Fermier român explică în cifre ce înseamnă, de fapt, Acordul UE-Mercosur: "Puiul pe care noi îl vindem este 18 lei pe kilogram, cel brazilian, congelat este undeva la 7 lei"
Postat la: 14.01.2026 |
Fermierii din România și alte țări ale Uniunii Europene sunt clar numulțumiți de acordul UE-Mercosur, de teamă că produsele mai ieftine din America de Sud vor invada teritoriul european și le vor afecta grav producția locală.
Unii avertizează că piața românească ar putea fi invadată de carne importată la prețuri mult sub cele locale. Puiu Elisei, fermier român, a declarat, la Antena 3 CNN, că puiul din Brazilia ar putea ajunge în magazine la jumătate din prețul celui produs în România, însă doar congelat.
Fermierul a mai spus că acest acord reprezintă un pericol nu doar pentru fermieri, ci și pentru consumatorul român, pentru că produsele din țările Mercosur nu respectă standardele de calitate impuse de Uniunea Europeană.
„Este un pericol nu doar pentru fermieri, ci și pentru consumatorul român, pentru că eu aș vrea menționez aici că noi, producătorii din Uniunea Europeană, respectăm niște condiții stricte de bunăstare, biosecuritate, trasabilitate a produselor și vrem să chiar și dăm către consumatori, către piață, un produs verificat și de bună calitate. În Mercosur, țările de Mercosur, furajele care se administrează fermelor de animale sunt modificate genetic, ceea ce în Uniunea Europeană este interzis.
Pe de altă parte, se folosesc substanțe total interzise de zeci de ani în Uniunea Europeană, cum ar fi glifosatul pentru tratatul culturilor, ceea ce este cancerigen. Deci, Uniunea Europeană vorbește despre un green deal, despre o hrană curată, despre ferme bio, dar cu toate astea vrea să aducă în Uniunea Europeană produse murdare, produse neconforme.
Această procedură există în ziua de azi. Încă vin produse din afara Uniunii Europene și se etichetează ca produse românești", a declarat Puiu Elisei.
Puiu Elisei: „Nu putem să exportăm în Brazilia pentru că este o diferență foarte mare de preț"
Fermierul a mai atras atenția asupra faptului că producătorii români nu pot exporta în Brazilia din cauza diferențelor mari de preț. Pe cealaltă parte, produsele din țările Mercosur vor intra pe piața românească la costuri mult mai mici.
„Nu putem să exportăm în Brazilia pentru că este o diferență foarte mare de preț și nu avem cum să intrăm pe o asemenea piață. Cu siguranță, ei vor veni în România cu un preț foarte mic. Am făcut un calcul și puiul pe care noi îl vindem azi cu 18 lei pe kilogram, cel brazilian este undeva la 7 lei pe kilogram.
E clar că o parte din consumatori, sper că o parte foarte mică, vor cumpăra acest produs. Să nu uităm că puiul din Brazilia nu are cum să vină pe piață proaspăt, trebuie să fie congelat. Noi în o oră sau în două ore începem livrarea către abator a puilor, în noaptea asta, pe gerul asta, pentru că abatoarele în România funcționează noaptea ca la prima oră a dimineții, adică mâine dimineață, carnea să fie proaspătă pe tejghea. Ori brazilianul nu are cum să facă acest lucru.
El o va aduce congelată și consumatorul, care știe că un produs bun îl găsește doar de la un producător român, să sperăm că nu își va schimba gustul datorită prețului. Eu sper că lucrul ăsta va merge în continuare", a mai adăugat fermierul.
El a mai adăugat că diferența de preț ar putea influența comportamentul de cumpărare al unor consumatori.
„Văd în ultimii ani că consumatorul român se orientează către produsul local și produsul local românesc și acum, că va veni carne din Brazilia, sper să rămână aceeași preferință pentru că și noi vrem să ne protejăm afacerea. Să ne gândim la următorul scenariu: că în câțiva ani noi n-o să mai putem rezista și o să ieșim de pe piață, că închidem fermele. Și să știți că cine a ieșit din zootehnie nu știu dacă s-a mai întors în zootehnie.
Și atunci se întâmplă un fenomen, o pandemie în America de Sud, un război, ceva se întâmplă acolo și nu să ne mai poată furniza carne de pui. Atunci noi de unde mai cumpărăm carne de pui? Să nu ne uităm când a fost pandemia de gripă acum câțiva ani, rafturile magazinelor erau goale și acolo se vedea producția românească. Ori producția românească la momentul ăsta nu este o producție abundentă, să avem mai mult decât am putea să mâncăm.
Așa că noi, să zic eu, strategic pentru Strategia Națională Alimentară a României, noi ar trebui să ținem cât mai mult de către producătorii români, chiar dacă prețurile sunt un pic mai mari și asta cu siguranță cauzate de impunerile care ne sunt de la Uniunea Europeană.
Spuneam adineauri despre glifosat sau despre plantele modificate genetic. Sunt vreo 15 mii de procese pentru că produce cancer. De ce să cumpărăm noi soia din Brazilia sau Argentina, modificată genetic, când noi am putea să o producem în România cu producție mare și foarte bună la hectar, dar nu ni se permite să cultivăm modificat genetic", a declarat fermierul român.
Uniunea Europeană are prevăzută pentru 17 ianuarie semnarea acordului comercial cu Mercosur, un pas decisiv pentru crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume, după mai bine de un sfert de secol de negocieri şi blocaje, şi care va permite celor două părţi să îşi diversifice alianţele, în faţa derivei protecţioniste a Statelor Unite.
Acordul va permite eliminarea taxelor pentru 91% din exporturile UE în Mercosur şi pentru 92% din vânzările sud-americane spre Europa, ceea ce se traduce printr-un economie anuală estimată la 4 miliarde euro pentru companiile europene.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Pentagonul face publice noi dosare senzaționale despre OZN-uri - cadavre extraterestre și nave aeriene în formă de ou
Documente clasificate ale Pentagonului au dezvaluit o declarație șocanta a unui martor ocular, care susține ca autoritaț ...
-
Stresul și anxietatea în viața de zi cu zi: pași mici pentru mai mult echilibru
Dimineața abia incepe, dar mintea ta a trecut deja prin conversația de ieri, sarcinile de la serviciu și cateva scenarii ...
-
Jurassic World - Camp Cretaceous: În episodul 9 din sezonul 5 apare o scenă lesbi de animație destinată copiilor
Un serial de animație extrem de vizualizat de copii - Jurassic World - Camp Cretaceous prezinta aventurile unor puștani ...
-
O simulare de tsunami în Marea Neagră în urma unui cutremur de adancime arată cum e sters Bucurestiul de pe hartă VIDEO
Ceea ce vedeti in video-ul alaturat este o simulare de tsunami in Marea Neagra, aparut in urma unui cutremuri de adancim ...
-
Răspunsul AI la întrebarea: "De ce sunt din ce în ce mai mulți proști pe Planetă?"
Am intrebat un AI bun de ce pare ca planeta se prostește. Raspunsul il cam știm toți, dar mi se pare ca l-a structurat i ...
-
Regulile evaluărilor medicale pentru obținerea permisului de conducere se schimbă radical din noiembrie
Regulile dupa care se desfașoara evaluarilor medicale aferente dobandirii sau reinnoirii permisului de conducere se schi ...
-
Imprimante UV & Ecosolvent: ce rol au în realizarea materialelor publicitare moderne
Producția publicitara presupune astazi mult mai mult decat realizarea unor bannere sau autocolante. Magazinele, restaura ...
-
Aproape 1.000 de arestări în Franța, după confruntările dintre protestatari și poliție. 70.000 de membri ai forțelor de ordine, mobilizați
Aproape 1.000 de persoane au fost arestate in Franța, dupa protestele la care au participat peste 400.000 de oameni. Aut ...
-
Europa fierbe sub presiunea protestelor: „Discrepanțe dintre bogați și săraci s-au adâncit, iar guvernele au aplicat cu cinism creșteri de taxe fără să se gândească la consecințe"
În ultimele doua saptamani, mai multe țari europene s-au confruntat cu proteste violente care au degenerat de mult ...
-
Vânătăile suspecte de pe corpul lui Trump se extind și pe față, alimentând speculațiile privind starea sa de sănătate
Președintele american a fost fotografiat cu o vanataie la tampla stanga, pe langa cele vizibile de mai mult timp pe main ...
-
Netanyahu publică o imagine generată de AI cu o explozie atomică deasupra Tel Avivului. Zeci de mii de israelieni din diaspora se întorc în țară pentru a vota împotriva lui
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a publicat duminica, 25 octombrie, o imagine generata cu ajutorul inteligenței ar ...
-
Elon Musk acuză Ucraina de încălcarea condiţiilor de utilizare ale Starlink: "Dacă Starlink ar fi dezactivat, linia frontului ucrainean s-ar prăbuşi imediat"
Magnatul american din domeniul tehnologiei Elon Musk, seful SpaceX, a acuzat Ucraina ca a incalcat conditiile de utiliza ...
-
Când îngrijirea acasă a unui părinte cu demență devine prea grea
Puțini oameni sunt pregatiți pentru momentul in care un parinte incepe sa uite drumul spre casa, numele nepoților sau da ...
-
Arată ca un nor uriaș, dar ar putea deveni una dintre cele mai neobișnuite clădiri din Europa
Un zgarie-nori impresionant, care seamana cu un nor „plutitor", ar putea fi construit intr-o destinație turistica ...
-
Între tradiția satului și ritmul orașului: cum se organizează astăzi o înmormântare în Domnești
Domnești este una dintre comunele din Ilfov care s-au schimbat cel mai mult in ultimii ani. Pe langa casele vechi cu cur ...
-
Misterul crăpăturilor de pe Lună. Cum au explicat cercetătorii apariția miilor de falii
Luna iși reduce treptat dimensiunile pe masura ce interiorul sau se racește, iar cercetatorii au identificat mii de fisu ...
-
Dezastrul anuntat: Metroul spre Otopeni ar putea fi gata abia în 2032 chiar și în cel mai optimist scenariu
Dupa lansarea primei „cartițe" pentru saparea tunelurilor pe secțiunea Tokyo-Aeroportul Otopeni a Magistralei 6 de ...
-
Câte persoane au trecut granițele României, după ce moldovenii au luat cu asalt punctele de trecere Sculeni și Albița
Aproape 95.000 de persoane au traversat frontiera Romaniei in ultimele 24 de ore. În același interval de timp, pol ...
-
Predicțiile celui supranumit "Nostradamus al Americii" - "Lumea se îndreaptă spre dezastru"
John Hogue, un autor cunoscut pentru interpretarile sale asupra profețiilor lui Nostradamus, susține ca lumea s-ar putea ...
-
Doar șase state din lume garantează bătrâneți sigure în fața crizei financiare. Raportul care anunță rescrierea regulilor de pensionare pentru două treimi din planetă
Sistemele globale de pensii au intrat oficial intr-o zodie a colapsului financiar, strivite de o dubla presiune: speranț ...
-
Incident de securitate absolut în SUA: Un obiect zburător neidentificat de formă triunghiulară a sfidat radarele Pentagonului
Doi observatori militari de rang inalt afirma ca au vazut un obiect triunghiular negru misterios zburand cu o viteza ext ...
-
Panică la IPJ Alba Iulia. Un bărbat înarmat cu o pușcă și o grenadă a intrat peste ofițerul de serviciu. Ce a cerut l-a surprins și pe polițist
Un barbat in varsta de 43 de ani, din municipiul Alba Iulia, a provocat momente de panica extrema sambata seara, 24 octo ...
-
Cercetătorii au descoperit de ce prostata bărbaților se mărește odată cu vârsta și ce se poate face
Oamenii de știința au descoperit un subtip distinct de celula in prostata și ar putea ajuta la rezolvarea misterului de ...
-
„Noapte înstelată", capodopera lui Van Gogh, ascunde un mister vechi de peste un secol. Ce au descoperit cercetătorii
Cercetatorii cred ca au reușit sa identifice cu exactitate cerul nocturn reprezentat in celebrul tablou „Noapte in ...
-
O studentă a abandonat facultatea după ce a fost violată de două ori de Alexandru Toader. Alte șase victime în dosarul în care profesorul e acuzat de 11 infracțiuni
Șapte femei sunt victime in dosarul in care Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, este acuzat de fapt ...
-
Florian Coldea devine patron unic la Strategic Assets după plecarea generalului Dumitru Cocoru. Firma are o marjă de profit de 48% cu doar 2 angajați
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul in rezerva Florian Coldea, a devenit proprietarul exclusiv al compani ...
-
Controversat om de afaceri bulgar, executat cu un glonț în cap în propria casă. Poliția a prins deja trei suspecți. Care ar fi fost motivul asasinatului
Controversatul fost europarlamentar și om de afaceri bulgar Slavi Binev a fost impușcat mortal in propria locuința din d ...
-
Un bărbat a murit în timp ce se afla la funeraliile unui prieten. Ce s-a întâmplat când a mers să viziteze mormântul tatălui său
Un barbat in varsta de 48 de ani din Brazilia și-a pierdut viața intr-un mod cu totul neobișnuit, chiar in timpul ceremo ...
-
Un bărbat și o femeie din Capitală, acuzați că au răpit doi nou-născuți. Cine este mama copiilor
Un cuplu de romani care traia in Italia a vrut sa ia gemenii unei femei de cetațenie indoneziana, pe care o angajasera s ...
-
Alexandru Toader folosea notele și examenele ca monedă de schimb pentru abordarea și constrângerea studentelor
Lectorul Alexandru Florin Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a fost arestat preventiv pentru 30 ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu