Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Uber a fost dată în judecata în Marea Britanie de un sindicat al taximetristilor

Postat la: 30.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Unul dintre sindicatele cele mai importante din Marea Britanie a anunțat miercuri că a lansat o acțiune în justiție împotriva societății de transport cu mașini private Uber pentru salariile și condițiile de muncă nesatisfăcătoare ale șoferilor, relatează Agerpres.

Sindicatul GMB, care are circa 631.000 de membri, estimează că Uber, compania americană a mașinilor de turism cu șofer (VCT), ar trebui să-și plătească șoferii cu salariul minim britanic, să le asigure timp de odihnă și să le garanteze concediile. Potrivit unui purtător de cuvânt al GMB, compania, prezentă în 50 de țări și a cărei valoare este estimată la 50 de miliarde de dolari, "își încalcă obligația legală de a le furniza drepturi fundamentale în materie de salarii, concedii, sănătate, securitate, disciplină și în caz de conflict".

Un foarte mare număr dintre șoferii Uber care sunt membri ai sindicatului "au cerut acest gen de intervenție", a adăugat pentru AFP purtătorul de cuvânt, nefiind totuși în măsură să precizeze câți șoferi Uber sunt membri ai sindicatului. Unul dintre motivele principale pentru care șoferii aleg să conducă pentru această companie este că 'le place să fie proprii lor patroni', a precizat el.

"În calitate de angajați, șoferii ar conduce în timpul unor intervale orare prestabilite, ar câștiga un salariu fix pe oră, și-ar pierde libertatea de a conduce pentru alte societăți și flexibilitatea individuală de care sunt atât de atașați", a susținut purtătorul de cuvânt. Compania Uber este foarte populară pentru prețurile sale inferioare celor practicate de companiile de taxi profesioniste și pentru facilitatea de utilizare a aplicației sale pentru a comanda o cursă.

Ea este acuzată în schimb de companiile de taxi că face concurență neloială, iar numeroase municipalități și uneori chiar țări îi reproșează că nu respectă reglementările în vigoare pentru taxiuri, în special în gestionarea pasagerilor handicapați și securitatea.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE