Călin Georgescu, mesaj din arest pentru susținători. Cum a apărut postarea de pe Facebook, el neavând acces la telefon
Postat la: 10.10.2026 |
Călin Georgescu a publicat un mesaj scurt pe pagina sa de Facebook, în care le mulțumește celor care îl susțin și le transmite că sentimentele lor sunt reciproce. Mesajul apare la mai puțin de două săptămâni după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost arestat preventiv. „Copleșit de iubirea voastră, v-o întorc înmiit! Mulțumesc. Vă iubesc. Sus inimile!", este textul publicat pe pagina sa de Facebook.
Postarea ridică însă o întrebare legată de modul în care a fost publicată, în condițiile în care Georgescu se află în custodia autorităților. O persoană aflată într-un centru de reținere și arestare preventivă nu poate utiliza în mod obișnuit un telefon mobil personal, o tabletă sau un calculator pentru a accesa internetul și a publica mesaje pe rețelele sociale. Comunicarea cu exteriorul se desfășoară în condițiile prevăzute de lege și de regulamentele aplicabile centrelor de arestare. Printre mijloacele permise se numără convorbirile telefonice de la aparatele instalate în centru, vizitele și corespondența scrisă.
În aceste condiții, o postare apărută pe contul de Facebook al unei persoane aflate în arest preventiv poate fi publicată de cineva din exterior care are acces la cont. Călin Georgescu a fost arestat preventiv pe 29 septembrie, după ce Curtea de Apel București a admis contestația procurorilor împotriva deciziei primei instanțe de a-l plasa sub control judiciar. Dosarul vizează acuzații de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Potrivit anchetatorilor, Georgescu și alte două persoane ar fi convins un om de afaceri să le dea 1,1 milioane de euro, promițându-i că îl vor ajuta să obțină o linie de credit de până la 15 milioane de euro de la o instituție financiară străină.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Otrăvit și apoi strangulat: cazul care a șocat Ucraina. O fată de 14 ani a ucis un soldat ucrainean, la ordinul Rusiei
O adolescenta in varsta de 14 ani din Rivne, Ucraina, va fi judecata pentru uciderea unui militar ucrainean de 27 de ani ...
-
Război cu AI: Companiile de inteligență artificială se pregătesc pentru un posibil dezastru la scară mare. Ce scenarii analizează în secret
Liderii unor companii precum Anthropic și OpenAI simuleaza consecințele unui incident catastrofal provocat de inteligenț ...
-
300 de dolari pentru un „leac" care te scapă de ciumă. Afacerea aparține unui adept al teoriilor conspirației care alimentează panica oamenilor
O firma americana vinde un kit in valoare de 300 de dolari, supranumit „leac" pentru ciuma din Siberia. Persoana c ...
-
Va fi extrem! Specialiștii privesc cu îngrijorare la fenomenul din Oceanul Pacific care dă peste cap toate calculele cunoscute de până acum
Daca atunci cand ai mers la mare apa ți s-a parut mai calda și nu ai mai avut nevoie se te acomodezi dupa o zi intreaga ...
-
Un model de AI a luat inițiativa și a trimis o sesizare total inventată către poliție: Mărturie falsă despre o crimă nerezolvată
Un model de inteligenta artificiala (IA) al companiei Anthropic a transmis politiei din Philadelphia o sesizare inventat ...
-
Furtună la ANM după ce Diana Buzoianu i-a cerut în direct demisia Elenei Mateescu pentru că angajații își cumpărau sutiene de lux, parfumuri sau pijamale cu cardurile instituției
Un scandal de mari proporții a izbucnit la Administrația Naționala de Meteorologie (ANM), dupa ce ministrul Mediului, Di ...
-
Țeapă cu investițiile în titluri de stat? În ce condiții se pot încasa dobânzile din economiile „blocate" zece ani - Ce merită și ce nu!
Pentru 10.000 de euro imprumutați statului prin emisiunea Fidelis pe zece ani din octombrie, dobanda anuala este de 660 ...
-
Vladimir Putin jubilează, după ce a ajuns la un acord cu Donald Trump și Rusia poate din nou să exporte combustibil. Zelensky in schimb e isterizat!
Presedintele rus Vladimir Putin se declara convins, dupa convorbirea cu presedintele SUA Donald Trump si anuntul acestui ...
-
Rheinmetall a cumpărat șantierul naval Damen Mangalia, la preț redus cu 25%
Rheinmetall a cumparat șantierul naval Damen Mangalia, la preț redus cu 25%. Asta dupa ce primele patru incercari de van ...
-
Finanțatorul lui Călin Georgescu pe TikTok a fost trimis în judecată pentru 874 de acte de corupere a alegătorilor
Bogdan Peșchir, cunoscut drept unul dintre principalii finanțatori ai campaniei de promovare a lui Calin Georgescu pe Ti ...
-
Cine pariază din țară pe viitorul premier riscă o amendă de până la 10.000 de lei
Polymarket a strans 4,46 milioane de dolari pe numele viitorului premier, dar e pe lista neagra ONJN, iar legea amendeaz ...
-
Clip viral cu Luca Niculescu reptilian. Populația de pe rețelele de socializare e împărțită - e shapeshifter sau o banala reflexie de lentile
Circula in toate rețelele sociale un clip care a devenit viral si e retransmis de mai multi utilizatori atat pe facebook ...
-
Caz mușamalizat în Rusia. "Pur și simplu au lăsat-o pe fiica mea să moară", acuză mama cercetătoarei ucise de ciumă
Mama cercetatoarei ruse care a murit in condiții suspecte in urma unei presupuse scurgeri de ciuma din laborator spulber ...
-
Doi români arestați în SUA. Cum ar fi folosit cei doi metoda „îmbrățișarea" pentru a obține bijuterii de mii de dolari
O femeie in varsta de 26 de ani, și un barbat de 28 de ani, ambii cetațeni romani cu domiciliul in Ontario, au fost ares ...
-
Zimbru de peste 800 de kilograme, găsit decapitat la Măgura Ilvei. Ce suspiciuni au autoritățile
Un zimbru de peste 800 de kilograme a fost gasit mort și decapitat in zona localitații Magura Ilvei din Bistrița-Nasaud. ...
-
Susținătorii reglementărilor, complicii Antihristului: Peter Thiel îi acuză pe Obama și pe Papă că folosesc îngrijorările legate de AI pentru a-și spori „popularitatea"
Miliardarul din domeniul tehnologiei Peter Thiel iși intensifica atacurile la adresa criticilor inteligenței artificiale ...
-
Un avion a rămas blocat sub un pod pe DN1. Unde trebuia să ajungă aeronava care a plecat de la Otopeni VIDEO
Un avion de pasageri scos din uz a ramas blocat sub un pod feroviar de pe DN1, in noaptea de joi spre vineri, 9 octombri ...
-
Ucraina de astăzi este unul dintre cele mai militarizate și mai fortificate teritorii din lume
Mulți continua sa repete, cu o naivitate dezarmanta, ca Rusia, cu puterea sa militara, ar fi putut zdrobi Ucraina in cat ...
-
Organizația Mondială a Sănătății a transmis oficial informații legate de riscul ca ciuma pneumonică din Rusia să ajungă în Europa
Evenimentele recente din Rusia au starnit dezbateri la nivel internațional, dupa ce Darya Shipilova, o angajata in varst ...
-
Cerul este cea mai mare scenă a crimei de pe Pământ. Doar că oamenii refuză să vadă asta
Înca mai exista oameni care se agața de basmul ca chemtrails-urile nu exista și ca tot ce vedem deasupra capetelor ...
-
Departamentul de Sănătate al SUA a finanțat cu 800.000 de dolari cercetarile la Laboratorul Ciumei din Siberia
Departamentul de sanatate al RFK Jr. a trimis aproape 800.000 de dolari unui proiect de cercetare rusesc legat de labora ...
-
Scandalul Chemtrails România: Teoria cu condensul legat de dârele de pe cer nu ține așa după cum ni se prezinta oficial (probe)
Legat de darele de pe cer, narativa oficiala ne spune ca practic atunci cand e mai cald afara gazele de emisie ale avioa ...
-
Scenariu la Ciuma din Siberia dacă se transformă în pandemie: "Nu vă mai dați deștepți că suntem pregătiți. Viteza bolii depășește viteza sistemului sanitar"
Ni se spune liniștitor ca nu mai suntem in Evul Mediu, fiindca avem antibiotice. Sigur ca le avem. Numai ca, daca maine ...
-
Software is Over! Un programator a clonat cele mai cunoscute programe folosind Claude. Adresa de unde poti sa le iei gratis
Photoshop, Premiere, Illustrator, Lightroom, After Effects, InDesign și Acrobat au fost reproduse și sunt oferite in mod ...
-
Europa e somată de Marco Rubio să „se trezească din lunga sa letargie". România nu contează!
Secretarul de stat Marco Rubio a indemnat Europa sa „se trezeasca din lunga sa letargie" intr-un discurs sustinut ...
-
Specialiștii au calculat, iar El Nino ne va strica Crăciunul: Atinge apogeul și va fi cel mai intens episod din istorie
Puternicul fenomen meteorologic El Niño, aflat in desfasurare, se va intensifica si mai mult in urmatoarele luni, ...
-
În timp ce la noi se păstrează o tăcere suspectă, în presa internațională apare întrebarea de ce nu intervine NATO după atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Trei nave comerciale au fost atacate in numai doua zile in Marea Neagra, in apropierea coastelor Romaniei și Bulgariei. ...
-
Donald Trump a fost întrerupt și s-a certat cu protestatarii, în timpul unui discurs: Sunt plătiți de dușmanii națiunii!
Președintele american Donald Trump a fost intrerupt in mod repetat de protestatari miercuri seara, in timpul unui discur ...
-
Vaccinul "Sigur si eficient" - Doliu în medicină. A murit una dintre cele mai importante voci din timpul pandemiei: "Îmi este foarte greu să înțeleg și să accept"
Medicul Valeriu Gheorghița, fost coordonator al campaniei naționale de vaccinare impotriva COVID-19, a rememorat colabor ...
-
Peste un kilogram de bijuterii de aur, ascunse în două perne, descoperite de polițiștii de frontieră din Giurgiu
Polițiștii de frontiera din Giurgiu au descoperit 1,1 kilograme de bijuterii din metal galben cu aspect de aur, in valoa ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu