Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












S-a înființat primul partid la nivelul unei comune

Postat la: 29.01.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

În comuna Domneşti, judeţul Ilfov, s-a înfiinţat primul partid local la nivel de comună, condus de Roxana-Mihaela Vlad, cea care este şi candidat din partea "Alianţei pentru Domneşti" la primăria comunei aflată lângă Bucureşti.

Aceasta a declarat că partidul a fost înregistrat la Tribunalul Bucureşti pe 15 decembrie anul trecut, având cinci membri fondatori. "Suntem simpli cetăţeni, nu oameni politici. Am ales să ne implicăm, ne dorim să trăim într-o comună civilizată, iar eu am decis să mă implic personal şi candidez la primărie, unde administraţia este la pământ", a mai spus ea. Aceasta a mai spus că s-a mutat în urmă cu circa doi ani în comuna Domneşti şi că, potrivit unui sondaj, circa 80% dintre locuitorii comunei ar vota ca primar o femeie.

Mai mult, sondajele comandate au arătat că este a doua în preferinţele electoratului din Domneşti, după primarul în funcţie, în sondaje fiind testaţi alţi cinci candidaţi. Comuna Domneşti se află în sud-vestul judeţului Ilfov, la vest de Bucureşti. În 2011, potrivit recensământului de atunci, comuna avea 8.682 de locuitori, însă se estimează că în momentul de faţă populaţia depăşeşte 10.000 de locuitori, după ce mai mulţi bucureşteni s-au mutat aici. Amintim că noua legislaţie electorală permite înfiinţarea unui partid cu un număr minim de trei membri.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE