• Tweet

Mesajul doamnei Lia Savonea de Ziua Justiției este o pledoarie memorabilă pentru independența judecătorului, adevărul judiciar și dreptul oricărui inculpat la o apărare autentică și nu doar la o apărare formală.

Există adevăruri care nu au nevoie de consacrarea timpului pentru a dobândi valoare deoarece ele însoțesc însăși ideea de justiție încă de la nașterea acesteia.

Un asemenea adevăr este acela că legea nu poate fi despărțită de libertate, după cum libertatea nu poate fi apărată în absența unei justiții independente și a unei apărări efective.

Din această perspectivă, mesajul transmis de Ziua Justiției de către doamna Lia Savonea, Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu reprezintă doar o reflecție asupra prezentului sistemului judiciar ci reprezintă reafirmarea unei exigențe permanente a Statului de Drept : aceea ca legea să fie aplicată cu deplină independență, iar drepturile fundamentale ale persoanei să nu fie niciodată sacrificate pe altarul aparențelor al conjuncturilor și, cu atât mai puțin al interesului personal al vreunui magistrat (de exemplu interesul de a promova la o instanță superioară).

Procesul penal nu este o competiție între autorități și cetățean și nici un mecanism destinat validării unei acuzații formulate de stat.

Procesul penal reprezintă cadrul solemn în care puterea publică este obligată să dovedească, cu respectarea tuturor garanțiilor legale, temeinicia acuzației pe care o aduce unei persoane.

Orice abatere de la rigorile legii procesual penale, oricât de neînsemnată ar părea, afectează nu numai drepturile celui judecat ci însăși legitimitatea actului de justiție.

Nu există adevăr judiciar acolo unde procedura este nesocotită, după cum nu poate exista o hotărâre cu adevărat dreaptă atunci când drumul care a condus la ea este pavat, nu doar cu încălcări ale legii, ci și cu interese personale sau de grup.

În această arhitectură constituțională, avocatul nu ocupă un loc secundar și nici nu îndeplinește o funcție decorativă.

Avocatul este expresia vie a dreptului la apărare iar prezența sa în proces își găsește justificarea numai în măsura în care exercită, cu deplină independență, responsabilitate și determinare, toate prerogativele pe care legea i le conferă.

O apărare redusă la formalism, la pasivitate sau la simple act de prezență nu reprezintă doar o insuficiență profesională, ci golirea de conținut a uneia dintre cele mai importante garanții ale procesului echitabil.

Nimeni nu încredințează unui avocat doar un dosar.

Ceea ce îi este încredințat este însăși speranța că legea va fi respectată, că probele vor fi examinate cu obiectivitate, că nicio încălcare procedurală nu va rămâne fără răspuns și că nici u. argument capabil să conducă la aflarea adevărului nu va fi abandonat din comoditate sau din lipsa de interes a avocatului ales.

În materie penală avocatul devine adesea ultimul bastion dintre individ și riscul unei erori judiciare.

Tocmai de aceea, dezinteresul față de cauza clientului nu constituie doar o carență de ordin profesional, ci poate dobândi dimensiunea unei grave abdicări de la însăși menirea profesiei de avocat.

Cu atât mai mare este responsabilitatea avocatului atunci când observă că urmărirea penală ori judecata se desfășoară cu nesocotirea normelor legale.

În asemenea împrejurări, avocatul nu are doar facultatea, ci îndatorirea de a reacționa cu fermitate, utilizând toate mijloacele legale pe care le are la dispoziție.

A tolera încălcarea drepturilor procesuale înseamnă a accepta alterarea echilibrului procesului penal și a transform garanțiile consacrate de Constituție și C.E.D.O. în simple formule lipsite de eficiență practică.

Atunci când organele judiciare al statului nesocotesc drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate, este de datoria avocatului să reamintească faptul că drepturile fundamentale trebuie respectate și, implicit, exercitate și nu doar invocate în mod pompos în tratate ori discursuri mai mult sau mai puțin solemne.

Marile sisteme de drept nu se disting prin numărul condamnărilor pe care le pronunță ci prin exigența cu care este verificată fiecare acuzație și prin refuzul categoric de a admite ca libertatea unei persoane să depindă de aproximații, de prezumții neverificate sau de simpla autoritate a instituțiilor statului.

Civilizația juridică începe acolo unde conștiința magistratului și conștiința avocatului se întâlnesc în aceeași fidelitate față de lege și față de adevăr.

În calitatea sa de Președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna Lia Savonea a menționat și, la finalul discursului său, a transmis un mesaj de apreciere tuturor celor care lucrează în interiorul sistemului judiciar, respectiv judecători, magistrați-asistenți, asistenți ai judecătorilor, grefieri și personal auxiliar, pentru contribuția lor la funcționarea justiției.

Apreciind toate aspectele punctate de către doamna Lia Savonea, Președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție cu prilejul discursului ținut de Ziua Justiției, în calitate de avocat, am subliniat și reamintit totodată, rolul deosebit de important al avocatului în procesul complex de înfăptuire al justiției.

Dintre ideile punctate în cuprinsul mesajului transmis ieri de către doamna Lia Savonea, se disting, nu doar ca importanță, ci și din perspectiva faptului că sunt necesar a fi reamintite și actuale, următoarele :

⇒ „Justiția trebuie să inspire încredere, nu teamă, iar succesul ei nu se măsoară prin numărul de dosare soluționate ci prin capacitatea de a oferi soluții legale, echitabile și motivate".
⇒ Independența judecătorului trebuie apărată, sens în care doamna Președinte a Înaltei Curți a menționat :
„Astăzi, mai mult ca oricând, avem obligația de a apăra independența reală a judecătorului. Niciun magistrat nu trebuie să judece sub presiunea fricii, a intereselor de moment, a campaniilor publice sau a unor raporturi de putere dezvoltate în afara sălii de judecată".

Afirmațiile mai mult decât corecte făcute de către doamna Lia Savonea care este, nu doar Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci și un judecător cum toți ar trebui să fie, îmi dau speranțe că, deși unul dintre judecătorii care au pronunțat recent o decizie de condamnare a studentului marocan El Bourkadi Ahmed Sami la pedeapsa de 29 de ani închisoare pentru uciderea a două persoane deși probele științifice aflate la dosar demonstrează că acesta nu are cum să fie inclus în tabloul crimei, tocmai a fost promovat la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la nivelul celui mai înalt for al justiției din România se va pronunța cu prilejul soluționării Recursului în Casație o hotărâre corectă, hotărâre care să aibă corespondent exclusiv în dispozițiile legale incidente și nu va fi nevoie ca C.E.D.O. să constate încălcarea flagrantă a dreptului la apărare și la un proces echitabil pentru a repune adevărul judiciar pe un făgaș normal.

Acest lucru este imperios necesar cu atât mai mult cu cât, în cuprinsul deciziei prin care a trimis după gratii pentru 29 de ani un tânăr de 25 de ani, doamna judecător Sonia Deaconescu, cu câteva zile înaintea promovării la Înalta Curte, în calitate de membru al completului de apel din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș a recunoscut expres faptul că probele dosarului nu demonstrează dincolo de orice îndoială rezonabilă motivul omorului, caracterul său complet gratuit, modalitatea concretă în care inculpatul ar fi acționat, a reținut fără nici un temei faptul că inculpatul este autorul omorului calificat și că a comis infracțiunile subsecvente :

„În fine, instanța de apel mai reține că nici parchetul și nici prima instanță nu s-au limitat să probeze săvârșirea omorului calificat și a celorlalte infracțiuni de către inculpat, ci au încercat să indice aproape exhaustiv acțiunile acestuia începând cu seara zilei de 8 decembrie 2021. În această încercare, s-au bazat masiv pe ipoteze intuitive și pe posibilități - spre exemplu, la o căutare în sentința atacată, termenul „posibil" apare de 93 de ori, în sintagme precum „este posibil", „există posibilitatea" ș.a.m.d.. Au înlăturat fără temei unele probe științifice. Imaginea astfel creată este nefavorabilă inculpatului. Dimpotrivă, instanța de apel se limitează să rețină că inculpatul le-a ucis pe victime și a săvârșit infracțiunile subsecvente. Probele dosarului nu demonstrează dincolo de orice îndoială rezonabilă motivul omorului, caracterul său complet gratuit, modalitatea concretă în care inculpatul le-a urmărit, prins și manipulat pe victime, determinarea și sângele rece cu care ar fi acționat și celelalte împrejurări reținute de prima instanță în defavoarea inculpatului.

În concluzie, instanța de apel reține că uciderea deosebit de violentă a victimelor pe fondul unui raptus de agresivitate la care a contribuit una dintre ele necesită aplicarea pedepsei cu închisoarea la maximul special dar nu justifică alegerea detențiunii pe viață".

Deoarece decizia Curții de Apel Târgu Mureș nu reprezintă doar o aplicare eronată a legii penale, ci consacră o ruptură profundă între exigențele legalității procesului penal și soluția judiciară pronunțată, transformând ceea ce ar fi trebuit să fie expresia supremației dreptului într-o validare jurisdicțională a unei construcții factuale incompatibile cu probele administrate în cauză, sper ca, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii care vor fi învestiți cu soluționarea Recursului în Casație să-și reamintească afirmațiile, mai mult decât corecte, făcute de către Președinta Instanței Supreme cu prilejul Zilei Justiției :

„Niciun magistrat nu trebuie să judece sub presiunea fricii, a intereselor de moment, a campaniilor publice sau a unor raporturi de putere dezvoltate în afara sălii de judecată".

Este de necontestat faptul că, doar revenind în matca legalității, al bunului simț atât judiciar, cât și moral, prin asumarea și corectarea erorilor și a deciziilor vădit abuzive, justiția din România poate redeveni, nu doar credibilă, ci și un important pilon de stabilitate.

Av. Florin Constantin Durgheu