• Tweet

Într-o zi din începutul anului 1971, o tânără cu ochelari a apărut la un birou regional al Biroului Federal de Investigații din Media, Pennsylvania, la aproximativ 15 mile în afara Philadelphiei. Avea o programare cu șeful biroului, prezentându-se ca studentă la Swarthmore College, care făcea cercetări despre oportunitățile pentru femei în FBI. Agenții au primit-o, relatează CNN.

Vizitatoarea purta o căciulă de iarnă care îi acoperea părul. Dacă vreun agent a considerat ciudat faptul că a păstrat mănușile pe tot parcursul vizitei, aparent nu a comentat. Ea a pus întrebări și a luat notițe. La plecare, s-a rătăcit într-o altă parte a clădirii, iar agenții au trebuit să o ghideze înapoi. Studenta curioasă nu era, de fapt, studentă, ci o femeie din Philadelphia pe nume Bonnie Raines. În timp ce întreba despre carierele femeilor în aplicarea legii, ea a aflat și alte lucruri: securitatea slabă din biroul din Media. Dulapuri neîncuiate. Lipsa camerelor de supraveghere sau a alarmelor. Iar, în timpul plecării, a observat o cameră cu o a doua ieșire, deși ușa era blocată de un dulap mare. „Au fost foarte amabili și cred că au fost chiar flatați că eram interesată de ei", și-a amintit Raines.

Raines nu era un agent sub acoperire antrenat. Era directoare de grădiniță. Soțul ei, John, era profesor de religie la Universitatea Temple. Însă, la sfârșitul anului 1970, un alt profesor, William Davidon, care preda fizică și matematică la Haverford College și era activist pentru dezarmare nucleară, s-a adresat familiei Raines cu o cerere îndrăzneață: ar lua în considerare spargerea unui birou FBI? Dacă altcineva în afară de Davidon ar fi întrebat, Bonnie Raines a spus că probabil ar fi respins ideea. Erau deja implicați în activism anti-război, dar dacă ar fi fost prinși într-un jaf la FBI, ar fi riscat închisoarea pe viață, iar cei trei copii ai lor ar fi crescut fără părinți. Totuși, Davidon era considerat un strateg genial în cercurile anti-război din Philadelphia. Dacă el propunea spargerea FBI-ului, însemna că că ar putea fi posibil.

În plus, Raines era furioasă. FBI-ul era peste tot în Philadelphia, un centru al organizării împotriva războiului din Vietnam - iar activiștii simțeau că agenția acționa împotriva lor. „Eram extrem de supărată, dar nu mă simțeam neputincioasă", a spus ea. „Simțeam că oameni obișnuiți ca mine puteau face ceva pentru a schimba lucrurile și, în special, pentru a spune adevărul despre ceea ce făcea FBI-ul." Keith Forsyth, care renunțase recent la facultate pentru a se dedica protestelor, a primit și el un apel de la Davidon. „Nu a trebuit să mă convingă prea mult", a spus Forsyth. „Am zis: dacă sunt oameni potriviți, care știu să ducă lucrurile la capăt și să păstreze secretul, atunci da."

Pe 8 martie 1971, opt persoane - printre care Davidon, familia Raines și Forsyth - au spart un birou FBI din Media, Pennsylvania și au furat peste 1.000 de documente. Acțiunea lor, numită „Citizens' Commission to Investigate the FBI", avea să schimbe cursul istoriei SUA. Spargerea a declanșat o serie de evenimente care au scos la iveală campania ilegală a directorului FBI de atunci, J. Edgar Hoover, de suprimare a disidenței și a dus la descoperirea programului secret de supraveghere COINTELPRO. A afectat imaginea FBI și a dus la audieri în Congres și reforme în serviciile de informații. În mod surprinzător, în ciuda eforturilor FBI, niciunul dintre autori nu a fost prins.

Identitatea lor a rămas necunoscută până în 2014, când jurnalista Betty Medsger a publicat relatarea completă în cartea „The Burglary: The Discovery of J. Edgar Hoover's Secret FBI". Cei opt nu erau genii ale criminalității, dar erau foarte dedicați convingerilor lor politice. „Nu eram Batman și Robin", a spus Forsyth. „Eram oameni obișnuiți care au decis că lucrurile trebuie să se oprească." Ca parte a mișcării catolice pentru pace, unii dintre ei mai participaseră la spargeri ale birourilor de recrutare, pentru a împiedica recrutarea în armată. Însă spargerea FBI-ului era mult mai riscantă.

„Unii ar putea spune: cum ați putut să fiți atât de nesăbuiți?", a spus John Raines. „Răspunsul meu este că, dacă toți facem doar ce este sigur, îi lăsăm pe cei care vor să ne ia libertatea să reușească." Grupul a ales biroul mic din Media, considerând că este mai ușor de pătruns decât cel din Philadelphia, păzit permanent. Casa familiei Raines a devenit centrul de planificare. Au petrecut luni întregi studiind zona, rutinele angajaților, patrulele poliției și mișcările paznicilor. Hărți ale orașului erau afișate pe pereți. Aveau nevoie de detalii despre interior: încuietori, alarme, acces la documente. Aici a intrat misiunea sub acoperire a lui Raines.

Pe 8 martie 1971, în aceeași seară cu celebrul meci Muhammad Ali vs. Joe Frazier, grupul a acționat, sperând că lumea și autoritățile vor fi distrase. Patru membri au intrat în clădire, ceilalți așteptând afară. Forsyth, care avea experiență în încuietori, a încercat să deschidă ușa. A găsit însă două încuietori, nu una, ceea ce l-a surprins. Din fericire, ușa secundară descoperită de Raines a funcționat. După ce a forțat intrarea, a găsit un dulap greu blocând ușa, dar a reușit să-l mute suficient pentru a intra. Documentele au fost luate din dulapuri, introduse în valize și transportate. Grupul s-a reunit ulterior într-o fermă unde a analizat documentele și a confirmat existența programului de supraveghere. Au trimis copii ale documentelor către jurnaliști și congresmeni.

La aproximativ două săptămâni după spargere, jurnalista Betty Medsger a primit documentele prin poștă. Printre ele se afla o notă a lui Hoover care sugera ca agenții să creeze paranoia și să lase impresia că FBI-ul urmărește activiștii. Alte documente arătau supravegherea studenților de culoare și a organizațiilor civice. Publicarea a provocat un șoc major în societatea americană. Dezvăluirile au dus la anchete și reforme importante în serviciile de informații, inclusiv crearea unor comisii de supraveghere și legi care limitează abuzurile. Totuși, supravegherea de masă a continuat în deceniile următoare. Grupul nu a fost niciodată prins. Identitatea lor a rămas necunoscută până în 2014. „Uneori oamenii transformă astfel de acțiuni în legende", a spus Forsyth.