Polymarket a fost interzis de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc pe teritoriul României
Postat la: 30.10.2025 |
Platforma Polymarket a fost inclusă pe lista neagră a operatorilor care desfășoară activități de jocuri de noroc fără licență pe teritoriul României, informează, joi, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), într-un comunicat de presă transmis joi, 30 octombrie.
Potrivit sursei citate, decizia vine în contextul unei creșteri explozive a activității pe această platformă în perioada alegerilor. Astfel, datele publice disponibile chiar pe această platformă, în timpul alegerilor prezidențiale din România, valoarea totală a tranzacțiilor efectuate (volumul tranzacționat) a depășit 600 de milioane de dolari, iar pentru alegerile locale din București volumul a trecut, la acest moment, de 15 milioane de dolari.
'Este important de subliniat că termenul 'volum tranzacționat' nu reprezintă sume efectiv pariate o singură dată, ci valoarea cumulată a tuturor tranzacțiilor între utilizatori, prin care aceștia au mizat și schimbat poziții financiare în funcție de rezultatul unui eveniment viitor. Aceste cifre reflectă, totuși, un nivel ridicat de activitate cu caracter de pariere nereglementată, derulată în afara oricărui control fiscal, tehnic sau de integritate, care eludează obligațiile legale impuse operatorilor licențiați - inclusiv cele privind protecția jucătorilor, raportarea către Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și plata taxelor și contribuțiilor la bugetul de stat. Deși Polymarket este adesea prezentată drept o 'platformă de trading pe evenimente' sau o 'piață de predicții', din punct de vedere juridic și funcțional aceasta îndeplinește toate criteriile unui pariu în contraparte', precizează ONJN.
Reprezentanții Oficiului precizează că platforma se încadrează în definiția 'pariurilor în contraparte' pentru că: există miză (utilizatorul riscă o sumă de bani în speranța unui câștig), există eveniment aleatoriu viitor care determină rezultatul, există contrapartidă (alți utilizatori, nu doar platforma), doar intermediază și încasează comision, fără a garanta cotele.
'În chiar propria comunicare pe platformă, jucătorii sunt îndemnați să 'plaseze un pariu', aspect confirmat și de percepția generală a jucătorilor conform căreia platforma este un 'site de pariuri utilizând crypto'. Astfel, diferența constă doar în soluția tehnologică sub care este prezentată platforma (blockchain/tokenizare), însă nu există o diferență de substanță juridică. Platforma nu intermediază investiții, ci organizează pariuri între participanți, fără licență și fără supraveghere', notează instituția de reglementare.
În acest context, ONJN atrage atenția că jocurile de noroc constituie monopol de stat și pot fi organizate numai de operatorii licențiați și autorizați, iar acceptarea ideii că un sistem de 'pariuri în contraparte' poate fi denumit 'tranzacționare' ar crea un precedent periculos, prin care orice operator ar putea 'reinterpreta' activitatea de pariere în contraparte ca fiind o activitate de bursă - eludând reglementările stricte din domeniul jocurilor de noroc sau din domeniul piețelor de capital.
'De asemenea, este îngrijorător faptul că în vreme ce există persoane care solicită public interzicerea jocurilor de noroc, platforma Polymarket este socialmente acceptată ca fiind o alternativă 'smart' de pariere, fără a conștientiza că vorbim de o platformă nelicențiată, operând în afara cadrului legal', avertizează sursa citată.
Polymarket a fost, deja, interzisă în SUA, după ce autoritatea de reglementare CFTC a stabilit că activitatea sa constituia tranzacționare neautorizată de instrumente derivate. Totodată, platforma a fost nevoită să blocheze accesul utilizatorilor americani și să plătească sancțiuni, în timp ce în alte state, inclusiv din Uniunea Europeană (Belgia, Franța, Polonia) și Asia (Singapore, Thailanda) autoritățile au dispus măsuri similare.
'În conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, participarea la activități de jocuri de noroc nelicențiate constituie contravenție. De asemenea, promovarea unor astfel de activități reprezintă contravenție. Prin această decizie, ONJN reafirmă că orice formă de joc de noroc online trebuie să fie licențiată și supravegheată, iar accesarea sau promovarea platformelor nelicențiate expune utilizatorii și statul român la riscuri majore', afirmă reprezentanții ONJN.
În acest sens, decizia ONJN (împreună cu lista neagră actualizată) va fi comunicată furnizorilor de servicii de internet, în așa fel încât aceștia să blocheze într-un termen rezonabil accesul la platformă a jucătorilor rezidenți de pe teritoriul României.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
O confuzie privind denumirea unei proteine a dus la o eroare în alegerea anticorpilor, afectând sute de lucrări științifice
Sute de oameni de știința care studiaza cancerul și imbatranirea au comis o greșeala ușor de evitat, dar semnificativa, ...
-
Descoperire uluitoare: Conștiința ta apare dintr-o vastă rețea „invizibilă”, sugerează un studiu revoluționar
De decenii, neuroștiința a cartografiat harta conștiinței. A identificat neuroni, a cartografiat regiunile creieru ...
-
Fenomen fără precedent: a început să plouă în Antarctica, iar temperaturile ating valori record
Peninsula Antarctica a inregistrat la inceputul lunii iunie temperaturi neobișnuit de ridicate, cu valori care au depași ...
-
Un studiu inedit explică ce se întâmplă în creierul celor care asistă la un concert live
Deși in prezent beneficiem de viniluri hi-fi, de sisteme audio rezidențiale capabile sa concureze cu acustica din cinema ...
-
Facturile la curent și gaze au devenit o povară uriașă pentru români. Cât alocă aceștia din venituri doar pe energie
Concluzie ingrijoratoare a unei analize realizate de Asociația Energia Inteligenta (AEI): facturile la energie ii sarace ...
-
Un livrator de mâncare a aprins rețelele de socializare, după ce a recunoscut că gustă din toate comenzile
Un filmuleț postat pe internet a starnit din nou discuții despre cat de sigura este mancarea pe care o comandam acasa. T ...
-
Îngrijorări mari legate de confidențialitate: cum poți fi văzut, chiar și prin pereți, din cauza semnalului WiFi
Cercetatorii din Germania avertizeaza ca rețelele WiFi obișnuite ar putea deveni o noua forma puternica de supraveghere ...
-
Sfaturi pentru a învinge anemia și a-ți recăpăta pofta de viață
Te privești in oglinda dimineața și observi ca pielea ta și-a pierdut stralucirea naturala, lasand in loc o paloare ingr ...
-
PUBLICARE DISPOZITIV HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ: Dosar nr. 21151/3/2020 – Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
În conformitate cu Sentința Civila pronunțata in data de 21.04.2021 de catre Tribunalul București, Secția a V-a Ci ...
-
Piesa de rezistenta din garderoba masculina pe care o ignori in fiecare dimineata
Vara bate la usa si, odata cu ea, vine si dilema vesnica a barbatilor practici: ce pui pe tine cand vrei sa arati bine f ...
-
Start într-un război total sau joc de negociere? Ce se ascunde în spatele noilor atacuri dintre SUA și Iran
Valul de atacuri lansat miercuri dimineața de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice asupra bazelor americane din regiun ...
-
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
Noi detalii apar in cazul Kreiner, aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Fiica omului de afaceri Adrian Kreiner a de ...
-
Legea care ar putea scoate la lumină foştii securişti: „Încă avem nevoie de eroi adevărați, de oameni care cu adevărat au această claritate morală”
Un proiect legislativ care ar putea face lumina in cazul foștilor colaboratori ai securitații, care au medalii si onorur ...
-
Dispariția misterioasă a femeii care controlează finanțele Rusiei: banchera lui Putin, Nabiullina, ar fi căzut în dizgrație la Kremlin
Absențele repetate ale Elvirei Nabiullina, una dintre cele mai influente figuri ale economiei ruse, de la evenimentele e ...
-
La liceele-pilot „Lazăr” și „Șincai” din Capitală elevii de-a XII-a merg la școală doar 3 zile pe săptămână
De ani buni, liceenii și parinții lor repeta același refren: in ultimul an de liceu, programa școlara obliga copiii sa j ...
-
Benzinariile se întrec să reducă prețurile la pompă: Carburanții revin sub pragul psihologic de 9 lei/litru și vor scădea semnificativ
Șoferii primesc o veste așteptata dupa mai bine de o luna și jumatate de prețuri ridicate la carburanți. În urma u ...
-
Rusia amenajază baze pentru peste 100.000 de militari la granițele Europei: "Este o ameninţare pe care trebuie să o luăm în serios"
O ancheta comuna a mai multor institutii media din tarile din Europa de Nord si din zona baltica a relevat ca Rusia dezv ...
-
Schema maşinilor de lux „dispărute” din Europa şi vândute în România: documente falsificate, numere provizorii germane şi 16 percheziţii
Sase persoane au fost retinute intr-un dosar privind vanzarea de autoturisme inchiriate sau cumparate in leasing si neac ...
-
Pentru prima data in istoria omenirii, un medicament conceput pentru a inversa procesul de imbatranire a fost administrat unui pacient uman
Life Biosciences a anuntat primul pacient care a fost tratat cu ER-100, prima terapie bazata pe „restaurarea epige ...
-
Două firme israeliene vor să transforme o mină de sare din România într-o baterie uriașă, care funcționează doar cu apă și aer
Doua firme israeliene vor sa transforme o mina de sare din Romania intr-o baterie colosala, care merge doar cu aer și ap ...
-
Cum au încercat marile bănci să oprească investigația Consiliului Concurenței privind manipularea ROBOR: "Niciodată în istoria instituției nu s-a mai întâmplat așa ceva"
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a afirmat, referindu-se la investigația care a dus la amendarea ...
-
Idolii obsceni ai Cavalerilor Templieri: O întâlnire secretă, un cercetător decedat, o traducere blestemată și acuzația care a dus la dispariția primei bănci din Europa
Dr. Heather Lynn În 1818, unul dintre cei mai decorați orientaliști din Imperiul Habsburgic a anunțat ca a gasit ...
-
Motreanu: "Curaj, Sorin Grindeanu! Preluați guvernarea și puneți în practică soluțiile PSD!"
"A trecut mai mult de o luna de cand PSD și AUR au demis Guvernul Ilie Bolojan. În loc sa iși asume guvernare ...
-
Netanyahu este gata să ia războiul pe cont propriu: S-ar putea să ajungem într-o situaţie în care trebuie să-i confruntăm singuri pe iranieni
Premierul israelian Benjamin Netanyahu ar putea fi pregatit, in anumite circumstante, sa lanseze un atac militar impotri ...
-
NATO se întrunește de urgență, la cererea României, după cazul dronei de la Constanța
Consiliul Nord-Atlantic (NAC) se reunește miercuri, 10 iunie 2026, la sediul NATO de la Bruxelles. Reuniunea are loc in ...
-
Belfast: Mai multe case și autobuze au fost incendiate, în timp ce sute de persoane au ieșit pe străzi
* Barbat de 30ani acuzat de tentativa de omor a atacat cu un cuțit * Acesta va fi judecat in Belfast, in urma unei ...
-
Atentat la Moscova: un oficial militar rus de rang înalt a fost ucis într-o explozie
Un oficial militar rus de rang inalt, responsabil de aprovizionarea cu muniții grele a armatei, a fost ucis intr-o explo ...
-
Lumea intră într-o nouă cursă a înarmării: Cheltuielile pentru arme nucleare au atins un record. SUA au cheltuit mai mult decât toate celelalte state nucleare la un loc
Statele care dețin arme nucleare au cheltuit in 2025 o suma record de 119 miliarde de dolari pentru dezvoltarea și intre ...
-
O cercetătoare NASA afirmă că a murit de trei ori și a văzut viața de dincolo. Ingrid Honkala spune din experiențele sale: "conștiința continua să existe dincolo de trup"
Ingrid Honkala are un doctorat in științe marine, a lucrat ani de zile pentru NASA și Marina SUA și susține, de asemenea ...
-
Legea care obligă RA-APPS să publice lista chiriașilor a fost publicată în Monitorul Oficial: Miercuri, datele devin publice
Legea care obliga RA-APPS la transparența a fost publicata in Monitorul Oficial. Maine, guvernul va trebui sa faca publi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu