Opoziţia din Marea Britanie condamnă manevra lui Boris Johnson, denunţând o "lovitură de stat"
Postat la: 29.08.2019 |
Iniţiativa premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului pentru a facilita producerea unui Brexit fără acord este "o lovitură de stat", a declarat miercuri seară John McDonnell, unul dintre liderii Partidului Laburist, aflat în opoziţie, potrivit Mediafax.
"Să nu ne lăsăm înşelaţi - aceasta este o lovitură de stat britanică", a declarat John McDonnell, unul dintre liderii Partidului Laburist, citat de agenţia Reuters.
Sute de mii de britanici au semnat deja o petiţie pentru anularea deciziei de suspendare a Parlamentului.
Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord. "Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (...)", se arată într-un comunicat oficial.
Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.
Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.
Guy Verhofstadt denunţă manevra "sinistră" a lui Boris Johnson
Guy Verhofstadt, coordonatorul Parlamentului European pe tema Brexit, a denunţat, miercuri seară, decizia premierului britanic, Boris Johnson, de a suspenda Parlamentul de la Londra, afirmând că este o acţiune "sinistră". "Preluarea din nou a controlului asupra ţării nu a părut niciodată mai sinistră. În calitatea de parlamentar, sunt solidar cu cei care luptă să le fie auzite vocile. Suprimarea dezbaterilor privind decizii profunde este improbabil să contribuie la o relaţie viitoare stabilă între UE şi Marea Britanie", a declarat Guy Verhofstadt, citat de cotidianul The Guardian.
În contextul crizei politice de la Londra, Ruth Davidson va demisiona din funcţia de lider al filialei din Scoţia a Partidului Conservator, au declarat surse citate de postul Sky News.
Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.
Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Trump respinge oferta Iranului pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz. Liderul SUA ar lua în calcul noi atacuri
Președintele american Donald Trump a respins vineri o propunere iraniana privind redeschiderea stramtorii Ormuz in terme ...
-
Ungaria nu s-a alăturat grupului Carpathian8 și blochează un depozit petrolier pentru Ucraina
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a declarat ca Budapesta a primit invitația la forum, dar a refuzat-o din motive inteme ...
-
SUA pregătesc terenul pentru o operațiune militară în Cuba: Armata caută trupe disponibile în următoarele 90-120 de zile
Statele Unite par sa avanseze pregatirile pentru o eventuala operațiune militara in Cuba, dupa luni de planificare la ni ...
-
Concluziile summitului de la Washington: Ce au hotărât Donald Trump și Xi Jinping
Presedintele SUA, Donald Trump, l-a primit joi pe presedintele chinez Xi Jinping la Casa Alba, discutiile privind comert ...
-
Ucraina anunță o premieră mondială pe front: A început Operațiunea „Vivaldi". Roboți de luptă, trimiși în spatele liniilor rusești
Armata ucraineana a trimis roboți de lupta in spatele liniilor rusești. Operațiunea se numește Vivaldi și reprezinta o p ...
-
Un nou război ia amploare. Pakistanul a lansat atacuri aeriene masive asupra Afganistanului
Pakistanul a lansat atacuri aeriene asupra a 10 obiective din Afganistan despre care susține ca erau folosite pentru lan ...
-
Rusia ar pregăti un atac cu drone împotriva Italiei, Franței și Spaniei. Serviciile americane ar fi aflat și directorul CIA a mers la Moscova
Cotidianul spaniol „El Mundo" relateaza ca serviciile de informații americane ar fi avertizat mai multe guverne eu ...
-
Ce câștigă Putin din criza de la Berlin. Cât va mai rezista cancelarul Merz la putere
La doar 16 luni de la preluarea funcției de cancelar - Friedrich Merz a ajuns in funcție in mai 2025, promițand sa revit ...
-
Trump suferă o înfrângere umilitoare în legătură cu planul său de a prelua controlul asupra Groenlandei
Donald Trump a amenințat in repetate randuri ca va prelua controlul asupra Groenlandei, afirmand ca aceasta regiune este ...
-
AfD câștigă al doilea land german într-o singură lună. Cum schimbă extrema dreaptă vechile familii politice ale Europei
Alternativa pentru Germania (AfD) a caștigat alegerile din landul Mecklenburg-Pomerania Occidentala cu 38,3% din voturi, ...
-
S-a făcut marele compromis: Donald Trump preia de facto controlul asupra Groenlandei. Va avea control permanent și fără acordul SUA nu va mișca nici musca
Presedintele Donald Trump a declarat vineri ca Statele Unite au ajuns la un acord cu Danemarca si Groenlanda care confer ...
-
POLITICO: Criză majoră în Germania - Cancelarul Friedrich Merz riscă să fie înlăturat din funcție în acest weekend
Cancelarul german Friedrich Merz risca sa fie inlaturat din funcție chiar in acest weekend, la doar 16 luni dupa preluar ...
-
Un stat NATO de lângă Ucraina refuză "articolul 5" chiar și în caz de atac rusesc. "Pentru numele lui Dumnezeu, cu cine vrem să luptăm?"
Premierul slovac Robert Fico a declarat ca nu intenționeaza sa iși indeplineasca obligațiile care ii revin in temeiul Ar ...
-
Coreea de Nord declară „ireversibil" statutul său de ţară nucleară, după un nou apel la denuclearizare formulat de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Coreea de Nord a respins joi apelurile pentru denuclearizare formulate de Agentia Internationala pentru Energie Atomica ...
-
Trump amenință că va impune Europei „tarife severe" în cazul în care Canada devine membru asociat al UE
Președintele Donald Trump a recurs la unul dintre cuvintele sale preferate atunci cand a amenințat cu masuri de retorsiu ...
-
Ursula von der Leyen atacă suveranismul local, în discursul ei privind starea UE: „Numai Europa poate furniza o suveranitatea reală"
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat miercuri un apel la combaterea "ultranationalistilor" si "a ...
-
WSJ: Canada vrea statutul de membru asociat al Uniunii Europene, ca răspuns la ruptura cu America
Canada cauta o forma de integrare cu Uniunea Europeana care sa mearga cat mai departe fara aderare deplina, iar premieru ...
-
Trump are probleme: democrații s-au desprins de republicani în sondaje înaintea alegerilor intermediare pentru Congres
Popularitatea președintelui american Donald Trump a crescut fața de minimul istoric inregistrat anterior, insa tot mai m ...
-
Săptămână decisivă la Strasbourg: Ursula von der Leyen va prezenta "Starea Uniunii"
Parlamentul European se reunește in aceasta saptamana la Strasbourg, in perioada 14-17 septembrie, pentru o sesiune plen ...
-
Putin are planuri serioase pentru crearea unui centru nuclear în Vietnam
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat la summitul BRICS de la New Delhi, construirea unui nou centru de inalta ...
-
Tucker Carlson: Moscova este un oraș cu mult mai bun decât New Yorkul
Jurnalistul american Tucker Carlson a declarat ca Moscova este un oraș cu mult mai bun decat New Yorkul și a recunoscut ...
-
Rezultatele summit-ului BRICS: China propune o serie de iniţiative economice, inclusiv crearea unei "zone open source AI"
Presedintele chinez Xi Jinping a prezentat duminica, la summitul BRICS de la New Delhi, initiative in domenii mergand de ...
-
După Brexist urmează Ukexit? Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc la Cardiff pentu a-și pregăti independența
Liderii Scoției, Țarii Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit sa dea startul proces ...
-
Phenianul a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei
Comandamentul militar sud-coreean a indicat ca a detectat un foc de arma, fara a oferi detalii suplimentare. Coreea de N ...
-
Iranul ar putea realiza inginerie inversă asupra unei drone subacvatice americane capturate
Capturarea de catre Iran a unei drone subacvatice militare americane ofera Teheranului posibilitatea de a-i analiza comp ...
-
FBI extinde investigația asupra lui A. Fauci în dosarul COVID: anchetatorii se uită și la bani
Un nou raport sugereaza ca FBI și Departamentul de Justiție, sub a doua administrație Trump, au intensificat investigați ...
-
Germania este în stare de șoc, după victoria AfD: Situație foarte complicată pentru cancelarul Merz, cel venit la putere cu promisiunea de a stăvili extremismul
Cancelarul german Friedrich Merz se afla luni in fata provocarii de a reactiona la triumful electoral al partidului anti ...
-
Omul momentului în AfD ține să-i mulțumească în mod special lui Elon Musk: Miliardarul american s-a implicat masiv în alegerile din Germania
Omul momentului pentru AfD, Ulrich Siegmund, ține sa-i mulțumeasca in mod special miliardarului american Elon Musk, cel ...
-
Cutremur politic în Germania! AfD, partidul radical, trece de 40%! De ce alegerile de duminică din Germania pot schimba multe și pentru România
Unul dintre cele mai importante partide de extrema dreapta din Germania, Alternativa pentru Germania (AfD), condus de ca ...
-
SUA avertizează aliații NATO să se pregătească pentru un posibil atac al Rusiei: "Trebuie să fim cu toții cu ochii-n patru
Statele Unite le cer aliaților NATO sa se pregateasca pentru eventualitatea in care Vladimir Putin ar decide sa atace un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu