De ce ne strângem mâna când ne salutăm. Originea unui obicei vechi de peste 3.000 de ani care are legătură cu decesul

Postat la: 29.10.2026 |

Strângerea mâinii este astăzi unul dintre cele mai cunoscute gesturi de salut, folosit atât în contexte oficiale, cât și în viața de zi cu zi. Puțini știu însă că acest obicei are o istorie de peste 3.000 de ani și că, inițial, nu era asociat neapărat cu politețea, ci cu încrederea, alianțele și împăcarea.

Potrivit cercetătorilor de la Smithsonian Center for Folklife and Cultural Heritage, semnificația gestului s-a modificat de-a lungul secolelor, în funcție de cultură și de relațiile dintre oameni. Una dintre cele mai vechi reprezentări ale acestui gest datează din secolul al IX-lea î.Hr. Un basorelief asirian îi înfățișează pe regele Salmanasar al III-lea și pe conducătorul babilonian Marduk-zakir-șumi I strângându-și mâinile pentru a simboliza o alianță politică.

Deși nu se știe cu exactitate unde a apărut obiceiul, există o teorie potrivit căreia întinderea mâinii drepte demonstra că persoana respectivă nu purta o armă și nu avea intenții agresive. Mișcarea de scuturare ar fi putut servi și la verificarea existenței unor arme ascunse în mânecă. Gestul era întâlnit și în Grecia antică, unde simboliza apropierea, încrederea sau despărțirea. Pe monumentele funerare, mâinile împreunate reprezentau adesea legătura dintre persoana decedată și membrii familiei sale.

Ulterior, romanii au asociat strângerea mâinii cu loialitatea, înțelegerea și reconcilierea. Simbolul apărea inclusiv pe monede, fiind utilizat pentru a ilustra armonia și alianțele politice. În Europa, timp de secole, salutul era influențat de statutul social. Persoanele considerate inferioare ca rang obișnuiau să se încline, să își scoată pălăria sau să facă reverențe în fața celor cu o poziție mai înaltă. Strângerea mâinii a început să câștige popularitate în Marea Britanie între secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.

Potrivit istoricului Penelope J. Corfield, comercianții și membrii comunității religioase a quakerilor au contribuit la răspândirea acestui obicei. În timp ce negustorii îl foloseau pentru a confirma înțelegeri, quakerii îl preferau deoarece exprima egalitatea dintre oameni, indiferent de poziția socială. Treptat, gestul a fost adoptat de tot mai multe categorii sociale, devenind o formă obișnuită de salut în întâlnirile personale și profesionale.

Deși este răspândită la nivel internațional, strângerea mâinii nu este practicată peste tot în același mod. În Rusia, de exemplu, exista un obicei numit rukobit'e, care presupunea lovirea palmelor pentru a confirma anumite înțelegeri, inclusiv între familii. În societatea victoriană, regulile de etichetă stabileau cine trebuia să inițieze salutul. Un manual publicat în 1877 recomanda ca bărbații să aștepte ca femeile să întindă primele mâna și să evite strângerile prea puternice. Astăzi, gestul este asociat în principal cu respectul, încrederea și politețea, însă modul în care este folosit continuă să depindă de tradițiile culturale și de contextul social.