Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Victor Ponta rămâne sub control judiciar

Postat la: 10.09.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a rămas vineri în pronunţare pe cererea fostului premier Victor Ponta de ridicare a controlului judiciar.
Dezbaterile au fost cu uşile închise şi au durat aproape două ore. La final, Ponta nu a dorit să ofere detalii jurnaliştilor în legătură cu ce anume a spus judecătorilor. ''Tot ce am spus în faţa judecătorilor aş vrea să spun şi în faţa dvs, dacă mi se dă voie'', a precizat Ponta, potrivit Agerpres.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat vineri în discuţie cererea lui Ponta privind ridicarea controlului judiciar în dosarul în care a fost pus sub acuzare de procurorii DNA Ploieşti.
Victor Ponta este urmărit penal de procurori într-un nou dosar, în care este acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Marţi, procurorii l-au anunţat pe Victor Ponta că a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
În acelaşi dosar este urmărit penal şi deputatul Sebastian Ghiţă, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, fiind şi el plasat sub control judiciar.
Cei doi au interdicţia de a părăsi ţara fără încuviinţarea prealabilă a procurorului/judecătorului competent, de a se apropia şi comunica cu anumite persoane şi de a face declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care o instrumentează, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi în dosar. Victor Ponta: "Mă bucur că am avut încredere în deciziile judecătorilor"

Victor Ponta a transmis un mesaj pe pagina sa de Facebook în care precizează că a avut încredere în decizia judecătorilor.
"Mă bucur că am avut încredere în deciziile judecătorilor - aşa voi face şi de acum înainte - doar pentru adevarul şi dreptatea la care avem toţi dreptul", a spus fostul premier.
Totodată, Victor Ponta a pus şi o poză a minutei din care rezultă că judecătorii i-au ridicat o parte din interdicţiile impuse de procurori.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca Victor Ponta să rămână sub control judiciar, însă a ridicat interdicţia impusă de procurori fostului premier, de a vorbi public despre dosarul în care este anchetat, transmite Digi 24.
Victor Ponta are în continuare obligaţia de a se prezenta săptămânal la secţia 6 de poliţie şi de a nu lua legătura direct sau indirect cu martori sau persoane inculpate în dosar.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE