• Tweet

Pacienții cu boli cronice și handicap acuză că Guvernul României vrea să îi scoată de pe listele cu tratamente gratuite și ajutoare de la stat. Reforma are ca pretext alinierea la standarde internaționale în ceea ce priveșt definirea bolilor, însă pacienții acuză că foarte mulți din ei vor rămâne efectiv fără sprijin de la stat.

Măsura reală a unei civilizaţii nu se vede în PIB sau în graficele de creştere economică, ci în modul în care îşi tratează cetăţenii vulnerabili - copiii, vârstnicii şi bolnavii. În România, acest etalon moral pare să fi devenit, din nou, o simplă frază de discurs. În locul compasiunii şi al responsabilităţii, decidenţii au ales economia de hârtie şi eficienţa birocratică. În toamna anului 2025, Guvernul a adoptat Ordinul nr. 2300/1457/2025, care stabileşte noile criterii medico-psihosociale pentru încadrarea în grad de handicap. Oficial, scopul este de "aliniere la standardele internaţionale" şi "evaluarea funcţională a persoanei".

În realitate, mii de oameni cu boli cronice sau dizabilităţi se tem că vor fi "vindecaţi" din pix - adică radiaţi de pe listele de beneficiari prin simpla redefinire a handicapului. În loc să aducă mai multă echitate, reforma riscă să devină o operaţiune de cosmetizare statistică: numărul persoanelor cu dizabilităţi va scădea artificial, iar bugetul statului va "economisi" tocmai pe seama celor mai vulnerabili. Mulţi pacienţi cronici - bolnavi oncologici, neurologici, psihiatrici sau locomotori - pot pierde sprijinul financiar şi accesul la servicii sociale pentru că "nu îndeplinesc" noile criterii de severitate, deşi starea lor medicală nu s-a schimbat.

Această măsură vine într-un context paradoxal. În timp ce cetăţenii suportă unele dintre cele mai ridicate poveri fiscale din Uniunea Europeană, sistemul public de sănătate rămâne subfinanţat şi disfuncţional. Lipsesc medicamente esenţiale - fie pentru că sunt "prea scumpe", fie pentru că nu mai sunt rentabile economic. Serviciile de îngrijire paliativă şi asistenţă socială sunt aproape inexistente, iar multe familii sunt lăsate să se descurce singure cu suferinţa, dizabilitatea şi sărăcia. În schimb, alocările pentru pensii speciale, subvenţiile partidelor politice şi salariile din administraţia de vârf rămân intacte.

E o formă de cinism instituţional: statul îşi protejează privilegiile, dar "vindecă" bolnavii prin simpla modificare a unei anexe legislative. La final de 2025, România are la fel de multe structuri bugetare în subordinea ministerelor pe câte avea la începutul anului - dacă nu şi mai multe. Reforma s-a făcut doar în conferinţe de presă. În realitate, eficientizarea administrativă s-a blocat în propriile hârtii, iar oamenii obişnuiţi plătesc preţul incompetenţei celor care mimează schimbarea. Nu poţi vindeca o societate bolnavă de indiferenţă cu pixul unui birocrat. Poţi însă să-i redai demnitatea doar atunci când tratezi fiecare om - oricât de fragil - ca pe un cetăţean cu drepturi, nu ca pe o cheltuială bugetară.

Problemele fundamentale ale Ordinului 2300/1457/2025

1. Ignorarea standardelor internaţionale

Noul Ordin nu respectă Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii (ICF), elaborată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - documentul fundamental care defineşte, la nivel global, modul modern de evaluare a dizabilităţii (1).

În loc să adopte modelul biopsihosocial, care analizează impactul bolii asupra vieţii cotidiene, relaţiilor sociale şi participării comunitare, Ordinul menţine o viziune strict medicală, concentrată exclusiv pe diagnostic şi deficienţă.

Această abordare ignoră funcţionalitatea reală a persoanei şi contravine principiilor Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010 (2).

Această abordare nu doar că ignoră funcţionalitatea reală a persoanei, ci este şi economic ineficientă.

Modelul biopsihosocial, aplicat în majoritatea ţărilor europene, este cel mai cost-eficient: sprijinul acordat persoanelor pentru a trăi independent reduce internările repetate, costurile medicale şi necesitatea instituţionalizării.

Prin excluderea acestui model, România riscă creşterea costurilor bugetare prin:

1. acutizarea patologiilor cronice, cauzată de lipsa sprijinului adecvat;

2. creşterea numărului de internări prelungite în spitale, în lipsa unui suport social;

3. nevoia de instituţionalizare, de zece ori mai costisitoare decât o pensie de invaliditate sau un asistent personal.

Aşadar, măsura care pretinde că "economiseşte" fonduri riscă, în fapt, să genereze costuri mai mari şi să agraveze suferinţa celor afectaţi.

2. Încălcarea drepturilor omului

Ordinul nu creează un cadru normativ pentru deinstituţionalizare şi integrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilităţi psihosociale sau intelectuale.

România continuă să ignore hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), care au sancţionat statul pentru condiţiile degradante şi lipsa alternativelor comunitare oferite persoanelor internate în centre rezidenţiale (3).

În locul reformei reale a serviciilor, s-a preferat o reducere administrativă a numărului de beneficiari, sub pretextul "eficienţei".

3. Abandonarea celor fără ajutor

Noile criterii riscă să lase mii de persoane care nu se pot îngriji singure fără dreptul la asistent personal - un sprijin vital, fără de care viaţa independentă devine imposibilă.

Această decizie afectează nu doar persoanele cu dizabilităţi, ci şi familiile lor, care devin singure responsabile de îngrijirea, tratamentul şi supravieţuirea celor dragi, adesea fără resurse şi fără sprijin instituţional.

Rezultatul previzibil este creşterea sărăciei, a marginalizării şi a numărului de persoane instituţionalizate - exact ceea ce România s-a angajat să combată prin strategiile europene şi angajamentele asumate în faţa Consiliului Europei.

Referinţe
1. World Health Organization. International Classification of Functioning, Disability and Health (ICF). Disponibil online: https://www.who.int/standards/classifications/international-classification-of-functioning-disability-and-health World Health Organization+1

2. World Health Organization. Classifications and terminologies - ICF. Disponibil online: https://www.who.int/standards/classifications/icf World Health Organization+1

3. Legea nr. 221/2010 pentru ratificarea Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Monitorul Oficial nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Legislatie Just+1

4. Supravegherea executării hotărârilor CEDO. Decizie privind România - reuniunea Comitetului Miniştrilor, 10-12 iunie 2025. JURIDICE.ro, 13 iunie 2025. juridice.ro

5. Studiu "Standarde de cost" - despre obligaţiile internaţionale privind persoanele cu dizabilităţi în România. Centrul de Resurse Juridice, 2024. CRJ

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune - APAA
Preşedinte Rozalina Lapadatu

Alianţa Naţională pentru Boli Rare România- ANBRaRo
Preşedinte Dorica Dan

Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România
Preşedinte Daniela Tontsch

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative - APAN
Preşedinte Eduard Pletea

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România - COPAC
Preşedinte Radu Gănescu

Ce a transmis de fapt Ministerul Sănătății

România schimbă din temelii modul în care stabilește gradul de handicap, prin cea mai amplă reformă legislativă din ultimii 18 ani.

Potrivit unui ordin comun al Ministerului Muncii și Ministerului Sănătății (nr. 2300/1457/2025), publicat joi, 6 noiembrie 2025, în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 1027 Bis, toate criteriile medico-psihosociale de încadrare a adulților în grad de handicap sunt actualizate radical, în acord cu standardele Organizației Mondiale a Sănătății și Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.