Donald Trump nu vrea să mai audă de Musk. Se gândește să-și vândă Tesla și refuză să vorbească cu fostul său prieten
Postat la: 07.06.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Donald Trump este gata să-și vândă Tesla roșie pe care a achiziționat-o în luna martie atunci când a dorit să-și arate sprijinul față de compania lui Elon Musk. Informația fost făcută publică de un oficial de la Casa Albă. Președintele SUA și cel mai bogat om din lume și-au încheiat colaborarea, iar de atunci se critică reciproc. Trump vrea chir să scape de Tesla pe care o deține și care este parcată de săptămâni întregi la Casa Albă.
În urmă cu aproape 4 luni, Trump a testat mașina chiar în fața Casei Albe, iar în final a cumpărat sedan roșu. La acel moment, Tesla se confrunta cu critici din cauza implicării miliardarului Musk în susținerea agendei politice a președintelui, iaar acesta a dorit să-și arate susținerea pentru prietenul său. În urma confruntării cu Elon Musk, Donald Trump a declarat: „A înnebunit complet", potrivit ABC News.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, nu are în program o convorbire telefonică cu Elon Musk: acest lucru a fost dezvăluit de o sursă din Casa Albă. Președintele SUA a spus apoi că miliardarul „vrea să vorbească cu el", dar că el „nu este interesat". Elon Musk a pierdut 33 de miliarde de dolari din averea sa netă într-o singură zi, după cearta aprinsă cu Trump. Informația a fost publicată de Bloomberg Billionaire Index.
Patronul Tesla este în continuare, de departe, cea mai bogată persoană din lume, cu o avere netă de 335 de miliarde de dolari, dar, așa cum subliniază Bloomberg, aceasta este una dintre cele mai mari pierderi din istorie, scrie ANSA. Colaborarea dintre cei doi s-a încheiat săptămâna trecută. După plecarea de la Casa Albă, Musk a început să-l critice pe președintele american mai ales planul său fiscal. Replica nu întârziat să apară, Donald Trump spunând că este „dezamăgit" de omul de afaceri
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cel mai mare supercomputer inspirat de creierul uman va fi folosit de AI în cercetarea medicală pentru dezvoltarea de tratamente revolutionare
Compania de tehnologie SpiNNcloud a incheiat un parteneriat cu Universitatea din Leipzig pentru livrarea celui mai mare ...
-
"Lebedele Albe" - uriașele bombardiere strategice rusești Tu-160 - și-au făcut debutul în războiul din Ucraina
Pana la jumatatea lunii iunie, formidabilele bombardiere grele rusești Tupolev Tu-160, adesea numite „Lebede Albe" ...
-
Ucrainienii constată că Rusia își epuizează stocul de armament din era sovietică. Abia acum intra in lupta tehnologia modernă, anunță analistii occidentali
Rusia și-a epuizat vastele stocuri de armament din era sovietica in timpul invaziei pe scara larga a Ucrainei, fluxul de ...
-
Piedone transmite un mesaj secret ca sa fie lasat in pace si sa nu intre iar la zdup: "Nu mă interesează să candidez la Primăria Capitalei"
Cristian Popescu Piedone s-a prezentat miercuri la secția de poliție din Bragadiru, pentru a semna controlul judiciar. M ...
-
Mega-cutremur în Rusia: A provocat un tsunami. Japonia este în stare de alertă și se așteaptă să fie lovită
Un cutremur cu magnitudinea de 8,7 a lovit miercuri peninsula Kamchatka din Extremul Orient al Rusiei, generand un tsuna ...
-
Copilul-salamandră: cum a ucis un băiețel de numai un an o cobră care îl atacase în timp ce se juca
Un copil de doar un an din India a trecut printr-o situație neobișnuita cu deznodamant fericit, dupa ce a mușcat mortal ...
-
Lovitura de teatru: Donald Trump a prezentat o nouă versiune în privința legăturii cu Epstein
Presedintele american Donald Trump a prezentat o noua versiune a rupturii sale cu Jeffrey Epstein, sustinand ca litigiul ...
-
Selly face o nouă stațiune la mare, Nibiru, cu cel mai mare club de noapte din lume: Declinul litoralului românesc nu mai poate fi ascuns, e vizibil și accelerat
Andrei Șelaru a anunțat lansarea Nibiru, o noua stațiune pe litoralul romanesc, intre Costinești și Tuzla, acolo unde ar ...
-
Mounjaro poate dubla riscul de apariție a bolilor oculare diabetice la persoanele deja expuse riscului
Tirzepatida, medicamentul popular pentru diabet comercializat sub denumirea de Mounjaro și Zepbound, dubleaza riscul de ...
-
Avantajele colaborării cu un laborator de tehnică dentară de top
Tehnologia dentara a evoluat semnificativ in ultimii ani, contribuind la imbunatațirea calitații ingrijirii stomatologic ...
-
Adevărul despre vaccinul COVID: Cât de mult bine si cat de mult rău a facut in realitate si cați oameni a omorât de fapt - Raportul care face lumină in marea afacere Big Pharma
Un nou studiu releva ca presiune asupra oamenilor sa se vaccineze nu a avut o justificare medicala, in conditiile in car ...
-
S-a descoperit ca glutenul e principalul vinovat pentru apariția depresiei, anxietății și chiar a schizofreniei sau demenței
Alimentele de baza din dieta occidentala, precum painea și pastele, influențeaza sanatatea mintala. Potrivit unor experț ...
-
Ce fel de flori trimiți spune mai multe decât 10 mesaje pe WhatsApp. Ghidul sincerității florale și al gafelor elegante pe care să le eviți
Exista mesaje care se scriu cu degetul mare și mesaje care se trimit cu tulpina lunga și parfum subtil. Bunaoara, vorbim ...
-
Descoperire fără precedent in genetică: Un cod secret ascuns în organismul uman a fost găsit de cercetatori
Un grup de cercetatori de la Universitațile Kyoto, Japonia, și McGill Montreal, Canada, care a publicat un studiu amplu ...
-
Mai multe femei il acuză pe sociologul Marius Pieleanu, profesor la SNSPA, de abuz sexual și urmează să depună mărturie
Sociologul Marius Pieleanu, profesor la SNSPA acuzat de studente de abuz sexual, este subiectul unei noi investigații. M ...
-
Ziceau ca e Teoria Conspiratiei: Rezerviștii din 2 județe ale României vor fi chemați la exerciții și antrenamente pentru apărare
Statul Major al Apararii organizeaza, in perioada 15-19 septembrie, in județele Sibiu și Mureș, exercițiul de antrenamen ...
-
O doctoriță care s-a implicat activ in campania de vaccinare din pandemie s-a sinucis în propria locuință
O femeie de 50 de ani, medic la Spitalul Militar din Iasi, a fost gasita spanzurata in locuinta sa din comuna ieseana Re ...
-
Regimul BoloDan bagă-n spital sărăcia. Românii cu venituri mici ii imbuibă pe afaceristii cu statul prin taxe aberante. Suntem singura tară din Europa care procedează astfel
De la 1 august 2025, prin primul pachet de reforme fiscale impuse de austeritatea regimului BoloDan, in categoriile care ...
-
Dacii nu au lăsat nimic scris. De unde știm care sunt cuvintele provenite din limba lor? Exista si teoria că daca a fost la originea limbii latine
În structura limbii romane, o limba fundamental latina, se ascunde o enigma care a fascinat și a divizat generații ...
-
Păcănele cu risc ridicat sau redus - ce ar trebui să încerce începătorii?
Pentru cei care fac primii pași in cazinourile virtuale de pe telefon - fie ca vine din curiozitatea de a explora o noua ...
-
O „navă extraterestră ostilă" se apropie de Pământ. Ce spun cercetătorii despre obiectul interstelar controversat
Un misterios obiect intergalactic ar putea fi, in realitate, o nava spațiala extraterestra „ostila" care ar urma s ...
-
A fost Soarele parte dintr-un duo stelar? O ipoteză care reconfigurează începuturile sistemului nostru solar
Majoritatea stelelor se nasc in sisteme binare. Și atunci, de ce ar fi Soarele nostru o excepție? - o intrebare aparent ...
-
Mister cosmic. Construiește China cel mai mare telescop din lume?
Astronomii americani investigheaza un nou indiciu privind ambițiile științifice ale Chinei: o structura cu diametrul de ...
-
Profit incredibil dintr-un portofel Bitcoin: L-a făcut miliardar după 14 ani. Cu ce sumă a cumpărat initial cryptomonede
Un cont de Bitcoin a vandut criptomonede cumparate inițial cu doar 54.000 de dolari pentru incredibila suma de 9,5 milia ...
-
Premieră științifică la CERN: Fizicienii creează primul cubit din antimaterie. De ce este important acest fapt
Cercetatorii de la CERN au reușit o performanța istorica in fizica particulelor. Mai exact, au creat primul „cubit ...
-
Microplasticele au fost descoperite chiar și în oasele corpului. Cum ne afectează sănătatea pe termen lung
Am putea consuma pana la 52.000 de microplastice pe an. Fie ca sunt ingerate prin alimentele pe care le consumam, prin l ...
-
DNA îl face "zob si zdup" pe Anastasiu: A făcut denunț și a beneficiat de prevederi legale. Ar fi ajuns la "mititica"!
DNA intervine dupa ce vicepremierul Dragoș Anastasiu a negat ca ar fi depus un denunț pe numele inspectoarei ANAF pe car ...
-
Albedo-ul Pământului s-a prăbușit cu 88,9% în 4 luni. Urmează o perioadă de catastrofe naturale in special in emisfera sudică
Albedoul este o masura a cat de multa radiație solara reflecta o suprafața. Potrivit datelor din satelit NASA CERES (ian ...
-
Inteligența artificială a creat o „hartă" moleculară care ar putea ajuta sistemul imunitar să distrugă cancerul
Un nou tip de arma impotriva cancerului vine dintr-un loc neașteptat: algoritmii. Folosind inteligența artificiala, o ec ...
-
China se teme de puterea Inteligenței Artificiale: într-un gest rar vrea o înțelegere cu SUA
Premierul chinez Li Qiang a cerut sambata o conciliere intre dezvoltarea inteligentei artificiale (AI) si riscurile aces ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu