A crapat bustul lui Nicolae Ceausescu de la casa batraneasca din Scornicesti chiar de ziua nasterii fostului dictator
Postat la: 27.01.2021 |
Ninge marți, 26 ianuarie, în mica așezare oltenească aflată la câțiva kilometri de Slatina. Acasă la Nicolae Ceaușescu, în Scornicești, de ziua fostului dictator: ode, regrete și un oraș abandonat de oamenii plecați la muncă în afară.
„Pe timpul lui Ceaușescu, ne-au ținut cu mâncare, cu școli, cu facultate, cu locuri de muncă, am construit locomotive electrice, poduri, hidrocentrale, drumuri, mii de kilometri de șosele asfaltate, irigări", sunt nostalgiile unui bărbat de 82 de ani venit la casa țărănească, în care a copilărit Nicolae Ceaușescu. Omul vorbește tare și apăsat, de parcă ar vrea să convingă pe toată lumea că are dreptate. „Pe mine Partidul Comunist m-a făcut om!", punctează el.
Pe drumul spre casa în care a copilărit Ceaușescu peisajul se schimbă treptat, de la periferie spre centru. De la case mici, dărăpănate, cu zidărie crăpată la blocuri de patru etaje, negre de funingine, cu coșuri pe care iese fumul de la sobe, apoi la case mai mari, cu gardul de metal proaspăt vopsit și un părculeț curat, cu leagăne colorate, în fața primăriei. Așa cum vezi în cartierele din orașe. Un singur lucru rămâne constant: șoseaua plină de gropi.
Pentru Scornicești, luna ianuarie a fost mereu aparte. Nicolae Ceaușescu - „fiul satului", primul născut în anul 1918 - obișnuia să dea mereu pe-acasă de ziua lui. Astăzi mai vin doar admiratorii fostului președinte, „urmașii regimului" - nu le place să fie numiți nostalgici. Nici rudele rămase în viață nu s-au mai ocupat prea atent de mica locuință cu două camere. După moartea lui Emil Bărbulescu, nepotul lui Nicolae Ceaușescu, casa a ajuns la surorile acestuia, care au lăsat-o în grija unei familii din oraș.
În curte, bustul alb, murdar, al dictatorului îi întâmpină pe vizitatori. A crăpat dupa cum spun locanicii chiar pe 26 ianuarie de ziua de nastere a fostului dictator. Asta îi nemulțumește pe oamenii veniți din orașele din apropiere de Scornicești, ca să depună o coroană de flori la baza lui. „Țara asta a ajuns sclavă. România este complet distrusă. Nu mai are nimic, nu mai produce nimic, trăiește pe datorie, ne-au transformat în sclavii lor. Nici nu mai există, decât ca nume, în rest, nu mai e industrie, nu mai e agricultură, nu mai e învățământ, am ajuns o țară de analfabeți. Criminalii distrugători ne omoară lent în fiecare zi", spune un urmaș al regimului, sosit la casa fostului dictator.
Își șterge din când în când ochelarii care i se aburesc din cauza măștii și gesticulează când vorbește aprins. E din Craiova și de la Revoluție încoace, a ratat doar câteva zile de naștere ale dictatorului. E ferm în opiniile sale. HoReCa, o „industrie a hoților". Campania de vaccinare împotriva COVID-19, o „campanie a hoților". Pentru el, ultimii 30 de ani au fost dictați doar de hoți. „În epoca aceea am devenit om cu demnitate umană. Nu mi-e rușine că sunt româncă, datorită celui de-acolo, datorită tovarășului", spune o femeie, arătând cu mâna spre bustul dictatorului. În brațe ține un buchet mare de garoafe - „cum să nu aduc flori?!". A venit din Timișoara.
Am mai venit și în alți ani, dar nu pe 26 ianuarie. Azi am vrut special să vin pentru că îl iubesc foarte mult (pe Nicolae Ceaușescu, n.r.). De la amintiri despre cum „era mai bine înainte", în epoca de aur a României Socialiste, când românii aveau locuri de muncă asigurate, apă caldă și curent cu porția, grupul de vreo 10 nostalgici ia rapid în vizor „tineretul din ziua de azi", care n-are pic de respect față de părinți și nici nu știe nimic despre Ceaușescu. Nici despre Eminescu. „Habar n-au, domne!", afirmă apăsat unul dintre ei, iar ceilalți încep să râdă.
În 1989, Revoluția a ajuns și la Scornicești, dar oamenii au primit schimbarea de regim fără speranțe și fără regrete. Regretele au venit mai târziu, când orașul s-a degradat încetul cu încetul. Înainte de '89, Scornicești era comună și o ducea bine. Un petic de pământ răsfățat de Ceaușescu, avea multe fabrici de confecții, brânzeturi și bere, se făceau piese pentru mașini, erau abatoare și au început să se ridice blocuri de locuințe. Avea 14 școli pe-atunci și un muzeu.
Acum mai sunt șase școli, iar muzeul e doar o clădire veche. Fabricile s-au năruit și ele. Din unele au mai rămas niște ruine, din altele nu se mai vede nimic. Tinerii au plecat, locurile de muncă s-au împuținat. Unii mai fac naveta la Pitești, alții lucrează în mici fabrici cu sediu în fostul stadion pe care a evoluat cândva FC Olt Scornicești. Orașul Scornicești numără mai puțin de 12.000 de locuitori.
„După Revoluție s-a furat foarte mult, a fost o debandadă...", își amintește Eugen Donea. El a fost șeful ansamblului popular din Scornicești, iar acum este consilier în primărie și omul la care primarul îi trimite pe toți cei care vor să afle trecutul unui oraș forțat. „Sunt cel mai bătrân de-aici", râde Donea, care are puțin peste 60 de ani. Pe el l-a prins Revoluția acasă. Lucra la Casa de Cultură în perioada aceea și își amintește cum, imediat ce vestea a ajuns în comuna oltenească, a dat foc la cărți, steaguri și la portretele soților Ceaușescu. Toate materialele de propagandă ținute la loc sfânt, pregătite pentru vizitele tovarășului.
„Noi am fost foarte speriați pentru că erau zvonuri că veneau de la Timișoara și Craiova să lichideze orașul cu totul. Am organizat niște gărzi patriotice la intrarea în Scornicești. De formă, că nu puteau să apere, dacă era ceva", rememorează consilierul.
Casa țărănească a lui Ceaușescu e mică, are două camere și un hol, pe jos e pământ bătătorit, iar pe o masă mică, din lemn, sunt câteva castroane de lut. Mobila nu mai e în totalitate cea originală - multe obiecte au fost furate după Revoluție. Prin curte încep să defileze steaguri roșii cu secera și ciocanul, simbolurile comunismului. Doi bărbați aduc din portbagajul mașinii un bust mai mic al lui Ceaușescu pe care îl așază cu grijă pe o masă, pe balconul casei.
„Stimați prieteni și tovarăși", își începe discursul un membru al Partidului Socialist Român (PSR). Ne aflăm în localitatea Scornicești, în locul în care acum 103 ani se năștea cel de-al treilea fiu din cei 10 ai familiei Ceaușescu, Nicolae. Un copil cu o inteligență nativă deosebită", continuă el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Medicament creat cu ajutorul AI, semnal spectaculos: Sângele pacienților a căpătat un profil biologic mai tânăr
Un medicament conceput cu ajutorul inteligenței artificiale a determinat schimbari ale proteinelor din sange care au fac ...
-
Surpriză în topul celor mai bune metropole din lume! Cele două orașe din România care au prins clasamentul
Analiștii de la Oxford Economics au publicat Indicele Global al Orașelor pentru 2026, un clasament mamut care evalueaza ...
-
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai atractivă: Australia adoptă modelul canadian
Australia urmarește cu interes demersurile Canadei pentru construirea unei relații mult mai stranse cu Uniunea Europeana ...
-
Fetiță de 6 ani, găsită moartă în casă de tatăl ei, la câteva ore după ce ar fi fost la spital cu dureri de burtă. Procurorii au deschis dosar
O fetița de numai 6 ani din comuna Nanești, județul Vrancea, a murit luni, 14 septembrie, in condiții care sunt acum cer ...
-
Un interlop cunoscut din Iași, găsit împușcat în cap într-o pădure. A condus „Brigada", prima grupare mafiotă românească din Italia
Un cunoscut interlop ieșean afost gasit impușcat in cap intr-o padure din Holboca. Barbatul, in varsta de aproximativ 50 ...
-
Mâncarea făcută la imprimantă 3D devine realitate. Specialiștii spun că o friptură ar fi gata între cinci și 15 minute
Imprimarea 3D a alimentelor nu mai este doar un experiment de laborator. Exista deja aparate capabile sa modeleze ciocol ...
-
125 de milioane de dolari pierduți de NASA din cauza unei conversii greșite. Ce s-a întâmplat
Una dintre cele mai scumpe greșeli tehnice din istoria explorarii spațiale nu a pornit de la un motor defect sau de la o ...
-
Anunt Protest: Grupul pagubitilor Nordis anunță un protest în fața sediului DNA din București, pe 25 Septembrie 2026 incepand cu ora 10:00
În calitate de investitori de buna-credința, ne consideram prejudiciați grav in urma operațiunilor ilegale ale gru ...
-
SUA vor să confiște 61 de milioane de dolari în criptomonede. Banii ar proveni din vânzări pe piața neagră de petrol și produse petroliere iraniene supuse sancțiunilor
Statele Unite incearca sa confiște criptomonede in valoare de 61 de milioane de dolari, despre care procurorii americani ...
-
Randamentul obligațiunilor americane pe 10 ani, la cel mai înalt nivel din ultimii 19 ani
Randamentul obligațiunilor de stat americane pe 10 ani a atins marți cel mai inalt nivel din ultimii aproape douazeci de ...
-
Fostul director al CIA: Republica Moldova, mai probabil următoarea țintă a lui Putin decât Lituania
Republica Moldova este mai probabil urmatoarea ținta a lui Vladimir Putin decat Lituania, fiindca este mult mai slaba, a ...
-
Îngrijorare în China că inteligența artificială ar putea amenința controlul Partidului Comunist asupra puterii
Chen Yixin, ministrul securitații din China a lansat un avertisment neobișnuit de explicit și imperativ: inteligența art ...
-
Să ne vedem orașele din spațiu noaptea prin "ochiul" Stației Spațiale Internaționale
Stația Spațiala Internaționala trece deseori pe deasupra țarii noastre, iar uneori trece noaptea. Astronauții fotografia ...
-
O reacție în lanț ciudată face ca Antarctica să crească. Partea înfricoșătoare este ce se întâmplă când se oprește
În ciuda caștigurilor surprinzatoare de gheața recente, continentul inghețat ramane intr-un echilibru precar, deoa ...
-
Oamenii de știință au găsit ADN uman misterios vechi de 6.000 de ani care a dispărut brusc din registrul genetic
O analiza a oaselor unor oameni antici care au trait odata in Columbia a descoperit ADN care nu ii leaga direct de nicio ...
-
Ofițerul american doborât în Iran povestește cum a fost salvat: „Cel mai terifiant lucru pe care l-am văzut vreodată"
Aviatorul, salvat in aprilie dupa ce avionul sau a fost doborat deasupra Iranului, a vorbit pentru prima data despre ope ...
-
Căldura extremă nu va mai lovi doar vara, anunță NASA: În ce luni vor veni valurile de caniculă în plus și în ce țări
Experții de la NASA din cadrul Institutului Goddard pentru studii spațiale din New York, care au realizat un nou studiu ...
-
Un bâzâit constant pune pe jar cartierul ambasadelor din Viena. Rușii spun că nu aud nimic
Un zgomot ciudat, cu o frecvența neobișnuita, ii deranjeaza de cateva saptamani pe locuitorii și diplomații din cartieru ...
-
SUA au recunoscut că au o armă spațială pe orbita Pământului. Un tratat internațional din 1967 interzice amplasarea pe orbită a armelor de distrugere în masă
SUA au confirmat pentru prima data public ca au desfașurat pe orbita Pamantului o arma spațiala, despre care oficialii a ...
-
O nouă profeție a Babei Vanga devine virală. Ce spune despre experimentul care va provoca schimbări stranii pentru un grup restrâns de persoane
O profeție atribuita Babei Vanga pentru anul 2027 a revenit in atenția publicului din mediul online și a starnit un val ...
-
ANPC a găsit trucul supermarketurilor prin care alimentele din import devin produse "din inima României"
Milioane de romani trec zilnic pragul supermarketurilor din intreaga țara și pun in coșuri alimente atractive, cumparate ...
-
Rezerviști chemați la unitățile militare din trei județe din România
O parte dintre rezerviștii cu domiciliul in județele Neamț, Suceava și Botoșani vor participa, timp de o zi, la activita ...
-
Lumea se apropie de un moment critic. Trei riscuri majore pun presiune pe piețele financiare
Piața de capital din SUA se confrunta in aceasta saptamana cu un val puternic de presiuni, iar principalele titluri fina ...
-
Cum arată Coiful de la Coțofenești după prima etapă a restaurării: "Am fost șocat!"
Coiful de la Coțofenești se afla la Muzeul Național de Istorie, dupa ce a fost recuperat. Specialiștii spun ca au fost ș ...
-
Britanic acuzat că și-a drogat și violat soția peste 20 de ani. Alți 12 bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 74 de ani, sunt acuzați de abuz sexual asupra victimei
Un barbat britanic a recunoscut luni, 14 septembrie, cu puțin timp inainte de inceperea procesului sau, ca și-a drogat ș ...
-
Un oraș din Anglia le-a recunoscut copacilor drepturi similare celor ale oamenilor
Lewes, un oraș din East Sussex, a recunoscut oficial drepturile tuturor copacilor aflați pe teritoriul sau, de la arbori ...
-
Telescoapele Hubble și James Webb au descoperit 27 de obiecte dincolo de Neptun, cele mai îndepărtate din Sistemul Solar
Telescoapele spațiale Hubble și James Webb au colaborat pentru a observa unele dintre cele mai mici și mai indepartate o ...
-
ONU avertizează și face apel la „acţiune urgentă" pentru a reglementa AI: „Ne aflăm în pragul unei schimbări ireversibile".
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a facut luni un apel la o „actiune urgenta" pentru a regleme ...
-
Bruxelles-ul dă startul agriculturii 4.0: AI, roboți și soiuri rezistente la secetă pentru fermele europene
Comisia Europeana schimba modul in care vrea sa fie facuta cercetarea pentru agricultura și alimentație și pune accent p ...
-
Nunta fiului lui Trump, în Bahamas, ar fi fost plătită de un apropiat al lui Putin. Cine este Umar Kremlev
Ceremonia de nunta a lui Donald Trump Jr, fiul președintelui Donald Trump, ar fi fost finanțata de omul de afaceri rus U ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu