Un cercetător de top susține că în 20 de ani moartea va fi "opțională". Umanitatea ar putea elimina complet îmbătrânirea în următoarele decenii
Postat la: 24.09.2026 |
Cercetătorul José Luis Cordeiro susține că progresele din domeniul longevității ar putea permite inversarea procesului de îmbătrânire în următorii 10-20 de ani. Prezent la Congresul de Longevitate de la București, acesta afirmă că, în următoarele două decenii, oamenii ar putea ajunge să aibă „moartea opțională", în timp ce terapiile pentru întinerirea organismului sunt deja testate pe animale.
José Luis Cordeiro, autor și vicepreședinte al organizației internaționale HumanityPlus, susține că îmbătrânirea este privită tot mai mult ca o condiție medicală și că, în viitor, procesul ar putea fi inversat.
„Din ce în ce mai mulți oameni încep să înțeleagă că îmbătrânirea este o condiție medicală. Asta este important, că îmbătrânirea poate fi inversată. Acest lucru s-a făcut deja, la nivelul unei celule și al unui organ. Și în curând, adică în 10-20 de ani, vom putea întineri corpurile cu totul", susține José Luis Cordeiro.
Cercetătorul susține, inclusiv în cartea „Moartea morții", că umanitatea ar putea elimina complet îmbătrânirea în următoarele decenii. El spune că își dorește să beneficieze personal de progresele care vor apărea în acest domeniu.
„În cazul meu, la fel ca cei mai mulți oameni, nu intenționez să mor și am de gând să întineresc în viitor. Pentru că obiectivul este rejuvenarea.
Iar dacă lucrurile evoluează conform progreselor științifice, în 20 de ani am de gând să fiu, din punct de vedere biologic, la vârsta de 20 de ani. Corpul meu să fie ca la 20 de ani. Mintea mea va beneficia de toată experiența acumulată, dar corpul meu va avea doar 20 de ani", a completat cercetătorul.
José Luis Cordeiro a vorbit și despre cea mai recentă carte a sa, lansată astăzi, în cadrul congresului. Volumul se numește „Viața înfruntă moartea" și abordează, potrivit autorului, perspectiva nemuririi biologice.
„Cartea mea este un bestseller în 15 limbi și este vorba despre nemurirea biologică. Și cum vom putea trăi veșnic. Suntem între ultima generație muritoare și prima generație nemuritoare, iar în următorii 20 de ani vom face moartea opțională.
Sunt multe lucruri pe care le putem face chiar acum pentru a încetini îmbătrânirea. Există unele terapii biologice experimentate pe animale. De exemplu, putem dubla durata de viață a șoarecilor și aproape și pe cea a câinilor prin terapii. Încă nu și pentru oameni, dar în cinci ani se va ajunge și acolo", a concluzionat José Luis Cordeiro în cadrul conferinței.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum a ajuns un motan portocaliu primarul unui sat din Alaska și a rămas în funcție aproape 20 de ani
Locuitorii din Talkeetna au ales, in 1997, un motan portocaliu pe nume Stubbs drept primar al localitații. Deși funcția ...
-
TOP: Smartphone-urile de la iPhone emit cele mai multe radiații. Pe ce loc se află dispozitivele Samsung, Xiaomi, Google și Motorola
Smartphone-urile de la Apple sunt telefoanele mobile populare in 2026 care emit cele mai multe radiații, potrivit datelo ...
-
Cazul care rămâne și astăzi fără o explicație științifică: Dorothy Louise, femeia care susținea că își amintește viața de acum 3.000 de ani
O fetița din Anglia a cazut pe scari la varsta de trei ani, iar dupa ce și-a revenit a inceput sa povesteasca despre un ...
-
Noua revoluție prin care va trece omenirea, după AI, anunțată chiar de AI: „Ar putea începe să se manifeste puternic între 2035 și 2045"
Inteligența artificiala s-a dezvoltat enorm din 2020 și astfel, a devenit accesibila publicului larg pentru utilizarea i ...
-
Explicația psihologilor pentru ce ne plac filmele horror cu toate că ne provoacă spaimă
Milioane de oameni aleg sa plateasca bilete la cinema pentru a urmari tocmai povești care ii sperie. Filmele de groaza n ...
-
Un licean se pregătea să înfrunte viața la 18 ani dar a câștigat 2 milioane de euro cu un bilet de 10 euro și nu mai are probleme de viitor
Michele, un elev de 18 ani de la la școala „Panzini", care locuiește in Marzocca, Italia, impreuna cu familia sa, ...
-
Care este cel mai sănătos ton la conservă. Specia recomandată de nutriționiști și celelalte sortimentele care trebuie consumate cât mai rar
Tonul la conserva este una dintre cele mai accesibile surse de proteine și un aliment pe care mulți il pastreaza in cama ...
-
Creierul lui Bruce Willis va fi donat cercetării științifice după moartea actorului. Motivul din spatele deciziei luate de familia sa
Familia lui Bruce Willis a luat o hotarare importanta in contextul bolii cu care se confrunta actorul. Emma Heming, soți ...
-
Un monitor de gaming a oprit un glonț intrat prin perete. A salvat viața unui gamer
Un monitor de gaming cumparat cu 280 de dolari a ajuns, din intamplare, potențial sa salveze viața unui gamer. Povestea ...
-
De ce în Italia pastele nu îngrașă ca în țara ta? Nu e vorba de paste!
Toți am auzit fraza: "Am fost in Italia, am mancat paste in fiecare zi și am slabit. Acasa ma ingraș doar daca le miros. ...
-
Un studiu medical propune o explicație surprinzătoare: De ce Mona Lisa nu are sprâncene și gene?!
Mona Lisa, unul dintre cele mai cunoscute tablouri din lume, ascunde un detaliu pe care mulți vizitatori ai Muzeului Luv ...
-
Antrenorul de fotbal Ionuț Chirilă a dezvăluit ce salariu încasează fratele Tudor de la "Vocea României" ca antrenor de talente
În cei 12 ani de cand face parte din juriul de la show-ul „Vocea Romaniei", Tudor Chirila a strans trofeu du ...
-
După mașinile electrice, China a acaparat și piața sicrielor din Europa. Producătorii occidentali dau faliment din cauza prețurilor mici ale chinezăriilor mortuare
Producatorii europeni de sicrie cer Comisiei Europene sa investigheze importurile din China, acuzand concurența neloiala ...
-
Warren Buffett nu a mai băut apă de aproape 50 de ani. N-o să-ți vină să crezi ce consumă zilnic activul miliardar în vârstă de 96 de ani
Warren Buffett nu a mai baut un pahar cu apa cel puțin din anii 1970. Asta i-a povestit candva lui Bill Ackman miliardar ...
-
Lia Bugnar ia apărarea regizorului Felix Alexa în ciuda acuzațiilor de hărțuire sexuală: "Când te bagi într-o relație cu un profesor vina e și a ta!"
Actrița și regizoarea Lia Bugnar reacționeaza la controversele provocate de angajarea regizorului Felix Alexa la Teatrul ...
-
Scandal uriaș în televiziune: PRO TV e în spatele ONG-ului care i-a făcut plângere Antenei 1 la CNA pentru ora la care se difuzează Insula Iubirii. Emisiunea, mutată din prime-time
Scandal in televiziune dupa ce Antena 1 a fost obligata de CNA sa mute ora de difuzare a emisiunii Insula Iubirii in urm ...
-
De ce ne strângem mâna când ne salutăm. Originea unui obicei vechi de peste 3.000 de ani care are legătură cu decesul
Strangerea mainii este astazi unul dintre cele mai cunoscute gesturi de salut, folosit atat in contexte oficiale, cat și ...
-
Serghei Mizil rezolvă misterul averii lui Irinel Columbeanu. De ce a rămas, de fapt, falit milionarul
Serghei Mizil pune pierderea averii lui Irinel Columbeanu și pe seama banilor cheltuiți pentru intrarea in politica. Inv ...
-
Un nou medicament pentru slăbit se dovedește de două ori mai eficient decât cea mai mare doză de Ozempic
Un nou medicament experimental pentru obezitate și diabet, dezvoltat de compania Eli Lilly, a obținut rezultate spectacu ...
-
Un butoi de bere din 1978 a ieșit din gheața Alpilor. Ce au spus cei care i-au gustat conținutul
Un butoi de bere care a stat aproape 50 de ani sub gheața a fost descoperit in Alpi, la aproximativ 3.000 de metri altit ...
-
Fenomenul neobișnuit care a devenit viral: Tinerii din China renunță la animale de companie și "adoptă" cărămizi
O tendința neobișnuita caștiga tot mai mult teren in randul tinerilor chinezi, care aleg sa ingrijeasca o caramida in lo ...
-
Astrele se așează exact ca la Căderea Bastiliei. Revoluția de la 1789 a schimbat definitiv un regim si a instaurat o nouă ordine socială
Astrele se reaseaza exact ca la revolutia franceza din 1789, care a consemnat finalul unei epoci si a instaurat o noua o ...
-
Paranormal: Ce se aude după lăsarea serii pe coridoarele Școlii Centrale din București: Cine a fost Anca, eleva a cărei fantomă ar bântui clădirea
O legenda transmisa de-a lungul generațiilor continua sa starneasca interesul celor care cunosc istoria Școlii Centrale ...
-
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasă pentru a scăpa de disconfort
Durerea de cap care pornește de la sinusuri. Ce poți face acasa pentru a scapa de disconfort. Durerea de cap asociata si ...
-
Amprente vechi de 2.200 de ani dezvăluie cine ar fi construit misterioasa Armată de Teracotă a Chinei
De mai bine de doua milenii, mii de razboinici de teracota par sa pazeasca in tacere mormantul imparatului Qin Shi Huang ...
-
Ce se întâmplă în organism dacă faci o baie fierbinte timp de 30 de minute. Descoperirea surprinzătoare a cercetătorilor
O baie fierbinte de 30 de minute ar putea avea beneficii importante pentru circulația sanguina. Potrivit unui studiu rec ...
-
Care este cea mai sănătoasă pâine, potrivit nutriționiștilor. Ce sortiment recomandă
Painea nu trebuie eliminata din alimentație odata cu inaintarea in varsta, insa sortimentul ales poate influența digesti ...
-
Psihologii au descifrat suferința de după despărțirea de persoana iubită și nu este cauzată de dragoste!
Psihologii spun ca nu iubirea cauzeaza acel sentiment de dor nebun de care avem senzația ca nu putem scapa oriunde am me ...
-
Misterul "bășinosului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
Un incident mai puțin obișnuit a perturbat activitatea jurnaliștilor acreditați la Consiliul European, la Bruxelles. Rep ...
-
Carnea, secretul unei vieți până la 100 de ani? Ce au descoperit cercetătorii despre vegetarieni
Un studiu realizat in China, pe mai mult de 5.000 de persoane cu varste de cel puțin 80 de ani, arata ca femeile care co ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu