CCR: "Atribuţiile preşedintelui ar fi golite de conţinut dacă nu ar putea refuza motivat numirea unui magistrat"

Postat la: 28.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Curtea Constituţională a motivat de ce ar fi constituţională o posibilă eliminare a preşedintelui ţării din procedura de numire a magistraţilor şefi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ale art.I pct.87 cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7), (8), (9) teza întâi şi (10)] din lege, în sensul că reduc/ restrâng atribuţiile Preşedintelui României în procedura de numire a preşedintelui, vicepreşedintelui şi a preşedinţilor de secţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea constată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate pornesc de la premisa că numirea în aceste funcţii este o atribuţie a Preşedintelui României; în acest context, se apreciază că eliminarea Preşedintelui României din această procedură de numire pentru preşedinţii de secţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încalcă art.94 lit.c), art.125 alin.(2) şi art.134 alin.(1) din Constituţie", se arată în motivarea deciziei CCR:

Judecătorii CCR explică astfel unul din argumentele aduse de cei care au sesizat la CCR noua formă a Legii 303. „Dacă Preşedintele României nu ar avea niciun drept de examinare si de apreciere asupra propunerilor facute de Consiliul Superior al Magistraturii pentru numirea judecatorilor şi procurorilor sau în anumite funcţii de conducere ori dacă nu ar putea refuza numirea nici motivat şi nici măcar o singură dată, atributiile Preşedintelui României (...) ar fi golite de conţinut şi importanţă", se precizează în motivarea CCR

Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate ale art.54 alin.(3) din lege, Curtea constată că potrivit art.132 alin.(2) din Constituţie, „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei".

Ceea ce duce la următorea interpretare a CCR: „Având în vedere caracterul bicefal al autorităţii executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul şi Preşedintele să conlucreze. Rolul central în această ecuaţie îl are, însă, ministrul justiţiei, sub autoritatea acestuia funcţionând procurorii constituiţi în parchete. Preşedintele României nu are nicio atribuţie constituţională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedură de numire, menţinând un veto prezidenţial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcţiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituţional al ministrului justiţiei în raport cu procurorii, Preşedintelui conferindu-i-se atribuţia de numire în considerarea solemnităţii actului şi a necesităţii existenţei unei conlucrări şi consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art.94 lit.c) din Constituţie. În consecinţă, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) şi art.132 alin.(1) din Constituţie", se mai arată în motivare.

Pe de altă parte, judecătorii constituţionali Livia Stanciu şi Simona-Maya Teodoroiu au formulat opinii separate la decizia CCR cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Opinia separată a Liviei Stanciu a vizat, printre altele, limitarea dreptului preşedintelui României de a refuza motivat, numai o singură dată, numirea în funcţiile de conducere de rang înalt de la nivelul Parchetului General, DNA şi DIICOT. „Numirea şi revocarea din funcţiile de conducere de la nivelul ÎCCJ, PÎCCJ, DNA şi DIICOT, aşa cum prevede, în prezent, Legea nr.303/2004, reprezintă încă un element de concretizare în planul legii organice a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. (...) Prin acest mecanism de numire şi revocare din funcţiile de conducere de la ÎCCJ, PÎCCJ, DNA şi DIICOT se realizează colaborarea loială în spiritul Constituţiei între autorităţile statului, în speţă între un exponent al puterii executive (...) şi exponenţi ai autorităţii judecătoreşti (...), fiind astfel asigurat controlul reciproc şi echilibrul între aceste autorităţi ale statului", se arată în opinia separată.

Potrivit Liviei Stanciu, procedurile existente până în prezent au reprezentat fundamentul pentru realizarea unei justiţii reale în România, datorită unui mecanism tripartit ce includea preşedintele României, ca demnitar ales direct de către cetăţeni, cu cea mai mare legitimitate democratică, ministrul Justiţiei, ca reprezentant al Guvernului, şi CSM, în calitate de garant al independenţei justiţiei alcătuit din reprezentanţii magistraţilor.

La rândul său, Simona-Maya Teodoroiu şi-a exprimat dezacordul cu soluţia de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale privind detaşarea magistraţilor la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, cu excepţia funcţiilor publice de execuţie sau de conducere, distincte de cele de demnitate publică, din cadrul Ministerului Justiţiei şi unităţilor subordonate acestuia şi al structurii autorităţii judecătoreşti, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, la solicitarea Ministerului Justiţiei.