Franța este în haos. Dar Europa?
Postat la: 08.07.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Ideea trăsnită a lui Emmanuel Macron de a dizolva Parlamentul și de a organiza alegeri anticipate generează prin rezultatele ei o stare de instabilitate mult mai accentuată decât cea anterioară. În cel de-al doilea tur de scrutin, voința politică a cetățenilor celei de-a cincea Republici a fost deturnată prin fel de fel de tertipuri, astfel încât rezultatele au fost artificial inversate. În acest moment, practic nu se mai poate guverna.
Ca urmare a unor scheme prin care unii candidați s-au retras, iar alții au fost susținuți în mod artificial, cu unicul obiectiv ca alianța reprezentată de Marine le Pen, care a câștigat cele mai multe voturi în turul întâi, să ajungă abia pe locul trei la capătul celui de-al doilea tur, s-a ajuns în situația în care procentul celor 66,33% dintre cetățenii care au votat să claseze pe primul loc Frontul Popular, cu 182 de mandate, pe locul doi partidul de centru al lui Macron, cu 163 de mandate, cele mai multe scoase cu forcepsul, iar Adunarea Națională, reprezentată de Marine le Pen, pe locul trei, cu 143 de mandate. Ei bine, niciuna dintre aceste formațiuni rezultate în urma prestidigitației prezidențiale nu dispune de 289 de mandate pentru a face majoritatea necesară instalării unui nou guvern și, pentru moment cel puțin, nimeni nu dorește să se alieze cu nimeni. Franța va traversa așadar o profundă stare de instabilitate politică. Cu atât mai mult cu cât timp de un an, conform Constituției, nu mai pot fi declanșate noi alegeri parlamentare.
Indiferent care va fi până la urmă soluția adoptată - este evident că o soluție va trebui identificată, pentru că Franța va trebui să fie totuși guvernată și după aceste nefericite alegeri - noul Executiv, precum și Administrația Prezidențială vor fi mult mai vulnerabile și în consecință mult mai instabile. Marine le Pen a obținut nu doar o victorie morală, ci și un succes cât se poate de concludent, în condițiile în care partidul Adunarea Națională a obținut cel mai mare scor la alegerile europene și practic și-a dublat numărul de parlamentari în noul legislativ. Ceea ce însă nu-i va permite să guverneze. Acest paradox generează deja o nemulțumire, o insatisfacție, o frustrare pentru circa o treime din numărul total al cetățenilor, situație care va diviza în mod grav societatea și va putea genera demonstrații și revolte de tip violent.
Dacă acesta este rezultatul până în prezent vizibil al acestor alegeri în plan intern, generate în mod iresponsabil de președintele Macron, în plan extern este cât se poate de limpede că, o vreme cel puțin, Franța nu va mai reprezenta o voce și respectiv o forță la fel de semnificativă ca până în prezent. Iar pe acest fond, la nivel european, se formează iată, cu repeziciune, cea de-a treia mare familie de partide politice, „Patrioții pentru Europa", care va avea un cuvânt din ce în ce mai greu de spus în apărarea și promovarea statelor națiune. În condițiile în care și Germania este șubrezită în plan economic și urmează să fie șubrezită și politic, anul viitor, când la rândul ei se va confrunta cu o ascensiune a partidelor de tip suveranist, se anunță schimbări majore în 2025-2026 în configurația politică a noii Europe.
Sorin Roșca Stănescu
-
Ar fi știrea începutului de an...
Guvernul ne-a strans cureaua atat de mult incat a reușit sa inchida anul cu un deficit mai mic cu 15 miliarde lei. Care ...
-
Nicușor cel fără de țară nu merge la Davos
Multa lume (mult prea multa) protesteaza pe unde se poate ca Nicușor Dan, președintele ilegitim (in acest sens, un preșe ...
-
Istoria nu îi respectă pe cei morali
Am spus-o prima data in 2022, intr-un talk-show de noapte, la o stație de nișa. Îl prezentam. Am spus atunci, clar ...
-
Justiție după chipul și asemănarea lui Bolojan la Oradea (II)
Curtea Constituționala a amanat din nou, de data aceasta pe 11 februarie, pronunțarea hotararii asupra excepției de neco ...
-
Puterea bolojanian - nicușoristă se laudă cu accesarea unui împrumut de cca 16,68 mld euro în cadrul programului SAFE
Precizari prealabile : (i) este vorba de un imprumut, iar nu de fonduri nerambursabile; banii trebuie dați inapoi candva ...
-
Tarife pentru cei care au trimis trupe în Groenlanda!
Președintele Trump a anunțat intr-o postare pe rețelele de socializare sambata dimineața cea mai recenta strategie a sa ...
-
Ursula „fata lui tata" von der Leyen (Albrecht). Plagiatoarea care conduce Comisia Europeană
Ursula Gertrud Albrecht s-a nascut in 1958 la Bruxelles, in familia unuia dintre primii funcționari europeni de rang ina ...
-
Oricine trece prin aeroportul Otopeni nu va mai reveni pe acolo decât silit
Anul 2025 a fost un an record pentru turism in Uniunea Europeana: 3,08 miliarde de nopți petrecute de turiști, din care ...
-
Maia știe: Perspectiva aderării Moldovei la UE se amână pe termen nedeterminat
Maia Sandu a declarat ca ar vota in favoarea unirii cu Romania la un eventual referendum, in condițiile in care devine d ...
-
"666" și Statul de drept
În Apocalipsa ni se spune ca „666" este numarul Anticristului. Textul precizeaza insa ceva esențial: „ ...
-
Cel mai mare deficit de cont curent din Uniunea Europeană!
27 de miliarde de euro este deficitul de cont curent pe primele 11 luni ale anului, cu 1 miliard de euro mai mult decat ...
-
Vinovați de Eminescu
Se spune ca inima omului are trei batai simultane: cea a cordului, a inimii biologice, cea a sufletului nostru și, in sf ...
-
Lovitura de palat USR-Ursula!
Am intrebat ieri Reprezentanța Permanenta a Romaniei din Bruxelles daca a existat un vot la nivel ministerial, in Consil ...
-
Menșevicii de la Chișinău
Sa vedem cum s-a facut unirea cu Basarabia din 1918. La putere la Chișinau era o grupare de menșevici care dețineau pute ...
-
Justiție după chipul și asemănarea lui Bolojan la Oradea (I)
Curtea Constituționala a amanat pe vineri, 16 ianuarie, pronunțarea hotararii asupra excepției de neconstituționalitate ...
-
USR în zodia inconștienței
Ianuarie 2026 incepe cu un USR in prim plan. Ministresa de externe, Mme Oana Țoiu, da consemn la COREPER ca Romania sa s ...
-
Totul e să fii nepotul cui trebuie, la momentul oportun
Nepoții și loialiștii suprima competența. Daca ești nepotul cui trebuie, nu e nevoie sa te pricepi la ceva anume. Invoci ...
-
O mostră de manipulare proaspătă de la Guvernul Bolojan
Vineri, mai mulți primari, dar mai ales Olguta Vasilescu, primarul municipiului Craiova, au declarat ca guvernul va lua ...
-
Pleacă Gabbard în 2026?
Daca va fi forțata sa demisioneze, Gabbard s-ar putea dovedi problematica pentru administrația Trump. „Statele Uni ...
-
Trump și frontierele fluide
„Vom face ceva cu Groenlanda. Va fi pe calea ușoara, fie pe cea dificila", promite Trump. Acest „vom face ce ...
-
Acordul MERCOSUR, cel mai important joc geopolitic al UE din ultimii 80 de ani
În primul rand nu s-a aprobat nimic, e doar inceputul a ceva ce va trebui votat in Parlamentul European, apoi Cons ...
-
Fabula dărilor romane
Pe vremea cand vulturul Romei umbrea pamanturi multe, intr-o provincie indepartata traia un popor harnic, dar istovit. O ...
-
Cum au distrus rețelele sociale centrul moderat pe seama ideologiilor agresive
Centrul moderat nu moare pentru ca nu exista. Moare pentru ca nu mai este vizibil. Sau cum au distrus rețelele sociale c ...
-
China are mână liberă la invadarea Taiwanului
Fereastra de oportunitate pentru invazie s-a produs nu in urma imparțirii sferelor de influența intre Trump și Xi. Ci pe ...
-
ICE începe să semene tot mai mult cu trupele SA din primii ani ai nazismului
Brațul inarmat al MAGA nu-i vaneaza doar pe imigranții ilegali, ci a devenit un instrument pentru descurajarea protestel ...
-
VENEZUELAGATE - sfârșitul iluziilor și începutul riscurilor
Nu-mi aduc aminte de un an care sa fi inceput atat de spectaculos ca 2026. Și care promite sa fie la fel de remarcabil c ...
-
Propaganda mincinoasă despre majorarea impozitului pe locuință
Influencerii Guvernului Bolojan pretind ca romanii ar plati cele mai mici impozite pe locuința din toata Uniunea Europea ...
-
Criza din Iran are legătură directă cu pierderea controlului Venezuelei de către regimul ayatollahilor
În 2007, Nicolás Maduro, ministrul de Externe al Venezuelei sub președinția lui Hugo Chávez, se inta ...
-
Să limpezim câteva confuzii legate de intervenția SUA în Venezuela
Am constatat ca mulți romani, mai ales dintre aceia care inca au indoieli ca in decembrie 2024 ar fi avut loc o lovitura ...
-
Președintele "la mișto": cu multă compasiune și îngrijorare
Recunosc ca nu mi-a placut niciodata de cei care iau oamenii la mișto gratuit - și tind sa apar pe cei care o iau in fre ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu