Călin Georgescu a avut dreptate: Apa devine noul "combustibil" rar al Europei - Canicula crește consumul exact când seceta oprește centralele
Postat la: 20.08.2026 |
Deficitul de apă se transformă rapid dintr-o problemă agricolă într-o amenințare directă pentru securitatea energetică a Europei. Aproximativ 65% din producția europeană de electricitate depinde de disponibilitatea apei, iar România a devenit unul dintre cele mai severe exemple după oprirea celor două reactoare de la Cernavodă, care asigurau circa 20% din producția națională.
În Ungaria, autoritățile au ajuns la o soluție extremă pentru salvarea centralei nucleare Paks: scufundarea în Dunăre a două barje lungi de 80 de metri, astfel încât nivelul apei să crească în apropierea punctului de captare.
O analiză publicată de revista greacă The Energy Game, citată de Rador Radio România, arată că seceta, temperaturile ridicate și debitele tot mai mici pot reduce producția de electricitate exact în perioadele în care consumul crește din cauza utilizării aparatelor de aer condiționat.
Cele două reactoare ale centralei de la Cernavodă, cu o capacitate de câte 706 MW, au fost oprite din cauza nivelului istoric de scăzut al Dunării. În total, România a pierdut temporar o capacitate de 1.412 MW, echivalentul a aproximativ 20% din producția națională de electricitate.
Înainte de oprirea celui de-al doilea reactor, România importa deja aproximativ 1.700 MW, la un consum de circa 7.000 MW. În lipsa producției nucleare, necesarul de import ar putea depăși 2.500 MW.
Autoritățile au încercat să mențină alimentarea cu apă a centralei prin lucrări de dragare, îndepărtarea unei stânci, ridicarea unor diguri temporare și redirecționarea unei părți din apele Dunării.
După ce intervențiile nu au produs rezultatele necesare, România a repornit o unitate pe lignit, a crescut importurile și le-a solicitat marilor consumatori să-și reducă utilizarea energiei electrice în orele de vârf.
Pe termen lung, autoritățile analizează intervenții permanente asupra albiei brațului Bala, astfel încât centrala de la Cernavodă să dispună de apa necesară procesului de răcire chiar și în perioadele de secetă severă.
Situația este critică și în Ungaria, unde nivelul redus al Dunării a coborât producția centralei nucleare Paks la doar 10% din capacitate.
Centrala are o putere instalată de aproximativ 2.000 MW și furnizează, în condiții normale, aproape jumătate din energia electrică produsă în Ungaria.
Guvernul de la Budapesta a decis scufundarea a două barje cu lungimea de 80 de metri în apropierea punctului de captare a apei. Operațiunea ar urma să ridice temporar nivelul Dunării cu aproximativ 20 de centimetri.
În paralel, autoritățile pregătesc construirea unui prag subacvatic, care ar putea crește nivelul apei cu până la un metru. Proiectul ar necesita aproximativ 145.000 de metri cubi de piatră și ar costa circa 19 milioane de dolari.
Investiția este considerată mai mică decât pierderile provocate de reducerea producției centralei Paks, estimate la aproximativ 50 de miliarde de forinți în fiecare lună.
Centralele nucleare și termice au nevoie de cantități mari de apă pentru răcire. Atunci când debitul râurilor scade, instalațiile nu mai pot capta apa necesară funcționării în condiții de siguranță.
Problema este agravată atunci când temperatura râurilor crește. Apa mai caldă răcește mai greu instalațiile, iar centralele trebuie să respecte limitele de mediu privind temperatura apei evacuate înapoi în cursurile naturale.
Hidrocentralele sunt afectate direct de reducerea precipitațiilor, a debitelor și a rezervelor din lacurile de acumulare.
Astfel apare un cerc periculos: valurile de căldură măresc consumul de energie pentru climatizare exact în momentul în care seceta reduce capacitatea de producție. Diferența trebuie acoperită prin importuri, de regulă la prețuri mai ridicate.
O treime din apa captată în UE este folosită pentru răcirea centralelor
Uniunea Europeană captează anual aproximativ 200 de miliarde de metri cubi de apă, fără a include cantitățile care trec prin amenajările hidroenergetice.
Aproximativ 62 de miliarde de metri cubi sunt folosiți pentru răcirea centralelor nucleare și termice. Această cantitate reprezintă aproximativ 33% din totalul captărilor de apă.
Agricultura consumă 31%, alimentarea publică aproximativ 21%, iar industria prelucrătoare 14%.
Deși volumul apei folosite pentru producerea energiei electrice s-a redus cu aproximativ 30% față de anul 2000, sistemul energetic european rămâne puternic dependent de această resursă.
Centrale nucleare oprite temporar și în Franța
Franța, unde energia nucleară asigură aproximativ 70% din electricitate, este afectată periodic de creșterea temperaturii râurilor.
În vara anului 2026, mai multe reactoare de la centralele Bugey, Nogent-sur-Seine și Golfech au fost oprite temporar, iar puterea altor unități a fost redusă.
La Nogent-sur-Seine, temperatura Senei după evacuarea apei de răcire nu poate depăși, în condiții normale, 28 de grade Celsius. O limită similară este aplicată pe râul Garonne pentru centrala Golfech.
Riscul nu este limitat la sudul Europei. În 2018, centrala nucleară Ringhals din Suedia a fost oprită după ce temperatura apei mării a ajuns la 25 de grade Celsius.
Europa se încălzește cu aproximativ 0,56 grade Celsius pe deceniu, într-un ritm de peste două ori mai rapid decât media globală.
În 2023, aproximativ 28% din teritoriul european și 32% din populație s-au confruntat timp de cel puțin trei luni cu un deficit de apă.
În sudul Europei, aproape 30% din populație trăiește permanent în condiții de stres hidric. În timpul verii, proporția poate ajunge la 70%.
Seceta severă din 2024 a afectat peste 601.000 de kilometri pătrați din teritoriul european, inclusiv zeci de mii de kilometri pătrați de terenuri agricole și păduri.
Strategia europeană pentru reziliența în domeniul apei cuprinde peste 50 de măsuri și stabilește drept obiectiv îmbunătățirea eficienței utilizării apei cu cel puțin 10% până în 2030.
Planul include înlocuirea rețelelor învechite, reutilizarea apelor uzate, refacerea zonelor naturale de retenție, instalarea contoarelor inteligente și monitorizarea prin satelit a umidității solului.
Inteligența artificială ar urma să fie folosită pentru estimarea cererii și detectarea în timp real a pierderilor din rețele.
Banca Europeană de Investiții s-a angajat să majoreze finanțările pentru proiectele din acest domeniu la 15 miliarde de euro în perioada 2025-2027.
Criza de la Cernavodă arată însă că problema nu mai poate fi tratată doar ca una de mediu. Lipsa apei poate reduce producția internă, poate majora dependența de importuri și poate exercita presiuni suplimentare asupra prețului energiei.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Ciuma din Siberia se extine și poate fi începutul unei noi pandemii: O uzină din Irkutsk impune masca, spitalele intră în carantină
Situația sanitara din regiunea Irkutsk, Siberia, este invaluita in incertitudine dupa moartea unei angajate a unui labor ...
-
România va trece la ora de iarnă mult mai devreme decât anul trecut pentru că 2026 are o particularitate ciudată. În 2027 va fi invers!
Romania va reveni in aceasta toamna la ora standard, iar schimbarea vine intr-un an cu o particularitate rara de calenda ...
-
S-a mai întâmplat cu 1000 de ani înainte de rugaciunea lui Iisus din Grădina Ghetsimani. Ce-a pățit Regele David?
În noaptea dinaintea morții Sale, Iisus a intrat in gradina Ghetsimani și S-a rugat in așa chin, incat sudoarea Lu ...
-
Trei frați au construit un imperiu media bazat pe AI cumpărând site-uri legitime și transformându-le în ferme de conținut zombie cu 50 de milioane de vizualizări lunar
Brown Brothers Media este cea mai mare companie media despre care nu ați auzit niciodata - bazata pe IA, scriitori falși ...
-
Risc major pentru omenire - Peste o treime din populația lumii este expusă la niveluri periculoase de poluare cu ozon
Valurile de caldura și incendiile forestiere, combinate cu emisiile generate de activitatea umana, au expus in acest an ...
-
Un agent patogen rezistent la toate medicamentele, identificat în Africa. Este al doilea caz documentat la nivel mondial
O tulpina de Candidozyma auris, denumita anterior Candida auris, s-a dovedit rezistenta la toate cele patru clase de med ...
-
Polonezii fac orice pentru ca femeile lor să avorteze copiii nedoriți: Ce metodă au găsit pentru a ocoli legea
Activistii polonezi au lansat o noua metoda de distributie, ca parte a eforturilor lor continue de a ocoli interdictia a ...
-
Un membru-cheie al grupării de hackeri „ShinyHunters", care a compromis sistemele FBI, a fost arestat în Iordania
Un membru-cheie al gruparii de hackeri cunoscuta sub numele de „ShinyHunters", care a anuntat ca a compromis siste ...
-
"Inteligența artificială este mai periculoasă decât credem. Firmele AI sunt iresponsabile", avertizează un fost angajat al OpenAI care și-a dat demisia
David Robinson, un responsabil cu siguranța din cadrul OpenAI a parasit compania, avertizand ca cultura acesteia este co ...
-
Fosta soție româncă a dictatorului Bokassa, jefuită de două ori. A rămas fără aproape 800.000 de euro: "Au răscolit toată casa"
Gabriela Dramba, fosta soție a imparatului Republicii Centrafricane, Jean-Bédel Bokassa, a fost jefuita de doua o ...
-
Locurile în care nu trebuie să-ți ascunzi niciodată banii: În cazul unui jaf, hoții vor ști direct unde să meargă
Crezi ca ai gasit ascunzatoarea perfecta pentru economiile tale? Adevarul este ca mulți dintre noi alegem locuri pe care ...
-
Cercetătorii au găsit o fâșie de uscat ascunsă sub mare. Descoperirea poate rescrie istoria a doua insule celebre
Doua insule celebre din Marea Mediterana ar fi fost legate printr-o fașie de uscat. Este vorba despre Sicilia și Malta. ...
-
Planeta intră pe un „teritoriu necunoscut". Temperatura medie a oceanelor lumii a atins un nou record
Temperatura medie a oceanelor lumii a atins in iunie un nou record, iar oamenii de știința avertizeaza ca planeta ar put ...
-
Cercetătorii deschid o nouă frontieră în fizică: Au apărut primele dovezi experimentale ale unui nou tip de magnetism
O echipa internaționala de fizicieni a obținut primele dovezi experimentale ale altermagnetismului, o forma de magnetism ...
-
Canada se pregătește pentru o invazie americană, un scenariu care în trecut era de neimaginat
Premierul canadian Mark Carney a recunoscut saptamana trecuta ca s-a pregatit pentru un scenariu odata de neimaginat: o ...
-
România riscă o criză majoră de electricitate. Dunărea scade, Cernavodă rămâne oprită în octombrie, iar Transelectrica pregătește măsuri de criză
Romania incepe luna octombrie 2026 intr-o situație extrem de vulnerabila pe plan energetic, cauzata de seceta, debitul a ...
-
În curând SUA o să scoată documente despre inteligența care trăiește ascunsă pe Pământ. Ipoteza controversată analizată de cercetătorii de la Harvard
Fenomenele aeriene neidentificate au captat din nou interesul autoritaților, generand o ipoteza fascinanta care a facut ...
-
Dezastru pe cer: Rețelele sociale s-au umplut de fotografii cu chemtrails. Și de conspirații deopotrivă
Rețele de socializare sunt pline zilele acestea de imagini cu dare de condensare lasate de avioane. Teoria „chemtr ...
-
5,1 milioane de români trăiesc și muncesc în țări din Europa. Cei mai mulți în Marea Britanie - 1,4 milioane. Populația României scăde în 2026 sub 19 milioane de locuitori
Aproximativ 5,1 milioane de romani traiesc in țari din Europa. Cea mai numeroasa comunitate romaneasca este in Marea Bri ...
-
Căutarea strămoșului comun al vieții de pe Pământ începe pe Marte
Oamenii de știința spera ca un nou rover va gasi pe Marte urme ale unei forme de viața stravechi. O astfel de descoperir ...
-
Alertă de ciumă în Rusia: o laborantă de la Institutului Antiepidemic din Irkuțk a murit, aproape 200 de persoane au fost spitalizate
O angajata in varsta de 28 de ani a Institutului Antiepidemic din Irkuțk, Rusia, a murit de ciuma. În urma decesul ...
-
Unul din opt cazuri de cancer la nivel mondial este cauzat de infecții. Care sunt pricipalele virusuri care pot cauza boli oncologice
Pentru mulți oameni, expunerea la soare, fumatul și istoricul familial sunt primele lucruri care le vin in minte cand se ...
-
Omul de care Donald Trump se teme cel mai mult. Cum a devenit un profesor pensionar din Alaska cel mai mare dușman politic al președintelui SUA
Pe o insula indepartata din Alaska, inconjurata de fiorduri glaciare, traiește un barbat liniștit pe nume Daniel J. Sull ...
-
S-au pariat 4,5 milioane de dolari pentru cine are cele mai mari șanse să ajungă premier conform Polymarket. Lista celor 38 de candidați și procentele lor
Pe Polymarket, utilizatorii au tranzacționat pana sambata, 3 octombrie, contracte in valoare de aproximativ 4,4 milioane ...
-
Efectul super El Niño: Ceea ce s-a întâmplat în cel mai arid deșert de pe Pământ este un adevărat miracol
Cunoscut drept cel mai arid deșert de pe Pamant, o porțiune imensa din Deșertul Atacama a fost acoperita de flori dupa c ...
-
Bucureștiul și Ilfovul au cam 3 milioane de autoturisme. Cifrele arată cât spațiu ar ocupa toate mașinile în Capitală
Bucureștiul și Ilfovul au ajuns la aproape 2,9 milioane de autoturisme inmatriculate. Cifra poate parea abstracta, dar d ...
-
Cercetare în domeniul AI: Conștiința nu are legătură cu inteligența și nu e emergentă din computație
Conștiința ar putea avea mai puțin de-a face cu inteligența decat se credea pana acum. Un cercetator susține ca aceasta ...
-
Suspiciuni rezonabile de poză fake de la Administratia Prezidențială în imaginea lui Nicușor Dan cu Donald Trump bașca Mirabela Grădinaru
Pentru ca Administrația Prezidențiala a Romaniei incearca sa ne bage pe gat un FAKE ordinar pe care eu doar in 8 luni ca ...
-
Hackerii au stat nouă luni într-un sistem al Pentagonului fără să fie descoperiți. Datele a 3 milioane de oameni sunt deja expuse
Un sistem folosit de Pentagon pentru gestionarea informațiilor despre personal a fost accesat fara autorizație timp de a ...
-
Prăduiala USR: TAROM îl acuză pe Cristian Ghinea de sabotaj, după ce acesta a anunțat că va intra în faliment. "Un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale"
TAROM respinge afirmațiile senatorului USR Cristian Ghinea potrivit carora compania ar urma sa intre in faliment in urma ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu