• Tweet

Dincolo de fruntariile Daciei Romane rămăseseră războinici care în scurt timp aveau să devină coşmarul Romei în zona dunăreană. Este vorba despre triburile dacilor extracarpatici, mai ales din nordul extrem, cunoscuţi în istoriografie drept ”dacii liberi”. Raidurile lor de pradă au semănat teroare în provinciile din Balcani.

În anul 106 d Hr, regatul Daciei se prăbuşea definitiv sub loviturile legiunilor romane. Capitala Sarmizegetusa căzuse în mâinile soldaţilor împăratului Traian, iar capul lui Decebal, ultimul mare rege al dacilor, a ajuns trofeu în capitala uriaşului imperiu roman. Traian, poate cel mai mare împărat roman, a organizat teritoriul cucerit, într-o nouă provincie, numită Dacia. A procedat la fel ca în toate celelalte regiuni cucerite de romani. A introdus administraţia, limba şi civilizaţia romană, în teritoriile stăpânite odinioară de războinicii nord-dunăreni. A construit chiar şi o nouă capitală, nu departe de cea a dacilor, distrusă în război. Dacia lui Traian cuprindea teritoriile de astăzi ale Transilvaniei, Olteniei şi a unei părţi din Muntenia.

Dincolo de Carpaţi, mai ales în teritoriile nordice, Roma nu a scăpat de ameninţarea războinicilor daci. Acolo trăiau triburi războinice, renumite pentru calităţile lor marţiale şi sălbăticia atacurilor. Nu a durat mult până când, dacii de dincolo de munţi, cunoscuţi drept "dacii liberi" în istoriografia românească, antrenaţi de triburile goţilor, au năvălit din nou asupra romanilor, făcând ravagii în provinciile imperiului ajungând chiar până în Ungaria de astăzi, dar şi până în Grecia. În special două confederaţii tribale dacice s-au făcut remarcate în aceste raiduri cumplite în Imperiul Roman, cele care au devenit de fapt calvarul împăraţilor.

Triburile dacice de dincolo de Munţii Carpaţii nu au fost cucerite de romani. Ei sunt atestaţi de numeroşi autori antici. Nu există date privind organizarea unor expediţii de cucerire a legiunilor romane dincolo de Carpaţi. Nici nu exista un interes pentru aceste teritorii, împădurite, apărate de creste montane, necunoscute şi locuite de neamuri războinice. Mai mult decât atât, în regiunile dacilor liberi au început să se aşeze şi goţii, neamuri germanice deosebite de puternice. La aceştia se adăugau şi populaţiile iraniene ale sarmaţilor. O lume barbară, de care romanii preferau să se delimiteze prin limesul provinciei Dacia. Dacii liberi populau un teritoriu întins - spun specialiştii - şi au dezvoltat culturi ale lumii barbare, specifice.

„La vest, în mod firesc trebuie să atribuim dacilor liberi tot lanţul muntos, chiar dacă nu a fost locuit decît parţial de băştinaşi, mai mult prin sălaşuri sezoniere. Neputînd controla şi stăpîni efectiv munţii, romanii au trebuit să-i lase dacilor, care le cunoşteau toate căile de acces şi ascunzişurile. Dacă populaţia de pe versantul de vest gravita anterior în chip firesc către regiunea din interiorul arcului carpatic, după constituirea provinciei romane Dacia ea şi-a intensificat legăturile şi cu dacii liberi din Moldova. (....)

Limita nordică a teritoriului dacic este marcată de descoperirile de tip Lipiţa, care ajung pe malul stîng al Nistrului superior, pînă aproape de Lvov. Spre est, zona stăpînită de dacii liberi se întindea pînă la Nistru. Graniţa spre sud era aceea deja menţionată ca limită de nord pentru zona clientelară, adică valea Trotuşului, valul Ploscuţeni-Stoicani, riul Prut (între Stoicani şi Leova) şi în sfîrşit valul Leova-Copanca. Este foarte posibil ca frontiera fixată la sfîrşitul războaielor daco-romane să fi suferit unele schimbări, cum ar fi spre exemplu sectorul dintre Prut şi Nistru care într-o etapă ceva mai tîrzie putea coborî mai la sud.", preciza Ion Ioniţă în lucrarea sa "Din istoria şi civilizaţia dacilor liberi".

Unul dintre cele mai puternice neamuri ale dacilor liberi, sau poate o confederaţie tribală, a fost cea a carpilor, războinici faimoşi în lumea barbară. Ptolemeu în „Geographia" îi atestă pe carpi în jurul anului 140 d Hr, la câteva decenii după încheierea războaielor cu dacii în teritoriul dintre Siret şi Prut, inclusiv pe teritoriul de astăzi al judeţului Botoşani, Iaşi, Suceava sau Neamţ. Totodată numeroase descoperiri arheologice atestă prezenţa carpilor în zona de astăzi a Moldovei, precum cele de la Cucorăni (judeţul Botoşani), Băiceni (judeţul Iaşi), Poiana-Dulceşti (judeţul Neamţ), Văleni (judeţul Neamţ), dar şi alte încă 113 necropole şi aşezări. Unele opinii arată că numele carpilor ar însemna "munte" sau "stâncă".

În orice caz, aceste neamuri erau deosebit de războinice, relatează istoricii, dar şi autorii antici. Au fost antrenaţi în numeroase raiduri asupra Imperiului Roman. Din provinciile imperiale luau prăzi bogate. Între 214 şi 318 d Hr atacă alături de sarmaţi şi fac prăpăd la sud de Dunăre. În 238 d Hr, devastează Moesia, iar mai apoi alături de goţi în perioada 250-251 d Hr ajung până în Tracia, provocând pagube uriaşe.

"Pentru a înlătura pericolul atacurilor carpice, romanii le plătesc substanţiale stipendii. În legătură cu aceste subsidii atribuite carpilor trebuie să punem şi una din zonele cu mari concentrări de tezaure semnalate anterior. Dintre acestea, sîntem de părere că numai două zone cu grupări de tezaure, aşadar două formaţiuni teritoriale, ar putea intra în discuţie, prima fiind aceea de la confluenţa Moldovei cu Siretul, iar a doua de pe valea Bistriţei. În prima din ele, grupările de tezaure datează de la Marcus Aurelius (161-180) şi de la Commodus (180-192), iar în cea de a doua, după un început timid în perioada lui Antoninus Pius (138-161), dar întrerupt pe vremea lui Marcus Aurelius, ele reapar pe timpul lui Commodus şi se înmulţesc neaşteptat în perioada lui Septimius Severus (193-211)", scria Ion Ioniţă.

Carpii nu erau singura ameninţare dacică asupra Imperiului Roman, după 106 d Hr. Pe teritoriul de astăzi al Maramureşului şi al Bucovinei, dar şi în anumite zone ale Ucrainei contemporane, locuiau costobocii, un alt trib al dacilor liberi. Ei erau purtătorii culturii Lipiţa şi ocupau un teritoriu însemnat. Erau deosebit de războinici şi la fel de feroce precum carpii, mai ales din punctul de vedere al romanilor. Sunt menţionaţi de Ptolemeu, dar şi de Ammianus Marcellinus care scrie că aceste neamuri dacice trăiau alături de triburi sarmatice şi alanice cel mai probabil. "În mijlocul arcului, după cum am spus, şi care este rotunjit, şi se poate parcurge în 50 de zile de către un călător obişnuit cu drumul trăiesc alanii europeni, costobocii şi nenumărate triburi scitice care-şi extind teritoriul către pământuri fără limită", scria Ammianus Marcellinus.

Costobocii în alianţă mai ales cu triburile germanice au atacat în repetate rânduri provinciile romane ajungând până în Ungaria de astăzi, dar făcând şi numeroase raiduri în Dacia romană. Julius Capitolinus scrie în lucrarea sa "Bello Marcomanicus" că neamurile costobocilor au luptat alături de germani, sarmaţi şi alte triburi ale dacilor liberi în războiul marcomanic din 166-172 d.Hr. Cel mai de amploare raid la care au luat parte costobocii a avut loc însă în 170-171 d.Hr, atunci când alături de sarmaţi şi marcomani atacă provinciile sud-dunărene şi ajung până în Grecia jefuind faimosul templu din Eleusis. Au fost coşmarul lui Marcus Aurelius, celebrul împărat-filosof mai ales după raidul din Balcani când au trecut prin foc şi sabie Moesia, Tracia, Macedonia şi Grecia.

După o perioadă de succes de raiduri şi jafuri în teritoriile romane, dacii liberi au dispărut de pe scena istoriei. Triburile germanice, dar şi intervenţia romană au slăbit puterea carpilor şi costobocilor. Pentru a scăpa de costoboci, Cornelius Clemens a plătit stipendii neamurilor germanice ale vandalilor, lacringilor şi hasdingilor să se aşeze pe teritoriile dacilor liberi. Apoi i-a plătit pe costoboci să se lupte cu germanicii proaspăt sosiţi. Practic i-a învrăjbit pe unii împotriva celorlalţi pentru a-i ţine ocupaţi şi pentru a le slăbi puterea. Costobocii au câştigat războiul cu germanicii, dar au fost mai departe plătiţi de romani să nu se mai ridice din sălaşurile lor. La rândul lor ,carpii au fost anihilaţi în jurul anului 300 dhr. Hunii i-au vlăguit de tot, iar apoi, aşa cum spune Sextus Aurelius Victor, după anul 361 d Hr, o parte a carpilor au fost mutaţi la sud de Dunăre. O parte a dacilor liberi au intrat într-o sinteză etnică şi culturală numită Sântana de Mureş Cerneahov împreună cu goţii, sarmaţii şi pe alocuri slavii.