• Tweet

Pentru poziția de primar general al Capitalei s-a înscris în cursă o singură femeie. Gabriela Firea. Ea intră în competiție cu șapte bărbați. Nicușor Dan, Călin Popescu Tăriceanu, Traian Băsescu, Viorel Cataramă, Ioan Sârbu, Ilan Laufer și Alexandru Coiță.

În 2016, Gabriela Firea a câștigat competiția cu un procent de 42,97% din numărul cetățenilor care au votat, dar cu o prezență la urne de numai 33,22%. Ceea ce, în final, i-a dat o legitimitate de circa 15%. Și, din acest motiv, adversarii acesteia i-au contestat timp de patru ani autoritatea. De această dată, Firea va câștiga cu și mai puțin decât cele 15% dintre voturile bucureștenilor. După ce îi va învinge pe cei șapte pitici.

În 2016, Firea a obținut 246.553 de voturi, urmată de Nicușor Dan, 175.119, de Cătălin Predoiu, 64.186 și de Robert Turcescu, 37.098. Au ales-o mai puțin de jumătate de alegători, comparativ cu predecesorul ei, Sorin Oprescu. Acest date sunt importante, pentru că ne oferă, printr-o proiecție în timp, ținând cont de particularitățile acestui an, o viziune asupra modului în care se va soluționa de această dată disputa în București. Este de presupus în primul rând că prezența la vot va fi de această dată și mai mică. Sub 33,22%. Poate chiar sub 30%. Iar numărul competitorilor de calibru, i-am enumerat mai sus, este mai mare. Voturile se vor distribui în așa fel, încât Gabrielei Firea îi va rămâne mai puțin decât a avut în urmă cu patru ani. Nu m-aș mira deloc, dacă în condițiile alegerilor într-un singur tur de scrutin, Firea va câștiga doar cu 10% din voturile bucureștenilor și cu o prezență la urne de doar 30%.

Încerc să fac efortul de a înțelege de ce, în aceste condiții, personalități de primă mărime, cu un background politic remarcabil, se înghesuie să ia bătaie de la singura doamnă lansată în competiție. Să-i luăm pe rând pe cei șapte pitici magnifici.

Ce vrea Traian Băsescu? Timp de zece ani, a fost președinte al României. A exercitat și un mandat de primar general. Vreo trei mandate de ministru. A fost mult timp președinte al unui partid politic. Este europarlamentar. Ce îl mână într-o luptă dinainte pierdută, în care este creditat cu un procent de maximum 8% dintre cetățenii care vor vota și având în spate un partid cotat cu numai 6%? Am explicat în două editorale anterioare. Singurul motiv plauzibil este acela că Băsescu încearcă cu disperare să-l învingă pe Petrov. Iar dacă Petrov încearcă să-l scoată din cursă până la alegeri, să-și procure astfel argumentele necesare pentru a-i acuza pe procurori și pentru a acuza Justiția că face poliție politică, condamnându-l definitiv chiar în timpul unei competiții electorale. Băsescu, în cel mai rău caz, reușește să-și cumpere timp. În cel mai bun caz, transformându-se în locomotivă PMP, încearcă să obțină o bază de negociere politică tot pentru a-i închide gura cumva lui Petrov.

Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României, în mai multe rânduri al doilea om în stat, în calitate de președinte al Senatului, fost ministru în mai multe guverne. Actualmente senator. Și președinte ALDE. Un personaj puternic. Cu o experiență comparabilă cu cea a lui Traian Băsescu. A cărui cotă pe București nu o depășește pe cea a fostului președinte. Ca să nu mai vorbim de ALDE, care este plasat sub PMP. S-au făcut și aici speculații. Fie în sensul că Tăriceanu este șantajat de reprezentanți ai statului subteran, care îl împing să muște din electoratul lui Firea sau din electoratul PNL sau din ambele electorate, fie că are o înțelegere cu o aripă importantă din PSD, care se teme de ascensiunea politică a Gabrielei Firea. Sunt pure speculații. Tăriceanu nu este omul care să se lase șantajat. În primul rând. În al doilea rând, nu îl văd într-un rol asumat de iepuraș electoral. Prin eliminare, rezultă că singurul motiv pe care îl are este să utilizeze spațiul electoral de care va beneficia pentru a-și reafirma punctele de vedere vizavi de temele Justiției, statului de drept, drepturilor și libertățior fundamentale ale cetățeanului, suveranitatea națională și promovarea capitalului românesc. Și, în final, el speră un rezultat mai bun pentru ALDE, care să îi permită să negocieze mai lejer atunci când se va pune problema viitoarei configurații politice.

Viorel Cataramă, fost ministru, lider al unui Partid al Patrioților Români, cu o vastă experiență în zona de Dreapta, libertariană a liberalismului românesc, experimentat în calitate de candidat, pentru că, dacă-mi amintesc bine, nu a ratat aproape nicio rundă de alegeri. Dar nici nu a câștigat vreo confruntare electorală cât de cât importantă. Viorel Catarmă este un om care dorește înainte de toate să-și facă auzită vocea. Să-și poată expune ideile. Să beneficieze în acest scop de o scenă. Iar alegerile pe București și mai ales cele pentru poziția de primar general al Capitalei înseamnă o asemenea scenă.

Piticul numărul patru este Ilan Laufer. Acesta a fost ministru în Guvernul Dăncilă, unde a dobândit o vizibilitate maximă atunci când a avut loc dezbaterea națională privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, la invitația statului gazdă. Afirmații tranșante la adresa președintelui Klaus Iohannis, care s-a opus în mod constant acestui proiect, i-au atras excomunicarea din Guvern. Nu cum multă vreme în urmă, în parteneriat cu un cunoscut vector de opinie, Alexandru Coiță, a pus bazele unei mișcări și unei caravane politice. Dar caravana s-a răsturnat pe drum. Laufer este suficient de bine instruit, de tânăr și de perseverent pentru a nu rata nimic dacă își mai propune un exercițiu suplimentar de imagine, arătând că nu se teme de o confruntare electorală cu Albă ca Zăpada.

Aceeași afirmație și în cazul piticului numărul cinci, Alexandru Coiță. Indiferent de modul în care-și va juca rolul, el are viitorul politic deschis.

Despre cel de-al șaselea pitic, Ioan Sârbu, să mă ierte Dumnezeu, să mă ierte și cititorii, dar nu am nimic de spus. Este un pitic mult prea mic.

În fine, un pitic ceva mai vânjos, învins de Firea și la ultimele alegeri, se simte în forma necesară pentru a-și mai lua o bumbăceală. De astă dată, Nicușor Dan nu mai este susținut doar de partidul pe care l-a creat, Uniunea Salvați Bucreștiul, partid topit și remodelat sub forma alianței USR-PLUS. De această dată, Nicușor Dan beneficiază și de susținerea PNL, partid aflat la guvernare, dar care s-a dovedit incapabil să promoveze un candidat propriu pentru cea mai importantă demnitate locală din România. De această dată însă, aventura lui Nicușor Dan devine extrem de riscantă. Motivul este că acesta, nemicandidând din partea unui partid politic ori a unei alianțe de partide, ci în nume propriu, ca independent, în cazul unui eșec, care de altfel e previzibil, va pierde toate voturile obținute. El însuși nu va mai face parte din Consiliul General și toate voturile pe care le va obține, reprezentând poate un 30% din voturile bucureștenilor care se vor prezenta la urne, vor fi redistribuite între toate partidele participante. Odată cu el, riscă major și PNL, și USR-PLUS. În timp ce eșecul oricăruia dintre ceilalți șase pitici nu va însemna un capăt final de linie în cariera lor politică, în cazul lui Nicușor Dan acest deznodământ se va întâmpla.

În raport cu competiția dintre Gabriela Firea și cei șapte pitici și cu rezultatele pe care aceștia urmează să le obțină, trăgând cât de cât în sus scorul pe București al partidelor reprezentate, fără a mai aștepta vreo cercetare de piață, dar cunoscând bine personajele și modul în care sunt organizate respectivele partide, îmi permit să avansez scorul acestora pe București. La primarii de sector, un posibil 6-0 pentru PSD. La Consiliul General și la Consiliile Locale, cred că PSD se va duce la un 22%, USR spre 10%, PNL ar putea să obțină un scor între 8 și 10%, iar PMP și ALDE scoruri de 8 și respectiv 6%. Celelalte voturi vor fi pierdute, redistribuite sau obținute de partide slabe în București, cum ar fi de pildă UDMR.

Sorin Rosca Stanescu