• Tweet

Ninge marți, 26 ianuarie, în mica așezare oltenească aflată la câțiva kilometri de Slatina. Acasă la Nicolae Ceaușescu, în Scornicești, de ziua fostului dictator: ode, regrete și un oraș abandonat de oamenii plecați la muncă în afară.

„Pe timpul lui Ceaușescu, ne-au ținut cu mâncare, cu școli, cu facultate, cu locuri de muncă, am construit locomotive electrice, poduri, hidrocentrale, drumuri, mii de kilometri de șosele asfaltate, irigări", sunt nostalgiile unui bărbat de 82 de ani venit la casa țărănească, în care a copilărit Nicolae Ceaușescu. Omul vorbește tare și apăsat, de parcă ar vrea să convingă pe toată lumea că are dreptate. „Pe mine Partidul Comunist m-a făcut om!", punctează el.

Pe drumul spre casa în care a copilărit Ceaușescu peisajul se schimbă treptat, de la periferie spre centru. De la case mici, dărăpănate, cu zidărie crăpată la blocuri de patru etaje, negre de funingine, cu coșuri pe care iese fumul de la sobe, apoi la case mai mari, cu gardul de metal proaspăt vopsit și un părculeț curat, cu leagăne colorate, în fața primăriei. Așa cum vezi în cartierele din orașe. Un singur lucru rămâne constant: șoseaua plină de gropi.

Pentru Scornicești, luna ianuarie a fost mereu aparte. Nicolae Ceaușescu - „fiul satului", primul născut în anul 1918 - obișnuia să dea mereu pe-acasă de ziua lui. Astăzi mai vin doar admiratorii fostului președinte, „urmașii regimului" - nu le place să fie numiți nostalgici. Nici rudele rămase în viață nu s-au mai ocupat prea atent de mica locuință cu două camere. După moartea lui Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceaușescu, casa a ajuns la surorile acestuia, care au lăsat-o în grija unei familii din oraș.

În curte, bustul alb, murdar, al dictatorului îi întâmpină pe vizitatori. A crăpat dupa cum spun locanicii chiar pe 26 ianuarie de ziua de nastere a fostului dictator. Asta îi nemulțumește pe oamenii veniți din orașele din apropiere de Scornicești, ca să depună o coroană de flori la baza lui. „Țara asta a ajuns sclavă. România este complet distrusă. Nu mai are nimic, nu mai produce nimic, trăiește pe datorie, ne-au transformat în sclavii lor. Nici nu mai există, decât ca nume, în rest, nu mai e industrie, nu mai e agricultură, nu mai e învățământ, am ajuns o țară de analfabeți. Criminalii distrugători ne omoară lent în fiecare zi", spune un urmaș al regimului, sosit la casa fostului dictator.

Își șterge din când în când ochelarii care i se aburesc din cauza măștii și gesticulează când vorbește aprins. E din Craiova și de la Revoluție încoace, a ratat doar câteva zile de naștere ale dictatorului. E ferm în opiniile sale. HoReCa, o „industrie a hoților". Campania de vaccinare împotriva COVID-19, o „campanie a hoților". Pentru el, ultimii 30 de ani au fost dictați doar de hoți. „În epoca aceea am devenit om cu demnitate umană. Nu mi-e rușine că sunt româncă, datorită celui de-acolo, datorită tovarășului", spune o femeie, arătând cu mâna spre bustul dictatorului. În brațe ține un buchet mare de garoafe - „cum să nu aduc flori?!". A venit din Timișoara.

Am mai venit și în alți ani, dar nu pe 26 ianuarie. Azi am vrut special să vin pentru că îl iubesc foarte mult (pe Nicolae Ceaușescu, n.r.). De la amintiri despre cum „era mai bine înainte", în epoca de aur a României Socialiste, când românii aveau locuri de muncă asigurate, apă caldă și curent cu porția, grupul de vreo 10 nostalgici ia rapid în vizor „tineretul din ziua de azi", care n-are pic de respect față de părinți și nici nu știe nimic despre Ceaușescu. Nici despre Eminescu. „Habar n-au, domne!", afirmă apăsat unul dintre ei, iar ceilalți încep să râdă.

În 1989, Revoluția a ajuns și la Scornicești, dar oamenii au primit schimbarea de regim fără speranțe și fără regrete. Regretele au venit mai târziu, când orașul s-a degradat încetul cu încetul. Înainte de '89, Scornicești era comună și o ducea bine. Un petic de pământ răsfățat de Ceaușescu, avea multe fabrici de confecții, brânzeturi și bere, se făceau piese pentru mașini, erau abatoare și au început să se ridice blocuri de locuințe. Avea 14 școli pe-atunci și un muzeu.

Acum mai sunt șase școli, iar muzeul e doar o clădire veche. Fabricile s-au năruit și ele. Din unele au mai rămas niște ruine, din altele nu se mai vede nimic. Tinerii au plecat, locurile de muncă s-au împuținat. Unii mai fac naveta la Pitești, alții lucrează în mici fabrici cu sediu în fostul stadion pe care a evoluat cândva FC Olt Scornicești. Orașul Scornicești numără mai puțin de 12.000 de locuitori.

„După Revoluție s-a furat foarte mult, a fost o debandadă...", își amintește Eugen Donea. El a fost șeful ansamblului popular din Scornicești, iar acum este consilier în primărie și omul la care primarul îi trimite pe toți cei care vor să afle trecutul unui oraș forțat. „Sunt cel mai bătrân de-aici", râde Donea, care are puțin peste 60 de ani. Pe el l-a prins Revoluția acasă. Lucra la Casa de Cultură în perioada aceea și își amintește cum, imediat ce vestea a ajuns în comuna oltenească, a dat foc la cărți, steaguri și la portretele soților Ceaușescu. Toate materialele de propagandă ținute la loc sfânt, pregătite pentru vizitele tovarășului.

„Noi am fost foarte speriați pentru că erau zvonuri că veneau de la Timișoara și Craiova să lichideze orașul cu totul. Am organizat niște gărzi patriotice la intrarea în Scornicești. De formă, că nu puteau să apere, dacă era ceva", rememorează consilierul.

Casa țărănească a lui Ceaușescu e mică, are două camere și un hol, pe jos e pământ bătătorit, iar pe o masă mică, din lemn, sunt câteva castroane de lut. Mobila nu mai e în totalitate cea originală - multe obiecte au fost furate după Revoluție. Prin curte încep să defileze steaguri roșii cu secera și ciocanul, simbolurile comunismului. Doi bărbați aduc din portbagajul mașinii un bust mai mic al lui Ceaușescu pe care îl așază cu grijă pe o masă, pe balconul casei.

„Stimați prieteni și tovarăși", își începe discursul un membru al Partidului Socialist Român (PSR). Ne aflăm în localitatea Scornicești, în locul în care acum 103 ani se năștea cel de-al treilea fiu din cei 10 ai familiei Ceaușescu, Nicolae. Un copil cu o inteligență nativă deosebită", continuă el.