Încredere record în Uniunea Europeană: sondajul Eurobarometrul arată surprize uriașe pentru România
Postat la: 29.05.2025 |
Încrederea în Uniunea Europeană şi în instituţiile sale a crescut la un maxim înregistrat în aproape două decenii, arată un raport publicat miercuri, în timp ce preşedintele american Donald Trump bulversează comerţul global şi politica externă.
Sondajul Eurobarometru realizat de Comisia Europeană arată că 52% dintre europeni au încredere în UE, fiind cea mai mare cotă care se înregistrează din 2007. Cea mai mare proporţie - 59 la sută - în rândul persoanelor care au încredere o reprezintă tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani. În schimb, doar 36% dintre cei chestionaţi au declarat că au încredere în guvernele lor naţionale.
Constatările vin pe fondul unor tensiuni fără precedent între blocul european şi SUA şi la doar câteva zile după ce Trump a amânat până la 9 iulie ameninţarea cu tarife de 50% impuse importurilor din UE, ceea ce permite continuarea negocierilor între Washington şi Bruxelles. Donald Trump nu a fost menţionat direct în întrebările chestionarului. Sondajul a fost realizat între 26 martie şi 22 aprilie în toate cele 27 de state membre ale UE, cu 26.368 de persoane intervievate faţă în faţă.
De asemenea, sprijinul pentru moneda euro a atins cel mai ridicat nivel de până acum, 74% dintre cetăţenii UE şi 83% dintre rezidenţii zonei euro susţinând o uniune economică şi monetară europeană cu o singură monedă. În ciuda sprijinului puternic pentru moneda comună, europenii rămân împărţiţi în ceea ce priveşte condiţiile economice actuale, 44% dintre aceştia descriind economia europeană ca fiind bună, dar 48% având o percepţie negativă. Cu toate acestea, 43% se aşteaptă ca în următorul an condiţiile economice să rămână stabile.
Sondajul relevă, de asemenea, un sprijin puternic pentru alte domenii ale integrării UE, în special în materie de securitate şi apărare, unde 81% dintre cei chestionaţi sunt în favoarea unei politici comune între statele membre - cel mai ridicat nivel din 2004. UE a aprobat marţi crearea unui fond pentru apărare în valoare de 150 de miliarde de euro, ca urmare a temerilor legate de un atac rusesc în următorii ani şi a îndoielilor cu privire la angajamentele de securitate ale SUA faţă de continent.
Sprijinul pentru politica UE în legătură cu Ucraina rămâne puternic, 77% dintre intervievaţi considerând invazia Rusiei drept o ameninţare la adresa securităţii UE, iar 72% susţinând sancţiunile economice împotriva Rusiei. Invazia Rusiei în Ucraina continuă să fie considerată drept „cea mai importantă problemă la nivelul UE", potrivit Eurobarometrului.
CE ARATĂ EUROBAROMETRUL ÎN CAZUL ROMÂNIEI
În cazul românilor, încrederea lor în Uniunea Europeană este chiar mai mare decât media europeană - 56 la sută au spus că au încredere, faţă de 37 la sută care nu au încredere (7 la sută au spus că nu ştiu). De asemenea, proporţia românilor care se declară optimişti în legătură cu viitorul Uniunii Europene este uşor mai mare decât media europeană - 65 la sută faţă de 62 la sută. În schimb, doar 31 la sută au spus că au încredere în parlamentul naţional (media europeană este de 37 la sută) şi 34 la sută au încredere în guvernul naţional (faţă de 36 la sută media europeană).
Doar 27 la sută dintre români cred că în următoarele 12 luni situaţia economică în UE va fi mai rea, în timp ce media europeană este de 33 la sută. În schimb, 37 la sută dintre români se aşteaptă ca situaţia economică a ţării lor să se înrăutăţească în următoarele 12 luni (media europeană la acest capitol este 40 la sută). Românii sunt mai pesimişti decât media europeană când vine vorba de situaţia personală. Chiar dacă procentele sunt similare atunci când sunt întrebaţi despre situaţia economiei naţionale (59 la sută spun că e rea, faţă de o medie europeană de 60 la sută), în privinţa situaţiei financiare a gospodăriei proprii, 59 la sută dintre români spun că e bună, faţă de o medie europeană de 75 la sută.
De asemenea, 53 la sută dintre români consideră că situaţia de la locul lor de muncă este bună, în timp ce media europeană a celor care au dat acest răspuns este de 70 la sută. Însă 24 la sută dintre români cred că situaţia la locul lor de muncă se va înrăutăţi în următorul an, în timp ce media europeană pentru acest răspuns este de numai 10 la sută.
O diferenţă mare faţă de media europeană s-a înegistrat în cazul românilor atunci când au fost întrebaţi care este cea mai mare problemă cu care se confruntă ţara la momentul actual. 40 la sută au spus că inflaţia şi costul vieţii, în timp ce media europenilor care s-au declarat preocupaţi de această problemă este de 31 la sută. Situaţia economică a ţării este cea mai mare problemă pentru 26 la sută dintre români, în timp ce media europeană este de 20 la sută. Doar 10 la sută sunt îngrijoraţi de securitate şi apărare, în timp ce media europeană este de 15 la sută.
O altă diferenţă mare între români şi media europenilor se înregistrează în privinţa subiectului imigraţiei. Doar 5 la sută dintre români consideră că aceasta ar fi o problemă pentru ţară în următorul an, în timp ce acest răspuns a fost dat de 14 la sută dintre europeni. De asemenea, doar 8 la sută dintre români consideră că aceasta ar fi o problemă principală pentru UE în următorul an, în timp ce media europeană este de 18 la sută.
Atunci când vine vorba de ajutorul acordat pentru Ucraina, românii sunt pe media europeană doar în ceea ce priveşte acordarea statutului de membru UE ţării vecine (60 la sută sunt de acord). În celelalte privinţe, răspunsurile românilor sunt sub media europeană: 71 la sută (faţă de 80 la sută media europeană) sunt de acord să primească refugiaţi ucraineni; 63 la sută (faţă de 70 la sută) sunt de acord să-i fie furnizat Ucrainei sprijin financiar şi umanitar; 70 la sută (faţă de 72 la sută) sunt de acord cu sancţiunile pentru ruşi; 51 la sută (faţă de 59 la sută) sunt de acord cu furnizarea de echipament militar către Ucraina.
Apărarea şi securitatea UE în următorii cinci ani sunt motiv de preocupare pentru 69 la sută dintre români, în timp ce media europeană este de 78 la sută. 32 la sută dintre români cred că asigurarea păcii şi securităţii lor de către UE ar avea pe termen scurt cel mai mare impact pozitiv asupra vieţii lor (media europeană este de 44 la sută). În schimb, 35 la sută (faţă de 26 la sută media europeană) spun că cel mai mare impact pozitiv l-ar avea crearea de mai mult oportunităţi de muncă. Dacă 24 la sută dintre europeni cred că un impact pozitiv l-ar avea combaterea imigraţiei ilegale, doar 11 la sută dintre români se gândesc la acest aspect. Şi la combaterea criminalităţii sunt diferenţe - 17 la sută în cazul românilor şi 23 la sută media europeană.
În schimb, românii depăşesc media europeană atunci când spun că ar vrea ca UE să dezvolte infrastructura şi energia regenerabilă (20 la sută faţă de 18 la sută), să îmbunătăţească accesul şi calitatea educaţiei (20 la sută faţă de 16 la sută), să reducă inechităţile regionale din UE (22 la sută faţă de 12 la sută), să ofere sectorului privat oportunitatea de a deveni mai competitiv în UE (17 la sută faţă de 10 la sută) şi să încheie parteneriate internaţionale (10 la sută faţă de 7 la sută).
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
PSD și AUR fac din nou alianță în Parlament: partidele lui Grindeanu și Simion l-au votat un loial al lui Marcel Ciolacu ca șef al Curții de Conturi
Sorin Lazar, fost deputat de Buzau considerat un loial al fostului președinte PSD Marcel Ciolacu, a fost votat de Parlam ...
-
1,2 miliarde de euro ar putea intra în bugetul României până la finalul anului: Nazare explică situația fondurilor SAFE
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, explica situația fondurilor pe care Romania le mai are de incasat prin programul ...
-
Zile fripte pentru George Simion: Călin Georgescu a fost propus la șefia AUR - „E liderul suprem!"
Un lider din AUR il propune pe Calin Georgescu pentru funcția de președinte al partidului AUR. Mohammad Murad crede ca G ...
-
O nouă lovitură pentru românii care nu vor buletine cu cip: "Batjocura cardului de identitate"
Statul a cheltuit cel puțin 41 de milioane de euro in 15 ani pentru un sistem care continua sa provoace dificultați și r ...
-
Alexandru Nazare semnalează că România riscă să primească "cartonașul roșu": Ce se pregătește pentru taxele din 2027 și unde vrea Guvernul să taie din cheltuieli
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunța ca instituțiile statului vor trebui sa identifice soluții pentru reducere ...
-
Anularea alegerilor prezidențiale din 2024: Simina Tănăsescu avertizează asupra riscurilor inteligenței artificiale pentru democrație
Președinta Curții Constituționale a Romaniei (CCR), Simina Tanasescu, a vorbit despre anularea alegerilor prezidențiale ...
-
Ursula von der Leyen vine luni în România ca să le dea ordine directe lui Nicușor Dan și Luca Niculescu
Șefa birocrației de la Bruxelles, Ursula von der Leyen, vine in vizita fulger in țara noastra. Administrația Prezidenția ...
-
Maia Sandu vorbește despre unirea cu România în presa maghiară: „Trebuie să căutați soluții, chiar dacă par neobișnuite"
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat intr-un interviu acordat unei publicații din Ungaria ca unirea țari ...
-
Cum se apără un fost ministru surprins la salonul de manichiură în timp ce trebuia să fie în Parlament. „M-am dus la ora 9:00 dimineața, la ora 9:30 am fost în Parlament"
Deputatul PNL Ionuț Stroe a oferit primele explicații dupa ce a fost surprins la un salon de manichiura din București, i ...
-
Manevră importantă a Pentagonului în România imediat după înfrângerea republicanilor în SUA: Nicușor Dan și Luca Niculescu convocați de numărul doi al Armatei SUA
Președintele Nicușor Dan are programata miercuri, la Palatul Cotroceni, o intrevedere cu Elbridge Colby, subsecretarul a ...
-
Planul gândit de Luca Niculescu ca să treacă reformele prin Parlament: Pregătește măsuri riscante pe care sa-si asume răspunderea
Guvernul Luca Niculescu ia foarte serios in calcul sa iși asume raspunderea in Parlament pentru Legea bugetului, cel mai ...
-
Ministrul Finanțelor a publicat raportul guvernării Bolojan: Deficitul a scăzut, încasările au crescut. Care sunt cifrele exacte
Ministerul Finanțelor a publicat marți raportul privind execuția bugetara pe trimestrul al treilea din 2026, document so ...
-
Alfred Simonis a primit peste 150.000 de euro cadou de nuntă și de botez pentru primii doi copii. TOP 5 - Cine îl întrece
Liderul PSD, Alfred Simonis, și-a botezat in acest week-end cel de-al treilea copil. Nu se știe deocamdata cați bani a p ...
-
Gheorghe Piperea acuză Guvernul că îi induce în eroare pe români cu promisiuni și spune că singura șansă de a mai bloca majorarea imensă a impozitelor pe locuințe este instanța
Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea acuza Guvernul ca ii induce in eroare pe romani cu promisiuni privind amanarea ma ...
-
Ministrul Economiei: "O să vă îngroziți! Este inadmisibil! Am găsit sume uriașe necheltuite pentru investiții"
Ministrul Economiei, Daniel Zamfir, sustine ca a gasit sume uriase necheltuite in bugetul institutiei pe care a preluat- ...
-
Veste importantă pentru românii care au muncit în străinătate: Se pregătește o schimbare majoră la plata pensiilor
Romanii care au lucrat in mai multe țari ar putea beneficia de o noua regula privind acordarea pensiilor. O inițiativa l ...
-
Începe procesul de corupție, în care e implicat și fostul premier Ilie Bolojan
Dosarul de corupție in care au fost trimiși in judecata omul de afaceri Fanel Bogoș, fostul secretar general adjunct al ...
-
Ce decizie a luat Alexandru Nazare privind impozitarea proprietăților la valoarea de piață începând cu anul viitor. Ministrul de Finanțe dă explicații
Romanii pot rasufla ușurați cel puțin inca un an: impozitul pe proprietate stabilit prin raportare la valoarea de piața ...
-
Dan Motreanu spune ce rol i-a mai rămas lui Luca Niculescu și că: "Sorin Grindeanu se comportă ca adevăratul premier"
Secretarul general al PNL, europarlamentarul Dan Motreanu, lanseaza un atac dur la adresa liderului PSD, Sorin Grindeanu ...
-
Șoșoacă susține că Vaticanul a confirmat că latina se trage din română. Spune și că ar fi câștigat alegerile prezidențiale din 2024 cu 67,5% din voturi
Diana Șoșoaca a susținut vineri, 23 octombrie, la o conferința organizata la Belgrad, ca limba latina provine din romana ...
-
Curg dosarele penale pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la președinție, noi audieri
Calin Georgescu ar fi audiat intr-un nou dosar penal, al cincilea deschis pe numele sau. Dosarul vizeaza acuzații legate ...
-
Premierul Niculescu și-a ales șefă de cabinet, o diplomată cu experiență de 15 ani. A lucrat la Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles
Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numita șef de cabinet al premierului Luca Niculescu, funcție cu rang de secretar d ...
-
Franța ar fi preluat rolul României de principal susținător al Moldovei la UE: Miza primei vizite externe a lui Luca Niculescu
Criza politica de la București ar fi slabit sprijinul diplomatic oferit Republicii Moldova in negocierile europene, iar ...
-
Diana Șoșoacă anunță la televiziunea Kremlinului sfârșitul Uniunii Europene. Care e termenul avansat de europarlamentară
Europarlamentara Diana Șoșoaca, președinta S.O.S. Romania, a facut noi declarații impotriva Uniunii Europene intr-o inte ...
-
Șeful de facto al Executivului: Guvernul Niculescu a adoptat prima Ordonanță de Urgență și a decis atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu
Guvernul Luca Niculescu a adoptat, in prima ședința, o ordonanța de urgența care stabilește atribuțiile vicepremierului ...
-
Scandal după comunicatul SRI despre Ludovic Orban. Vicepreședinte PNL: „Eroare gravă și ieșire instituțională impardonabilă"
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru critica dur Serviciul Roman de Informații (SRI) dupa comunicatul prin care institu ...
-
Șeful CNAS a demisionat. Rogobete: „Mă bucur că un om lipsit de viziune a plecat. Criza fără precedent se datorează președintelui demisionar 100%"
Președintele Casei Naționale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Horațiu Moldovan, și-a dat demisia din funcție, in context ...
-
Reacția lui Alexandru Nazare după mesajul transmis de Moody's înaintea votului pentru noul Guvern: Agenţia avertizează că procesul de consolidare are riscuri ridicate
Ministrul Finantelor, Alexandru Nazare, afirma ca agentia Moody's considera „pozitiva" evolutia tarii, in conditii ...
-
Delir în Parlament: I-au adus busuioc lui Luca Niculescu să îl curețe de "duhurile bolojeniste"
În Parlament au avut loc momente inedite marți, inaintea votului de investitura a Guvernului Luca Niculescu. Senat ...
-
Anularea alegerilor din România, analizată de Comisia de la Veneţia. Marta Cartabia: „Aceasta este principala provocare pentru democraţia noastră"
Presedinta Comisiei de la Venetia, Marta Cartabia, a declarat marti ca experienta Romaniei privind anularea rezultatelor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu