Imperiul GPL al familiei primarului PSD din Caracal și afacerile cu statul
Postat la: 28.08.2023 |
Familia primarului din Caracal, Ion Doldurea, deține unul dintre cele mai importante grupuri de firme de pe piața stațiilor GPL din România. Numai în 2020, profitul net al acestora a fost de peste 10 milioane de euro. Unul dintre depozitele familiei a explodat sâmbătă, la Crevedia, transmite Europa Liberă.
De profesie inginer chimist, actualul primar din Caracal, Ion Doldurea, a lucrat la Fabrica de Anvelope din Caracal până în 1993. De atunci, e acționar și administrator la propriile firme, după cum declară chiar el, în CV-ul oficial. În 2018 a ieșit la pensie.
Numele lui Ion Doldurea apare în multe firme. Cele mai vechi, înființate în 1994 și 1998, poartă același nume - Fiedo Exim SRL. Amândouă sunt în acest moment radiate.
În 2000, Doldurea pune bazele companiei Coragaz, actualmente radiată, iar în 2002 înființează Chemo-Exim, de asemenea radiată.
În 2001, Ion Doldurea și fiii săi, Ionuț și Cristian, pornesc Dolchimex SRL. Patru ani mai târziu, Cristian Doldurea înființează Dolgas SRL.
Rombulgaz SA, înființată în 1999, a fost o asociere de acționari româno-bulgari. Acționarul român: Ion Doldurea. Acționarii bulgari: Tihomir Dimitrov Haladjov, Vassil Tzvetkov Valov, Kristian Borislavov Barsanov și Rossen Vassilev.
În 2003, societatea își adaugă în obiectul de activitate ambalare/îmbuteliere gaz lichefiat.
În 2004, firma intră complet sub controlul familiei Doldurea, acționari fiind toată familia - Ion Doldurea, soția lui, Petra, și cei doi fii, Ionuț și Cristian. Firma funcționează până în 2015, când i se suspendă activitatea.
Datele financiare ale firmei nu sunt spectaculoase.
În 2018, Ionuț Doldurea preia firma Criana Gas, împreună cu Cosmin Ionuț Stângă, iar în 2023, SC Flagas SRL preia Rombeer Crângașu.
În 2010, prin firma Dolchimex, familia Doldurea intră în asocierea Ade Gas Oil, împreună cu alți doi mari jucători de pe piața GPL, Azalis SRL și Eurogenetic SRL.
Italianul Flavio Gaianigo este fondatorul uneia din cele mai mari companii de gaz lichefiat din Italia, Coprim, în 1980. Inginer de profesie, Gaianigo are și mai multe brevete de invenții pentru echipamente GPL. În 1997, italianul s-a decis să înființeze o firmă în România - Flagas SRL.
În 2006, mandatar al firmei era Ion Doldurea și, tot în acel an, firma e preluată de fiul Ionuț Doldurea. Din 2016, în acționariat intră și Ionuț Cosmin Stîngă, un craiovean care apare ca fiind jucător în echipa de fotbal a Rompetrol. Stîngă va fi partener cu familia Doldurea și în alte afaceri.
În 2008, de când există primele informații financiare ale acestei societăți, compania nu avea angajați, cifra de afaceri era de 3,7 milioane de lei cu un profit de peste 390.000 de lei.
Din 2010, însă, afacerile firmei demarează în forță. Cifra de afaceri crește de la an, la an, cu aproximativ 50%. În 2021 și 2022 se dublează, și ajunge la aproape 600 de milioane de lei. Adică de 500 de ori mai mult ca în 2008.
În clasamentul național al firmelor, după codul CAEN - comerț cu amanuntul al altor bunuri, în magazine specializate-, SC Flaglas SRL este pe locul 14 pe țară.
Firma a făcut și afaceri cu statul, cu primării din mai multe județe.
În ordinea descrescătoare a cifrei de afaceri, următoarea firmă ca importanță în care familia Duldurea e implicată este Rombeer Crîngașu SRL.
Adică cea preluată la începutul acestui an. În 2022, firma a raportat o cifră de afaceri de 290 de milioane de lei, cu un profit de 9.2 milioane lei.
Societatea are în portofoliu lanțul de 15 benzinării și stații GPL RBC Gas, în județele Prahova și Dâmbovița.
Tranzacția între giganții GPL a fost făcută abia după ce Consiliul Concurenței și-a dat acordul.
Următoarea firmă ca valoare din portofoliul familiei este Ade Gas Oil, din care deține o treime. În 2022, societatea a avut o cifră de afaceri de 173 de milioane de lei cu un profit de 13,5 milioane de lei.
Pe pagina oficială a companiei scrie că e principalul distribuitor de GPL din sud vestul României. 166 de stații GPL, 70 de stații DODO, 70 de clienți industriali și peste 900 de persoane fizice.
Dolgas SRL, în care acționar unic este Cristian Doldurea, a încheiat 2022 cu o cifră de afaceri de 86 de milioane de lei și un profit de 1,5 milioane lei
Criana Gas, deținută de Ionuț Doldurea și Cosmin Stîngă, a avut o cifră de afaceri anul trecut de 33.3 milioane de lei și un profit de 1,5 milioane.
Dolchimex SRL, deținută de frații Doldorea, a avut o cifră de afaceri în 2022 de 15,5 milioane, și un profit de 3,8 milioane de lei.
Pe 15 decembrie 2020, Baza Militară de la Deveselu lansează în SEAP o cerere de achiziție directă pentru tâmplărie PVC și reparații curente.
În nici o oră, afacerea e încheiată cu firma Dolchimex, deținută de familia Doldurea. Valoarea contractului este de puțin peste 17.000 de lei.
De altfel, aproape toate firmele familiei Doldurea au afaceri cu statul. Mai puțin Ade Gas Oil.
Dolchimex, contracte totale de 215.000 lei, cel mai bun client - Primăria Caracal.
Dolgas, contracte totale de 636.000 lei, cel mai bun client - comuna Dobrosloveni
Criana Gas, contracte totale de 100.000 de lei, toate cu comuna Buturugeni, Giurgiu.
Flagas SRL, contracte totale de 1,6 milioane de lei, cei mai buni clienți, Primăria Bolintin Vale 720.000 de lei și Moara Vlăsiei 528.00 de lei.
Primul care a cochetat cu politica, și a și reușit, a fost mezinul familiei Doldurea, Ionuț. În 2008 a candidat pe listele PNG-CD și a câștigat un fotoliu de consilier local la Caracal. Apare cu o donație în natură pe listele partidului, de 40.000 de lei.
În prima lui declarație de avere, cea la depunerea candidaturii, Ionuț Doldurea avea o casă în Corbeanca, primită donație, un autoturism Jaguar și niciun ban în conturi.
Ionuț era, conform declarației, director comercial al firmei tatălui, Rombulgaz, și director de patromoniu la BTT SA. La aceleași două companii lucra în 2008 și soția lui.
În 2011, în ultima declarație de avere depusă, nu mai era angajat la firma tatălui, ci doar la BTT.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ce știa CIA înainte de 11 septembrie. Bin Laden plănuia atacuri în Marea Britanie. Un raport avertiza că un avion cu explozibil ar putea fi prăbușit peste un oraș din SUA
Liderul organizației Al-Qaeda, Osama bin Laden, planuia un atac terorist asupra Marii Britanii inainte de 11 septembrie. ...
-
Marele risc pentru România, dezvăluit de un general NATO: „Numai naivii își închipuie că Articolul 5 se activează la comandă"
O simulare strategica in SUA arata un scenariu terifiant: Rusia ataca Republica Moldova, o drona lovește un depozit din ...
-
Dezvăluire-bombă a lui Robert Turcescu - decizia trimiterii militarilor români la Comandamentul pentru sprijinirea Ucrainei e luată încă din martie!
Robert Turcescu scrie intr-o postare pe Facebook, ca decizia de a trimite militari romani la Comandamentul Coaliției pen ...
-
Rusia recrutează "spioni români de unică folosință". General: "Sunt oameni vulnerabili, mulți nici nu realizează ce fac"
Moscova intensifica razboiul hibrid in Romania. SRI a dejucat o operațiune de sabotaj, dar nu este unica. Generalul (r) ...
-
ZIUA ÎN CARE SE VA ÎNCHIDE PRĂVĂLIA - AȘA VA ARĂTA COLAPSUL
Citiți mai jos un articol șocant și brutal despre finalul spre care ne indreptam inexorabil, semnat de Milan Adams, pe c ...
-
Dosarul fostului șef Hidroelectrica judecat pentru mită și sejururi de lux în Creta: Ce cere CAB de la DNA. Silviu Răzvan Avram este fiul nașului de cununie al lui Sorin Grindeanu
Instanța Curții de Apel București a solicitat DNA sa precizeze daca "se are in vedere și acordul inculpatului de a parti ...
-
Cât sunt salariile la BNR: Guvernatorul Mugur Isărescu are 88.648 de lei net. Lista lungă de sporuri și beneficii care vin pe lângă venitul standard
Membrii Consiliului de administrație al Bancii Naționale a Romaniei beneficiaza de indemnizații lunare nete cuprinse int ...
-
Motivările CCR care aruncă în aer conducerile TVR și Radio România: Săftoiu și Schwartz își pierd funcțiile
Motivarile celor doua decizii prin care Curtea Constituționala a declarat neconstituționala desemnarea majoritații polit ...
-
Viața imită arta: simboluri cabalistice ale sacrificiului de sânge în asasinarea lui Charlie Kirk
Autor: Dr. Heather Lynn Ne apropiem de implinirea unui an de la asasinarea lui Charlie Kirk. Ceea ce s-a intamplat la Un ...
-
Judecătorul CCR Bogdan Licu a recunoscut că și el a fost la Trupele de Securitate la Revoluție, ca Pahonțu. Obiectivul păzit de el în decembrie 1989 a sfârșit în flăcări
Bogdan Licu, actual judecator al Curții Constituționale a Romaniei, a recunoscut public ca Revoluția din Decembrie 1989 ...
-
Rusia ajută în secret Iranul să dezvolte rachete de croazieră supersonice
Rusia a ajutat in secret Iranul sa dezvolte rachete de croaziera supersonice avansate, intr-unul dintre cele mai semnifi ...
-
Filmul complet: Cum ar ataca Putin Europa - pe ore și zile. Rusia ar deschide 3 fronturi cu NATO. România e pe hartă!
Experții dezvaluie faptul ca Putin ar putea ataca Europa și NATO, insa orice mișcare militara a Rusiei asupra unei țari ...
-
Vaccinarea anti COVID a fost nocivă pentru organismul uman: Cercetarea medicală care prezintă dovezi ale instabilității genomice postvaccinare
Un studiu publicat recent in revista medicala Medical Research Archives ridica semne serioase de intrebare asupra uneia ...
-
Contractele partidelor cu presa în 2026. AUR a devenit un jucător semnificativ. Trei firme încasează 80% din bani
Expert Forum a publicat luni raportul legat de cheltuielile partidelor cu propaganda politica, care arata ca in primele ...
-
Moscova a folosit avioane de evacuare guvernamentală de urgență. Televiziunea de stat rusă: "Trebuie folosite arme nucleare!"
In ultimele 36 de ore, conform FlightRadar avioane militare rusești au transportat oficiali guvernamentali din Moscova, ...
-
Dosarul se la Securitate al marelui Mirea Eliade: Legăturile cu legionarii, domiciliul forțat la Miercurea Ciuc și notele semnate de marele scriitor român
În arhiva Consiliului National de Studiere a Arhivelor Securitatii, pe numele lui Mircea Eliade, exista doua dosar ...
-
Dosarul lui Pahonțu a fost găsit: Adevărul pentru rolul șefului SPP în timpul Revoluției din 1989. De ce nu a ajuns la CNSAS
Dosarul lui Lucian Pahonțu, unde se afla adevarul despre rolul avut de șeful SPP in timpul Revoluției din decembrie 1989 ...
-
Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: A participat la masacrul din 21 decembrie 1989 și la represiunea din Piața Universității
Șeful SPP, Lucian Pahonțu, a facut parte din forțele de represiune contra manifestanților democratici in doua momente cr ...
-
Cercetător CNSAS face publice documente despre cel care l-a racolat pe Marian Oprișan.
Cercetator de marca al CNSAS Cristina Dobre face publice documnte cutremuratoare din arhiva CNSAS, acum despre jud Vranc ...
-
Medicul-șef săltat de procurori a recunoscut: Dibuită că a luat mită de 24 de ori în șapte săptămâni, condamnată cu suspendare și interdicție de a mai lucra
Medicul-șef de secție de la Spitalul Municipal Moreni, arestat preventiv in luna iunie, a recunoscut ca a primit bani de ...
-
Mamele care își ucid copiii: adevărul îngrozitor - Sacrificiile de copii din antichitate și modul în care societățile au inventat explicații pentru mamele care omoară
Autor: Dr. Heather Lynn Cum poate o femeie sa-și omoare copiii? Este acesta inca un semn al degenerarii societații noast ...
-
Marea înlocuire: nu mai este o teorie a conspirației legat de resetarea populațiilor
Cu mai multi ani in urma, la un post de radio britanic, un ascultator a adus in discutie tema marii inlocuiri. Realizato ...
-
Putin pariază pe timp. Semnificația victoriei rusești în războiul ucrainean în contextul istoriei Rusiei
De la inceputul campaniei Rusiei in Ucraina, in urma cu mai bine de patru ani și jumatate, o mare parte din comentariile ...
-
Fost spion care a ajutat un deceniu CIA să oprească atacuri teroriste, reținut de ICE. "Am fost trădat. Dacă cred că voi tăcea, se înșală"
Blerim Skoro, un refugiat kosovar care a petrecut un deceniu ajutand SUA sa opreasca atacurile teroriste dupa 11 septemb ...
-
Fost consilier al lui Anthony Fauci recunoaște că a încercat să ascundă documente despre finanțarea cercetărilor COVID-19
Un fost consilier al lui Anthony Fauci a recunoscut in fața justiției americane ca a participat la un complot menit sa i ...
-
Adevărata poveste despre topirea tancurilor rusești la graniță în '68 cu laserul românesc sub comanda lui Nicolae Ceaușescu
În 1968, Romania ar fi avut o arma secreta capabila sa opreasca tancurile sovietice: un laser atat de puternic inc ...
-
Rușii retrag sume record din bănci, temându-se că Kremlinul le va confisca depozitele pentru a finanța războiul
Rușii retrag miliarde de ruble din sistemul bancar al țarii - un flux record de ieșiri de numerar pe fondul intensificar ...
-
Amenințare pentru aliații NATO: Rusia instalează baze secrete pentru a lansa drone cu rază lungă de acțiune
O investigație realizata de publicația The Telegraph scoate la iveala faptul ca Rusia a instalat cateva baze secrete dot ...
-
Un verdict tulburător: Cel puțin 55 de elemente chimice nedeclarate din vaccinurile Covid
"Cu acel ser 'magic' pe care-l conțineau acele sticluțe, ser care-a fost inoculat milioanelor de oameni prin minciuna și ...
-
Povești cu spioni: O escortă de lux din Rusia plătită în criptomonede de serviciile secrete ucrainene ca să-l asasineze pe comandantul trădător
O femeie in varsta de 32 de ani ar fi amplasat bomba care a ucis un ofițer cautat de Kiev pentru inalta tradare. Ea este ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu