Filosoful francez Eric Sadin cere o „luptă la nivel de civilizație" împotriva inteligenței artificiale înainte de a fi prea târziu
Postat la: 04.12.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
Filosoful francez Eric Sadin a făcut apel, într-un discurs rostit la UNESCO, la o ‘luptă la nivel de civilizație' împotriva inteligenței artificiale (AI), solicitând garanții de la edituri și de la platformele muzicale asupra originii umane a operelor lor.
La trei ani de la crearea Chat GPT și în fața apariției sistemelor de AI generativă, ‘există o luptă morală, politică și la nivel de civilizație, care trebuie purtată pentru copiii și nepoții noștri', a declarat marți acest filosof, specialist în noile tehnologii.
AI generativă este ‘imposibil de apărat', a afirmat Eric Sadin într-un apel adresat Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură, care a adoptat în 2021 un text de pionierat privind utilizarea etică a AI.
‘Depinde de noi să acționăm înainte ca lucrurile să se dezvolte, să se instituționalizeze, să se instaureze și să se consolideze și înainte să fie prea târziu pentru a mai interveni', a îndemnat el.
Dincolo de consecințele pentru educație, ‘există o nevoie urgentă de a vedea uraganul care este pe cale să se abată asupra lumii culturii', a afirmat el, avertizând în special asupra riscului de a se ajunge la o ‘artă fără semnatar și fără corp', ‘de a asista la dispariția cunoștințelor prețioase care constituie bogăția noastră culturală seculară'.
‘Acest apel se adresează producătorilor, adică lumii culturii, industriei culturale, se adresează artiștilor, se adresează publicului. Nu se adresează politicienilor, deoarece ei au renunțat și visează doar să investească mai mult decât China, Statele Unite și Europa în această cursă pentru modele lingvistice de amploare și alte lucruri', a spus Eric Sadin.
Pentru a contracara această situație, filosoful a făcut apel la adoptarea unei ‘logici a refuzului', îndemnând, spre exemplu, ‘toți editorii de pe planetă' să includă în contractele semnate de autorii lor o clauză care să certifice că ‘nu au folosit Chat GPT la scrierea textelor'.
Totodată, el a solicitat platformelor muzicale să ‘implementeze proceduri tehnice pentru verificarea originii umane a melodiilor postate', având în vedere că în prezent ‘30%' din muzica din mediul online este generată de AI.
Eric Sadin a propus, de asemenea, ca publicul să se ‘dezaboneze în masă' în cazul în care aceste măsuri nu vor fi puse în aplicare în câteva luni.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Peisaj apocaliptic în Iran: Ploile negre au acoperit Teheranul. Picăturile provoacă arsuri ale pielii
Teheran a fost acoperit de un nor dens de fum toxic dupa atacuri aeriene israeliene care au vizat mai multe depozite de ...
-
O misterioasă sferă de foc a apărut pe cer. Fenomenul straniu a fost vizibil în mai multe țări europene
O sfera de foc a putut fi observata pe cerul mai multor țari din vestul și nord-vestul Europei, potrivit Le Figaro. Feno ...
-
Kovesi e pa! Consiliul UE l-a confirmat Andres Ritter ca succesor la șefia EPPO
Este oficial, zilele Laurei Codruța Kovesi la șefia EPPO sunt numarate. Consiliul a convenit astazi asupra numirii lui A ...
-
Telefon recondiționat sau model nou? 7 motive care îți pot schimba perspectiva
Cand iți cauți un telefon nou, primul impuls este, de multe ori, sa alegi cel mai recent model aparut. Reclamele, lansar ...
-
Anthropic a publicat recent un raport de cercetare care i-a blocat pe cercetătorii AI
Anthropic este compania din spatele lui Claude, unul dintre cei mai avansați asistenți AI. Fondata de foști cercetatori ...
-
Iluzia blitzkrieg-ului și realitatea unui război de uzură în Golf. Cum întreaga lume intră în colaps financiar din pricina Alianței "Trumpyahu"
Suntem deja in a doua saptamana a unui conflict care a spulberat orice urma de raționalitate politica la Washington și T ...
-
O primărie din România instalează semafoare cu radar: se schimbă pe culoarea roșu la orice încălcare a limitei de viteză
Autoritațile din Brașov pregatesc noi masuri pentru creșterea siguranței rutiere și pentru fluidizarea traficului. Comis ...
-
Cum ajunge Vladimir Putin marele câștigător al războiului din Iran: Rusia își reface economia prăbușită de război
Cresterea pretului petrolului, pe fondul escaladarii conflictului din Orientul Mijlociu, va ajuta Rusia sa-si refaca fin ...
-
Ghid complet pentru alegerea mobilierului ideal pentru grădina ta
Amenajarea gradinii poate transforma intreaga experiența de relaxare in aer liber intr-un adevarat refugiu personal. Ale ...
-
Soluții pentru grădini cu teren accidentat: de ce motocoasa de umăr este mai eficientă decât mașina de tuns iarba
Îngrijirea unei curți care prezinta denivelari, pante abrupte sau zone cu acces dificil necesita o abordare diferi ...
-
Beneficiile utilizării mașinilor de tuns iarba cu viteze multiple
Alegerea unei mașini de tuns iarba cu viteze multiple iți poate simplifica semnificativ aceasta sarcina, oferindu-ți fle ...
-
Marea păcăleală a mașinilor plug-in hybrid. Consumă de trei ori mai mult decât scrie în acte
Mașinile plug-in hybrid consuma, in condiții reale de trafic, de aproape trei ori mai mult combustibil decat arata teste ...
-
Televiziunea de stat iraniană confirmă că noul lider suprem a fost rănit. Ce înseamnă „janbaz", termenul prin care este descris Mojtaba Khamenei
În timp ce televiziunea de stat iraniana relateaza despre ascensiunea lui Mojtaba Khamenei la funcția de lider sup ...
-
Explozie în faţa unei sinagogi din Belgia, în contextul amenințărilor Iranului împotriva Europei
O explozie a avut loc in noaptea de duminica spre luni in fata unei sinagogi din Liège, in estul Belgiei, dintr-u ...
-
Lavinia Șandru vine la Saga Chocolate cu Academia Da Vinci: trei zile de ateliere pentru copii și familii
Lavinia Șandru vine la Saga Chocolate cu Academia Da Vinci: trei zile de ateliere pentru copii și familii Lavinia Șandru ...
-
CIGARS & COGNAC WITH TESSERON - O seară dedicată măiestriei
Va invitam la un tasting exclusiv Cigars & Cognac, avand in prim-plan Tesseron XO Perfection & XO Ovation, asoci ...
-
Pax Judaica - Noua Dezordine Mondială: Ce ne asteaptă în viitorul apropiat în Războiul din Orientul mijlociu și cum se va extinde conflictul în întreaga lume VIDEO
Educat la Yale, Jiang Xuequin, un profesor chinez de liceu al carui canal de YouTube a avut o ascensiune meteorica, lasa ...
-
Inteligența artificială a devenit o unealtă a hackerilor pentru identificarea conturilor anonime de social media
Inteligența artificiala a devenit o unealta ușor de folosit pentru hackerii rau intenționați sa identifice conturi anoni ...
-
Povestea unuia dintre cele mai mari mistere din aviația civilă. Anunțul autorităților, la 12 ani de când un avion a dispărut fără explicații cu peste 200 de pasageri la bord
Malaezia a anunțat ca noile cautari lansate la sfarșitul lunii decembrie pentru gasirea aeronavei care efectua zborul MH ...
-
Creșterea nivelului de dioxid de carbon din aer modifică sângele uman: Nu spunem că oamenii se vor îmbolnăvi brusc
Cresterea concentratiei de dioxid de carbon (CO2) din atmosfera ar putea avea efecte subtile asupra organismului uman. D ...
-
Mișcări la scara cosmică în războiul Iran vs. SUA-Israel: iranienii folosesc sistemul chinez de sateliți BeiDou-3 și dau peste cap planurile Occidentului
Razboiul din Orientul Mijlociu capata valențe geopolitice majore! Trecerea rapida a Iranului de la GPS la navigația prin ...
-
Renașterea SAVAK: Serviciul secret al șahului Iranului ar putea fi folosit în exil pentru atentate teroriste sub steag fals care să determine Europa sa intre in război
Serviciul secret iranian cunoscut sub numele de SAVAK (Sazeman-e Ettela'at va Amniyat-e Keshvar - Organizația pentru Inf ...
-
Pregătirea pentru un audit financiar profesional: la ce să te aștepți și cum să te pregătești
Pregatirea pentru un audit financiar profesional poate parea o provocare majora, insa este un pas esențial, obligatoriu ...
-
Cum funcționează funcțiile bonus în sloturile online și ce impact au asupra câștigurilor
Simbolul wild este unul dintre cele mai intalnite funcții in sloturile moderne. Rolul sau este simplu: inlocuiește orice ...
-
Șefa spiritismului de la Casa Albă face incantații satanice. Vrăjitoarea îi ține spatele lui Donald Trump pe relația cu Stăpânitorul acestei Lumi cu care vorbește în limbi VIDEO
„Pastorița” Paula White-Cain, cunoscuta oficial drept Consilier Senior in cadrul noului White House Faith Of ...
-
Înviat din morți: Seful Garzilor Revolutiei din Iran, agent Mossad sub acoperire, e viu si nevatamat în Israel
Despre Esmail Qaani - comandantul Forțelor Al Quds de pe langa Garzile Revoluției - s-a dat stire zilele trecute ca iran ...
-
Iranul a lovit unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antirachetă ale Americii, considerat o „umbrelă" de apărare în regiune
Iranul a lovit unul dintre cele mai avansate sisteme de aparare antiracheta ale Americii. Este vorba despre o baza de ra ...
-
Americanii provoacă revoltă în Cuba ca să pună mâna pe putere. Urmează reacția rușilor care susțin actualul regim de la Havana
În mai multe zone din Havana, Cuba, sunt relatari ca exista proteste impotriva regimului, a intreruperilor continu ...
-
Vine și Apocalipsa climatică: Planeta se încălzește mai rapid ca niciodată și nu se știe dacă omenirea e de vină sau e vorba despre un ciclu natural
Degradarea climatica se produce intr-un ritm tot mai accelerat și rata incalzirii aproape ca s-a dublat, dupa ce au fost ...
-
Analiză "The Guardian": De ce loviturile aeriene ale SUA și Israelului nu garantează prăbușirea Teheranului
Cand Statele Unite și Israelul au lansat lovituri coordonate impotriva Iranului pe 28 februarie, campania a fost structu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu