• Tweet

Am citit recent un extraordinar text al scriitorului Bedros Horasangian despre Jurnalul lui Mircea Zaciu. M-a uimit observația, extrem de prețioasă, legată de felul în care a fost receptat/înțeles/ judecat, acest inestimabil document.

"Au urmărit exclusiv ceea ce spune/scrie/comentea­ză/i­ronizea­ză/ca­ricaturi­zează etc. unul sau altul dintre cei prezentați și luați în tărbacă de profesorul clujean - bun, atent și fin observator, altminteri, al lumii din preajmă - și se neglijează, credem noi, la o iute ochire, mult mai multe aspecte. Pe multiple planuri și cu variate disponibilități literar-artistice, sociologice, antropologice, istorico-politice, nu în ultimul rînd, jurnalistice, evidente (...) care au produs o lectură unilateral centrată pe egolatria gonflată a scriptorului român. De ieri, de azi, dintotdeauna.

Am găsit în Tropice triste, ale lui Claude Lévi-Strauss, o mică întîmplare, cu tâlcul ei, consumată prin junglele Ama­zonului. Echipa de cercetători care opera într-o zonă puțin frecventată de străini s-a apucat într-o bună zi să țină un mic curs practic, de igienă. Cum trebuie spălați și curățați cei mici, ce trebuie să facă tinerele mame astfel încît puzderia de copii din jurul lor să aibă parte de o igienă corespunzătoare situației din junglă. Fără apă caldă la robinet, fără detergenți și dez­infectanți. Membrii tribului cărora li se ținea acest curs practic stăteau cuminți și ascultau/priveau atenți și încordați toate manevrele pe care cadrele medicale le prezentau grupului, pe care le aveau de făcut cu progeniturile lor.

După încheierea cursului de igienă, unul dintre prezentatori a întrebat grupul de cursanți dacă au înțeles ceea ce li s-a prezentat și dacă au întrebări. Și, brusc, ca la un consemn, mai mulți dintre localnicii școlarizați au început să strige și să arate cu degetul spre cadrele medicale din fața lor: Găina! Găina! Găina! Nu au fost întrebări, problema membrilor grupului era însă Găina! Care găină? Nu era nici o găină la vedere. Nimeni nu pricepea de­spre ce ar fi putut fi vorba.

Dar, ulterior, cînd s‑a derulat un film cu toată prezentarea, a ieșit la iveală faptul că, pe tot parcursul expunerii despre igiena noilor născuți, în spatele conferențiarilor s-a tot plimbat de colo-colo o găină. Și toți membrii tribului prezenți la demonstrația de igienă au urmărit înfrigurați ceea ce se întîmpla cu găina buclucașă, și nu procedurile de igienă expuse." Exact același lucru pare să se întâmplă cu receptarea publică a tot ce trăim, din punct de vedere politic, în momentul de față. Pare că puzderie de găini se interpun între istorie și ființele acestui popor.

Pare că nu vedem, din cauza găinilor lui Levi Strauss, esența în legătură cu apariția pe scena publică a unor partide cel puțin ciudate. Faptul că unele sunt gândite în laboratoarele urmașilor Securității lui Ceaușescu, formate din indivizi care par să nu aibă nici o legătură cu tradițiile și valorile poporului român au ajuns să facă parte din guvernul româniei pare, în analiza publică, absolut nesemnificativ. Chiar dacă este o evidență că majoritatea conducerii, miniștrii, etc, au în propriile familii securiști, turnători cu acte în regulă de poliție politică, pare că este, fără prea multe întrebări, acceptat de acest popor care dă dovadă de acută lipsă de memorie.

De ce spun asta? Fiindcă atunci cănd suntem dispuși să acceptăm că această construcție nocivă pentru chiar spiritul creștin al acestui neam a fost construită de partea "neagră" din SRI-ul lui Coldea, pe banii pompați în multele ONG-uri finanțate de George Soros, refuzăm să ne amintim că România a mai trăit, cu rezultate tot atât de tragice, experiența nașterii comunismului în țara noastră. România a devenit o ţară comunistă la sfârşitul anilor '40, aproape imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Pentru mulţi a fost o adevărată surpriză ascensiunea la putere a unui partid insignifiant în România. În culisele puterii însă, jocurile au fost făcute iar destinul ţării decis la masa tratativelor.

Regimul comunist a reprezentat poate cea mai neagră filă din istoria recentă a României. Instaurarea acestui regim, inoculat de maşina de propagandă, s-a produs, aparent, "prin liberul consimţământ al majorităţii populaţiei în urma alegerilor din 1946". Practic aşa cum propăvăduiau apostolii comunismului în România, populaţia şi-a ales soarta după cel de-al doilea război mondial, scârbită de regimul burgezo-moşieresc din anii interbelici. Nu trebuie decât să înlocuim la lectură, cuvântul "comunist", cu cel de "userist" ca să vedem asemănarea izbitoare a uneia și aceeași geneze. Fiindcă și aceștia vor să să-i scoată din istorie pe "vechii politicieni" corupți...

România a fost, de fapt, sacrificată şi dată pe mâna sovieticilor de marile puteri ale timpului. Schimbarea de regim, de facto, s-a produs fără ca populaţia măcar să înţeleagă ce i se întâmplă şi la ce să se aştepte. Comunizarea şi sovietizarea României s-a desfăşurat în câteva etape, printr-un proces coordonat de Uniunea Sovietică şi cu consimţământul Occidentului, fără vreun merit din partea Partidului Comunist Român, o formaţiune politică insignifiantă până după al doilea război mondial. Așa cum primii comuniști, puțini la număr, au ajuns să conducă România cu susținerea URSS, așa și neomarxiștii de azi, susținuți de neomarxiștii de la Bruxelles încearcă să se instaleze la conducerea țării.

Rămâne, totuși problema asumării oneste a trecutului familiilor lor. Se spune că nu e vina copiilor pentru faptele părinților. De acord, dar cu o nuanță, care merită o analiză. În USR - PLUS sunt oameni diverși, cu, sau fără diplome pe la universități scumpe din Occident, oameni fără relizări notabile, care au adoptat politica delațiunii, făcând din turnătorie și lupta împotriva crucii, a fundamentului valorilor și a sufletului românesc, principalul lor act politic. În toată această "diversitate" lipsește însă, o minimă morală. Pe care o observăm dacă facem, păstrând proporțiile, o comparație simplă, cu ceeace s-a întâmplat cu familiile naziștilor aduse "la judecata zilei", dar și a istoriei.

Tinerii germani cu o istorie familială implicată, apropiată de coșmarul "nazi", criminal, datorită faptului că nimeni nu vorbea despre trecutul nazist, simțeau povara tăcerii. Ceeace nu se întâmplă cu tinerii USR-iști, care se simt perfect în familiile lor, și în politica românească. Politică în care au ajuns pe ușa din dos, fără să să le pese că părinții, neamurile lor mai în vârstă au fost cei care au deservit regimul criminal comunist, exact în poziții de execuție.

Tot mai mulți urmași ai criminalilor naziști - spre deosebire de "tinerele vlăstare" ale securiștilor lui Ceaușescu care infectează politica românească -, vor să scoată la lumină secretele de familie și să se simtă eliberați. În germania, de mai bine de 10 ani au loc seminarii care se ocupă cu acest subiect, inexistent în România. La Neuengamme, ele se organizează și au tot mai mare succes. "Tot mai des este vorba de nepoții naziștilor", spune Oliver von Wrochem, șef al memorialului Neuengamme. Există un motiv în acest sens: generația următoare rupe bariera tăcerii pe care părinții lor nu au reușit să o depășească.
Nimic despre așa ceva în România, la „neue maxistische partei"...

Recent, "Evenimentul Istoric" a publicat un material foarte prețios pentru ceeace înseamnă istoria repetabilă a României. "Era august 1916, eram în plin Război Mondial, iar agenţii lui Mihail Moruzov furau, din automobilul ambasadorului german la Bucureşti, Hilmar von dem Bussche, o servietă. Printre documentele secrete a fost găsită şi o listă cu personalităţi ale României care fuseseră corupte de germani pentru a influenţa intrarea ţării noastre în război alături de Puterile Centrale. Predată premierului Ion I.C. Brătianu, lista nu a fost făcută publică. De asemenea, în safe-ul fostului director general al societăţii petroliere Steaua Română, Alfred Günther a mai fost descoperit un dosar cu peste 200 de nume de politicieni, funcţionari, oameni de afaceri, ziarişti, oameni de cultură etc. care fuseseră cumpăraţi de spionii Puterilor Centrale.

După Primul Război Mondial, lista lui Günther, în care erau consemnate sumele care fuseseră destinate unor politicieni români, cât şi tot mecanismul care servise la cumpărarea presei, cu scopul de a declanşa o campanie care să fie favorabilă intrării Regatului României alături de Puterile Centrale în război, a fost folosită pentru răfuieli politice şi răzbunări.

De remarcat că, deşi reuşiseră cumpărarea unor jurnalişti de la Adevărul, proprietarul acesuia, Constantin Mille, nu putuse fi corupt. Aşa, că în primăvara lui 1919, când se punea problema unei amnistii, acesta îşi permitea să scrie: „Aceia din lumea politică, cari în timpul neutralităţei au fost contra sentimentului naţional, cari au luat bani de la nemţi, cari sunt trecuţi în lista lui Guenther, cari apoi, când duşmanul a intrat în ţară, i-a dat concurs ca să de iluziunea lumei că România cucerită era un fel de guvernământ legal, în sfârşit aceia cari, direct ori indirect, au dat concurs guvernului Marghiloman, pentru a face sub ocupaţia germană un simulacru de guvern român, în realitate german. Ne aducem aminte că posesorul unei liste de acest gen a fost însuși președintele Emil Constantinescu, cunoscută sub numele de "Lista lui Severin". Emil Constantinescu a confirmat ulterior existența unei astfel de liste, afirmând că aceasta se află și azi, în seiful său personal.

"Era vorba despre o listă de agenţi străini", spune Constantinescu, "Aceasta a fost transmisă, la cererea mea, de către domnul Severin, CSAT şi, prin hotărârea acestuia, a fost dirijată către serviciile de informaţii intern şi extern. În mod firesc, pentru că pentru cunoscătorii realităţilor din lumea spionajului nu există alte dovezi decât schimbul de spioni. Răspunsul a fost negativ, şi sigur că acea listă a devenit un document secret, pe care eu nu îl pot dezvălui".

Dacă azi ar exista o astfel de listă, și dacă ea ar fi făcută publică sunt aproape convins că n-ar încăpea pe o foaie de hârtie A4, ci s-ar prezenta sub forma unui fișier electronic. E suficienta doar o privire spre ceea ce hotărăsc "tinerii frumoși și liberi" ai guvernării actuale, în dorința lor aprigă de a înstrăina ultimii piloni ai economiei de stat și grăbirea cu care vor să lichideze în favoarea străinilor, pământul românesc.

Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete, spunea filosoful Santayana. Și tot el afirma că "...trebuie să întâmpinăm cu drag viitorul, ţinând minte că în curând va fi trecut; şi trebuie să respectăm trecutul, ştiind că odată a fost tot ce era omeneşte cu putinţă." Totuși, chiar în admirație pentru limpezimea gîndirii lui George Santayana, nu pot să-mi reprim gândul care zboară spre "Doina" lui Eminescu: "Cine-au îndrăgit străinii,/ Mâca-i-ar inima câinii,/Mânca-i-ar casa pustia,/Și neamul nemernicia!/.

Octavian Hoandra