Descoperirea cercetătorilor care ar putea rescrie cărțile de astronomie: Ce vârstă are Luna și cum s-a format
Postat la: 19.12.2024 |
Un nou studiu publicat miercuri sugerează că Luna are o vârstă care este cu 80 de milioane până la 180 de milioane de ani mai mare decât estimările precedente. Potrivit acestui studiu, publicat în revista Nature, eşantioanele de rocă prelevate de pe suprafaţa Lunii au fost interpretate incorect în trecut.
Trei cercetători din Statele Unite, Franţa şi Germania susţin că, în urmă cu 4,35 miliarde de ani, Luna se deplasa foarte aproape în jurul Pământului pe o orbită extrem de eliptică. În acea perioadă, puternicele forţe mareice ale Pământului au încălzit rapid Luna, determinând-o să elibereze cantităţi mari de magmă din interiorul său către suprafaţă, afirmă autorii noului studiu.
Cercetătorii susţin că majoritatea eşantioanelor de rocă de la suprafaţa Lunii reflectă răcirea acestei magme şi nu formarea efectivă a Lunii. În schimb, ei explică faptul că, la scurt timp după formarea Pământului, în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, acesta s-a ciocnit cu un corp ceresc de mărimea planetei Marte, numit Theia.
Eşantioanele de roci selenare aduse pe Pământ de astronauţii din primele misiuni Apollo şi dintr-o serie de misiuni fără echipaj uman au indicat că suprafaţa Lunii s-a răcit în urmă cu 4,35 miliarde de ani, iar oamenii de ştiinţă au presupus că aceasta era vârsta satelitului natural al Terrei.
Impactul a catapultat în spaţiu cantităţi mari de rocă incandescentă din scoarţa şi mantaua celor două corpuri cereşti, iar unele dintre acele rămăşiţe au format Luna, au explicat oamenii de ştiinţă. Însă cercetătorii au găsit în rocile lunare şi cristale dintr-un mineral numit zircon, care erau mult mai vechi, ridicând astfel îndoieli cu privire la presupusa vârstă a Lunii.
În studiul lor, Francis Nimmo, Thorsten Kleine şi Alessandro Morbidelli sugerează că Luna are o vârstă cuprinsă între 4,43 miliarde şi 4,53 miliarde de ani. Ei menţionează faptul că această explicaţie se potriveşte mai bine cu modelele dinamice de formare a planetelor în Sistemul Solar.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
ChatGPT i-ar fi învățat pe utilizatori să producă arme biologice și substanțe toxice. Răspunsurile periculoase care au alarmat experții
ChatGPT ar fi furnizat unor utilizatori explicații detaliate despre producerea unor arme biologice și a unor substanțe t ...
-
Pământul ascunde un ciclu al distrugerii. Ce spun cercetătorii despre următoarea mare catastrofă
De la cutremure devastatoare la impacturi mortale cu asteroizi, cele mai mari dezastre ale planetei noastre ar avea mai ...
-
Ideologul lui Putin îl sfătuiește pe președintele Rusiei să trimită pe front elitele: 'Războiul sfânt ar putea să fie sfârșitul umanității'
Alexandr Dughin, cunoscut drept ideologul lui Vladimir Putin cere ca rușii care traiesc liniștiți, mai ales in Moscova, ...
-
Cifrele care au dus România direct pe primul loc în lume. Cât alcool consumă, în medie, un român
Romania ocupa primul loc intr-un clasament mondial privind consumul de alcool, cu o medie anuala de 17,1 litri de alcool ...
-
O nouă profeție: Apariția unor izvoare cu apă dulce lângă Marea Moartă alimentează dezbaterea dintre știință și interpretările biblice
Apariția unor bazine cu apa dulce și vegetație in apropierea Marii Moarte a atras atenția atat a cercetatorilor, cat și ...
-
Medicul Anthony Fauci a mințit despre originea COVID-19. Una zicea în public, alta credea în realitate, arată jurnalul declasificat al acestuia
Medicul Anthony Fauci este acuzat ca ar fi indus publicul in eroare in privința originii COVID-19, dupa ce insemnarile s ...
-
Seceta istorică pe Dunăre: O navă de croazieră cu 238 de oameni a eșuat în România. "Așteptăm să fim salvați"
Seceta severa care a coborat Dunarea la unul dintre cele mai mici debite din ultimele decenii incepe sa loveasca direct ...
-
Canicula e "pistol cu apă" pe lângă ce urmează în august 2026. Modelul de climă american nu se "pupă" cu cel european!
A trecut un weekend fara prea multe schimbari in ceea ce privește presupusul val de caldura estimat pentru mijlocul prim ...
-
Descoperire în Egiptul antic care reaprinde una dintre cele mai mari dezbateri biblice, privind Exodul
O echipa de arheologi a descoperit in Egipt ramașițele unei așezari vechi de aproximativ 3.600 de ani, datand dintr-o pe ...
-
Sam Altman spune că am ajuns în punctul singularității: „Acesta este momentul"
Directorul executiv al OpenAI susține ca am atins un punct in cursa inteligenței artificiale demn de romanele science-fi ...
-
Doi militari beți au furat o mașină blindată și s-au plimbat cu ea noaptea pe stradă, avariind mai multe automobile. Dimineața s-au întors în cazarmă
Doi militari din armata britanica, in stare de ebrietate, au furat o mașina blindata de 15 tone, de tip Bulldog, și au l ...
-
Infecțiile urinare revin mereu? Poate că tratezi simptomul, nu cauza
Arsura la urinare apare brusc, de obicei la ore nepotrivite. Mergi la farmacie, iei un antibiotic pe care il știi deja, ...
-
Veşti bune din Kazahstan: Decizia care scade presiunea asupra preţurilor combustibililor în România
Ministerul Energiei din Kazahstan a anuntat luni ca operatiunile de incarcare pe conducta Caspian Pipeline Consortium (C ...
-
Teroare în Paris: "Allah mi-a ordonat". Un bărbat a ieșit pe stradă cu două cuțite și a atacat femei la întâmplare, inclusiv o gravidă
Trei persoane, intre care și o femeie gravida, au fost ranite in Paris intr-un un atac cu cuțitul, luni, in jurul orei l ...
-
O criză energetică de proporții bate la poarta Europei: stocurile de gaze, la niveluri critice înainte de iarnă
Europa se indreapta spre sezonul rece cu rezerve de energie ingrijorator de reduse, pe fondul conflictelor din Orientul ...
-
Descoperire fără precedent: "Iliada" lui Homer a stat ascunsă aproape 2.000 de ani pe trupul unei mumii. Un fragment din războiul Troiei a ieșit la lumină
Arheologii care cercetau un mormant din epoca romana, in Egipt, au gasit pe trupul unei mumii un papirus sigilat cu vers ...
-
Marii finanțiști ai lumii au început să facă prognozele în funcție de "Super El-Nino": Va afecta omenirea pe toate planurile, nu doar prin temperaturile crescute
Intensificarea rapida a fenomenului meteorologic El Niño, combinata cu preturile mai mari ale energiei, ar putea ...
-
Ucraina și Europa aruncă în joc sistemul Freyja: Va deveni mai puternic decât sistemele americane Patriot, pe care le deține în prezent și România
Ucraina iși propune ca primul prototip funcțional al sistemului european de aparare antiracheta Freyja sa fie gata pana ...
-
Mișcări tectonice în lumea crypto: BitMart - unul dintre marile exchange-uri se închide, iar HTX este blocat în UE. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Doua dintre marile platforme de criptomonede sunt lovite simultan de decizii care pot afecta milioane de utilizatori. Bi ...
-
Epidemia de Ebola ia amploare. A fost depășit pragul de 3.000 de cazuri, în lipsa unui tratament pentru tulpina actuală
Epidemia de Ebola din Republica Democrata Congo continua sa ia amploare, depașind pragul de 3.000 de cazuri confirmate ș ...
-
Microsoft pregătește o lovitură pentru Windows piratat. Cum vrea să oprească una dintre cele mai cunoscute metode de activare ale sistemului
Una dintre cele mai cunoscute metode de activare neoficiala a Windows ar putea deveni mult mai greu de folosit. Microsof ...
-
Armata Română a cheltuit o sumă importantă pentru doborârea celor trei drone. O singură rachetă costă 400.000 de dolari
Armata Romaniei a cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro in doar trei zile pentru doborarea a trei drone rusești care ...
-
Scaunele din ratan - diferențele care contează înainte de cumpărare
Ai pus un scaun din ratan in sufragerie și acum te intrebi daca peste doi ani va parea la fel de deplasat ca un tablou c ...
-
Doi frați s-au înecat într-un râu din Neamț în timp ce încercau să-și salveze sora de 6 ani
Doi frați, in varsta de 12 și 15 ani, au murit inecați duminica, 26 iulie, in raul Moldova din județul Neamț. Cei doi ba ...
-
Șobolanii invadează mai multe zone din Capitală. O locuitoare s-a trezit cu el în casă după ce a intrat prin vasul de la toaletă
Șobolanii sunt semnalați tot mai des in mai multe zone din București, de la spațiile dintre blocuri pana in interiorul l ...
-
Monofazic vs trifazic: cum alegi echipamentele HoReCa potrivite
Monofazic vs trifazic este o comparație esențiala atunci cand alegi echipamente electrice pentru un restaurant, o cafene ...
-
Planul secret de clonare a boilor în laborator: legătura mai puțin știută cu Zeul Pământului
Pe campiile de mare altitudine ale Tibetului, inconjurate de munți inzapeziți și batute de vanturi aspre, oamenii de ști ...
-
Gigi Becali are deja soluții în caz că va fi implementat euro digital. "Folosesc portofelul soției sau al nepoților"
Uniunea Europeana vrea introducerea euro digital la 1 ianuarie 2027, la 25 de ani de la intrarea in circulație a bancnot ...
-
Omul care investește milioane pentru a rămâne tânăr anunță un nou experiment controversat: „M-am clonat... ca nou-născut"
Antreprenorul american Bryan Johnson, cunoscut pentru investițiile sale in tehnologii destinate prelungirii vieții, afir ...
-
Tot mai mulți oameni se tem că nu mai pot lucra fără AI. Psiholog: „Aici apare adevărata problemă"
Inteligența artificiala a devenit, aproape peste noapte, un instrument de lucru indispensabil pentru studenți și profesi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu