Soţul Serenei Williams continuă să-l facă "clovn" pe Ţiriac și "un sexist cu acces la o platformă publică"
Postat la: 06.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Alexis Ohanian e de neoprit pe Twitter, acolo unde, susţinut de fanii săi, postează în rafale mesaje care îl vizează pe preşedintele Federaţiei Române de Tenis (FRT).
Sezonul competiţional abia a început în circuitul WTA, însă meciurile care s-au jucat, în primele zile din 2021, au fost umbrite de războiul de la distanţă, purtat de familia Williams şi Ion Ţiriac.
Tonul acestui schimb copilăreşti de replici a fost dat, din păcate, de Ion Ţiriac, după o declaraţie lipsită de eleganţă oferită pentru TVR. În vârstă de 81 de ani, Ţiriac s-a luat, iarăşi, de aspectul fizic al Serenei şi a îndemnat-o să se retragă, deşi nu e clar cum e afectat de faptul că americanca de 39 de ani insistă să joace în circuitul WTA.
Iar în ring a sărit şi Alexis Ohanian, soţul Serenei Williams, care, mai nou, postează mesaje în rafale pe contul său de Twitter, vizându-l pe Ion Ţiriac. Şi după ce l-a făcut „clovn", ieri, pe fostul jucător de tenis, acum a revenit cu un nou mesaj în care a explicat de ce nu-l va lăsa în pace pe şeful tenisului românesc.
"2021 şi nicio reţinere când un clovn rasist / sexist, cu acces la o platformă publică, îmi atacă familia", a scris Ohanian, cu referire la Ţiriac, pentru a-şi justifica ultimele mesaje scrise. Postarea americanului a fost apreciată imediat de fanii săi care l-au îndemnat să nu facă vreun pas înapoi în acest scandal.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cum schimbă inteligența artificială modul în care înțelegem sporturile
Echipele profesioniste de fotbal sau hochei investesc sume colosale in tehnologie pentru a analiza fiecare mișcare a spo ...
-
Scântei în direct! Gigi Becali, replici tăioase către Radu Naum după Slobozia - FCSB
Imediat dupa victoria FCSB-ului de la Clinceni, Gigi Becali a intrat in direct la emisiunea „Fotbal Club", de la D ...
-
Cutremur în Premier League: o rețea de pariuri ilegale de 650 de milioane € ar fi condusă de un patron celebru
Fotbalul englez este zguduit de un scandal de proporții. Tony Bloom (55 de ani), proprietarul și președintele clubului B ...
-
Acuzații în lanț la adresa lui Gheorghe Tadici: „Le-a luat mâncarea din față, le învinețește! Fetele trăiesc în teroare"
Scandalul de la HC Zalau ia amploare. Dupa ce GSP a publicat, duminica, acuzațiile mai multor handbaliste care reclamau ...
-
Gigi Becali a plecat de nebun din spital, după operație: "Eu sunt leul leilor. Am luat rețeta și am rupt-o. Una, două, bagi medicamente?"
Patronul FCSB, Gigi Becali (67 de ani), a suferit joi, 20 noiembrie, o intervenție chirurgicala in partea superioara a c ...
-
Exodul forțat al sportivilor români în "Anul Nadia Comăneci"
În prag de an 2026, numit de Romania "anul Nadia Comaneci", an in care va trebui sa celebram 50 de ani de la primu ...
-
„Ceea ce trăiesc la Ferrari este un coșmar", admite Lewis Hamilton
Multiplul campion mondial Lewis Hamilton a venit cu gandul sa triumfe pentru a opta oara in Formula 1, dar realitatea de ...
-
Giuleștenii, lideri în Superliga după victoria cu FC Argeş, scor 2-0
Formatia FC Rapid a invins, sambata seara, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa FC Arges, intr-un meci din etapa a ...
-
Cum schimbă inteligența artificială modul în care înțelegem sporturile
Echipele profesioniste de fotbal sau hochei investesc sume colosale in tehnologie pentru a analiza fiecare mișcare a spo ...
-
Dezvăluiri despre infernul gimnasticii românești: "A murit după 3 zile pentru că i-au rupt coloana"
Imaginea gimnasticii din Romania e afectata in aceasta perioada de cateva dezvaluiri traumatizante privind modul cum au ...
-
Tragedie la echipa lui Cristi Chivu. Portarul Josep Martínez a omorât un bărbat în scaun cu rotile. Antrenorul român și-a anulat conferința
Al doilea portar al Inter Milano, Josep Martínez, a fost implicat marți intr-un accident mortal in provincia Como ...
-
Totul pentru a încerca să-l oprească pe Verstappen. Decizie crucială la McLaren înainte de cursa de F1 din Mexic
Max Verstappen este fara indoiala omul momentului in Formula 1, forma pe care o arata campionul mondial en-titre fiind u ...
-
Viktor Gyökeres - Sweden's most recognizable soccer player
In the 2024-25 soccer championships, Swedish striker Victor Gökers managed to confirm his status as one of Europe's ...
-
Dezvăluire din vestiarul naționalei. Mircea Lucescu: "Îmi cer scuze public". Ce i-a promis unui jucător de la FCSB
Naționala de fotbal a Romaniei a invins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminica seara, pe Arena Națio ...
-
Toate calculele după victoria cu Austria: cum ne calificăm la Cupa Mondială
Naționala de fotbal a Romaniei a invins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminica seara, pe Arena Națio ...
-
Mircea Lucescu a surprins la conferința de presă: "E meritul meu, e victoria mea!"
Naționala de fotbal a Romaniei a invins dramatic echipa Austriei, cu scorul de 1-0 (0-0), duminica seara, pe Arena Națio ...
-
Poveștile Formulei 1 - Legendarul Nigel Mansell, despre coechipierul Nelson Piquet: „Pur și simplu nu l-am respectat"
Lupta coechipierilor Oscar Piastri și Lando Norris (de la McLaren) pentru titlul mondial nu este una singulara de-a lung ...
-
Formula 1 în Singapore: s-a câștigat titlul mondial la constructori
Englezul George Russell (Mercedes) a dominat de o maniera categorica Marele Premiu al statului Singapore. Russell a cașt ...
-
Gruparea generalului Zisu și influența lui George Boroi asupra olimpismului românesc
Generalul Catalin Zisu, ofițer de rang inalt al Ministerului Apararii Naționale, se afla in atenția procurorilor anticor ...
-
România face istorie la Campionatul Mondial de Canotaj: Prima medalie de aur pentru un echipa de 8+1 mixt a fost obținută de tricolori
Echipajul de 8+1 mixt a castigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Canotaj de la Shanghai. Barca tricolora a cond ...
-
Formula 1: liderul clasamentului general "a comis-o" în Azerbaidjan. Cum arată topul piloților după cursa din Baku
Campionul mondial Max Verstappen a dominat cap-coada Marele Premiu al Azerbaidjanului și s-a impus fara probleme. Max Ve ...
-
Ion Geolgău recunoaște discuția cu mama fotbalistului: "Știu să dezbrac o femeie din priviri"
Vineri, Gazeta de Cluj a notat ca a intrat in posesia unor conversații șocante purtate pe WhatsApp de catre Ion Geolgau. ...
-
A fost deschisă o anchetă împotriva lui Ion Geolgău: Este acuzat de hărțuire sexuală
Gazeta de Cluj a intrat in posesia unor conversații șocante purtate pe WhatsApp de catre Ion Geolgau, șeful scouterilor ...
-
Generația actuală de piloți din F1, criticată de Flavio Briatore: Nu au stofă de campioni - Comparația cu epoca lui Michael Schumacher
Flavio Briatore, conducator din Formula 1 care a lucrat alaturi de Michael Schumacher și Fernando Alonso, se declara nem ...
-
Decizia luată de CIO cu privire la participarea sportivilor din Rusia la Jocurile Olimpice
Rusii vor concura ca sportivi neutri independenti, fara steag national sau imn, la Jocurile Olimpice de iarna Milano-Cor ...
-
Șmenul cu Maradona pe bani grei: Surorile fostului star al fotbalului international sunt acuzate de fraudă
Justitia argentiniana a dispus joi sechestrarea bunurilor a doua surori si ale avocatului lui Diego Maradona, precum si ...
-
Fost antrenor la naționala României, în stare gravă. A ajuns să cântărească doar 40 de kilograme!
Florin Marin (72 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți antrenori din fotbalul romanesc, se afla internat in spital, int ...
-
Lista meciurilor din Noul sezon al Ligii Campionilor care începe marţi
Liga Campionilor debuteaza marti, cand sunt programate sase meciuri, celelalte partide urmand sa aiba loc miercuri si jo ...
-
Scandal la ANS: sute de mii de lei virați în conturile unor campioni decedați
Un control efectuat de Curtea de Conturi asupra Agentiei Nationale pentru Sport (ANS) a scos la iveala o situatie incred ...
-
Scandalul McLaren de la Monza, văzut prin ochii lui Verstappen: „Eu nu aș fi făcut asta"
McLaren a ținut capul de afiș la Monza dupa ce pe finalul cursei i-a cerut lui Oscar Piastri sa fie depașit de Lando Nor ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu