Adrian Fetecău ne surprinde cu romanul „Mihai și Mihaela". Foarte bun pentru toțI cei care (încă mai) cred că dragostea nu a murit!

Postat la: 17.06.2025 |

Apariție editorială surpriză! După nouă cărți cu subiecte „rupte din realitate", în special din lumea sportului, Adrian Fetecău ne propune a zecea carte, prima de ficțiune pură, despre care Bogdan Hrib, patronul Editurii Tritonic, la care a apărut, afirmă că este „un roman de dragoste, social și intelectual". Romanul va fi lansat sâmbătă, 21 iunie 2025, ora 13:00, la Librăria „Mihai Eminescu" (lângă Universitate). Iată ce detalii ne oferă autorul din culisele scrierii acestei cărți și ce argumente aduce în încercarea de a-i convinge pe scepticii care sunt convinși că dragostea e un termen desuet.

„Mihai și Mihaela, personajele poveștii cu durata de o săptămână pe care o petrec pe malul mării împreună, pun bazele unei adevărate Filozofii a Iubirii. Și pe mine, care credeam că le știu pe toate, m-au luat prin surprindere cu schimbul lor de idei, pe care la un moment dat nu am mai putut să-l țin sub control, fiind nevoit să asist la un dialog în care am fost uimit să observ profunzimi culturale și înțepături, inteligente și ironice în același timp. Și, pentru că tot am fost comentator de sport la Radio
România Actualități, aș putea spune că protagoniștii romanului par a avea în mâini două „florete verbale", cu care încearcă să se surprindă permanent și să spargă platoșa celuilalt, fiecare dorind să reziste asaltului dragostei. Nu e un dialog siropos, nu se pronunță niciodată banalul, dar atât de prețiosul „Te iubesc!", deși tensiunea iubirii dintre El și Ea este copleșitoare... Istoria scrierii acestui roman este una sinuoasă. La lansare poate voi avea timp să o detailez. În tot cazul, de la primul rând scris și până la plecarea romanului spre tipar au trecut patru ani! După ce am scris primele trei capitole, simțeam că ar fi ceva bun, dar îmi trebuia o confirmare. Pe distinsul poet și eseist Cassian Maria Spiridon nu-l cunosc personal, ci doar... telefonic. Înainte de pandemie, am încercat să punem la cale un spectacol al Grupului VOUĂ la Iași, la Serbările Revistei „Convorbiri Literare", al cărei director este. Am îndrăznit să-l sun. «Domnule Cassian, sunt pe cale să scriu romanul așteptat cu sufletul la gură de toată suflarea literară!». Am râs amândoi, ca de o glumă mai mult sau mai puțin reușită. Redevenind serioși, l-am rugat să-și rupă din timpul prețios și să arunce un ochi asupra a ceea ce am scris. Iar la sfârșit, să-mi transmită dacă e cazul să continui sau, fără menajamente, să abandonez romanul pentru că eram într-o fundătură. A acceptat, i-am transmis pe e-mail primul capitol și, la doar câteva zile, am avut surpriza să primesc următorul mesaj: «Felicitări! E alertă, atractivă. Aștept un fragment de 15000 de semne pentru publicare.» După exact patru ani, l-am sunat din nou pe domnul Cassian Maria Spiridon. I-am trimis finalul romanului. După trei zile, am primit pe e-mail un mesaj onorant: «Fragmentul propus va apărea într-un număr proxim. Dacă și în ansamblul său romanul este la același nivel narativ, e foarte bine. Te felicit!» Dacă mesajele unui om de cultură deosebit de respectat în lumea scrisului nu v-au convins că romanul ar merita citit, iată un altul de la un nume respectat și în lumea teatrului și filmului, dar și a literaturii. Este vorba de Horațiu Mălăele. Cu marele actor joc, din când în când, tenis. Este foarte exigent în tot ceea ce face, inclusiv la tenis. Joacă în fiecare zi câte două ore (!) și nu o face rău deloc... Eram acum vreo lună și jumătate la Arenele BNR... După meciul câștigat de Horațiu, știind că este și un scriitor foarte bun (vă recomand călduros romanul „Tehomir"), i-am dat cartea, rugându-l mult să o abandoneze după primele pagini dacă nu îl inspiră în vreun fel. Țin prea mult la relația noastră ca ea să fie umbrită de conveniențe... nefirești! Mesajul primit pe WhatsApp o săptămână mai târziu mi-a dovedit că maestrul, foarte zgârcit în aprecieri, nu a abandonat lectura romanului: «Am citit, mi-a plăcut! Este povestea romantică despre timp, destin și frumusețea dureroasă a iubirilor trecătoare, niciodată uitate. Într-adevăr, ar merita ecranizată. Felicitări!»"