Miracolul turismului bulgaresc începe să dispară: românii care au mers în vacanță în țara vecină se întorc furioși și dezamăgiți
Postat la: 21.06.2025 |
Bulgaria a fost ani de zile una dintre cele mai la îndemână destinații pentru români, în condițiile în care prețul unui sejur în sezonul estival era mai ieftin aici chiar și cu 50% comparativ cu litoralul românesc.
Doar că, în ultimul an, prețurile au explodat și la vecinii de la Sud de Dunăre, pe fondul problemelor pe care le are economia acestei țări, dar și a crizei și a inflației care macină în ultimii ani economiile țărilor din Uniunea Europeană. Astfel, românii care au vrut să-și rezerve vacanța în stațiunile de pe litoralul bulgăresc au avut parte de o surpriză deloc plăcută. Oamenii au costatat cu stupoare că în unele cazuri prețul cazării în hotelurile bulgărești aproape s-a dublat în comparație cu vara anului 2024.
Printre cei care s-au văzut puși în fața acestei realități se numără și o tânără care își va petrece și în acest vacanța în Bulgaria, în aceeași stațiune, în același hotel și exact în aceleași condiții de confort ca și anul trecut. Doar că, spre surprinderea sa, prețurile au crescut cu peste 50%, deși pachetul de servicii turistice cumpărat este identic cu cel din 2024. Surprinsă, tânăra a postat pe un grup de Facebook rezervat românilor care își petrec vacanțele în Bulgaria.
„Mă frământă și pe mine o situație. Chiar atât de mult s-au scumpit prețurile peste tot în Bulgaria? Pun prețul plătit anul trecut, vs prețul plătit anul acesta, cam în aceiași perioadă (final de august). de fiecare dată am achiziționat early booking vacanțele... așa e peste tot? E vorba de hotelul Gergana, mergem deja a patra oară, nouă ne place, fiindcă e pe plajă și deși nu e wow, condițiile sunt bune, dar anul acesta prețul a fost foarte mare. Later edit: Da, sunt 6 nopți în 2024 vs 7 nopți 2025, dar prețul pe noapte e 157,8 în euro în 2024 vs 233,1 euro în 2025, diferența pe noapte, cam aceeași perioadă, copilul e mic sub 4 ani. Diferența e semnificativă!", a constatat ea.
Ceilalți internauți au încercat să găsească o explicație, însă mulți au admis că prețurile au crescut peste măsură și în Bulgaria, în ultimul an. Alții, însă, spun că prețurile ar fi rămas neschimbate, în cazul unor hoteluri. „Noi am luat din noiembrie în 2024 și 2025 și avem aceleași prețuri la Topola Skies", a scris cineva. „Poate copilul intră acum la adulți. Ce vârstă are?", a întrebat cineva. „Copilul împlinește 4 ani după sejur", a venit răspunsul.
„O rezervare e pe 6 nopți alta pe 7 nopți, o cameră e double cu vedere la mare și alta exclusiv cu vedere la mare. Deci chestii diferite", a încercat altul să găsească o explicație, deși era evident că prețul camerei a crescut oricum mult. „Întodeauna am avut cu vedere frontală la mare, am rezervat pe site-uri diferite. E o zi în plus, dar și așa sunt niște sute de euro în plus", a explicat autoarea postării inițiale, după ce explicase anterior că prețul unei camere identice a fost 157,8 în euro pe zi în 2024, iar în 2025 aceeași cameră costă pentru o zi 233 de euro.
„Ei trec la euro anul acesta și deja prețurile sunt calculate așa. Acesta este motivul creșterii prețurilor. Se lucrează deja in paralel leva și euro", a încercat altul să găsească o explicație plauzibilă. Alții au admis că prețurile au crescut și în Bulgaria. „Da, s-au scumpit suficient", a punctat laconic un internaut.
„S-au scumpit, dar contează și perioada. Noi am fost acum 3 ani 2 adulți cu 2 copii (1 an și 5 ani ) la Albena Laguna Garden all inclusiv 27 iunie - 3iulie - 550 euro. Acum 2 ani la Nisipurile de aur hotel Berlin 1-7 iulie Garden cu 880 euro. Anul trecut Albena Laguna Beach sejur de 7 nopți 8 zile - 1.120 euro 1-8 iulie. Și anul acesta 30 iunie-7 iulie Sol Nessebar Bay Mare - 1.350 euro", a scris altcineva.
„Nu merită banii aceștia. S-au dublat prețurile la unele hoteluri și faptul ca au dat cu var pe clădire și în câteva camere nu justifică creșterea prețurilor", a comentat altul. Alții spun că au avut experiențe asemănătoare și că prețurile au crescut serios într-un an, cu mai bine de 50%. „Prețuri prea pari pentru ce oferă unele hoteluri. Anul trecut am fost în Obzor la Blue Magic cu 900 de euro 5 nopți. Anul asta, fix aceiași perioadă - 1.480 de euro", a remarcat cineva.
„Enorm de scump peste tot", a punctat altul. „Într-adevăr s-au scumpit, dar față de România este ok", a observat altcineva. „S-au dublat. Nu se mai merită. Mai bine Grecia și Turcia", a scris un alt internaut. „Ce-am luat anul trecut la 1.200, acum este 1.700 cu tot cu reducere! Chiar au crescut prețurile", a confirmat altcineva. „Da, s-au scumpit toate! Eu fac comparație la restaurante, ce consumam anul trecut, anul ăsta costă aproape dublu!", a spus un alt membru al grupului.
„Da, anul acesta pe ultim moment prețurile sunt mult mai mari. Toate ofertele transmise clienților mei au fost peste așteptările lor. Aceeași întrebare am primit-o de la toți. Eu de exemplu mi-am luat vacanța în ianuarie cu 1.800 euro. Acum e 2.450 euro", a fost altă observație. I-a răspuns chiar autoarea postării care a pornit întreaga discuție.
„Noi am luat în decembrie de fiecare dată, tocmai pentru reducerea de early booking, dar se pare că peste tot prețurile s -au scumpit semnificativ. Între 2023 și 2024 nu a fost așa o mare diferență față de 2024 și 2025. E comod în Bulgaria pentru că mergem și cu câine și cu bunici. Mă rog, eu eram curioasă dacă doar la Gergana, dar văd că peste tot e semnificativ mai scump", a remarcat tânăra.
„Cam da, anul trecut am dat 1.400 de euro, iar anul acesta e 1.970 de euro", a venit altă confirmare. „Cu 1.300 mergi în Creta 2 adulți și un copil, e superbă Grecia!", a fost altă părere. „Anul trecut a costat 3.000 de euro la Reina, anul acesta 5.000 de euro, dar nu mai avem vedere la mare, tot 2 adulți și 3 copii", a punctat cineva. „Bulgaria se tot scumpește de 2 ani. Dar tot are oferte mai bune ca litoralul românesc", a fost altă părere.
Bulgaria se așteapta la o creștere cu circa 30% a prețurilor la cazări vara aceasta, iar discuțiile pe această temă au avut loc încă din februarie. Reprezentanţii industriei turismului de la Marea Neagră şi ministrul Turismului, Miroslav Borshosh, s-au întâlnit la Burgas și au discutat despre problema creșterii prețurilor. În cadrul întâlnirii, Ministrul Turismului a raportat o creştere de 10% - 20% a rezervărilor timpurii pentru 2025.
De asemenea, operatorul de turism Yanitsa Dineva a subliniat că creșterea prețurilor este în linie cu tendințele regionale, dând exemplul Turciei sau Greciei, cu scumpiri mai mari decât ale Bulgariei. Unul dintre subiectele dezbătute a fost crearea Fondului de garantare pentru protecţia Consumatorilor, o măsură cerută de UE, dar amânată de Bulgaria timp de aproape patru ani. Ministrul Borshosh a admis că există divergenţe de opinie privind Fondul, dar a subliniat că acestea vor fi rezolvate în următoarele trei luni.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine este femeia cu care generalul Dorin Ioniță ar fi avut o relație. Ce s-a întâmplat în orele de dinaintea morții sale
Generalul-locotenent in rezerva Dorin Ionița, fost comandant al Comandamentului Forțelor Întrunite „General ...
-
Șarpe anaconda de doi metri descoperit pe malul Dunării. Autoritățile încearcă să afle de unde a apărut reptila
O femeie in varsta de 66 de ani a avut parte de o surpriza neașteptata in timp ce se plimba pe malul Dunarii, in apropie ...
-
Dezvoltatorii ruși au folosit AI pentru a construi software dedicat dronelor kamikaze, susține Anthropic
O mica echipa de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta softwar ...
-
De ce este atât de greu să slăbești. Celulele imunitare ar putea păstra „memoria” obezității
Obezitatea ar putea lasa urme persistente in celulele imunitare din țesutul adipos. Aceste modificari au ingreunat pierd ...
-
Doi medici au fost arestaţi după decesul superstarului Giorgios Mazonakis într-o clinică anti-îmbătrânire
Doi medici au fost arestati in Grecia dupa decesul Giorgios Mazonakis in timpul unei proceduri de schimb plasmatic. Inci ...
-
Momente de groază în Franța! Un tren plin cu pasageri a deraiat: zeci de răniți și o tânără transportată de urgență cu elicopterul
Patruzeci si patru de persoane au fost ranite, vineri seara, in Normandia in urma deraierii unui tren regional care tran ...
-
De la asasinat economic la genocid: Efectele tăierilor lui Bolojan - românii mor în spitale! Situaţie gravă la Institutul de Neurologie
Alexandru Dimancea, medic specialist neurolog cu competenta in neuroradiologie interventionala la Institutul National de ...
-
iPhone 18, bateria și cipul care pot opri schimbarea anuală
Telefonul pe care il schimbi dupa doi ani nu devine inutil peste noapte. De obicei, bateria incepe sa cedeze prima, came ...
-
Mihai Căldăraru - „Omul Faptelor Bune" lansează Campania Umanitară „Salvăm mâncare. Hrănim oameni."
Într-o perioada in care inflația, șomajul și dificultațile legate de locuire apasa tot mai greu asupra familiilor ...
-
Cine au fost „diavolii texani", unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și raman una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunosc ...
-
General al Armatei Române, găsit împușcat în cap, în județul Prahova. Poliția, sesizată de cumnatul bărbatului
Generalul Dorin Ionița a fost gasit, vineri, 11 septembrie, impușcat in cap intr-un imobil pe care-l deține in localitat ...
-
Vezi ce fel de toamnă o să avem după El Nino și La Nina: Meteorologii au emis prognoza pe termen lung - nici pre rău, dar nici bine!
Administrația Naționala de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru urmatoarele patru saptamani. În prima parte a ...
-
De ce românii nu simt însă ieftinirile după ce inflația s-a prăbușit de la 10,85% la 6,2% în trei luni
Institutul National de Statistica a publicat in aceasta dimineata datele pentru august: rata anuala a inflatiei a cobora ...
-
Până în 2100, aproape 50% din teritoriul Pământului va fi arid. Care sunt zonele cele mai expuse?
Pe masura ce planeta se incalzește, unele dintre cele mai uscate regiuni ale lumii sunt așteptate sa devina și mai aride ...
-
Avertismentul Anthropic: Hackerii s-au boierit - lasă AI-ul să lucreze în locul lor
Anthropic a anunțat pe 10 septembrie ca a identificat și intrerupt mai multe utilizari despre care susține ca au fost ra ...
-
Planeta Mercur se micșorează mai mult decât se credea. Ce se întâmplă cu cea mai mică planetă din Sistemul Solar
Oamenii de știința de la Institutul de Cercetari Spațiale al Centrului Aerospațial German au raportat joi ca micșorarea ...
-
Puțin noroi, câștig pentru sănătate: Secretul unei imunități de fier ar putea fi sub tălpile noastre. Ce rol au microbii din sol
Un pic de pamant pe maini ar putea fi mai benefic decat pare. Cercetarile recente arata ca atingerea solului, a plantelo ...
-
Europa se confruntă cu diferențe majore între țări la rata sinuciderilor: Poziția surprinzătoare a României
În 2023, Romania a avut o rata standardizata de 8,3 decese prin sinucidere la 100.000 de locuitori, sub media Uniu ...
-
Risc redus de Parkinson la fumători: Un gaz toxic din fumul de țigară ar putea explica misterul
Fumatul este asociat cu numeroase riscuri grave pentru sanatate, insa exista o excepție surprinzatoare care ii nedumereș ...
-
Cercetătorii din interiorul laboratoarelor de AI sunt terifiați de ceea au creat: Au ajuns să le ceară șefilor să se oprească de urgență
Tot mai multi cercetatori de la OpenAI si Anthropic cer public incetinirea dezvoltarii inteligentei artificiale, avertiz ...
-
Rebelii Houthi au capturat un oraș-port strategic și se apropie de poarta care leagă Europa de Asia
Rebelii huthi din Yemen au capturat orasul-port strategic Mokha, situat la Marea Rosie, de la fortele proguvernamentale ...
-
Israelul a produs un cutremur major in Liban cu 1.100 de tone de explozibil: Au distrus un complex subteran al Hezbollah. S-a simțit ca un seism de peste 4 grade pe scara Richter
Armata israeliana a anunțat joi ca a distrus, cu ajutorul a aproximativ 1.100 de tone de explozibili, un complex subtera ...
-
Consiliul Europei cere verificare umană pentru conținutul creat cu AI
Materialele jurnalistice generate sau modificate semnificativ cu ajutorul inteligenței artificiale ar trebui verificate ...
-
Ce au pățit trei turiști care au urmat recomandările AI pentru a planifica excursia pe un munte de peste 4.300 de metri
Trei tineri au ajuns sa fie salvați de pe muntele Monte Shasta, dupa ce au folosit Gemini pentru a-și planifica ascensiu ...
-
Cinci metode prin care AI poate distruge omenirea în mai puțin de cinci ani. Ce urmează devine din ce în ce mai dificil de prezis pentru oameni, spun creatorii acesteia
S-ar putea sa mai fie doar cațiva ani pana cand inteligența artificiala scapata de sub control va distruge omenirea - ce ...
-
Veterani SAS și US Navy SEAL, acuzați că antrenează militari ruși în tabere secrete din Europa
Trupele britanice SAS și US Navy SEAL sunt acuzate ca ar antrena cetațeni și militari ruși in tabere secrete din Europa, ...
-
Homo sapiens nu e punctul culminant al evoluției, ci doar o etapă interimară
Biologia are un plafon fix, metabolic, caloric, de procesare. Ai nevoie de somn, de hrana, de o temperatura bine delimit ...
-
Moment istoric în lumea medicală: O femeie a născut un copil dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Povestea tragică din spatele procedurii
O femeie din Grecia in varsta de 54 de ani a nascut un copil conceput dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Naște ...
-
Noi cetățeni români au depus jurământul la București. Ceremonie organizată de Autoritatea Națională pentru Cetățenie
Evenimentul a fost gazduit de Camera de Comerț și Industrie din București și a fost organizat in contextul celebrarii Zi ...
-
Japonia folosește lupi-roboți în lupta împotriva urșilor: 13 morți și 200 de răniți în 2025. Peste 14.600 de animale au fost capturate și eutanasiate într-un an
În Japonia, conviețuirea cu urșii a provocat anul trecut nu mai puțin de 13 morți și 200 de raniți. Pentru a atenu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu