainei, intensificand presiunea milit ...
-
După ce a adus Garda Nationala la Washington, Donald Trump vrea să desfăşoare forţe federale la Chicago şi New York
Presedintele american Donald Trump si-a anuntat intentia de a desfasura forte federale de ordine la Chicago si New York, ...
-
Euro digital vine tare din urmă: Bruxelles-ul răspunde la legea stablecoin-urilor din SUA la recomandarea BCE
Oficialii Uniunii Europene iau in calcul sa grabeasca lansarea unui euro digital, pe fondul presiunii generate de noua l ...
-
Salrom are o prima reacție după anunțul ministrului Economiei privind aurul negru al tehnologiei
Salrom reacționeaza dur dupa declarațiile ministrului Economiei, Radu Miruța, despre zacamantul de grafit de la Baia de ...
-
Poate fi momentul mult asteptat de Rusia pentru a initia un conflict armat. Dronele care vor survola ilegal spaţiul aerian al Republicii Moldova vor putea fi distruse
Devine oficial de la 1 septembrie! Dronele care vor trece ilegal frontiera Republicii Moldova vor putea fi distruse, neu ...
-
Un bărbat a fugit de la psihiatrie ca să ucidă o tânără pentru care făcuse o pasiune: Polițiștii din Bistrița au intervenit de urgență
Politistii din Bistrița-Nasaud au intervenit de urgența, dupa ce un barbat de 33 de ani a disparut dintr-o unitate medic ...
-
Ei bine, e adevarat: Armata a emis ordine de chemare pentru rezerviştii din Bucureşti şi Ilfov
Rezervisti din Bucuresti si din judetul Ilfov au primit ordine de chemare pentru „clarificare situatiei militare". ...
-
Florian Coldea, atac direct la șeful DNA: "Vrea să transforme dosarul într-un trofeu și într-un scut"
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a lansat joi un atac dur la adresa șefului DNA, Marius Voineag, pe care il a ...
-
O sa fie un scandal nemaipomenit în domeniul impozitelor pe proprietate. Raportarea la valoarea de piață întârzie, mașinile poluante sunt sancționate
Guvernul Romaniei iși asuma printr-un memorandum pașii necesari pentru implementarea a doua jaloane esențiale din Planul ...
-
Administrația Trump a început verificarea celor cu vize în SUA: 55 de milioane de oameni vizați
Zeci de milioane de milioane de deținatori de vize SUA sunt verificați cu atenție de Departamentul de Stat. Mii de vize ...
-
Activitate misterioasă în Zona 51 - Avion secret suprins la celebrul Hangar 18
Avionul secret RAT55, unul dintre cele mai enigmatice aparate de test radar ale Forțelor Aeriene ale SUA, a fost surprin ...
-
Atac cibernetic uriaș: 2,5 miliarde de conturi Gmail expuse în fața hackerilor
Un val masiv de atacuri informatice lovește din nou una dintre cele mai folosite platforme de e-mail din lume. Aproximat ...
-
URSULA IS NOT SAFE: Parlamentul European da in judecata Comisia Europeana si cere în instanță anularea celui mai mare program de investiții în apărare din istoria UE
Parlamentul European a decis sa dea in judecata Consiliul UE in fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) dupa c ...
-
Crimă infiorătoare la Craiova: profesoară ucisă cu sânge rece de propriul soț care apoi s-a aruncat pe geam după o bătaie cu poliția. Fetița lor a fost martoră la scenele de groază
O scena desprinsa parca dintr-un coșmar a zguduit Craiova: o femeie de 44 de ani, profesoara de limba germana, a fost in ...
-
Alexandru Mironov s-a prins de ce face Trump: Totul se învârte în jurul AI și se întâmplă pentru prima dată în istorie
Exista istorici ai viitorului, matematicieni, care au calculat ca singularitatea va aparea curand. Unii spun chiar in 20 ...
-
De ce e grav fenomenul Hikikomori: Tsunami de adolescenți care se izolează în camerele lor departe de familie. Ce se va intampla cu ei in scurt timp
Peste 200 de mii de tineri din Italia sufera de un sindrom provocat de societate, rețele sociale și parinți. Psihologul ...
-
Doi polițiști i-au pus piciorul pe cap și l-au încătușat pe un bătrân cardiac pentru că a refuzat să se legitimeze
Un batran cardiac a fost incatușat și doborat la pamant de Poliția Locala Pașcani pe Esplanada, dupa ce a refuzat sa se ...
-
Ce mai mare controversă a momentului: Apa de ploaie se taxează legal după cum explică ANRSC. Românii sustin ca este un abuz și ca ploaia nu ajunge in canal de la ei
Tariful pentru serviciul de canalizare se fundamenteaza pe baza costurilor tuturor activitatilor aferente acestui servic ...
-
Câte găini ai voie să crești în curte. Legea prevede un număr maxim de păsări pe gospodărie și reguli stricte pentru cotețe
Gospodariile neracordate la apa curenta sau canalizare au voie sa creasca un numar limitat de animale sau pasari. Este r ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu