Alegerile prezidențiale din SUA: aproape 4 milioane de americani au ales deja între Trump și Biden prin votul anticipat
Postat la: 06.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Cetățenii americani se grăbesc să îşi exprime opţiunea la alegerile prezidenţiale din noiembrie într-un ritm fără precedent, relevă datele privind votul anticipat, ceea ce indică o posibilă participare totală record pentru cursa dintre preşedintele republican Donald Trump şi candidatul democrat Joe Biden.
Cu patru săptămâni înainte de ziua alegerilor, care vor avea loc la 3 noiembrie, peste 3,8 milioane de americani au votat deja, depăşind cu mult numărul de circa 75.000 înregistrat în aceeaşi perioadă în 2016, conform Elections Project, o sursă de informare care compilează voturile anticipate în SUA. Schimbarea a fost determinată de o extindere a votului anticipat şi prin corespondenţă în multe state, ca un mijloc sigur de exprimare a opţiunii electorale în timpul pandemiei de coronavirus şi a dorinţei de a decide viitorul politic al lui Trump, a declarat Michael McDonald, de la Universitatea din Florida, care administrează proiectul.
„Nu am mai văzut niciodată un număr atât de mare de persoane care votează anticipat", a afirmat el. „Oamenii votează atunci când s-au decis cu cine să o facă şi ştim că mulţi oameni s-au hotărât în urmă cu mult timp şi au deja o părere despre Trump", a adăugat McDonald. Acest număr mare de voturi anticipate l-a determinat pe McDonald să prevadă o prezenţă record de circa 150 de milioane, ceea ce ar reprezenta 65% dintre votanţii eligibili, cea mai ridicată rată de după 1908.
Biden conduce în faţa lui Trump în sondajele de opinie naţionale, deşi sondaje realizate în state cruciale în competiţia dintre cei doi indică o cursă mai strânsă. Voturile anticipate de până acum provin din 31 de state, a spus McDonald, care a adăugat că numărul va creşte rapid pentru că mai multe state vor începe procesul de votare în persoană. Cu excepţia a şase dintre ele, toate statele permit un anumit nivel de votare anticipată în persoană. Procentul votanţilor care îşi exprimă opţiunea mergând la urne în ziua alegerilor era deja în scădere constantă şi până în acest an, conform Comisiei de Asistenţă în Alegeri din SUA.
Numărul total de voturi anticipate sau prin corespondenţă a crescut de peste două ori, de la aproape 25 de milioane în 2004 la 57 de milioane în 2016, a precizat sursa citată. Asta reprezintă o creştere de la unul din cinci din totalul voturilor la două din cinci din totalul voturilor. Trump a criticat în mod repetat votul prin corespondenţă, făcând acuzaţii nefondate că ar duce la fraudă. Experţii spun că frauda se întâmplă rar. Aceste atacuri ale lui Donald Trump denotă semne de opoziție ale republicanilor pentru votul prin corespondență.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
S-a aflat cum ajută Moscova și Beijingul regimul de la Teheran în războiul contra isralo-americanilor
Președintele Volodimir Zelenski a declarat sambata pentru NBC News ca forțele ruse au realizat imagini satelitare ale un ...
-
Chabahar - unghiul mort al planurilor de război în Iran: diversiune sau opțiune reală?
Autor: François Vadrot În timp ce SUA aliniaza peste 50.000 de soldați in Golf și Iranul sufera de douazeci ...
-
Momentul de sinceritate al liderului SUA : Ce a spus Donald Trump despre intervenția în Iran
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat pentru Financial Times ca dorește sa „puna mana pe petrolul" din Iran ș ...
-
Panică în Pentagon, după ce un raport scoate la iveală criza rachetelor Tomahawk
Alarma in Pentagon, dupa apariția unui raport care scoate la iveala o problema sensibila: epuizarea accelerata a stocuri ...
-
Scenariul Kharg: planul care ar putea schimba războiul cu Iranul - dar și riscurile unui conflict fără sfârșit
În culisele Pentagonului se contureaza unul dintre cele mai riscante scenarii ale actualei confruntari: o eventual ...
-
E un scandal imens între Trump si Netanyahu. SUA respinge planul Israelului de a răsturna regimul de la Teheran: „De ce naiba aș face asta?!"
Donald Trump a respins categoric planul lui Benjamin Netanyahu de a provoca o revolta populara in Iran, intr-un schimb d ...
-
Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei
Iranul a intrerupt livrarile de gaze catre Turcia in urma atacului israelian asupra zacamantului de gaze South Pars, rel ...
-
Sub pretextul războiului cu Iranul, Israelul își extinde teritoriul în Liban și anunță noi cuceriri teritoriale: e vizat sudul Libanului, până la râul Litani
Armata israeliana va ocupa sudul Libanului pana la raul Litani, a anuntat marti ministrul apararii Israel Katz, fiind pe ...
-
Vladimir Putin sabotează negocierile de pace cu Ucraina în mod deliberat. Are un plan bine pus la punct și îl urmează fără abateri
Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Andriy Melnyk, a declarat ca Rusia face in mod deliberat cerințe nerealiste ...
-
Manevre pentru Venezuela: Fără a declara război, China se mișcă, influențează și impune noi recorduri împotriva intereselor SUA
China a inceput sa ia o serie de masuri practice, incepand cu realizarea ca Statele Unite au facut din controlul petrolu ...
-
Cât este de adevărat că Ungaria e „calul troian" al Rusiei în Europa? Țările UE reacționează dur la dezvăluirile Washington Post
Comisia Europeana si-a exprimat luni „profunda ingrijorare" cu privire la informatiile publicate de Washington Pos ...
-
Un diplomat iranian dezvăluie de ce nu cedează Iranul, în ciuda pierderilor din război
Iranul respinge, in aceasta etapa, orice ieșire diplomatica din conflict și iși construiește strategia pe capacitatea de ...
-
Paradoxul războiului din Golf: SUA sunt în război cu Iranul, dar au ridicat sancțiunile pe petrol iranian
SUA au suspendat pentru 30 de zile sancțiunile privind achiziționarea de petrol iranian pe mare, intr-o incercare de a r ...
-
Trump ia în calcul încheierea operațiunii din Iran. S-a încercat lovirea cu rachete balistice a unei baze militare americane aflate la 4.000 de kilometri distanță
Președintele american Donald Trump a declarat ca SUA ia in considerare „incheierea" operațiunii sale militare din ...
-
Liderul suprem al Iranului aruncă bomba: „Nu noi am atacat Turcia și Omanul. Este o înșelătorie menită să creeze diviziuni"
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat ca recentele atacuri atribuite unor ținte din Turcia și Oman nu ...
-
Congresul SUA îi va da peste bot lui Trump: Nu va aprobat cele 200 de miliarde de dolari pentru a continua razboiul din Iran pe care nici nu l-a autorizat (surse)
Surse din presa de la Washington susțin ca legislatorii democrați și unii membri republicani vor pune azi la indoiala ne ...
-
Aurul şi argintul se prăbuşesc pe pieţele globale, pe fondul temerilor legate de războiul din Iran şi inflaţie
Aurul si argintul au inregistrat scaderi puternice joi, pierzand aproximativ 5%, respectiv 10%, intr-un val amplu de van ...
-
Netanyahu recunoaște că vrea petrolul și gazele din Orientul Mijlociu după război: „Să treacă prin Israel"
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat ca este de parere ca ar trebui construite conducte pentru a transporta petr ...
-
Sondaj cu cifre dezastruoase pentru Donald Trump: Atinge un nivel minim, cu puțin timp înainte de alegeri
Rata de aprobare a președintelui SUA, Donald Trump, a atins un nou nivel minim in cel de-al doilea mandat. Este rezultat ...
-
El Pais despre conducerea UE: „Cea mai slabă din ultimele decenii"
Cotidianul spaniol El Pais a publicat un material in care supune criticii conducerea superioara a Uniunii Europene. Potr ...
-
SUA cer demisia președintelui cubanez: „O amenințare neobișnuită și extraordinară"
Administrația Trump solicita demisia președintelui cubanez. Informația care nu a fost confirmata in mod oficial ar fi fo ...
-
Ideologul lui Putin cere oprirea totală a internetului occidental. Rușii au și un internet propriu: "Altă lume nu avem pentru voi!", spune Dughin
Internetul occidental in Rusia ar trebui oprit complet pe tot parcursul verii, pentru ca oamenii sa inceapa sa traiasca ...
-
Ușakov a răspuns într-un limbaj licențios la planul consilierilor lui Macron privind Ucraina: Fuck yourself!
Consilierii președintelui Franței, Emmanuel Bonn și Bertrand Buchwalter, s-au deplasat in februarie la Moscova pentru o ...
-
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
Potrivit unei informari oficiale date de Ministerul Sanatații din Liban, peste 850 de persoane au fost ucise in atacuril ...
-
„Vom câștiga mulți bani". Postarea lui Trump despre războiul din Iran, care a provocat consternare în industria petrolului
Președintele Donald Trump a facut recent o declarație care a starnit nemulțumire, in condițiile in care prețurile petrol ...
-
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
Ungaria a decis sa trimita Ucrainei doua vehicule bancare care au fost confiscate, dar a pastrat cele 40 de milioane de ...
-
Isralo-SUA aruncă "focul iadului" asupra Iranului. Netanyahu și Trump anunță prăpădul: "Fiți atenți la ce se va întâmpla astăzi!"
Armata israeliana a lansat vineri un nou val de atacuri masive asupra capitalei iraniene, Teheranul, unde s-au auzit exp ...
-
Prețul petrolului crește din nou. Petroliere avariate în Strâmtoarea Ormuz după atacuri cu bărci-kamikaze atribuite Iranului
Doua petroliere au fost grav avariate in Stramtoarea Ormuz dupa atacuri atribuite unor ambarcațiuni incarcate cu explozi ...
-
Dosarul Epstein zgudie guvernul de la Londra - Care ar fi fost rolul lui Nigel Farage
Guvernul britanic a publicat miercuri primele documente referitoare la numirea lui Peter Mandelson in functia de ambasad ...
-
Care e „cartea ascunsă" pe care Iranul o mai are de jucat după "faza pe rachete"
Iranul s-ar putea afla la doar cateva zile de a ramane fara lansatoare de rachete, dar experții avertizeaza ca regimul d ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu