• Tweet

Un asteroid gigant cu o lățime de aproape 12 kilometri a dezvoltat o coadă misterioasă între Marte și Jupiter, astronomii neputând stabili de ce materialul a început brusc să se desprindă de pe suprafața sa.

Obiectul, cunoscut sub numele de 6993 (1995 BJ4), a fost observat de ani de zile fără să se detecteze vreo activitate comparabilă, însă imaginile obținute în vara anului 2026 arată o dâră îngustă de material care se întinde în spațiu. Cercetătorii investighează dacă asteroidul a suferit o coliziune nevăzută sau dacă conține gheață îngropată care a început să elibereze gaz și praf. Dacă activitatea este determinată de gheață, obiectul ar putea deveni cea mai mare cometă din centura principală identificată vreodată.

Descoperirea a fost prezentată într-un nou studiu condus de Erin M. Clark de la Universitatea Northern Arizona, trimis pe 22 octombrie și acceptat pentru publicare în revista „The Astrophysical Journal Letters". Echipa a identificat activitatea folosind Zwicky Transient Facility, un program de observare astronomică care funcționează la Observatorul Palomar din California. Sistemul său automat de detectare a semnalat o observație înregistrată pe 5 august 2026, după ce a identificat caracteristici asociate cu activitatea de tip cometic. Cercetătorii au examinat ulterior imagini mai vechi și au stabilit că coada era deja vizibilă de mai bine de o lună.

Cea mai veche observație confirmată datează din 25 iunie, când asteroidul se afla la aproximativ 435 de milioane de kilometri de Soare. Imaginile colectate de Zwicky Transient Facility și de programul de observare ATLAS arată, în mod independent, material care se extinde de la obiect în aceeași direcție generală. Coada măsoară cel puțin 32 de secunde de arc în lungime unghiulară aparentă, aspectul său îngust și drept fiind compatibil cu praful influențat de radiația solară și de mișcarea asteroidului prin spațiu. Lungimea sa fizică nu a fost încă stabilită pe baza măsurătorilor publicate.

Între 25 iunie și 22 septembrie, cercetătorii au înregistrat coada în 65 de observații separate. Aspectul acesteia a rămas suficient de constant pentru a stabili că asteroidul se afla într-o stare de activitate susținută, și nu producea o anomalie vizuală temporară. Sistemul automat a atribuit observației din 5 august un scor de încredere al clasificării de 99,9%, plasând-o printre cei zece candidați cu cea mai puternică activitate examinați din aproape 64.000 de imagini din acea noapte. Examinarea ulterioară a confirmat că această caracteristică era prezentă în observațiile colectate de mai multe programe de observare cu telescop.

Imaginile anterioare au complicat încercările de a explica ce s-a întâmplat. Observațiile colectate în ianuarie și februarie 2021, când asteroidul se apropia de trecerea sa anterioară la cea mai mică distanță față de Soare, nu au arătat nicio coadă comparabilă. Nici o imagine din 20 iulie 2025 nu a relevat vreo activitate vizibilă. Cercetătorii consideră că episodul actual a început undeva în anul care a precedat data de 25 iunie, deși este posibil ca emisii slabe să fi scăpat detectării înainte ca coada să devină clar vizibilă.

Asteroidul 6993 se află în regiunea exterioară a centurii principale de asteroizi, o vastă colecție de corpuri stâncoase și înghețate care orbitează în jurul Soarelui între Marte și Jupiter. Acesta urmează o orbită relativ circulară, parcurgând o rotație în jurul Soarelui o dată la 5,48 ani. Diametrul său estimat la 11,85 kilometri, echivalentul a aproximativ 7,4 mile, îl face neobișnuit de mare printre obiectele care manifestă activitate de tip cometic în această regiune. Echipa de cercetare a constatat că acesta are o dimensiune de peste două ori mai mare decât cele mai mari comete cunoscute din centura principală incluse în comparația lor.

Majoritatea asteroizilor nu prezintă cozi vizibile, deși astronomii au identificat o mică populație care eliberează material în spațiu. Aceste obiecte sunt cunoscute sub numele de asteroizi activi, iar numărul celor identificați este mai mic de 100. Unii devin activi în urma coliziunilor, în timp ce alții pierd material prin schimbări ale rotației sau prin eliberarea de gaz din gheața încălzită. Un grup mai mic, cunoscut sub numele de comete din centura principală, prezintă activitate determinată de sublimarea materialului volatil înghețat. Prezența lor demonstrează că unele obiecte din centura de asteroizi păstrează substanțe asociate în mod normal cu cometele.

O explicație pentru activitatea observată la 6993 implică gheața de apă conservată sub suprafața sa. Dacă gheața este expusă la lumina soarelui, ea se poate transforma direct din stare solidă în gaz printr-un proces numit sublimare. Gazul care se eliberează poate ridica praf fin de pe suprafața înconjurătoare, creând o coadă vizibilă pe măsură ce particulele se răspândesc în spațiu. Această posibilitate este deosebit de interesantă pentru un asteroid de această dimensiune, deoarece materialul îngropat sub straturi groase de rocă și praf ar fi putut rămâne protejat de încălzirea solară pentru o perioadă enormă de timp.

Distanța asteroidului față de Soare reprezintă o provocare neobișnuită pentru această explicație. În punctul său orbital cel mai apropiat, cunoscut sub numele de periheliu, 6993 se află la aproximativ 427 de milioane de kilometri de Soare. Observațiile anterioare privind comete suspectate sau confirmate din centura principală nu stabiliseră existența unei activități determinate de sublimare la un obiect care se apropia de la distanțe mai mari de 2,64 unități astronomice. Asteroidul 6993 prezenta deja o coadă la aproximativ 2,91 unități astronomice, ceea ce îl plasează la o distanță mai mare decât exemplele anterioare.

Cercetătorii estimează că temperatura medie a suprafeței sale era de aproximativ minus 25 de grade Celsius atunci când activitatea a fost observată pentru prima dată în iunie. Calculele lor sugerează temperaturi de aproximativ minus 42 de grade Celsius în punctul orbital cel mai îndepărtat al asteroidului și de minus 22 de grade Celsius în punctul cel mai apropiat. Deși intensitatea luminii solare variază de-a lungul orbitei, diferența de temperatură estimată este relativ modestă. Identificarea substanțelor volatile care ar putea produce activitatea observată în aceste condiții va fi importantă pentru a stabili dacă gheața este responsabilă.

O coliziune rămâne o alternativă serioasă, în special deoarece datele telescopului arată o schimbare treptată a luminozității. Măsurătorile indică faptul că asteroidul a părut cu aproximativ 0,2 magnitudini mai slab luminos în august și septembrie decât în iunie și iulie. Cercetătorii sugerează că un impact care ar fi avut loc în jurul datei de 25 iunie sau înainte de aceasta ar fi putut arunca praf în spațiul din imediata vecinătate a asteroidului, mărind temporar luminozitatea sa aparentă. Pe măsură ce resturile s-au dispersat, lumina reflectată suplimentară s-ar fi diminuat, producând estomparea înregistrată de telescoape.

Nu s-a observat direct nicio coliziune, iar imaginile disponibile nu stabilesc când ar fi avut loc un astfel de eveniment. Cu toate acestea, un obiect mai mic care lovește un asteroid cu o lățime de aproape 12 kilometri ar putea elibera praf fără a altera dramatic orbita sau structura generală a corpului mai mare. O estompare suplimentară ar fi în concordanță cu un nor în expansiune de resturi de impact care se dispersează treptat în spațiu. Dacă asteroidul continuă să piardă material pe măsură ce primește mai multă lumină solară, o explicație bazată pe gheață ar deveni mai plauzibilă.

Cercetarea a examinat, de asemenea, dacă asteroidul ar putea pierde material din cauza rotației sale. Măsurătorile indică faptul că 6993 efectuează o rotație completă în aproximativ 3,897 ore, considerabil mai repede decât Pământul, dar nu neobișnuit de repede pentru un asteroid. Corpurile mai mari, compuse din resturi slab legate între ele, pot deveni instabile atunci când se rotesc prea rapid, eliberând potențial roci și praf de pe suprafața lor. Perioada de rotație estimată a asteroidului 6993 este mai lentă decât pragul de instabilitate menționat frecvent, de aproximativ 2,2 ore, ceea ce face ca rotația să fie o explicație principală puțin probabilă. Rotația sa ar putea totuși contribui la pierderea de material dacă un alt proces perturbă deja suprafața.

Măsurătorile efectuate la suprafața asteroidului au introdus o complicație suplimentară. Observațiile anterioare au clasificat 6993 ca un asteroid de tip D, o categorie asociată de obicei cu obiecte întunecate, roșiatice, care conțin material bogat în carbon. Cu toate acestea, măsurătorile în infraroșu efectuate în cadrul misiunii NEOWISE a NASA indică un albedo geometric de aproximativ 0,166, ceea ce înseamnă că suprafața sa pare mai reflectantă decât era de așteptat pentru acea clasificare. Valoarea este, de asemenea, considerabil mai mare decât măsurătorile raportate pentru mai multe comete consacrate din centura principală.

Cercetătorii au comparat culorile înregistrate ale obiectului cu cele așteptate de la diferite tipuri de asteroizi și au constatat că o compoziție bogată în silicați rămâne plauzibilă. O astfel de suprafață ar diferi de materialul întunecat, care ar putea conține gheață, sugerat de clasificarea sa anterioară. Măsurătorile disponibile nu pot oferi încă o descriere definitivă a compoziției asteroidului. Observații suplimentare la diferite lungimi de undă ar putea stabili dacă suprafața sa este dominată de silicați rocosi sau conține materiale mai compatibile cu un corp de tip cometic.

Clasificarea sa este importantă deoarece prezența gheții îngropate ar avea implicații pentru înțelegerea distribuției apei și a altor materiale volatile în Sistemul Solar. Se consideră că cometele din centura principală păstrează materiale din etapele timpurii ale formării planetare, oferind potențial dovezi despre condițiile din regiunile în care s-au dezvoltat planetele rocose. Observațiile anterioare efectuate cu Telescopul Spațial James Webb au stabilit că sublimarea gheții de apă poate genera activitate în unele comete din centura principală, făcând acest mecanism credibil din punct de vedere științific. Cercetătorii nu au detectat încă vapori de apă care să se degajeze din asteroidul 6993 însuși.

Observațiile anterioare privind comete suspectate sau confirmate din centura principală nu stabiliseră existența unei activități determinate de sublimare la un obiect care se apropia de la distanțe mai mari de 2,64 unități astronomice. Asteroidul 6993 prezenta deja o coadă la aproximativ 2,91 unități astronomice, ceea ce îl plasează la o distanță mai mare decât exemplele anterioare.

Lunile următoare oferă ocazia de a studia activitatea acestei ciudate comete pe măsură ce se apropie de punctul său cel mai apropiat de Soare, în ianuarie 2027. Astronomii vor urmări schimbările în aspectul cozii pe care a dezvoltat-o, cantitatea de material care înconjoară asteroidul și luminozitatea sa generală. O creștere a activității pe măsură ce încălzirea solară se intensifică ar susține posibilitatea sublimării gheții, în timp ce o estompare continuă ar putea indica un impact mai devreme. O coadă nouă sau o emisie prelungită de praf ar putea, de asemenea, să ofere dovezi că materialul continuă să se disipeze, în loc să se disperseze pur și simplu după un singur eveniment.

Comportamentul ulterior al asteroidului poate fi la fel de revelator. Cometele din centura principală pot deveni active în timpul apropierilor repetate de Soare, deși activitatea lor nu pare neapărat identică în fiecare orbită. Dacă 6993 ar manifesta un comportament similar în timpul unei treceri viitoare, astronomii ar avea dovezi mai solide pentru un proces recurent legat de încălzirea solară. Observările continue după ianuarie 2027 ar putea stabili, de asemenea, dacă coada actuală dispare complet sau rămâne vizibilă pe măsură ce asteroidul se îndepărtează de Soare.

Pentru moment, observațiile arată că un asteroid de mari dimensiuni, care anterior nu prezentase nicio activitate vizibilă comparabilă, a dezvoltat o coadă de praf susținută în timp ce traversa centura exterioară de asteroizi. Estomparea înregistrată în timpul verii oferă un posibil indiciu al prezenței resturilor rezultate în urma unui impact, în timp ce poziția sa orbitală și dimensiunea neobișnuită conferă o semnificație științifică explicației alternative care implică gheață îngropată. Cercetătorii au recunoscut, de asemenea, că mai multe procese ar putea contribui la această activitate. Următoarea fază a observațiilor va verifica dacă praful se dispersează în urma unei coliziuni sau dacă asteroidul continuă să elibereze material pe măsură ce se apropie de Soare.

Surse

Clark, E. M., et al. (2026). Descoperirea activității pe asteroidul 6993 (1995 BJ4) din centura principală de asteroizi. Acceptat pentru publicare în The Astrophysical Journal Letters.

https://arxiv.org/abs/2610.31910
https://arxiv.org/html/2610.31910