Povestea lui "Einstein din Bihor" caruia Elena Ceauşescu i-a furat invenţiile

• Tweet

Ernest Weiss Váradi s-a născut pe 15 februarie 1910, în Oradea într-o familie de intelectuali, după cum se arată în biografia semnată de profesorul şi publicistul Iosif Popa, care i-a fost prieten apropiat.

Tatăl inventatorului, Edmund, a fost avocat şi, timp de peste trei decenii, a făcut parte din conducerea Baroului Avocaţilor Oradea, ocupând mai mulţi ani şi funcţia de preşedinte. Tot tatăl lui a înfiinţat Banca Proprietarilor de Imobile şi Banca JOIT şi a luptat pentru drepturile evreilor, fiind ales preşedintele Partidului Evreilor din Bihor.

Presa vremii arată că Edmund Váradi a contribuit şi la redactarea Constituţiei Franţei, dar şi a Codului Penal al Ungariei, a colaborat la mai multe ziare, a scris nuvele şi a redactat cartea memorială a regimentului alături de care a participat la război, în final ajungând până la gradul de colonel în rezervă. La rândul ei, mama inventatorului provenea dintr-o familie înstărită de nobili din Făgăraş, care deţinea mii de hectare de pământ şi păduri, o uriaşă herghelie de cai la Sâmbăta şi numeroase fabrici, printre care şi pe cea de sticlă din Turda.

Copil fiind, Ernest Váradi a urmat Liceul Evreiesc din Oradea, după absolvirea căruia, în ciuda dorinţei părinţilor săi de a urma o carieră de economist, s-a înscris la un concurs de chimie şi, după ce a obţinut locul întâi la faza zonală a competiţiei, a decis să aleagă Politehnica din Dresda. Şi-a terminat studiile universitare în 1935, ieşind de pe băncile facultăţii cu titlurile de inginer chimist şi specialist în mineralogie.

Şi-a început cercetările la Băiţa, unde a studiat molibdenul şi radioactivitatea minereurilor din Munţii Apuseni, iar în 1941, s-a mutat la Derna, unde şi-a amenajat propriul laborator, pentru a cunoaşte şi a pune în valoare prin cercetări şisturile bituminoase - zăcământ deosebit de răspândit în zonă. Din iniţiativa sa au fost construite aici secţii de producţie pentru punerea în practică a cercetărilor, produsele astfel obţinute - destinate în principal construcţiei de drumuri - constituind marfă de export într-o serie de ţări dezvoltate, atât din Europa, cât şi din Asia şi America, fiind superioare celor produse de firme cu tradiţie în domeniu.

A colaborat cu specialişti care lucrau la laboratoarele de profil din Germania şi Elveţia, reuşind să realizeze o gamă variată de asfalturi colorate, să înlocuiască baiţul necesar fabricilor de mobilă, să dezvolte produse de cosmetică şi chiar băuturi spirtoase din bitum.

Cea mai cunoscută descoperire a lui a fost, însă, uleiul polar, care rămânea fluid chiar şi la -63 de grade Celsius. Cu ajutorul acestui ulei, ruşii au survolat în premieră mondială, în iarna anului 1952, Polul Nord spre America. Această descoperire i-a adus omului de ştiinţă bihorean Ordinul Muncii clasa a III-a şi statutul de laureat al Premiului de Stat în anul 1953, fiind invitat de însuşi liderul sovietic Stalin pentru a fi recompesat cu bijuterii din aur.

Ernest Váradi(foto) este, de asemenea, inventatorul polimerilor, dar a fost nevoit să-şi cedeze descoperirile Elenei Ceauşescu. După ce şi-a arogat meritele la nivel internaţional, soţia dictatorului a insistat să-l răsplătească pe savant cu funcţia de director general al Institutului de Cercetări în Chimie. Váradi a refuzat în repetate rânduri oferta, motivând că Derna îi poate aduce satisfacţii profesionale mult mai mari. A fost propus şi pentru funcţii înalte în ministerul de resort, de asemenea refuzate.

Váradi Ernest ar fi realizat peste 70 de invenţii, însă numai câteva au fost înregistrate la OSIM. Mare parte au luat calea străinătăţii, bihoreanul având legături cu diverse institute de cercetare şi unităţi de producţie, cum ar fi combinatele chimice din Düsseldorf, Tokio şi München.

Foştii colegi de liceu ai inventatorului, intervievaţi de profesorul Pop, şi-au amintit că era sârguincios şi că a avut multe de suferit în timpul războiului, întreaga lui familie fiind deportată la Auschwitz. Şi-a pierdut ambii părinţi, soţia şi cei doi băieţi. Acesta este motivul, explică şi istoricul Cristian Culiciu, pentru care Váradi era tăcut şi extrem de retras.

Aceeaşi amintire i-o poartă şi fostul deputat PD Teodor Cladovan, pe vremuri director al Rafinăriei Crişana din Suplacu de Barcă: „A fost o enigmă pentru toată lumea din jur".

Emil Merluşcă, fost director adjunct al întreprinderii unde a lucrat şi Váradi, spunea că acesta era chemat des la Bucureşti, dar cum era foarte discret, nimeni nu afla pentru ce. „Când visa ceva noaptea, se trezea şi mergea în laborator în pijama", a povestit Merluşcă.

Inventatorul a încetat din viaţă în anul 1997 şi a dorit ca de o bună parte din averea sa să beneficieze cei nevoiaşi, bătrânii şi copiii care arătau aptitudini deosebite. Din păcate, laboratorul său a fost mistuit de un incendiu, iar arhiva sa de documente a fost distrusă în întregime. Supranumit „Einsteinul Bihorului", în septembrie 2005 a fost făcut cetăţean de onoare postum al Oradei, pentru meritele sale ştiinţifice.