Medicii dezvăluie: Copiii fac carii din cauza mamelor care le gustă mâncarea cu lingurița
Postat la: 28.09.2026 |
Medicii recomandă mamelor să evite un obicei care a fost folosit des în copilăria noastră. Regulile privind securitatea alimentară se schimbă rapid, în condițiile în care medicina descoperă că tot mai multe boli sunt cauzate de bacterii.
Mamele sunt sfătuite să nu mai guste din mâncarea copiilor cu lingurița
Să guști mâncarea copilului și apoi să-i dai aceeași linguriță, să bei din paharul lui sau să introduci în gură suzeta pentru a o „curăța" sunt gesturi întâlnite frecvent în viața de familie, însă aceste gesturi nu sunt lipsite de riscuri.
Specialiștii consultați de Huffington Post precizează că părinții nu trebuie să se îngrijoreze din cauza fiecărei situații în care au împărțit accidental mâncarea sau băutura cu un copil. Există însă câteva măsuri simple prin care expunerea poate fi redusă, mai ales în primii ani de viață.
Una dintre principalele preocupări este bacteria Streptococcus mutans, asociată cu apariția cariilor. Microorganismele de acest tip utilizează zaharurile și produc acizi care pot deteriora smalțul dentar, scirie Mediafax.
Medicul stomatolog pediatru Soha Sharif explică faptul că bebelușii nu se nasc cu principalele bacterii care produc carii, acestea putând fi transmise ulterior de părinți sau de persoanele care îi îngrijesc, inclusiv prin salivă.
Colonizarea timpurie a cavității bucale poate crește riscul apariției cariilor în copilăria mică, potrivit specialistului. Starea de sănătate orală a adultului contează, de asemenea: prezența cariilor netratate, a unei boli gingivale active sau a unei infecții poate influența cantitatea de microorganisme potențial nocive transferate.
O igienă orală bună a părintelui nu elimină însă complet riscul, deoarece cavitatea bucală nu este un mediu steril.
Nu este vorba doar despre carii
Transferul de salivă poate facilita și transmiterea unor virusuri.
Pediatrul Amanda Furr atrage atenția că răcelile, gripa și unele infecții ale gâtului pot fi transmise înainte ca adultul să-și dea seama că este bolnav.
Un risc care necesită o atenție deosebită în cazul nou-născuților este virusul herpes simplex de tip 1 (HSV-1), asociat frecvent cu herpesul oral. Prima infecție poate produce leziuni dureroase la nivelul gurii și feței, iar în cazul nou-născuților poate provoca forme severe de boală.
Primii trei ani, perioada cu vulnerabilitate mai mare
Medicii citați consideră intervalul de la naștere până în jurul vârstei de trei ani drept perioada în care copiii sunt mai vulnerabili la efectele transferului de salivă.
Nou-născuții au un sistem imunitar încă insuficient dezvoltat, iar în primii ani apar și dinții, oferind bacteriilor suprafețe noi pe care se pot fixa. Microbiomul oral al copilului este, de asemenea, în curs de formare.
După aproximativ trei ani, riscul scade pe măsură ce flora bacteriană proprie și obiceiurile de igienă se stabilizează. O altă perioadă care necesită atenție este cea dintre șase și 12 ani, când erup dinții permanenți, deși vulnerabilitatea este mai redusă decât în primii ani.
Medicii: nu este un motiv de panică
Specialiștii subliniază că asemenea situații sunt dificil de eliminat complet din viața unei familii, iar folosirea accidentală a aceleiași lingurițe sau împărțirea ocazională a unei băuturi nu reprezintă un motiv pentru alarmare.
Prudența devine însă importantă atunci când adultul prezintă simptome de boală sau are herpes oral. În astfel de situații, medicii recomandă evitarea împărțirii alimentelor și a oricărui contact care presupune transfer de salivă, în special în cazul bebelușilor și nou-născuților.
Pentru a verifica temperatura mâncării, părinții pot testa recipientul sau alimentul pe piele, iar dacă este necesară degustarea poate fi folosită o linguriță separată și curată.
Medicii recomandă, de asemenea, evitarea folosirii acelorași pahare și avertizează că suzetele și tetinele nu ar trebui „curățate" în gura adultului. Acestea trebuie spălate cu apă și săpun, iar părinții pot avea la îndemână exemplare de rezervă.
În cazul copiilor mici trebuie avute în vedere și alte riscuri atunci când împart mâncarea adulților, printre care înecul cu alimente, bolile transmise prin produse contaminate și expunerea accidentală la alergeni.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cât cere Andra Măruță să cânte la evenimente. Sumele sunt semnificative și diferă în funcție de durata recitalului și de amploarea spectacolului
Andra Maruța este una dintre cele mai apreciate artiste din Romania și o prezența solicitata la nunți și evenimente priv ...
-
Concurs de frumusețe. O rusoaică a devenit Mrs. ONU
Maria Filina este din Moscova și deține un blog culinar. Acum, ea a devenit caștigatoarea ediției din acest an a concurs ...
-
Dan Diaconescu a rămas bouche-bee: "Fac și acum șpagatul în aer". Ce dietă a urmat Diana Șoșoacă pentru a da jos peste 20 de kilograme
Diana Șoșoaca a scapat in ultima perioada de un numar considerabil de kilograme. Șefa S.O.S a dezvaluit in cadrul unei e ...
-
Au îngropat „securea războiului": Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
Actorii Florin Piersic și Dorel Vișan, care au fost in conflict ani la rand, au aparut impreuna intr-o ediție speciala a ...
-
Un funcționar public din Marea Britanie s-a prefăcut bolnav folosind machiaj pentru a jongla cu cinci locuri de muncă simultan
Un funcționar public din Marea Britanie este acuzat ca a caștigat aproape 350.000 de lire sterline (aproximativ 410.000 ...
-
O celebră actriță din "Hellboy" a fost imobilizată și arestată după ce a mușcat o stewardesă
Actrița Selma Blair, in varsta de 54 de ani, a fost arestata la New York in urma unui incident violent la bordul unui av ...
-
Fiul lui Adrian Mutu are două „job-uri" la doar 9 ani. Ce trebuie să facă pentru a primi bani
Adrian Mutu a vorbit despre metodele prin care incearca sa ii ofere fiului sau cel mic primele lecții de responsabilitat ...
-
Miracolul medical care a uimit cercetătorii: Ce s-a descoperit în corpul femeii care a trăit 117 ani
Maria Branyas Morera a trait 117 ani, iar oamenii de știința au descoperit in corpul ei un amestec rar de gene bune și o ...
-
Un bărbat a fost oprit în aeroport pentru că avea o umflătură în zona prohabului: Vameșii au rămas șocați când au început să scoată 11 păsări vii
Un barbat sosit din Cuba a fost prins pe aeroportul internațional din Miami cu zece pasari vii ascunse in lenjeria intim ...
-
Care este cel mai înfricoșător film de groază: a doborât recordul ritmului cardiac. Lista completă a celor 20 de titluri
Halloween-ul se apropie, iar mulți se intreaba ce filme ar putea urmari pentru a intra in atmosfera acestei sarbatori. D ...
-
Şoc, şoc, şoc! Apariție la Casa Albă în fața lui Donald Trump - soția "extraterestră" a miliardarului de la Dell Tech
Cel mai viral subiect al momentului in SUA nu e nici ciuma pneumonica din Rusia, nici revoltele din Franța și speculații ...
-
Céline Dion a căzut pe scenă și a uitat versurile celui mai cunoscut cântec. Fanii i-au sărit în ajutor
Dupa o revenire fulminanta pe scena si zece concerte sustinute cu succes, cantareata Céline Dion a trebuit sa fac ...
-
Misterul trenului care a mers gol opt ani de zile, noapte de noapte: Motivul incredibil din spatele curselor fantomă din Berlin
Un tren misterios, complet gol, a strabatut noapte de noapte, timp de opt ani de zile, tunelurile intunecate ale unui ae ...
-
Trapperul Ian, plasat sub control judiciar după ce a urinat pe scena de la Arenele Romane
Trapperul Ian a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, dupa incidentul petrecut in timpul unui concert susț ...
-
Obezi și atrofiați: 86% din viață o petrecem fără să ne mișcăm. Mișcarea a devenit o opțiune, nu o normalitate
Un nou studiu global sugereaza ca viața moderna prioritizeaza lipsa de mișcare. Adulții care au participat in cadrul stu ...
-
A tinut secret 40 de ani: Michael Douglas a recunoscut aventura cu o celebră actriță
Actorul Michael Douglas a recunoscut in noile sale memorii, „One Helluva Ride", ca a avut o aventura secreta cu Ka ...
-
Ce a arătat un experiment uriaș desfășurat timp de 13 ani: Care este cea mai inteligentă rasă de câine
În anii 1940, in statul american Maine, un grup de oameni de știința a construit ceea ce a devenit cunoscut drept ...
-
Halle Berry, acuzată de abuz asupra copilului său de 12 ani. Actrița și-ar fi strâns de gât fiul. Fostul soț a obținut ordin de restricție
Actrița Halle Berry este acuzata de abuz asupra fiului sau in varsta de 12 ani de fostul ei soț, actorul Olivier Martine ...
-
Care este "cea mai proastă alegere posibilă" la masa de prânz pentru acumularea grăsimii viscerale și care e "cea mai bună"
Pranzul poate fi un moment convenabil pentru a apela la fast-food, mai ales atunci cand nu ai prea mult timp la dispoziț ...
-
Ce se întâmplă dacă ții apăsat lung butonul 9 de pe telecomandă. Sdi alte butoane au functii secrete
Daca apeși lung pe butonul cu cifra 9, poți deschide un meniu ascuns de diagnoza prin care afli rapid ce defecțiune are ...
-
Cercetătorii au dat verdictul: Dieta flexitariană este cea mai bună pentru sănătate si longevitate
Studiile medicale din ultimii ani confirma tot mai clar ca alimentele pe care le punem in farfurie au un impact direct a ...
-
Oamenii de știință s-au prins in fine cum dispare grăsimea din corp când slăbim. De acum o să fie mai simplu
Puțini s-au intrebat ce se intampla cu adevarat cu grasimea din corpul nostru și cum ajunge aceasta sa fie eliminata. Pr ...
-
Doi pensionari de 77 de ani, acuzați că și-au ucis ginerele trans. Crima a venit în plin divorț și "război" al ordinelor de protecție
Doi pensionari de 77 de ani din California au fost acuzați de omor dupa ce și-ar fi impușcat mortal ginerele intr-un par ...
-
Putin a călătorit în secret cu amanta sa în Kazahstan. Ce au descoperit jurnaliștii în datele despre zboruri
Vladimir Putin și Alina Kabaeva au calatorit impreuna in afara Rusiei cel puțin o data, potrivit unei investigații a pub ...
-
Ultranaționaliștii ruși au "botezat" Luna pentru ortodoxia rusă. Au făcut un ritual bizar în jurul unei pietre cu inscripții păgâne care preced creștinismul
Ultranaționaliști ruși și membri ai unui club de motocicliști apropiat de Vladimir Putin au organizat, in apropierea fro ...
-
Metoda ingenioasă folosită de mulți oameni iarna: Ce se întâmplă dacă lipești folie cu bule pe geamuri
Cand vremea se racește considerabil, mulți oameni cauta soluții rapide și ieftine pentru a pastra caldura in locuința și ...
-
Proiectul Stargate: Toată lumea vorbește despre frumusețea proiecției astrale. Plutind deasupra corpului tău. Nimeni nu vorbește despre ce te așteaptă acolo
Proiecția astrala sau o experiența in afara corpului (EAC) este fenomenul prin care conștiința se separa de corpul fizic ...
-
Alimentele iubite de mulți români care sunt foarte nocive pentru sănătatea ficatului
Ficatul este un organ extrem de harnic: funcționeaza neincetat pentru organismul nostru, ajutandu-ne la digestie, stocan ...
-
Baba Vanga, previziuni terifiante pentru ultimele luni ale anului 2026. Ce eveniment major ar fi anunțat pentru luna noiembrie
Baba Vanga a murit in urma cu aproximativ 30 de ani, insa multe persoane cred in presupusele previziuni ale acesteia, un ...
-
Madonna a câștigat șapte trofee la MTV Video Music Awards 2026, iar Taylor Swift a devenit cea mai premiată din istoria VMAs
Taylor Swift a devenit la MTV Video Music Awards 2026 cea mai premiata artista din istoria galei, in timp ce Madonna con ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu