Maitreyi îl întâlnește mai târziu pe Mircea Eliade și află toate informațiile despre romanul de dragoste dedicat ei

Postat la: 28.10.2024 |

După ce este dat afară din casă, părinții descoperind povestea de iubire dintre cei doi tineri, Eliade, îndurerat, se retrage în Himalaia, bucurându-se de frumusețea locurilor, cutreierînd pădurile și gândind la dragostea pierdută (ceea ce nu-l împiedică să aibă un interludiu lirico-trupesc cu o tînără ce cuteriera India în căutarea absolutului.)

Revine la Calcutta în decembrie 1931, dar se hotărăște să se întoarcă în România pentru serviciul militar. Revenit în țară, amintirea dragostei pentru Maitreyi nu-i dă pace și, atunci când află despre un concurs de roman inedit, se hotărăște să aștearnă pe hîrtie tot ce se întîmplase la Calcutta, fericirea și suferința deopotrivă. A schimbat numele personajelor, dar a lăsat așa cum erau adresele, numerele de telefon. Nici măcar o clipă nu se gândește că, lăsând neschimbat numele eroinei, Maitreyi, comitea o gravă indiscreție.

Ce s-ar fi întâmplat dacă cineva din Calcutta ar fi citit romanul? Societatea indiană era cu totul altfel decât cea europeană. Fără îndoială, Maitreyi și întreaga ei familie și-ar fi pierdut locul în înalta societate. Mai mult, dedicația de la începutul romanului nu lasă loc de nicio îndoială: "Îți mai amintești de mine, Maitreyi? Și dacă da, ai putut să mă ierți?"

Romanul cîștigă premiul și este publicat în România, în 1933. Primirea sa este mai mult decât entuziastă. Cunoscuți critici, istorici literari și scriitori se întrec în laude - Poem al iubirii, exotic, original, descrie un miracol al iubirii, iar cuplul de îndrăgostiți este așezat alături de marile cupluri de iubire: Tristan și Isolda, Paul et Virginie. Cartea a fost tradusă în italiană, germană, spaniolă, catalană; Cea mai cunoscută versiune a fost cea franceză din 1950.

Maitreyi află în treacăt despre carte, atunci când tatăl ei, profesorul Dasgupta, întors dintr-o călătorie prin Europa, îi spune că Eliade a publicat o carte pe care i-a dedicat-o. Mai tîrziu, după 1953, cînd ea însăși călătorește prin Europa, se întâlnește cu oameni care, aflîndu-i numele, îi spun că o cunosc dintr-un roman și îl știu pe Mircea Eliade. Dar cei doi nu se întîlnesc. Abia în 1972, ea află de la sanscritologul român Sergiu George, aflat la Calcutta, în cadrul unei vizite în India, amănunte despre romanul Maitreyi și conținutul acestuia în ceea ce o privește. Greu de descris sentimentele ce o cuprind aflînd de descrierea scenelor pasionale, de vizitele pe care ea le făcea noaptea iubitului ei.

Furie imensă! De ce minte? Nu au existat vizite nocturne. Nu au fost decât mîngîieri, pasionate, este adevărat, vorbe și promisiuni. Dincolo de indignare, Maitreyi este cuprinsă de nostalgie la amintirea iubirii din tinerețe. S-a stins flacăra dragostei? Se pare că nu. O primă reacție, un răspuns este un volum de poeme apărut la sfârșitul anului 1972, intitulat "Raze de soare", poeme de dragoste pentru cel de odinioară.

Dar respectabila doamnă în vîrstă de 58 de ani, iubită de familie - soț, copii, nepoți - simte că nu va avea liniște pînă nu se va întâlni cu el, pînă cînd nu vor discuta și va afla de ce a scris așa cum a scris despre ea. Se agită și reușește, în 1973, să aranjeze o serie de conferințe despre Rabindranath Tagore la Universitatea din Chicago, unde Mircea Eliade, savant renumit, era profesor.

Trecuseră 42 de ani. Întâlnirea este menționată în treacăt de Mircea Eliade în jurnalul său și descrisă de Maitreyi în cartea pe care o va publica mai târziu. Eliade îi spune că romanul nu este pe deplin autobiografic, o mare parte este ficțiune, fantezie, deci scenele de dragoste cu ea nu au fost scrise cu intenția de a o pune într-o situație neplăcută. Îi promite că varianta în limba engleză nu vă apărea decât după moartea ei.

La sfârșitul anului, la invitația Uniunii Scriitorilor, poeta vizitează România. Are diverse întâlniri și face o vizită mamei și surorii lui Mircea Eliade. La toate întrebările care i s-au pus în legătură cu pasiunea tinereții dă ca răspuns, la sfîrșit, un poem de dragoste.
Maitreyi se simte datoare, totuși, să spună și ea povestea lor. Așa că, în 1974, apare "Dragostea nu moare", roman care se bucură de succes și este premiat, în 1976, de Academia Națională Indiană de Literatură.

În anii aceia și în societatea indiană, este remarcabilă sinceritatea și curajul cu care descrie sentimentele puternice care au însuflețit-o pe adolescenta de atunci. Și reiese clar că iubirea ei nu a murit. Se spune că uneori, în dragoste, unul iubește și celălalt se lasă iubit. În 1993, după moartea lui Mircea Eliade, versiunea engleză a romanului a fost publicată de University of Chicago Press cu titlul "Bengal Nigths" (Nopți bengaleze), iar în 1994 au apărut împreună, la aceeași editură, cele două romane. Fiecare își spune povestea. Un impresionant duet al iubirii.