POLITICO despre primarul Bucureştiului: "Little Nick" intră în cursa prezidenţială din România
Postat la: 17.12.2024 |
Primarul Bucureştiului, Nicuşor Dan, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din 2025 din România, după ce recentul scrutin a fost anulat, scrie POLITICO.
„Suntem într-un moment de cotitură, cel mai dificil de la Revoluţie încoace. Intenţionez să candidez la preşedinţie în 2025", a anunţat Dan, adăugând că deşi va candida ca independent, este gata să discute cu partidele proeuropene din ţară despre sprijinul pentru candidatura sa.
Dan, un matematician şi activist în vârstă de 54 de ani, al cărui prenume se traduce (în engleză) prin „Little Nick" (Micul Nic - n.r.), se află la al doilea mandat de primar al Bucureştiului. El a fondat şi a condus anterior un partid liberal care a dat naştere Uniunii Salvaţi România - în prezent al treilea cel mai mare partid din parlament, explică POLITICO. „Există zone întregi ale statului român capturate de grupuri de interese", a spus Nicușor Dan
În prima sa campanie pentru funcţia de primar, în 2016, Dan a promis să elimine corupţia, evaziunea fiscală şi spălarea de bani - semnele distinctive ale primarilor anteriori, dintre care unul a fost chiar închis pentru corupţie, notează publicaţia de la Bruxelles, care observă că Nicuşor Dan a transmis un mesaj similar în anunţarea candidaturii sale de luni, menţionând necesitatea de a combate corupţia, de a da ţării o direcţie şi de a vindeca diviziunile sociale şi culturale.
„Există zone întregi ale statului român capturate de grupuri de interese", a spus Dan în timpul conferinţei de presă. „Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public şi cei care apără interesele (acestor) grupuri", a adăugat primarul.
La 6 decembrie, cea mai înaltă instanţă constituţională din România a anulat turul doi programat pentru alegerile prezidenţiale, după ce ultranaţionalistul Călin Georgescu - un critic feroce al Uniunii Europene şi al NATO - a câştigat primul tur din postura de virtual necunoscut, care abia fusese înregistrat în sondajele de opinie naţionale. Curtea a anulat alegerile după ce serviciile de securitate ale României au declarat că Georgescu a beneficiat de o campanie pe TikTok care seamănă cu operaţiunile de influenţă desfăşurate anterior de Kremlin în Ucraina şi Moldova, precizează POLITICO.
Şi agenţia REUTERS a anunţat că primarul independent al Bucureştiului, aflat la al doilea mandat, va candida la alegerile prezidenţiale din România. România, stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, a plonjat în haos instituţional la începutul acestei luni, când instanţa sa supremă a anulat alegerile prezidenţiale în urma acuzaţiilor de interferenţă rusă şi a ordonat ca votul să fie reluat, menţionează Reuters.
Agenţia de presă notează, de asemenea, că în primul tur al acestor alegeri, Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, a ieşit dintr-o relativă obscuritate pentru a deveni candidatul surpriză, semn al unui protest masiv din partea alegătorilor, înfuriaţi de partidele principale împotmolite în lupte interne şi acuzaţii de corupţie.
Nicuşor Dan, 54 de ani, a câştigat al doilea mandat de primar al Bucureştiului în iunie, după ce a candidat ca independent. Matematician, el a fost liderul partidului de opoziţie centrist Uniunea Salvaţi România (USR), al cărui lider actual, Elena Lasconi, ar fi trebuit să se confrunte cu Georgescu în turul doi al alegerilor prezidenţiale, acum anulat.
„Voi candida ca independent", a declarat Dan reporterilor. „Sunt deschis la discuţii cu partidele pro-europene pentru un potenţial sprijin", a anunţat Dan, precizând că a informat cele patru partide care încearcă acum să formeze un guvern de coaliţie cu privire la planul său de a candida.
Patru partide proeuropene au convenit să formeze o majoritate guvernamentală după alegerile parlamentare din 1 decembrie, în care trei grupări ultranaţionaliste şi de extremă dreaptă, unele cu simpatii pro-ruse evidente, au obţinut mai mult de o treime din locuri. Partidele, care se confruntă în prezent cu privire la măsurile fiscale necesare pentru a reduce cel mai mare deficit bugetar din UE, au luat în considerare iniţial şi posibilitatea de a susţine un candidat unic pentru repetarea alegerilor prezidenţiale anulate din ţară, precizează Reuters.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
ChatGPT i-ar fi învățat pe utilizatori să producă arme biologice și substanțe toxice. Răspunsurile periculoase care au alarmat experții
ChatGPT ar fi furnizat unor utilizatori explicații detaliate despre producerea unor arme biologice și a unor substanțe t ...
-
Pământul ascunde un ciclu al distrugerii. Ce spun cercetătorii despre următoarea mare catastrofă
De la cutremure devastatoare la impacturi mortale cu asteroizi, cele mai mari dezastre ale planetei noastre ar avea mai ...
-
Ideologul lui Putin îl sfătuiește pe președintele Rusiei să trimită pe front elitele: 'Războiul sfânt ar putea să fie sfârșitul umanității'
Alexandr Dughin, cunoscut drept ideologul lui Vladimir Putin cere ca rușii care traiesc liniștiți, mai ales in Moscova, ...
-
Cifrele care au dus România direct pe primul loc în lume. Cât alcool consumă, în medie, un român
Romania ocupa primul loc intr-un clasament mondial privind consumul de alcool, cu o medie anuala de 17,1 litri de alcool ...
-
O nouă profeție: Apariția unor izvoare cu apă dulce lângă Marea Moartă alimentează dezbaterea dintre știință și interpretările biblice
Apariția unor bazine cu apa dulce și vegetație in apropierea Marii Moarte a atras atenția atat a cercetatorilor, cat și ...
-
Medicul Anthony Fauci a mințit despre originea COVID-19. Una zicea în public, alta credea în realitate, arată jurnalul declasificat al acestuia
Medicul Anthony Fauci este acuzat ca ar fi indus publicul in eroare in privința originii COVID-19, dupa ce insemnarile s ...
-
Seceta istorică pe Dunăre: O navă de croazieră cu 238 de oameni a eșuat în România. "Așteptăm să fim salvați"
Seceta severa care a coborat Dunarea la unul dintre cele mai mici debite din ultimele decenii incepe sa loveasca direct ...
-
Canicula e "pistol cu apă" pe lângă ce urmează în august 2026. Modelul de climă american nu se "pupă" cu cel european!
A trecut un weekend fara prea multe schimbari in ceea ce privește presupusul val de caldura estimat pentru mijlocul prim ...
-
Descoperire în Egiptul antic care reaprinde una dintre cele mai mari dezbateri biblice, privind Exodul
O echipa de arheologi a descoperit in Egipt ramașițele unei așezari vechi de aproximativ 3.600 de ani, datand dintr-o pe ...
-
Sam Altman spune că am ajuns în punctul singularității: „Acesta este momentul"
Directorul executiv al OpenAI susține ca am atins un punct in cursa inteligenței artificiale demn de romanele science-fi ...
-
Doi militari beți au furat o mașină blindată și s-au plimbat cu ea noaptea pe stradă, avariind mai multe automobile. Dimineața s-au întors în cazarmă
Doi militari din armata britanica, in stare de ebrietate, au furat o mașina blindata de 15 tone, de tip Bulldog, și au l ...
-
Infecțiile urinare revin mereu? Poate că tratezi simptomul, nu cauza
Arsura la urinare apare brusc, de obicei la ore nepotrivite. Mergi la farmacie, iei un antibiotic pe care il știi deja, ...
-
Veşti bune din Kazahstan: Decizia care scade presiunea asupra preţurilor combustibililor în România
Ministerul Energiei din Kazahstan a anuntat luni ca operatiunile de incarcare pe conducta Caspian Pipeline Consortium (C ...
-
Teroare în Paris: "Allah mi-a ordonat". Un bărbat a ieșit pe stradă cu două cuțite și a atacat femei la întâmplare, inclusiv o gravidă
Trei persoane, intre care și o femeie gravida, au fost ranite in Paris intr-un un atac cu cuțitul, luni, in jurul orei l ...
-
O criză energetică de proporții bate la poarta Europei: stocurile de gaze, la niveluri critice înainte de iarnă
Europa se indreapta spre sezonul rece cu rezerve de energie ingrijorator de reduse, pe fondul conflictelor din Orientul ...
-
Descoperire fără precedent: "Iliada" lui Homer a stat ascunsă aproape 2.000 de ani pe trupul unei mumii. Un fragment din războiul Troiei a ieșit la lumină
Arheologii care cercetau un mormant din epoca romana, in Egipt, au gasit pe trupul unei mumii un papirus sigilat cu vers ...
-
Marii finanțiști ai lumii au început să facă prognozele în funcție de "Super El-Nino": Va afecta omenirea pe toate planurile, nu doar prin temperaturile crescute
Intensificarea rapida a fenomenului meteorologic El Niño, combinata cu preturile mai mari ale energiei, ar putea ...
-
Ucraina și Europa aruncă în joc sistemul Freyja: Va deveni mai puternic decât sistemele americane Patriot, pe care le deține în prezent și România
Ucraina iși propune ca primul prototip funcțional al sistemului european de aparare antiracheta Freyja sa fie gata pana ...
-
Mișcări tectonice în lumea crypto: BitMart - unul dintre marile exchange-uri se închide, iar HTX este blocat în UE. Ce se întâmplă cu banii utilizatorilor
Doua dintre marile platforme de criptomonede sunt lovite simultan de decizii care pot afecta milioane de utilizatori. Bi ...
-
Epidemia de Ebola ia amploare. A fost depășit pragul de 3.000 de cazuri, în lipsa unui tratament pentru tulpina actuală
Epidemia de Ebola din Republica Democrata Congo continua sa ia amploare, depașind pragul de 3.000 de cazuri confirmate ș ...
-
Microsoft pregătește o lovitură pentru Windows piratat. Cum vrea să oprească una dintre cele mai cunoscute metode de activare ale sistemului
Una dintre cele mai cunoscute metode de activare neoficiala a Windows ar putea deveni mult mai greu de folosit. Microsof ...
-
Armata Română a cheltuit o sumă importantă pentru doborârea celor trei drone. O singură rachetă costă 400.000 de dolari
Armata Romaniei a cheltuit aproximativ 1,5 milioane de euro in doar trei zile pentru doborarea a trei drone rusești care ...
-
Scaunele din ratan - diferențele care contează înainte de cumpărare
Ai pus un scaun din ratan in sufragerie și acum te intrebi daca peste doi ani va parea la fel de deplasat ca un tablou c ...
-
Doi frați s-au înecat într-un râu din Neamț în timp ce încercau să-și salveze sora de 6 ani
Doi frați, in varsta de 12 și 15 ani, au murit inecați duminica, 26 iulie, in raul Moldova din județul Neamț. Cei doi ba ...
-
Șobolanii invadează mai multe zone din Capitală. O locuitoare s-a trezit cu el în casă după ce a intrat prin vasul de la toaletă
Șobolanii sunt semnalați tot mai des in mai multe zone din București, de la spațiile dintre blocuri pana in interiorul l ...
-
Monofazic vs trifazic: cum alegi echipamentele HoReCa potrivite
Monofazic vs trifazic este o comparație esențiala atunci cand alegi echipamente electrice pentru un restaurant, o cafene ...
-
Planul secret de clonare a boilor în laborator: legătura mai puțin știută cu Zeul Pământului
Pe campiile de mare altitudine ale Tibetului, inconjurate de munți inzapeziți și batute de vanturi aspre, oamenii de ști ...
-
Gigi Becali are deja soluții în caz că va fi implementat euro digital. "Folosesc portofelul soției sau al nepoților"
Uniunea Europeana vrea introducerea euro digital la 1 ianuarie 2027, la 25 de ani de la intrarea in circulație a bancnot ...
-
Omul care investește milioane pentru a rămâne tânăr anunță un nou experiment controversat: „M-am clonat... ca nou-născut"
Antreprenorul american Bryan Johnson, cunoscut pentru investițiile sale in tehnologii destinate prelungirii vieții, afir ...
-
Tot mai mulți oameni se tem că nu mai pot lucra fără AI. Psiholog: „Aici apare adevărata problemă"
Inteligența artificiala a devenit, aproape peste noapte, un instrument de lucru indispensabil pentru studenți și profesi ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu