De ce pleacă oamenii din cătunele pitoreşti din România. Satele din munţi rămân pustii odată cu venirea toamnei și inceputul iernii

• Tweet

Odată cu venirea toamnei, câteva sate îndepărtate din Ţinutul Pădurenilor sau din zone similare din regiuni de pășunat alpin devin aproape pustii. Toamna aduce nelinişte în rândul localnicilor din multe sate de munte din împrejurimile zonelor turistice din tara. Unde se duc totuși acesti oameni?!

Lipsa drumurilor modernizate, izolarea pe versanţii înconjuraţi de păduri vaste şi depopularea şi îmbătrânirea comunităţilor fac ca traiul celor rămaşi să fie extrem de dificil. Cei mai mulţi dintre localnici încep să îşi încuie gospodăriile şi să „se tragă" la oraş, unde se bucură de mai mult confort în perioada iernii.

În Alun (comuna Bunila), aflat la circa 30 de kilometri de Hunedoara, rămân peste iarnă două călugăriţe care au în grijă biserica de marmură şi cea veche de lemn, din secolul al XVII-lea, şi câţiva oamenii care ţin stâna de la marginea satului. Aşezarea s-a dezvoltat în jurul unei cariere de marmură care a furnizat material pentru Casa Poporului, pentru vila familiei Ceauşescu din Cartierul Primăverii şi pentru mai multe biserici din zona Hunedoarei.

Satul Alun număra circa 100 de familii la mijlocul secolului XX, iar oamenii îşi lucrau pământurile, creşteau vite şi munceau în cariera de marmură şi în minele de fier din împrejurimi. La începutul anilor ´90 vechea carieră a intrat în conservare, minele din zonă s-au închis treptat, iar satul a devenit tot mai pustiu. Drumul inaccesibil, mai ales în vreme de iarnă, a alungat şi ultimele familii din Alun.

„Vara, la sfârşit de săptămână, turiştii mai găsesc aici câte un bătrân - doi îngrijindu-şi gospodăriile. Nu mai ţine lumea rămasă aici animale mari, cum ţinea odată, mii de oi şi zeci de vite, aşa că puţinii oameni rămaşi în Alun se mută pe timp de iarnă în locuinţele din Hunedoara sau Deva, iar unii nici nu se mai întorc la vechile lor case", povesteşte Ioan, un localnic din Bunila, satul învecinat şi aproape la fel de pustiu ca Alun.

Drumurile spre satele comunei Bătrâna din Munţii Poiana Ruscă traversează zeci de kilometri de păduri, unele seculare şi puţin explorate de oameni. Sunt drumuri de pământ, pe care maşinile circulă anevoios, iar şoferii care nu cunosc zona riscă să se rătăcească în sălbăticie. Bătrâna se dezvăluie oaspeţilor săi cu o înfăţişare de sat pitoresc, cu case arhaice din lemn, grupate pe creasta tăiată de străzi asfaltate.

Odată cu venirea toamnei, ceaţa şi liniştea cuprind aşezarea din Ţinutul Pădurenilor. Deşi pare greu de crezut, în urmă cu jumătate de secol, în Bătrâna, comuna aflată la 70 de kilometri de Deva şi Hunedoara, locuiau aproape 700 de oameni. Populaţia s-a înjumătăţit până în anii 1980, iar după 1989 a continuat să se reducă dramatic, ajungând în prezent la circa 100 de localnici. Mulţi dintre ei sunt vârstnici, obişnuiţi cu traiul greu, mai ales pe timp de iarnă, când trebuie să facă faţă viscolelor şi să îşi încălzească locuinţele.

„Suntem obişnuiţi cu traiul din munţi, cu animalele sălbatice care dau târcoale gospodăriilor, cu urletele lupilor în pădurea de la marginea satului. În ultimii ani, iernile au fost mai blânde, şi le-am putut trece cu bine", spune Maria, o localnică din Bătrâna. În Vadu Dobrii locuiesc mai puţin de zece oameni, iar drumurile anevoioase spre cătunul din Munţii Poiana Ruscă reprezintă cea mai mare problemă a comunităţii.

„Iarna, când încep ninsorile, drumurile de pământ ce urcă la Vadu Dobrii sunt acoperite de nămeţi şi chiar şi după ce sunt curăţate, vântul le poate îngropa oricând din nou în zăpadă", povesteşte unul dintre săteni. Până la începutul celui De-al Doilea Război Mondial, satul de munte înconjurat de păduri vaste avea aproape 250 de locuitori, iar şase drumuri de pământ şi piatră traversau pădurile pentru a-l lega de celelalte aşezări din Ţinutul Pădurenilor şi de oraşele Hunedoara şi Deva. Vadu Dobrii a fost una dintre localităţile prospere ale Hunedoarei.

O mină de fier a funcţionat aici până în anii ´80, conectată la o reţea de funiculare întinsă pe 70 de kilometri, spre Hunedoara. Unitatea militară de rachete de la marginea satului, veche din anii ´60 şi bine camuflată de pădurile dese de brazi, a fost dezafectată şi ea şi a intrat în conservare la începutul anilor 2000. Tot aici, exista o tabără de vacanţă pentru copii, ale clădiri au rămas ruinate şi abandonate, împreună cu vechea şcoală a satului. Iarna, cei câţiva bătrâni rămaşi în Vadu Dobrii îşi duc traiul într-o izolare tulburată aproape numai de animalele sălbatice care rătăcesc prin ţinut.

Unele dintre cele mai depopulate sate din zona Hunedoarei se află în Ţinutul Pădurenilor, la poalele Munţilor Poiana Ruscăi. Are în componenţă comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Sus şi Topliţa şi peste 40 de sate de munte. Cele mai apropiate oraşe îi sunt Hunedoara şi Deva. Aşezările păstrează încă atmosfera pitorească a deceniilor trecute.