• Tweet

Lui Vladimir Putin, Donald Trump și - cu mențiune specială - JD Vance li se datorează mulțumiri: naționalismul agresiv și haosul pe care-l promovează acești trei oameni au făcut populismul de extrema dreaptă fioros din nou, răsturnând rezultatul mai multor alegeri recente, inclusiv cel al alegerilor prezidențiale din România de duminică.

Ar trebui să fie vești bune pentru oricine poate pricepe daunele potențiale ale unui val naționalist. Numai nu vă amăgiți: fără o transformare radicală a abordării proprii, acest respiro de care beneficiază partidele tradiționale de centru-dreapta și centru-stânga va fi scurt.

Mai întâi a fost Canada, unde războiul vamal și retorica despre transformarea țării în al 51-lea stat american ale lui Trump au măturat avansul considerabil de care se bucura în sondaje Partidul Conservator de tip MAGA. Apoi duminică primarul Bucureștilor și matematicianul Nicușor Dan a izbutit o victorie la fel de spectaculoasă, răsturnând situația și câștigând președinția României. În calitate de independent moderat, el s-a confruntat cu George Simion, un naționalist care-și arborase drapelul pe catargul lui Trump.

Vance a ciufulit ceva pene în România anul acesta, când s-a folosit de anularea primului tur al scrutinului prezidențial din noiembrie pentru a acuza Europa că abandonează democrația. Vance a respins drept „subțire" baza respectivei decizii judecătorești - constatări ale serviciilor secrete privind o campanie masivă pe TikTok organizată și plătită de Rusia. Dar, după cum scriam în ajunul repetării primului tur pe 4 mai, au apărut ulterior o mulțime de probe în sprijinul acelei decizii [în fapt au apărut noi probe circumstanțiale, dar nu concrete, privind ingerința străină, după cum a sugerat însuși Nicușor Dan la B1TV pe 19 mai - n.trad.].

În cazul României cea mai importantă schimbare care a dus la rezultatul de duminică a fost actul de război hibrid al lui Putin. Candidatul manciurian [agent străin infiltrat într-o cursă electorală - n.trad.] al Rusiei a fost descalificat de la noul scrutin. Iar atunci când Simion a câștigat primul tur al acestuia cu un scor chiar mai convingător, succesul lui a provocat o reacție adversă. Prezența la vot a explodat în turul decisiv. Mulțimea care s-a strâns la București pentru a-i aclama lui Dan victoria cu 54% scanda: „Rusia, nu uita, România nu-i a ta".

De fapt e posibil ca balanța votului să fi fost înclinată de sporul enorm de participare al alegătorilor din Moldova vecină, unde peste 1 milion de locuitori dețin și cetățenia română. Simion și partidul lui, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), au acuzat o fraudă acolo, dar deocamdată n-au adus vreo probă. Dar există o explicație suficientă pentru fenomen: AUR se angajează să unească iar Moldova cu România și să sisteze ajutorul militar pentru Ucraina. Ambele propuneri constituie amenințări existențiale pentru micul stat fost sovietic, una dinspre vest și cealaltă dinspre est.

Toate acestea reprezintă salvări la mustață pentru elitele politice, care par să nici nu fi priceput încă magnitudinea furiei resimțite de electoratul care-și dorește schimbare autentică. Semnalele de alarmă s-au pornit în acest weekend și în Portugalia, unde coaliția de centru-dreapta aflată la putere și-a suplimentat locurile din parlament la alegerile anticipate de duminică. Dar n-a reușit totuși să obțină o majoritate, iar știrea mai importantă a zilei e de fapt aceea că partidul Chega de extrema dreaptă a săltat la 23% din voturi, în special pe seama socialiștilor de centru-stânga [a fost la un pas să le fure locul doi - n.trad.]. Sistemul bipartit tradițional al țării pare acum disfuncțional.

De aici au de deprins o învățătură toate partidele de centru, dar în special cele de stânga, care au pierdut încrederea muncitorimii, baza lor electorală tradițională. Dacă vor să supraviețuiască, acești politicieni trebuie să fie acum văzuți că se pun pe treabă și aduc schimbarea fundamentală și ameliorarea economică pe care și le doresc alegătorii. Fofilatul și cârpeala nu mai pot fi de ajuns.

Polonia ilustrează dimensiunile problemei. Fostul președinte al Consiliului European Donald Tusk și partidul său Platforma Civică au recâștigat puterea de la populiștii PiS la finalul lui 2023. Dar respectarea promisiunilor de reformă s-a dovedit dificilă, mai ales cu un președinte de la PiS încă în funcție, capabil să blocheze inițiative legislative. La primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică primarul Varșoviei și aliatul lui Tusk Rafal Trzaskowski a câștigat la o diferență infimă față de adversarul lui de la PiS, conform exit-poll-urilor. Alți doi candidați de extrema dreaptă au obținut și ei scoruri bune, lucru care anunță o luptă dificilă pentru Trzaskowski în turul decisiv. El s-a angajat că va „accelera schimbările".

O dinamică similară se observă în toate democrațiile occidentale. Nu contează că Brexit-ul a eșuat limpede în a-și împlini oricare dintre promisiuni pentru Regatul Unit - sau că Trump și administrația lui aduc uneori mai degrabă cu un circ ambulant scăpat de sub control decât cu un guvern serios. Ideea e că ei sparg chestii - și e ce vor să vadă mulți alegători. Iar atât timp cât populiștii de tip MAGA sunt singurii care oferă schimbare radicală, ei vor fi probabil în măsură să călărească valul tot mai mare de nemulțumire populară.

Deci, da, agresiunea stângace a lui Trump și Putin le subminează deocamdată credibilitatea adepților lor populiști din democrațiile occidentale. Însă acest respiro nu va însemna mare lucru dacă moderații nu vor găsi căi să demonstreze că au înțeles nevoia de schimbare - și că efectiv o pun în practică.

Și trebuie admis că nu e ușor. Îmbunătățirea productivității și asistenței medicale în timp ce lupți și cu schimbarea climei și cu agresiunea rusă în Europa sunt infinit mai dificile decât să alimentezi teorii ale conspirației anti-vaccinuri și războaie culturale ori să promiți pomeni pe care nu ți le permiți. Însă acei lideri care înțeleg ce daune grave poate provoca haosul populist vor trebui să prindă curaj. Trebuie să iasă la luptă, trebuie să-și asume riscuri, trebuie să-și încalce o parte din propriile tabuuri.

Pentru a da doar un exemplu, noul președinte al României ar trebui să-și folosească atribuțiile, fie ele și limitate dar totuși eficiente, pentru a lansa un atac de anvergură contra corupției, forțându-l să intre în război fățiș cu partidele tradiționale care nu numai că controlează guvernul și parlamentul, ci l-au mai și ajutat să câștige turul doi.

Acest lucru va necesita un nivel de curaj politic care deocamdată nu e vizibil. Dar probabil că de acum încolo vorbim deja de o alegere binară. Dacă politicienii de centru nu pot soluționa furia pe care atât de mulți alegători o simt din cauza eșecului unei epoci care a produs deopotrivă avuții și schimbare culturală fără precedent, atunci nu e decât o chestiune de timp ca respectivii politicieni să fie scoși definitiv din joc.

Articol de Marc Champion / Traducere Rador: Andrei Suba