Estimări oficiale de la Guvern, fix în prag de iarnă: Cât vor crește facturile la energie în următoarea perioadă
Postat la: 01.11.2026 |
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor plătite de consumatorii casnici pentru energia electrică, în perioada următoare, cu valori cuprinse între 10% şi 22%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Acesta spune că, în condiţiile menţinerii plafonării preţului la gazele naturale, facturile consumatorilor casnici pentru această utilitate ar trebui să fie la nivelul anului trecut.
"Pe partea de energie electrică, există, în momentul de faţă, o creştere a preţurilor care este vizibilă pe site-ul ANRE-ului, adică, acolo unde se pun ofertele. Ofertele care sunt făcute de diverşi furnizori se plasează pe această platformă, a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, iar, în momentul de faţă, aceste oferte sunt mai mari, ceea ce înseamnă că, probabil, multe contracte individual încheiate între furnizori şi consumatori au aceste oferte pe care le vedem noi, ele devin şi preţuri în contract. Şi ca atare, da, discutăm de o creştere a preţurilor la energie electrică pentru consumatorii casnici", a afirmat ministrul Energiei.
Acesta a explicat că, având în vedere preţurile care diferă de la un furnizor la altul şi aceste oferte publicate de ANRE, estimează majorări de facturi "undeva între 10 şi 20-22%", după cum arată în momentul de faţă, evoluţiile pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. În ceea ce priveşte facturile pentru consumatorii casnici la gaze naturale, ministrul Energiei aminteşte că preţul la gaz este în continuare plafonat, arătând că facturile nu ar trebui să fie mai mari decât anul trecut, în condiţiile aceluiaşi nivel al consumului.
"Dacă vorbim din perspectiva consumatorului casnic, adică ceea ce suntem fiecare dintre noi, trebuie să spunem că pentru gaze naturale, în momentul de faţă, avem o legislaţie care stabileşte ca până în 31 martie 2027, există un preţ administrativ care, la gazul natural produs în România, este vândut către companiile furnizoare. Asta înseamnă că preţul final ar trebui să fie similar cu ce am avut şi anul trecut. Adică, în mod normal, facturile n-ar trebui să fie mai mari, ţinând seama că preţul administrativ este mai mic decât preţul plafonat pe care îl aveam anul trecut", explică Dumitru Chisăliţă.
Ministrul Energiei afirmă că până la finalul acestui an capacitatea României de a stoca energie electrică va creşte cu 20 de procente. Dumitru Chisăliţă, care este expert în domeniul energiei, spune că se aşteaptă ca, în următorii doi ani, România să îşi dubleze capacitatea de stocare a energiei.
"Până la sfârşitul anului, din punctul meu de vedere, vom mai creşte cu încă 20% faţă de ceea ce avem şi, în acelaşi timp, în 2027, respectiv în 2028, eu mă aştept la o dublare a capacităţii de stocare faţă de ceea ce există în momentul de faţă, ţinând seama de fondurile care există în momentul de faţă, dar şi de interesul care există în momentul de faţă, în piaţă, pe această linie", a declarat ministrul energiei.
Potrivit acestuia, România şi-a crescut capacitaea de stocare în baterii în ultimii doi ani, însă nu se poate baza doar pe stocarea energiei verzi în baterii, ci are nevoie de un mix energetic. "Abordarea absolut normală, aşa cum a făcut-o şi bulgarii, era ca, poate nu neapărat în 2008, când am lansat legea privind dezvoltarea energiei regenerabile, fotovoltaice, eoliene, dar, cel puţin în 2014-2016, să fi mers în paralel, practic, producerea de energie cu această stocare. Noi, practic, dacă vreţi, am constatat utilitatea stocării de doi ani de zile, când au început multiple planuri şi multiple proiecte pe această stocare", adaugă Dumitru Chisăliţă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Fostul strateg al Casei Albe prezice un scenariu sumbru pentru Donald Trump: "Republicanii vor izbucni într-un război civil"
Steve Bannon, fostul strateg-șef al Casei Albe din timpul primului mandat al lui Donald Trump, prezice un scenariu sumbr ...
-
Schimbare de ton: Pentagonul le cere europenilor să-şi tempereze retorica la adresa Rusiei
Oficiali ai Pentagonului au cerut in ultimele saptamani mai multor tari membre NATO sa-si tempereze retorica privind ame ...
-
Alerta OMS: Bilanțul morților de Ebola numai din Congo a depășit pragul de 5.000
Numarul morților epidemiei de Ebola din Republica Democratica Congo a depașit 5.000, potrivit datelor guvernamentale pub ...
-
O carență aparent banală alimentară afectează memoria și provoca leziuni nervoase pe creier și in circulatia periferică
Uitarea frecventa a unor lucruri, dificultațile de concentrare sau momentele in care nu reușim sa gasim cuvantul potrivi ...
-
Un dinozaur rar, scos la vânzare pentru o avere: Scheletul lui Jodi a fost adjudecat cu 47,3 milioane de dolari
Un schelet aproape complet al unui Nanotyrannus, o ruda de dimensiuni mai mici a celebrului Tyrannosaurus rex, a fost va ...
-
Cercetătorii au rămas muți de ceea ce pot face ciorile. Experimentul care a dezvăluit o abilitate incredibilă pe care o au aceste păsări
Cercetatorii germani au demonstrat ca ciorile nu doar ca decid rapid, ci o fac cu o precizie uluitoare, lasand in urma a ...
-
Mărturisirea unui român din trupele speciale întors de pe frontul din Ucraina. Dezvăluiri despre experiența directă cu prizonierii ruși
Marturia emoționanta a unui roman cu pregatire in domeniul operațiunilor speciale ofera o privire directa și nefiltrata ...
-
Veste proastă pentru românii care comandă de pe Temu și Shein. De azi se aplică noi taxe în UE. Ce estimări de încasare sunt după această decizie
Taxele impuse de Uniunea Europeana coletelor de mica valoare provenite din comertul electronic, care afecteaza in specia ...
-
Breaking News de la FBI: A fost identificată țara din spatele loviturii-mamut date platformei Binance. Ce se întâmplă cu fondurile utilizatorilor
Politia federala americana (FBI) a acuzat oficial, sambata, Coreea de Nord de furtul record de 6,3 miliarde de dolari pr ...
-
Invenția revoluționară care va lua locul hârtiei igienice câștigă teren în tot mai multe case și e pe cale să dispară din magazine definitiv
Hartia igienica ar putea deveni in curand de domeniul trecutului, pe masura ce o alternativa moderna bazata pe curațarea ...
-
Coreea de Nord a testat arma care dizolvă pământul pe o suprafață cât 20 de terenuri de fotbal puse unul lângă altul
Coreea de Nord a testat focoase cu submunitie de mare putere, prin fragmentare, pentru ca armata sa sa poata „util ...
-
Lăcomia celui mai bogat om din lume: S-a aflat motivul ascuns pentru care Elon Musk a închis Starlink pentru Ucraina
Ucraina risca sa piarda unul dintre cele mai importante avantaje militare in razboiul cu Rusia: accesul la rețeaua de sa ...
-
O creatură cu ochii în interiorul capului transparent a fost filmată în Oceanul Pacific. Imagini ca de pe o altă planetă VIDEO
Peștele Macropinna microstoma, cunoscut și sub numele de „barreleye", a fost surprins de camerele cercetatorilor d ...
-
Bebelușii "suverani" din SUA. Părinții plătesc pentru a-și crește copiii fără acte ca să scape de sub controlul digital. Ce se întâmplă în România
O mișcare controversata caștiga vizibilitate pe rețelele sociale din Statele Unite. Tot mai mulți influenceri promoveaza ...
-
Un nou studiu dezvăluie rezultate surprinzătoare: Ce se întâmplă cu creierul când mănânci arahide în fiecare zi
Un studiu științific recent arata ca un consum zilnic de arahide ar putea imbunatați raspunsul creierului la insulina in ...
-
Relatarea scrisă a învierii lui Isus a fost identificată într-un manuscris vechi de 2.000 de ani
Biblia spune ca Isus a fost rastignit, a inviat din morți in a treia zi și le-a aparut urmașilor sai cu aproape 2.000 de ...
-
„A sosit momentul să acționăm" - Von der Leyen vrea să aducă Canada mai aproape de UE. Un parteneriat fără precedent, discutat la Montreal
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, propune un parteneriat mai strans intre UE și Canada, prin care stat ...
-
Chinezii au inventat și au testat arma care va schimba războaiele: Este imposibil de detectat, chiar și cu cele mai performante radare
Prima drona chineza de recunoaștere și atac de tip "stealth" (nedetectabila pe radar) și destinata operarii de pe nave, ...
-
O tânără a murit după ce a schimbat peste 270.000 de mesaje cu ChatGPT. A îndemnat-o să nu-și mai ia medicamentele
A schimbat peste 270.000 de mesaje cu ChatGPT, multe dintre acestea fiind intrebari despre efectele secundare ale unor m ...
-
Decizie majoră a administrației Trump: SUA au aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot către Ucraina
Departamentul de Stat al SUA a anuntat vineri ca a aprobat vanzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 catre Ucraina, pentru ...
-
Chef Scărlătescu dezvăluie marea țeapă din restaurante pe care românii plătesc sute de lei
Chef Florin Scarlatescu face dezvaluiri uluitoare despre una dintre cele mai scumpe și exclusiviste delicatese din gastr ...
-
Planul prin care 429 de comune ar putea să dispără de pe harta României
Guvernul intenționeaza sa comaseze localitațile cu o populație de maximum 1.500 de locuitori, deruland procesul in doua ...
-
Ce a discutat Trump cu Grok: Presedintele SUA a consultat inteligența artificială înainte de capturarea lui Maduro
Alesi democrati din Camera Reprezentantilor i-au cerut presedintelui american Donald Trump sa pastreze conversatiile sal ...
-
Româncă găsită moartă la Dublin - Comunitatea locală este în stare de șoc. Poliția face apel la martori
O romanca in varsta de 48 de ani a fost gasita moarta intr-o locuința din cartierul Finglas, din Dublin, iar poliția irl ...
-
Mărturie uimitoare din laborator: O inteligență artificială a început un experiment medical, apoi a spus "NU" în mijlocul intervenției
Un experiment medical uluitor, realizat complet de un sistem de inteligența artificiala, a avut loc in noaptea de 27 spr ...
-
Aceste creaturi minuscule distrug specii pe tot globul. Urmează să se îndrepte spre oameni. Faptul că temperatura corpului uman scade agravează problema
Din cauza incalzirii globale și a schimbarilor fiziologice ale omului, ciupercile invața sa infecteze oamenii mai eficie ...
-
Noi date despre cel mai mare furt de criptomonede: Coreea de Nord e în centrul cercului de suspecți pentru dispariția a 6,3 miliarde de dolari de la Binance
Firmele de analiza a tehnologiei blockchain au atribuit cel mai mare furt de criptovalute inregistrat vreodata unei unit ...
-
Românii îndură cel mai scump curent electric din UE, raportat la puterea de cumpărare. România a înregistrat și cea mai mare creștere de preț în 2026
În prima jumatate a anului 2026, prețurile medii ale energiei electrice pentru gospodariile din UE au scazut cu 2, ...
-
De ce elimină România „taxa Temu" de 25 RON pentru coletele non-UE și cu ce va fi înlocuită
Romania va elimina de la 1 noiembrie taxa de 25 de lei aplicata pentru fiecare colet care provine din afara Uniunii Euro ...
-
Scandal uriaș în Germania: nemții i-au construit Diavolului un monument
Un diavol inalt de 2,5 metri a fost amplasat chiar in piața istorica din fața primariei, la inceputul lunii octombrie. O ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu