Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Rompetrol a cerut intrarea în insolvență. Ce datorii are compania

Postat la: 05.06.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Compania Rompetrol a cerut Tribunalului București să accepte intrarea în insolvență pentru reorganizare. Potrivit instanței, cererea insolvenței va fi judecată pe data de 8 iunie, magistrații urmând să stabilească dacă acceptă cererea Rompetrol.

Pe 29 mai, compania Rompetrol SA, care a fost controlata de către Dinu Patriciu, a înregistrat la Tribunalului Bucureşti o cerere prin care solicită intrarea în insolvenţă.

Cererea de intrare în insolvenţă a fost înaintată în baza articolului 66 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Acest articol prevede că: „supravegherea exercitată de administratorul judiciar, în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectuează având la bază o raportare întocmită de către administratorul special, care menţionează şi faptul că au fost verificate şi că sunt îndeplinite condiţiile privind realitatea şi oportunitatea operaţiunilor juridice supuse avizării".

Solicitarea companiei urmează să fie analizată de judecătorii de la Tribunalul Capitalei în 8 iunie.

Compania Rompetrol SA este parte a grupului Rompetrol și coordonează activităţile de foraj, serviciile de sonda si cele de explorare si producţie ale grupului deținut de compania KazMunayGas din Kazahstan.

Rompetrol SA avea datorii de 159 de milioane de lei in 2013. De asemenea, a înregistrat o pierdere de 53,2 milioane de lei, veniturile fiind de 66,4 milioane de lei.

KazMunayGas, prin Rompetrol, acoperă arcul geografic format din zona Marii Caspice (Kazakhstan, Georgia), Marii Negre (Ucraina, Moldova, România, Bulgaria) cu Marea Mediterana (Franţa si Spania).

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE